ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.04.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1910/2013

HOTĂRÂRE
03.04.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1910/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 3471 din 17 mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. 3254/95/2011

Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale

a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, reținând că, potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000 „cererile

îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul reclamantul. Celelalte

cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul

pârâtul." Cum reclamantul a formulat acțiunea în contradictoriu cu Ministerul

Administrației și Internelor, și nu împotriva C.N.P.A.S. sau a casei teritoriale

de pensii, devin aplicabile dispozițiile art. 156 teza a II-a, celelalte cereri

se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul pârâtul,

care, în speță, se află în București.

Prin sentința civilă nr. 444 din 16 ianuarie

2013, pronunțată în Dosarul nr. 47305/3/2011, Tribunalul București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale,

a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, a constatat

ivit conflictul negativ și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție,

reținând că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011

conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010, care a modificat

competența privind soluționarea litigiilor având ca obiect deciziile emise de casele

teritoriale de pensii în sensul că în această materie este competentă instanța de

la domiciliul reclamantului. Cum cererea în anulare a fost formulată la data de

22 februarie 2011 (după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă

a Legii nr. 19/2000), rezultă că aplicabilă este noua lege, respectiv, Legea

nr. 263/2010, potrivit căreia instanța competentă este de la domiciliul/sediul reclamantului.

Cum reclamantul are domiciliul în comuna T., localitate aflată în circumscripția

teritorială a Tribunalului Gorj, iar cererea este îndreptată împotriva unei case

de pensii sectoriale, competența de soluționare a cauzei aparține acestei instanțe,

ca instanță de la sediul/domiciliul reclamantului, conform dispozițiilor legale

anterior citate.

Înalta Curte, competentă să soluționeze

conflictul conform art, 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, pentru argumentele ce succed:

Cererea dedusă judecății are natura unei

contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010,

emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de Pensii Sectorială a Ministerului

Administrației și Internelor.

Art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare

la data emiterii deciziilor contestate, prevedea că „Cererile îndreptate împotriva

C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în

a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri

se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtului".

Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată

odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii

publice, respectiv, începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform dispozițiilor

art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data sesizării instanței,

și anume, 22 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții

privitoare la competență în art. 154.

Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154

din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale

de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a

cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit

alin. (2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei

rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul."

Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare

a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire

la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii

ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și

S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța

de la domiciliul reclamantului.

Raportat la dispozițiile art. 725

alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată

aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea

cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.

Cum, în speță, instanța a fost învestită

cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154

alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței de la

domiciliul reclamantului, în speță, comuna T., localitate aflată în circumscripția

teritorială a Tribunalului Gorj, rezultă că aceasta este instanța competentă a soluționa

pricina.

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

3 aprilie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-04-03
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1909/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 663/AS din 21 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1744/62/2011 Tribunalul Brașov, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalulu
ÎCCJ 2013-04-03
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1912/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5289 din 7 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 762/63/2011 Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cau
ÎCCJ 2013-04-03
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1908/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4662 din 30 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 6183/63/2011 Tribunalul Dolj-Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare a cauz
ÎCCJ 2012-02-22
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1183/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3664 din 20 mai 2011 pronunțată în dosarul nr. 2636/95/2011, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare a cauzei
ÎCCJ 2013-04-03
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1913/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 936/M din 9 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 5661/62/2011 Tribunalul Brașov, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bu
Sursă