ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 611/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 611/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr. 2490/95/2011, reclamantul E.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor anularea deciziei nr. 159791 din 27 decembrie 2010, menținerea pensiei stabilite anterior și plata diferențelor de pensie, cu aplicarea dobânzii legale. Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 2985/2011 de la 3 mai 2011, a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, cu motivarea că, potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S.
sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul, în speță Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor care are sediul în București. Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 8184 de la 29 septembrie 2011, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Gorj, reținând că legea de procedură în vigoare la momentul sesizării instanței, 23 decembrie 2010, este Legea nr. 263/2010 care a modificat norma de competență reglementată prin art. 156 din Legea nr. 19/2000, act normativ abrogat odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată dedusă judecății, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Tribunalului Gorj, pentru următoarele argumente : In stabilirea instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea acestora. Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea că se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S.
sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul. Textul legal menționat a fost, însă, abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Prin dispozițiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competența de soluționare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. Referitor la aplicabilitatea dispozițiilor Legii 263/2010 unei acțiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă sub imperiul legii vechi - Legea nr. 119/2010, înalta Curte reține că, potrivit art. 725 alin. (1) C. proc.
civ. care reprezintă dreptul comun în materie, dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege, iar art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă. Pentru aceste considerente, având în vedere că reclamanta are domiciliul în județul Gorj, competența soluționării cauzei revine Tribunalului Gorj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 februarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.