ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1847/2011

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta P.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții: A.N.F.P., și P.S. anularea refuzului de avizare a promovării reclamantei în clasă, obligarea A.N.F.P. la emiterea unui nou aviz favorabil promovării în clasa de numire în funcția publică de inspector clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare, în baza examenului susținut de către reclamantă, în noiembrie 2009, precum și obligarea A.N.F.P. la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta, funcționar public în cadrul A.F.P.

Blaj, a fost declarată admisă la concursul de promovare în clasă, din ianuarie 2009, însă pârâta A.N.F.P. refuză emiterea avizului de promovare. A mai arătat reclamanta că a absolvit învățământul superior de lungă durată, în specialitatea în care lucrează, încă din anul 1982 Facultatea de Științe Economice, Cooperare Internațională Marketing și Management Informatizat Integral, durata studiilor 3 ani, absolvită în 2008, astfel că refuzul pârâtei nu este întemeiat mai ales că mulți angajați ai pârâților de sunt absolvenți ai aceleiași facultăți și au fost avizați favorabil de pârâtă pentru promovarea în clasă superioară. La dosar, C.I.I.S.T.E.

(denumirea anterioară I.A.C.I.E.S.T.E.), a depus cerere de intervenție, în interesul reclamantei, având în vedere că reclamanta este licențiată a acestei instituții autorizată definitiv încă din anul 1991 desfășurând până în prezent activitate unică învățământ superior universitar, acreditată de Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității, astfel că diplomele eliberate conferă titularilor toate drepturile legale. Pârâta A.N.F.P. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii pentru neîncadrarea în prevederile art. 2 alin. (l) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și neefectuarea procedurii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii întrucât universitatea pe care reclamanta a absolvit-o nu este acreditată sau autorizată să emită diplome recunoscute de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.

Prin sentința 243/ CA din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel Alba-Iulia a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a respins acțiunea reclamantei P.M. și a respins cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de C.I.I.S.T.E. Cu privire la excepția inadmisibilității invocată, instanța de fond a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată vizează sancționarea refuzului de a emite un aviz pentru transformarea postului ocupat de reclamantă, conform studiilor obținute. A apreciat instanța că refuzul de avizare este un act administrativ asimilat în sensul Legii nr. 554/2004, efectele sale fiind evidente, constituind tocmai cauza demersului judiciar al reclamantei. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că A.N.F.P.

în mod corect în temeiul art. 15 din Regulamentul Cadru aprobat prin Ordinul Președintelui A.N.F.P. nr. 10280/2008 nu a acordat avizul în vederea transformării postului reclamantei în urma susținerii concursului de promovare în clasă, cât timp adeverința de studii prezentată pentru a face dovada absolvirii unei forme de învățământ superior cu diplomă de licență nu este recunoscută de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Alba - Iulia au declarat recurs P.M. și SC C.I.I.S.T.E. SRL București. În motivarea celor două recursuri, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în esență, reclamanta și intervenientul au arătat următoarele: - Soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală.

Instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că sentința este lipsită de motivare în raport cu cererea formulată. - în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamanta a absolvit cursurile U.I.D.T.E.A.T.C. româno - americană. Aceasta este doar o simplă denumire a unui punct de lucru ce nu are personalitate juridică distinctă. În cererea de intervenție accesorie se arată că s-a precizat că instituția de învățământ superior emitentă a diplomei de licență este C.I.I.S.T.E. (și denumită anterior I.A.C.I.E.S.T.E.) persoană juridică de drept privat înființată în baza Legii nr. 31/1980, autorizată să funcționeze și să desfășoare activitate de învățământ superior universitar, codificată CAEN 8542, prin sentința civilă nr. 1981 din 10 iulie 1991, definitivă și irevocabilă și acreditată de Comisia de Evaluare și asigurare a calității educației în conformitate cu prevederile art. 40 art. 11 din O.U.G.

nr. 75/2005. Arată recurenții că diplomele de licență eliberate de C.I.I.S.T.E. îndeplinesc aceleași efecte ca orice altă diplomă eliberată pe teritoriul României înainte de 1989 și după anul 1993. Se mai arată că urmare recunoașterii studiilor și a diplomei reclamantei, P.C. Scărișoara a permis acesteia să participe la concursul de promovare în clasă și a înaintat A.N.F.P. dosarul de promovare solicitând emiterea avizului de promovare. Primirea reclamantei la concursul pe post impunea condiția obligatorie a studiilor superioare iar promovarea concursului arată pregătirea reclamantei. - Instanța de fond a aplicat greșit legea, apreciind refuzul Agenției ca fiind justificat deoarece cerința absolvirii studiilor trebuie să fie satisfăcută în sistemul național de învățământ așa cum este stabilită de legislația în vigoare.

în acest fel instanța de fond a adăugat la lege. - Instanța de fond a încălcat principiul neretroactivității legii, întrucât instituția recurentă beneficiază de un drept câștigat în anul 1991 prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă în conformitate cu prevederile legale existente la acea dată. Se consideră că prevederile art. 116 1 alin. (3) din Legea învățământului se aplicau instituțiilor ce urmau a se înființa ulterior apariției acestei legi, nicidecum unei instituții deja înființată. - Consideră recurenții ca fiind relevante în cauză actele existente la dosar prin care se arată că alte persoane licențiate ale aceleiași instituții de învățământ, au primit aviz favorabil pentru promovarea într-o clasă superioară.

Pârâta - intimată A.N.F.P. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor formulate, întrucât universitatea în cadrul căreia recurenta - reclamantă a absolvit studii superioare cu diplomă de licență nu a primit acreditarea în concordanță cu prevederile H.G. nr. 676/2007 și ulterior cu prevederile H.G. nr. 635/2008. Analizând cererile de recurs, normele legale incidente în cauză și prin prisma prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: În ceea ce privește lipsa motivării sentinței de fond, se observă că acest motiv este nefondat. Instanța de fond a respectat exigențele prevederilor art. 261 C. proc.

civ., a arătat motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa precum și cele pentru care a înlăturat cererile părților. Referitor la reținerea eronată de către instanța de fond a faptului că reclamanta a absolvit cursurile U.I.D.T.E.A.T. și cooperare româno - americană, această susținere nu este o eroare, din actele depuse de reclamantă rezultă că aceasta este Universitatea absolvită - care face parte din C.I.I.S.T.E. Nu are nici o relevanță pentru soluționarea cauzei dacă s-a menționat facultatea, specializarea sau Universitatea din cadrul Centrului de învățământ Superior întrucât nici una din aceste forme nu a fost acreditată conform Legii nr. 88/1993 - art. 3 alin. (1). - Este total greșită ipoteza invocată de recurente în sensul că instituția de învățământ superior a fost înființată în baza Legii nr. 31/1990 și autorizată să funcționeze și să desfășoare activitate de învățământ superior universitar, codificată C.A.E.N.

8542, prin sentința civilă nr. 1981 din 10 iulie 1991. Potrivit art. 27 din Legea nr. 88/1993 - „Instituțiile cu activități de învățământ superior înființate după 22 decembrie 1989 sunt obligate să solicite autorizația de funcționare provizorie în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi”. În conformitate cu art. 28 „Prin acreditare se recunoaște valabilitatea întregii activități desfășurate de instituțiile de învățământ superior până la data acordării acestora”. Prin urmare, intervenientul - recurent avea obligația expresă să solicite autorizația de funcționare provizorie în conformitate cu noile prevederi iar odată cu acreditarea i-ar fi fost recunoscută valabilitatea întregii activități, deci retroactiv, aceasta fiind o situație expres prevăzută de lege.

Potrivit art. 54 din Legea nr. 24/2000 „Dispozițiile tranzitorii cuprind măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ. Dispozițiile tranzitorii trebuie să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea celor două reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să decurgă firesc și să evite retroactivitatea acestuia sau conflictul între norme succesive. Având în vedere dispozițiile legale arătate mai sus, prin care se reglementează în mod unitar regimul juridic al instituțiilor de învățământ, pentru o uniformizare a situațiilor dinainte de 1993, a susține că nu era nevoie de o nouă autorizare întrucât legea nu retroactivează este considerată a fi forțată și de rea credință.

Constată Înalta Curte că intervenienta și reclamanta nu au reușit să probeze că instituția de învățământ superior, intervenienta face parte din sistemul național de învățământ, nefiind acreditată prin lege de a elibera diplome de licență conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor. Referirea recurenților la prevederile art. 116 din Legea învățământului nr. 84/1995, se subsumează raționamentului expus anterior și deci este nefondată. De asemenea, este nerelevantă susținerea privind eliberarea avizului favorabil pentru promovarea într-o clasă superioară, pentru alte persoane licențiate, neavând legătură cu analizarea caracterului justificat sau nu al refuzului A.N.F.P.

de a emite acest aviz reclamantei la data de 7 ianuarie 2010. Fată de cele arătate mai sus, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, apreciind ca fiind justificat refuzul A.N.F.P. de a elibera avizul reclamantei. În consecință, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de P.M. și SC C.I.I.S.T.E. SRL București împotriva sentinței nr. 243/ CA din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2011.