ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4903/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4903/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

a) cererea de chemare

în judecată

Prin acțiunea înregistrată

la Curtea de Apel Galați, reclamantul C.A. a chemat în judecată A.N.F.P. și D.G.F.P.

Galați, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze avizul negativ

al A.N.F.P. privind promovarea sa într-o clasă superioară.

Reclamantul a susținut

că s-a înscris la examenul de promovare organizat la sediul D.G.F.P. Galați în septembrie

2009, dar pârâta A.N.F.P. a comunicat D.G.F.P. Galați că dosarul reclamantului nu

a primit aviz favorabil, motivat de faptul că Universitatea Internațională Deschisă

T.E. nu este inclusă în structura instituțiilor de învățământ superior particular

acreditată sau autorizată.

Această motivare, în opinia

reclamantului, excede cadrul legii și este nelegală. Instituția la care a terminat

studiile a fost autorizată prin hotărâre judecătorească în anul 1991, astfel încât

aceasta nu mai trebuia autorizată încă o dată prin lege sau prin hotărâre judecătorească.

În sensul acestei aserțiuni s-au mai pronunțat și alte instanțe care au dat câștig

de cauză și altor persoane aflate în situația sa.

Cum prin refuzul autorităților

de a-i recunoaște dreptul de a promova constituie o încălcare a unui drept recunoscut

prin lege, reclamantul a solicitat anularea avizului negativ și obligarea pârâtei

A.N.F.P. la emiterea unui aviz favorabil.

b) întâmpinarea formulată

în cauză

Prin întâmpinare, pârâta

A.N.F.P. a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că Centrul Internațional

pentru Învățământ Superior T.E. nu figurează printre instituțiile de învățământ

superior autorizate sau acreditate în condițiile Legii învățământului, astfel încât

studiile reclamantei nu pot fi luate în considerare pentru promovarea sa.

c) cererea de intervenție

Centrul Internațional

pentru Învățământ Superior T.E. a formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul

reclamantului.

S-a susținut că instituția

este autorizată definitiv de statul român prin sentința civilă nr. 114 din 6

mai 1991, fiind acreditată de Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității,

iar diplomele pe care le eliberează conferă titularilor toate drepturile decurgând

din acestea, fiind recunoscute studiile atât la locul de muncă, cât și de alte instituții

de învățământ.

d) sentința și considerentele

primei instanțe

Prin sentința nr. 198

din 17 septembrie 2010, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată acțiunea formulată

de reclamantul C.A. față de pârâta A.N.F.P. și cererea de intervenție accesorie

formulată de intervenientul Centrul Internațional pentru Învățământ Superior T.E.

A respins acțiunea formulată de reclamantul C.A. față de pârâta D.G.F.P. Galați,

pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că studiile superioare urmate la o instituție

de învățământ care funcționează în condițiile legii justifică aplicarea dispozițiilor

art. 68 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

Din adresa din 20

martie 2009 a Ministerului Învățământului, Cercetării și Inovării, rezultă că Centrul

Internațional pentru Învățământ Superior T.E. nu face parte din categoria instituțiilor

de învățământ superior particular autorizate sau acreditate să funcționeze.

Împrejurarea că intervenienta

a fost autorizată în anul 1991 să funcționeze ca societate comercială cu răspundere

limitată și înregistrată în Registrul Comerțului ca atare, nu-i conferă dreptul

și autoritatea de a organiza cursuri superioare universitare.

S-a precizat că potrivit

art. 1 din Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior

instituțiile de învățământ superior se înființează prin lege și că în baza art.

30 alin. (1) că pot desfășura activități de învățământ superior și pot utiliza denumirile

universitate, institut, academie de studii sau altele similare numai instituțiile

de învățământ superior autorizate sa funcționeze provizoriu sau acreditate.

Pe de altă parte,

art. 5 lit. d) din aceeași lege menționează că în baza raportului Consiliului Național

de Evaluare Academica și Acreditare și a avizului ministrului, Ministerul Educației

Naționale elaborează proiectul de hotărâre a Guvernului, iar Guvernul acorda instituției

solicitante autorizația de funcționare provizorie pentru facultățile, colegiile

și specializările care îndeplinesc standardele prevăzute în prezenta lege.

Art. 27 din aceeași lege

precizează că instituțiile cu activități de învățământ superior înființate după

22 decembrie 1989 sunt obligate să solicite autorizația de funcționare provizorie

în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii.

Instanța de fond a reținut

că înscrierea la concursul pentru promovare este condiționată de absolvirea unei

instituții de studii superioare înființate și organizate potrivit legii.

Cum din verificările și

recomandările Ministerul Educației Naționale rezultă că facultatea absolvită de

reclamantă la instituția Centrul Internațional pentru Învățământ Superior T.E. nu

este acreditat sau autorizat în condițiile art. 5 din Legea nr. 88/1993, corect

avizul pentru promovarea reclamantului a fost unul negativ.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs reclamantul C.A. și intervenientul Centrul Internațional pentru

Învățământ Superior T.E. SRL București.

a) motivele de recurs

formulate de reclamant

În motivele de recurs

reclamantul a susținut că instanța de fond nu a analizat actele depuse și cererea

de intervenție din care rezultă că Centrul Internațional este o persoană juridică

de drept privat înființată în baza Legii nr. 31/1990, autorizată să funcționeze

și să desfășoare activitatea de învățământ superior universitar, fiind acreditată

de Comisia de evaluare și asigurare a calității educației, conform art. 40 și art.

11 din O.U.G. nr. 75/2005.

S-a precizat că în perioada

1989-1993 competența de autorizare a instituțiilor de învățământ superior a aparținut

instanțelor de judecată, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993 competența

a revenit Guvernului, dar numai pentru instituțiile ce se înființau după intrarea

în vigoare a acestei legi, aceeași situație fiind și în cazul O.U.G. nr. 75/2005,

având în vedere principiul neretroactivității legii.

A motivat recurentul că

în cazul instituțiilor care funcționau la data intrării în vigoare a O.U.G. nr.

75/2005 acestea erau considerate acreditate, potrivit art. 40 din ordonanță.

A apreciat recurentul

că la data adoptării Legii nr. 87/2006 privind aprobarea și modificarea O.U.G.

nr. 75/2005 instituția de învățământ funcționa legal, astfel că își păstra statutul,

motiv pentru care diplomele de licență eliberate produc aceleași efecte ca orice

altă diplomă eliberată pe teritoriul României de instituțiile de învățământ ce funcționau

înainte de 1989 sau înființate după această dată.

În aceste împrejurări,

refuzul A.N.F.P. este nelegal.

b) motivele de recurs

formulate de intervenient

Intervenientul Centrul

Internațional pentru Învățământ Superior T.E. a susținut că instanța de fond a pronunțat

o hotărâre nelegală pentru că nu a analizat succesiunea legilor în timp privind

autorizarea instituțiilor de învățământ, încălcând principiul neretroactivității

legilor, detaliind în acest sens evoluția actelor normative în materia acreditării

și autorizării instituțiilor de învățământ.

c) analiza motivelor de

recurs

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs, acțiunea, probele cauzei și legislația aplicabilă, reține:

Situația de fapt:

Reclamantul a absolvit

cursurile organizate de Centrul Internațional pentru Învățământ Superior T.E., având

diploma de licență eliberată de acest centru.

În vederea transformării

postului ocupat de acesta la D.G.F.P. Galați, s-a solicitat avizul A.N.F.P., care

a refuzat avizarea deoarece instituția care a eliberat diploma nu face parte din

structura instituțiilor de învățământ superior particular acreditate sau autorizate.

Legislația aplicabilă:

O.U.G. nr. 75/2005 - Art. 29 (1) Orice persoană juridică,

publică sau privată, interesată în furnizarea de educație se supune procesului de

evaluare și acreditare, în condițiile legii, înainte de a începe să funcționeze.

Art. 11 alin. (1) La nivelul fiecărei organizații

furnizoare de educație din România se înființează comisia pentru evaluarea și asigurarea

calității.

Art. 40 Toate instituțiile și unitățile de învățământ public care funcționează

la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență sunt considerate acreditate

și se supun procedurilor de evaluare periodică din 5 în 5 ani.

Legea nr. 84/1995 - Art.

103 alin. (1) Pentru activitatea sportivă și artistică de performanță,

Ministerul Educației și Cercetării poate organiza cluburi școlare și unități de

învățământ preuniversitar cu program sportiv sau de artă, integrat sau suplimentar.

Din analiza situației

de fapt se reține că recurentul-reclamant posedă o diplomă de licență eliberată

de Centrul Internațional pentru Învățământ Superior T.E.

A.N.F.P. a refuzat eliberarea

avizului pentru reclamant, arătând că unitatea care a eliberat diploma nu face parte

din categoria instituțiilor de învățământ superior particulare acreditată sau autorizată,

astfel că actul respectiv nu produce consecințe juridice.

Intervenienta recurentă

și reclamantul au susținut că Centrul Tehnoeconomia Europană este o instituție de

învățământ superior acreditată, fiind autorizată să funcționeze prin sentința civilă

nr. 1981 din 10 iulie 1991.

În speță, problema care

trebuie rezolvată pentru a se verifica legalitatea refuzului A.N.F.P. este dacă

unitatea care a eliberat „diploma” face parte din sistemul național de învățământ,

situație în care actele eliberate produc efecte.

Intervenienta nu a dovedit

că a fost autorizată să desfășoare procesul de învățământ.

Înființarea ca societate

comercială prin sentința nr. 1981/1991 nu echivalează cu autorizarea specifică furnizorilor

de educație.

Prin sentința menționată

s-a autorizat funcționarea unei societăți comerciale, aceasta dobândind personalitate

juridică, însă pentru a desfășura activitatea din actul constitutiv trebuia să îndeplinească

anumite condiții, în funcție de domeniul de activitate.

Potrivit art. 28 din Legea

nr. 88/1993 instituțiile de învățământ înființate după 22 decembrie 1989 trebuia

să solicite în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, autorizația de

funcționare provizorie.

Ori, intervenienta nu

a probat existența unei astfel de autorizări, astfel că nu a fost inclusă în H.G.

nr. 676/2007.

Prin decizia nr. 4356

din 27 noiembrie 2008, Înalta Curte a stabilit, cu putere de lucru judecat, că H.G.

nr. 676/2007 este legală, deoarece la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005,

Centrul T.E. București nu obținuse autorizația provizorie de funcționare, în condițiile

legii speciale și că nici ulterior nu s-a urmat procedura legală.

Așadar, constatându-se

legalitatea H.G. nr. 676/2007 și cum intervenientul nu a fost menționat ca instituție

de învățământ, actele eliberate de acesta nu echivalează cu actele emise de instituțiile

de învățământ superior autorizate și acreditate.

Recurentul-reclamant a

susținut că societatea care a eliberat diploma a fost acreditată de comisia de evaluare

și asigurare a calității educației.

O astfel de dovadă nu

a fost adusă, fiind o simplă afirmație, fără suport probatoriu.

Instanțele de judecată

nu au autorizat funcționarea unităților de învățământ, potrivit Legii nr. 31/1990,

instanța dispune înregistrarea, înmatricularea unei societăți comerciale, însă pentru

a funcționa acestea trebuie să obțină avizele și autorizațiile specifice domeniului

de activitate.

Prin Legea nr. 88/1993

s-a instituit cadrul legal de acreditare a instituțiilor de învățământ, iar cele

înființate după 1989 trebuiau să obțină autorizație de funcționare.

Ori intervenientul nu

a obținut o astfel de autorizare, situație în care la expirarea termenului de 6

luni reglementat de art. 28 din Legea nr. 88/1993, acesta trebuia să-și înceteze

activitatea.

În cauză nu se pune în

discuție retroactivitatea legii pentru că Legea nr. 88/1993 a instituit cadrul normativ

pentru acreditarea instituțiilor de învățământ superior, legiuitorul prevăzând un

termen de 6 luni pentru obținerea autorizației provizorii de funcționare.

După epuizarea acestui

termen, activitatea instituției nu mai beneficia de protecția legii și ca urmare

actele eliberate nu produc efecte, persoana juridică emitentă nefăcând parte din

sistemul național de învățământ.

În consecință, refuzul

A.N.F.P. de a aviza promovarea reclamantului ca urmare a prezentării „diplomei de

licență” a fost legal, cum a stabilit și prima instanță.

d) soluția instanței de

recurs

Având în vedere considerentele

prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, sentința

primei instanțe fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de C.A. și Centrul Internațional pentru Învățământ Superior T.E. București împotriva

sentinței nr. 198 din 17 septembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 octombrie 2011.