ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 674/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 674/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea 1968 din 5 noiembrie 2009,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de

doamna S.D., judecător la Judecătoria Constanța, împotriva Hotărârii nr. 914/29

octombrie 2009 a Secției pentru Judecători.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că

prin Hotărârea nr. 914/29 octombrie 2009 a Secției pentru Judecători a fost

respinsă cererea doamnei judecător S.D. privind înscrierea la concursul sau

examenul pentru numirea în funcții de conducere organizat în perioada 2

octombrie - 15 decembrie 2009, apreciindu-se că nu este îndeplinită condiția

prevăzută de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu

modificările și completările ulterioare, privind obținerea calificativului

„foarte bine" la ultima evaluare, îrtrucât activitatea profesională a

doamnei judecător nu a fost evaluată.

S-a constatat că

doamna S.D. a îndeplinit funcția de judecător în perioada 1994 - 1999, ulterior

fiind numită ca judecător la data de 01 iulie 2008, având o vechime de 5 ani și

6 luni în această funcție.

Au fost reținute

prevederile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, potrivit cărora prima evaluare a

judecătorilor și procurorilor se face la 2 ani de la numirea în funcție.

Împotriva Hotărârii

nr. 1968 din 5 noiembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii,

a Hotărârii nr. 914 din 29 octombrie 2009 a Secției pentru Judecători a

Consiliului Național al Magistraturii și Hotărârii nr. 9 din 26 octombrie 2009

a Comisiei de organizare a concursului sau examenului pentru numirea în funcții

de conducere la judecătorii, tribunale și curți de apel din perioada 2

octombrie - 15 decembrie 2009, a declarat recurs S.D., solicitând admiterea

acestuia și, pe cale de consecință, anularea hotărârilor atacate ca netemeinice

și nelegale. A mai solicitat recurenta să se constate că îndeplinește

condițiile prevăzute de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, iar perioada

în care a funcționat ca judecător, cuprinsă între anii 1994 - 1999, constituie

vechime în magistratură, în această perioadă activitatea sa fiind evaluată.

A arătat recurenta că

a îndeplinit funcția de judecător din anul 1994 până în anul 1999, când a dobândit

calitatea de notar public și, pentru motive de incompatibilitate, a demisionat.

În anii 1997 și 1998

activitatea sa profesională a fost evaluată, prin acordarea unor note de 9 și

10, iar începând cu data de 1 iulie 2008 a fost numită în funcția de judecător

inamovibil, prin decret prezidențial, de la data respectivă, până în prezent,

funcționând la Judecătoria Constanța.

A mai arătat

recurenta că la data demisiei sale era în vigoare Legea nr. 92/1992, act

normativ care nu reglementa distinct vechimea în magistratură și vechimea

efectivă în magistratură.

În aceste condiții, a

apreciat recurenta, la momentul prezentării demisiei, legea prevedea că

vechimea sa în magistratură curge în continuare. Actul normativ nu dispune în

sensul existenței posibilității de a pierde drepturile constituite în favoarea

sa prin evaluare ca efect al demisiei.

S-a invocat

principiul drepturilor câștigate, apreciindu-se că nu există posibilitatea

constituțională ca, eventualele limitări ale drepturilor magistraților pe care

Legea nr. 303/2004 le aduce, să retroactiveze.

A susținut recurenta

că nu poate fi contestată numirea sa pentru prima dată în funcția de judecător

în anul 1996 și nici prima evaluare făcută în anul 1997, cu nota de 9 - 10.

Totodată, din

coroborarea dispozițiilor legale incidente, rezultă că are vechimea de

magistrat aferentă perioadei 1994 - 11 mai 1999 și 1 iulie 2008 - până în

prezent, iar aprecierea activității, făcută sub imperiul Legii nr. 92/1992,

produce efecte în continuare, fiind echivalentă evaluării profesionale cerută

de Legea nr. 303/2004.

Condiția ca evaluarea

să privească o anumită perioadă înaintea concursului/examenului nu este

prevăzută de lege și adaugă la aceasta.

A solicitat recurenta

ca, în privința condițiilor pentru promovarea în funcții de conducere, să se

facă aplicarea principiilor prevăzute de art. 16 cu privire la interdicția

discriminării raportat la art. 53 și art. 41 din Constituția României, privitor

la muncă și protecția socială a muncii și restrângerea exercițiului unor drepturi

sau al unor libertăți.

S-a mai precizat că

recursul formulat privește atât Hotărârea nr. 1968 din 5 noiembrie 2009 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a soluționat

contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 914 din 29 octombrie 2009 a

Secției pentru Judecători și a Hotărârii nr. 9 din 26 octombrie 2009, cât și

fiecare dintre aceste hotărâri.

Examinând actele

dosarului și susținerile recurentei, prin prisma dispozițiilor legale incidente

în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că recursul nu

este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu

prevederile art. 29 alin. (7) corelat cu alin. (5) din Legea nr. 317/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot forma obiectul

recursului la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție numai hotărârile plenului Consiliului Superior al

Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor.

Dat fiind caracterul

special al acestor norme legale, precizarea reclamantei în sensul că recursul

său privește și hotărârile ce au format obiectul contestației soluționate prin

Hotărârea nr. 1958 din 5 noiembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii, în temeiul normei cu caracter general din art. 18 alin. (2) al

Legii nr. 554/2004 nu poate avea ca efect extinderea sferei hotărârilor ce

formează obiectul acestuia.

Ca atare se va reține

că această precizare este neavenită, faptul că, raportat la specificul speței

și obiectul hotărârii atacate, efectele unei eventuale soluții de admitere a

recursului se extind și asupra hotărârilor ce au format obiectul contestației

nejustificând în niciun mod admisibilitatea exercitării căii de atac a

recursului, în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, împotriva

respectivelor hotărâri.

Prin Hotărârea nr.

1968/5 noiembrie 2009, ce formează obiectul prezentului recurs, Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația recurentei

împotriva Hotărârii nr. 914/29 octombrie 2009 a Secției pentru judecători,

pronunțată asupra contestației formulate de aceasta împotriva Hotărârii nr. 9

din 26 octombrie 2009 a Comisiei de organizare a concursului sau examenului

pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor, organizat în perioada 2

octombrie - 15 decembrie 2009.

Recurenta a

îndeplinit funcția de judecător în perioada 1994 - 1999, demisionând din

această funcție motivat de faptul că a dobândit calitatea de notar public.

Prin Decretul

Președintelui României nr. 600/2008, aceasta a fost numită în funcția de

judecător definitiv în cadrul Judecătoriei Constanța, la data de 01 iulie 2008,

în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

D-na S.D. s-a înscris

la concursul/examenul anterior indicat pentru numirea în funcția de

vicepreședinte la Judecătoria Câmpulung, cererea sa de înscriere la acest

concurs fiind respinsă însă de Comisia de organizare a concursului pentru

neîndeplinirea cerinței impusă de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, privind

evaluarea activității profesionale.

Potrivit acestui text

de lege, pot participa la concurs sau examen judecătorii care au obținut

calificativul „foarte bine la ultima evaluare, nu au fost sancționați

disciplinar în ultimii trei ani și îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute

de lege”.

Dispoziții similare

se regăsesc în art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea concursului sau examenului pentru numirea în funcții de conducere

a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 320/27 aprilie 2006, cu modificările aduse prin

Hotărârea nr. 817/4 septembrie 2008.

Raportat la motivul

ce a stat la baza respingerii cererii recurentei de înscriere la concurs, se

impune a fi examinate doar susținerile acesteia privind pretinsa îndeplinire a

cerinței prevăzute la art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în condițiile

în care a obținut calificativul „foarte bine” ca urmare a evaluării anuale a

activității sale în perioada anterioară dobândirii calității de notar, în

procedura instituită prin Legea nr. 92/1992.

În contextul general

al măsurilor adoptate prin strategia de reformă a sistemului judiciar, Legea

nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 247/2002, a adus modificări importante

și în ceea ce privește evaluarea activității profesionale a judecătorilor și

procurorilor.

În sensul noului

cadru legislativ, scopul evaluării vizează stabilirea nivelului de competență

profesională a judecătorilor și procurorilor, îmbunătățirea performanțelor lor

profesionale prin identificarea nevoilor de instruire și dezvoltare

profesională, creșterea eficienței activității instanțelor și parchetelor și a

încrederii publice în sistemul judiciar, consolidarea și sporirea calității

acestui sistem.

Evaluarea este,

așadar, procesul prin care nivelul de performanță profesională a fiecărui

magistrat este apreciat prin raportare la un cadru de referință al

competențelor și prin care se identifică nevoile de instruire și dezvoltare

profesională, trebuind să fie înțeleasă, în primul rând, ca o măsură care

asigură stimularea magistraților, dar și a instanțelor/parchetelor pentru

dezvoltarea profesională și organizațională, necesară creșterii calității

actului de justiție și asigurării independenței și imparțialității în

exercitarea funcției, ca garanții fundamentale a unei corecte judecăți și a

încrederii justițiabililor în magistrați și în instituțiile în care se

realizează actul de justiție.

În acest sens, Legea

nr. 303/2004 a revizuit criteriile de evaluare a activității profesionale a

judecătorilor și procurorilor și a adus modificări importante cu privire la

perioada supusă evaluării și persoanele abilitate să o efectueze.

Astfel, în

conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) din această lege, pentru verificarea

îndeplinirii criteriilor de competență profesională și de performanță,

judecătorii și procurorii sunt supuși, la fiecare 3 ani, unei evaluări privind

eficiența, calitatea activității și integritatea, obligația de formare

profesională continuă și absolvirea unor cursuri de specializare, iar în cazul

judecătorilor și procurorilor numiți în funcții de conducere, și modul de

îndeplinire a atribuțiilor manageriale.

Potrivit

dispozițiilor art. 39 alin. (2), prima evaluare a activității profesionale a

judecătorilor și procurorilor se face la 2 ani de la numirea în funcție, iar

competența de efectuare a evaluării a fost atribuită unor organisme colective,

respectiv comisiilor de evaluare, desemnate de colegiile de conducere ale

instanțelor și parchetelor și numite de Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii, astfel cum rezultă din dispozițiile alin. (3) al aceluiași text.

Prin art. 39 alin.

(6), aceeași lege a atribuit Consiliului Superior al Magistraturii autoritatea

concepției cadrului de evaluare a performanțelor procurorilor, prin adoptarea

unui Regulament, precum și pe aceea a implementării acestuia.

În acest context,

cerința impusă de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu poate viza decât

ultima evaluare efectuată în condițiile acestei legi, legiuitorul recurgând la

utilizarea respectivei sintagme - fără a se referi la ultimii 3 sau 5 ani,

astfel cum s-a prevăzut în cadrul legislativ anterior, indicat de recurentă,

sau la ultimii 3 ani ca și în ipoteza cerinței privind inexistența sancțiunilor

disciplinare - tocmai pentru a asigura corelarea respectivelor dispoziții

legale cu modificările aduse în privința perioadei supuse evaluării.

Ca atare, susținerile

recurentei în sensul că aprecierea activității făcută sub imperiul Legii nr.

92/1992 produce efecte în continuare, fiind echivalentă evaluării profesionale

cerută de Legea nr. 303/2004 nu pot fi primite. Dispozițiile legale în vigoare

la data încetării funcției de judecător, ca urmare a dobândirii calității de

notar, respectiv la 11 mai 1999 nu pot ultraactiva, neavând aplicabilitate în

situația de față. La data numirii recurentei în funcția de judecător (1 iulie

2008) era în vigoare Legea nr. 303/2004, astfel că activitatea și evoluția sa

profesională se impune a fi examinată în concordanță cu reglementările

stabilite prin acest act normativ.

Cum, la momentul

înscrierii la concurs, termenul de 2 ani prevăzut de art. 39 alin. (2) din

Legea nr. 303/2004 și art. 29 alin. (1) din Regulamentul privind evaluarea

activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin

Hotărârea nr. 676/4 octombrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii, pentru efectuarea primei evaluări, calculat de la data numirii

recurentei în funcția de judecător, în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr.

303/2004 (01 iulie 2008), nu era împlinit, în mod corect s-a concluzionat că

aceasta nu îndeplinește condiția referitoare la evaluarea activității

profesionale, care constituie una din condițiile obligatorii prevăzute de lege

pentru numirea în funcții de conducere.

Recurentei nu i-a

fost contestată evaluarea efectuată sub imperiul legii vechi, prin hotărârea

atacată constatându-se doar că, în situația dată, nu sunt îndeplinite

condițiile impuse de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în forma în

vigoare la data de referință, pentru numirea acesteia într-o funcție de

conducere.

Nejustificate sunt și

susținerile recurentei în sensul pretinsei încălcări a drepturilor câștigate,

în condițiile în care, din perspectiva promovării în funcții de conducere, rezultatele

evaluărilor prezintă relevanță o perioadă limitată de timp, iar cerința impusă

de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 vizează calificativul obținut la

ultima evaluare realizată în procedura instituită de această lege, cum s-a

arătat mai sus.

Totodată, impunerea

anumitor condiții pentru promovarea în funcțiile de conducere din sistemul

judiciar, aplicabile tuturor candidaților, precum și pentru efectuarea

evaluării în alte condiții, de natură să asigure structurarea unei ierarhii

profesionale obiective și funcționarea justiției la standarde cât mai înalte,

nu echivalează cu o restrângere a exercițiului unor drepturi și libertăți,

pentru a se putea reține încălcarea prevederilor art. 53 din Constituția

României, raportate la art. 41, privind dreptul la muncă, art. 16 care impune

respectarea egalității în drepturi și, respectiv, a Protocolului nr. 12 la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

, cum pretinde

recurenta.

Dreptul la

nediscriminare prevăzut de art. 14 din

Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

, este un drept

subiectiv substanțial, care nu are o existență independentă în sistemul de

protecție europeană a drepturilor și libertăților fundamentale pe care aceasta

îl instituie, deoarece nu poate fi invocat decât prin raportare la acestea. El

poate apărea însă autonom, prin aceea că, într-o situație dată, este posibil să

fie încălcat, fără a se constata și o încălcare a drepturilor în legătură cu

care a fost invocat. Constatarea unei încălcări a acestor dispoziții se poate

face, însă, numai în legătură cu un alt drept apărat de Convenție și/sau de

protocoalele sale adiționale, iar după data de 1 aprilie 2005, când a intrat în

vigoare Protocolul nr. 12 la Convenție privitor la interdicția generală a

oricărei forme de discriminare, și cu privire la orice drept recunoscut în

legislația națională a unui stat contractant.

Făcând o interpretare

nuanțată a prevederilor Convenției, organele acesteia au concluzionat însă că a

distinge nu înseamnă a discrimina, observând existența unor situații ale căror

particularități impun ca acestea să fie tratate diferențiat.

Diferența de

tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, numai atunci

când autoritățile statele introduc distincții între situații analoage și

comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și

obiectivă.

De asemenea, conform

jurisprudenței Curții Constituționale, în concordanță cu cea a Curții Europene

a Drepturilor Omului, principiul constituțional al egalității în drepturi

presupune identitatea de soluții numai pentru situații identice, acest

principiu neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite pentru persoanele

aflate în situații distincte.

Susținând cererea de

admitere a recursului, prin concluziile scrise depuse la dosar recurenta a

apreciat că situația sa este identică numai cu aceea reținută prin Decizia nr.

952/2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr.

7808/1/2008, privind pe recurentul F.F.I. care a fost, succesiv, judecător și

procuror, iar din data de 17 ianuarie 2008 din nou judecător.

În opinia recurentei,

din compararea celor două cauze deduse judecății, rezultă că evaluarea

anterioară ultimei numiri în funcția de judecător a d-lui F.F.I. - numire ce a

survenit cu numai 2 luni înainte de a fi începută procedura de evaluare conform

legii noi - a fost recunoscută ca valabilă de Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii.

S-a apreciat că

interpretarea Consiliului Superior al Magistraturii în sensul că situațiile

invocate sunt diferite, dată fiind pretinsa continuitate în funcție a

persoanelor în privința cărora instanța supremă a soluționat favorabil

cererile, contravine dispozițiilor expuse ale art. 65 din Legea nr. 303/2004,

potrivit cărora eliberarea din funcție intervine și în cazul transferului

într-o altă funcție, în condițiile legii

[

lit. c)

]

.

Examinând aceste

susțineri ale recurentei, Înalta Curte a constatat că, raportat la

circumstanțele concrete ale cauzei, o eventuală discriminare a acesteia, în

raport cu alți judecători sau procurori, care au participat la alte concursuri

organizate pentru promovarea în funcții de execuție, nu poate fi reținută.

În concret, în

situația pretins identică soluționată prin Decizia nr. 952 din 19 februarie

2009, Înalta Curte a constatat că recurentului i-a fost întocmit un raport de

evaluare a performanțelor profesionale, în anul 2008, ulterior ultimei numiri

în funcția de judecător, ocazie cu care a obținut calificativul „foarte bine”,

înlăturarea respectivului raport nefiind justificată, în condițiile în care nu

a fost invalidat de Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al

Magistraturii.

După cum însăși

recurenta a precizat, situația celorlalte persoane, ce a fost analizată prin

deciziile instanței supreme la care s-a făcut referire în prezenta cauză, nu

sunt identice cu situația sa, iar din perspectiva rolului instanței supreme în

soluționarea divergențelor de jurisprudență, celelalte hotărâri ale secției

pentru judecători, care nu au format obiectul controlului judiciar, indicate în

concluziile scrise depuse la dosar, nu prezintă nici o relevanță.

În condițiile în care

instanța supremă nu s-a pronunțat anterior asupra unei situații identice cu

situația concretă din prezenta cauză, nu se poate pune problema necesității

schimbării practicii sale, în condițiile art. 26 din Legea nr. 304/2004, cum

s-a solicitat prin aceleași concluzii scrise.

Față de cele expuse,

constatând legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., corelat cu art. 29 alin. (7) și (9) din Legea nr.

317/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.S. împotriva Hotărârii nr. 1968 din 5 noiembrie 2009 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii, a Hotărârii nr. 914 din 29 octombrie

2009 a Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și

Hotărârii nr. 9 din 26 octombrie 2009 a Comisiei de organizare a concursului

sau examenului pentru numirea în funcții de conducere la judecătorii, tribunale

și curți de apel din perioada 2 octombrie - 15 decembrie 2009, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 februarie 2010.