ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1847/2011

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta P.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții: A.N.F.P., și P.S. anularea

refuzului de avizare a promovării reclamantei în clasă, obligarea A.N.F.P. la

emiterea unui nou aviz favorabil promovării în clasa de numire în funcția

publică de inspector clasa

I,

gradul profesional

principal, treapta 1 de salarizare, în baza examenului susținut de către

reclamantă, în noiembrie 2009, precum și obligarea A.N.F.P. la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

reclamanta, funcționar public în cadrul A.F.P. Blaj, a fost declarată admisă la

concursul de promovare în clasă, din ianuarie 2009, însă pârâta A.N.F.P. refuză

emiterea avizului de promovare.

A mai arătat reclamanta că a absolvit

învățământul superior de lungă durată, în specialitatea în care lucrează, încă

din anul 1982 Facultatea de Științe Economice, Cooperare Internațională

Marketing și Management Informatizat Integral, durata studiilor 3 ani,

absolvită în 2008, astfel că refuzul pârâtei nu este întemeiat mai ales că

mulți angajați ai pârâților de sunt absolvenți ai aceleiași facultăți și au

fost avizați favorabil de pârâtă pentru promovarea în clasă superioară.

La dosar, C.I.I.S.T.E. (denumirea

anterioară I.A.C.I.E.S.T.E.), a depus cerere de intervenție, în interesul

reclamantei, având în vedere că reclamanta este licențiată a acestei instituții

autorizată definitiv încă din anul 1991 desfășurând până în prezent activitate

unică învățământ superior universitar, acreditată de Comisia pentru evaluarea

și asigurarea calității, astfel că diplomele eliberate conferă titularilor

toate drepturile legale.

Pârâta A.N.F.P. a depus la dosar

întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii pentru

neîncadrarea în prevederile art. 2 alin. (l) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și

neefectuarea procedurii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea

acțiunii întrucât universitatea pe care reclamanta a absolvit-o nu este

acreditată sau autorizată să emită diplome recunoscute de Ministerul Educației,

Cercetării și Inovării.

Prin sentința 243/ CA din 19 octombrie

2010, Curtea de Apel Alba-Iulia a respins excepția inadmisibilității acțiunii,

a respins acțiunea reclamantei P.M. și a respins cererea de intervenție în

interesul reclamantei formulată de C.I.I.S.T.E.

Cu privire la excepția inadmisibilității

invocată, instanța de fond a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată

vizează sancționarea refuzului de a emite un aviz pentru transformarea postului

ocupat de reclamantă, conform studiilor obținute. A apreciat instanța că

refuzul de avizare este un act administrativ asimilat în sensul Legii nr. 554/2004,

efectele sale fiind evidente, constituind tocmai cauza demersului judiciar al

reclamantei.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că

A.N.F.P. în mod corect în temeiul art. 15 din Regulamentul Cadru aprobat prin

Ordinul Președintelui A.N.F.P. nr. 10280/2008 nu a acordat avizul în vederea

transformării postului reclamantei în urma susținerii concursului de promovare

în clasă, cât timp adeverința de studii prezentată pentru a face dovada

absolvirii unei forme de învățământ superior cu diplomă de licență nu este

recunoscută de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.

Împotriva sentinței pronunțată de

Curtea de Apel Alba - Iulia au declarat recurs P.M. și SC C.I.I.S.T.E. SRL

București.

În motivarea celor două recursuri,

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în esență,

reclamanta și intervenientul au arătat următoarele:

- Soluția instanței de fond este

netemeinică și nelegală. Instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 261 pct.

5 C. proc. civ., în sensul că sentința este lipsită de motivare în raport cu

cererea formulată.

- în mod greșit instanța de fond a

reținut că reclamanta a absolvit cursurile U.I.D.T.E.A.T.C. româno - americană.

Aceasta este doar o simplă denumire a unui punct de lucru ce nu are

personalitate juridică distinctă.

În cererea de intervenție accesorie se

arată că s-a precizat că instituția de învățământ superior emitentă a diplomei

de licență este C.I.I.S.T.E. (și denumită anterior I.A.C.I.E.S.T.E.) persoană

juridică de drept privat înființată în baza Legii nr. 31/1980, autorizată să

funcționeze și să desfășoare activitate de învățământ superior universitar,

codificată CAEN 8542, prin sentința civilă nr. 1981 din 10 iulie 1991,

definitivă și irevocabilă și acreditată de Comisia de Evaluare și asigurare a

calității educației în conformitate cu prevederile art. 40 art. 11 din O.U.G. nr.

75/2005.

Arată recurenții că diplomele de

licență eliberate de C.I.I.S.T.E. îndeplinesc aceleași efecte ca orice altă

diplomă eliberată pe teritoriul României înainte de 1989 și după anul 1993.

Se mai arată că urmare recunoașterii

studiilor și a diplomei reclamantei, P.C. Scărișoara a permis acesteia să

participe la concursul de promovare în clasă și a înaintat A.N.F.P. dosarul de

promovare solicitând emiterea avizului de promovare.

Primirea reclamantei la concursul pe

post impunea condiția obligatorie a studiilor superioare iar promovarea

concursului arată pregătirea reclamantei.

- Instanța de fond a aplicat greșit

legea, apreciind refuzul Agenției ca fiind justificat deoarece cerința

absolvirii studiilor trebuie să fie satisfăcută în sistemul național de

învățământ așa cum este stabilită de legislația în vigoare. în acest fel

instanța de fond a adăugat la lege.

- Instanța de fond a încălcat

principiul neretroactivității legii, întrucât instituția recurentă beneficiază

de un drept câștigat în anul 1991 prin hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă în conformitate cu prevederile legale existente la acea dată. Se

consideră că prevederile art. 116

1

alin. (3) din Legea

învățământului se aplicau instituțiilor ce urmau a se înființa ulterior

apariției acestei legi, nicidecum unei instituții deja înființată.

- Consideră recurenții ca fiind

relevante în cauză actele existente la dosar prin care se arată că alte

persoane licențiate ale aceleiași instituții de învățământ, au primit aviz

favorabil pentru promovarea într-o clasă superioară.

Pârâta - intimată A.N.F.P. a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursurilor formulate, întrucât

universitatea în cadrul căreia recurenta - reclamantă a absolvit studii

superioare cu diplomă de licență nu a primit acreditarea în concordanță cu

prevederile H.G. nr. 676/2007 și ulterior cu prevederile H.G. nr. 635/2008.

Analizând cererile de recurs, normele

legale incidente în cauză și prin prisma prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate pentru

considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

În ceea ce privește lipsa motivării

sentinței de fond, se observă că acest motiv este nefondat. Instanța de fond a

respectat exigențele prevederilor art. 261 C. proc. civ., a arătat motivele de

fapt și de drept care au format convingerea sa precum și cele pentru care a

înlăturat cererile părților.

Referitor la reținerea eronată de

către instanța de fond a faptului că reclamanta a absolvit cursurile

U.I.D.T.E.A.T. și cooperare româno - americană, această susținere nu este o

eroare, din actele depuse de reclamantă rezultă că aceasta este Universitatea

absolvită - care face parte din C.I.I.S.T.E.

Nu are nici o relevanță pentru

soluționarea cauzei dacă s-a menționat facultatea, specializarea sau Universitatea

din cadrul Centrului de învățământ Superior întrucât nici una din aceste forme

nu a fost acreditată conform Legii nr. 88/1993 - art. 3 alin. (1).

- Este total greșită ipoteza invocată

de recurente în sensul că instituția de învățământ superior a fost înființată

în baza Legii nr. 31/1990 și autorizată să funcționeze și să desfășoare activitate

de învățământ superior universitar, codificată C.A.E.N. 8542, prin sentința

civilă nr. 1981 din 10 iulie 1991.

Potrivit art. 27 din Legea nr. 88/1993

- „Instituțiile cu activități de învățământ superior înființate după 22

decembrie 1989 sunt obligate să solicite autorizația de funcționare provizorie

în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi”.

În conformitate cu art. 28 „Prin

acreditare se recunoaște valabilitatea întregii activități desfășurate de

instituțiile de învățământ superior până la data acordării acestora”.

Prin urmare, intervenientul - recurent

avea obligația expresă să solicite autorizația de funcționare provizorie în

conformitate cu noile prevederi iar odată cu acreditarea i-ar fi fost

recunoscută valabilitatea întregii activități, deci retroactiv, aceasta fiind o

situație expres prevăzută de lege.

Potrivit art. 54 din Legea nr. 24/2000

„Dispozițiile tranzitorii cuprind măsurile ce se instituie cu privire la

derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care

urmează să fie înlocuită de noul act normativ. Dispozițiile tranzitorii trebuie

să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea celor două reglementări,

astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să decurgă firesc și să

evite retroactivitatea acestuia sau conflictul între norme succesive.

Având în vedere dispozițiile legale

arătate mai sus, prin care se reglementează în mod unitar regimul juridic al

instituțiilor de învățământ, pentru o uniformizare a situațiilor dinainte de

1993, a susține că nu era nevoie de o nouă autorizare întrucât legea nu

retroactivează este considerată a fi forțată și de rea credință.

Constată Înalta Curte că intervenienta

și reclamanta nu au reușit să probeze că instituția de învățământ superior, intervenienta

face parte din sistemul național de învățământ, nefiind acreditată prin lege de

a elibera diplome de licență conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 88/1993

privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea

diplomelor.

Referirea recurenților la prevederile art.

116 din Legea învățământului nr. 84/1995, se subsumează raționamentului expus

anterior și deci este nefondată.

De asemenea, este nerelevantă

susținerea privind eliberarea avizului favorabil pentru promovarea într-o clasă

superioară, pentru alte persoane licențiate, neavând legătură cu analizarea

caracterului justificat sau nu al refuzului A.N.F.P. de a emite acest aviz

reclamantei la data de 7 ianuarie 2010.

Fată de cele arătate mai sus,

constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică,

apreciind ca fiind justificat refuzul A.N.F.P. de a elibera avizul reclamantei.

În consecință, în conformitate cu art.

312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de P.M.

și SC C.I.I.S.T.E. SRL București împotriva sentinței nr. 243/ CA din 19

octombrie 2010 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

29 martie 2011.