ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5137/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele. Circumstanțele cauzei. Procedura în primă instanță Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.(C.)C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.F.P., anularea actului administrativ nr. 1904747 din 8 octombrie 2009 emis de către pârâtă, prin care s-a refuzat acordarea avizului favorabil pentru transformarea postului pe care reclamanta l-a deținut până la obținerea diplomei de studii superioare juridice, corespunzătoare transformării postului într-o clasă superioară, precum și răspunsul autorității pârâte, nr. 1912455 din 28 octombrie 2009, la plângerea prealabilă formulată de reclamantă.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să acorde avizul favorabil pentru transformarea postului de nivel inferior pe care este încadrată, într-un post de nivel superior, în baza studiilor absolvite în condițiile prevăzute de art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007, ca urmare a absolvirii examenului organizat de către Primăria Municipiului Câmpia Turzii, în baza Regulamentului - cadrul aprobat prin Ordinul Președintelui A.N.F.P.

nr. 10.280/2008, în condițiile prevăzute de art. 9 alin. (3) din ordonanța menționată, la data de 19 august 2009. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în sesiunea din luna februarie 2009 a absolvit examenul de licență la Facultatea de Drept din cadrul Universității "Tehnoeconomia Europeană" București, după o durată a studiilor de 5 ani, iar în urma obținerii diplomei de absolvire a depus cerere la Primăria Municipiului Câmpia Turzii pentru transformarea postului de referent clasa III, pe care-l deține, într-o clasă superioară, conform studiilor absolvite, în condițiile legii. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta A.N.F.P. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii.

În cauză s-a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei de către C.I.I.S.T.E. (fostul I.A.C.I.E.S.T.E.), iar la termenul de judecată din 12 februarie 2010, instanța a admis în principiu această cerere. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința civilă nr. 86 din 26 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității cererii de intervenție accesorie formulate de către intervenientul C.I.I.S.T.E. (fostul I.A.C.I.E.S.T.E.); a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de pârâta A.N.F.P.; a respins acțiunea formulată de reclamanta S.(C.)C. în contradictoriu cu pârâta A.N.F.P., precum și cererea de intervenție accesorie.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepții În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, instanța de fond a apreciat că avizul nr. 1904747 din 8 octombrie 2009, atacat în cauză, apare ca fiind un act administrativ de sine stătător, susceptibil de a fi verificat sub aspectul legalității sale, în procedura contenciosului administrativ direct, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004. În speță, reclamanta, în calitatea sa de funcționar public, a participat la examenul de promovare într-o clasă superioară celei în care era deja încadrată și ca urmare a faptului că a promovat examenul, angajatorul său, respectiv Primăria municipiului Câmpia Turzii, a solicitat avizul A.N.A.F.

necesar pentru transformarea postului deținut de către aceasta. Autoritatea pârâtă a refuzat acordarea avizului solicitat, motivat de faptul că diploma de licență prezentată de către reclamantă a fost emisă de către o universitate neacreditată să funcționeze, respectiv de C.I.I.S.T.E., iar răspunsul la plângerea prealabilă formulată de reclamantă a fost unul negativ. Prima instanță a reținut că refuzul pârâtei de acordare a avizului solicitat a fost ulterior acestui concurs și nu a mai fost urmat de o altă manifestare de voință din partea angajatorului reclamantei. Față de natura obligatorie a avizului solicitat pârâtei, instanța de fond a constatat că voința angajatorului reclamantei este influențată decisiv de voința pârâtei, manifestată în avizul obligatoriu.

Așa fiind, judecătorul fondului a constatat că actul atacat și-a pierdut rolul de act pregătitor și neexistând un alt act administrativ ulterior de invalidare a concursului, de exemplu, ce ar fi putut fi emis de către angajatorul reclamantei, nu a fost posibilă verificarea legalității avizului negativ, în condițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Referitor la excepția inadmisibilității cererii de intervenție, prima instanță a constatat că pe parcursul studiilor reclamanta a purtat alt nume, C., cel de S. fiind dobândit după căsătorie, însă pe diploma de licență sunt menționate ambele nume, astfel că nu se poate reține că intervenientul ar fi în eroare în privința identității persoanei în favoarea căreia intervine.

Pe fondul cauzei Prima instanță a reținut că potrivit art. 29 din O.U.G. nr. 75/2005 „1) Orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educație se supune procesului de evaluare și acreditare, în condițiile legii, 4) Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive…”, iar în anexele la H.G. nr. 676/2007 sunt cuprinse (art. 3…instituțiile …. și specializările (art. 4), însă intervenientul nu apare în acele anexe. Astfel, a avut în vedere conținutul adresei nr. 11048 din 31 martie 2009 emisă de către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, din care rezultă că intervenientul nu a fost autorizat să funcționeze, și al adresei nr. 1887503 din 27 martie 2009, din care rezultă că intervenientul nu face parte din sistemul național de învățământ.

Totodată, instanța a reținut că prin decizia nr. 4356/2008, pronunțată în dosarul nr. 6526/2/2007 al Curții de Apel București, s-a respins recursul declarat de intervenient (reclamant în acel dosar) împotriva sentinței civile prin care s-a respins acțiunea reclamantei având ca obiect modificarea H.G. nr. 676/2007 în sensul includerii și a intervenientului în lista unităților de învățământ ce fac parte din sistemul național de învățământ.

De asemenea, prima instanță a apreciat că, față de evoluția legislației ulterioară anului 1991, nu prezintă relevanță faptul că în anul 1991 s-a autorizat înființarea intervenientului sub forma unei societăți comerciale cu răspundere limitată și nici situația altor absolvenți ai intervenientului sau felul în care aceștia au utilizat diplomele obținute, or, este de necontestat că doar studiile superioare urmate la o unitate de învățământ universitar de stat sau particulară, care funcționează legal, creează premisele de aplicare a dispozițiilor art. 68 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. 3. Recursul declarat de reclamantă și intervenientul C.I.I.S.T.E. Recurenții invocă prevederile art. 304 pct. 4, 5, 7, 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., fără a structura criticile în motivele de recurs precizate, arătând că prin sentința recurată, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în prezenta cauză a încălcat formele de procedură. Sentința atacată nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, instanța pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal și pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Susțin recurenții că prima instanță a interpretat greșit legislația și actele de la dosar, depășindu-și atribuțiile puterii judecătorești și că în ceea ce privește legalitatea sau nelegalitatea funcționării instituției absolute de recurenta-reclamantă nu există nici o probă, însăși existența acesteia de 19 ani și faptul că poate sta în fața instanței, arată legalitatea acesteia, beneficiind astfel de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să stabilească o eventuală nelegalitate.

Recurenții critică hotărârea pentru încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu motivarea că instanța nu s-a pronunțat asupra admiterii în principiu a cererii de intervenție formulată de C.I.I.S.T.E. și nici asupra cererii pârâtei de introducere în cauză a Ministerului Educației și Cercetării, instituție ce a emis o adresă pe care A.N.F.P. își motivează refuzul de avizare. În continuare, recurenții fac o expunere teoretică a regimului juridic al intervenientei care a fost înființată prin hotărâre judecătorească anterior Legii învățământului nr. 84/1995 cu referire la prevederile art. 40 din O.U.G.

nr. 75/2005 aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2005 - potrivit cu care toate instituțiile și unitățile de învățământ care funcționează legal la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență își păstrează statutul și se supun acestei ordonanțe de urgență - și deci nu mai era necesar să se regăsească în H.G. nr. 676/2007. Se arată că în mod greșit s-a reținut în hotărârea recurată lipsa de relevanță a actelor de autorizare ale intervenientei, recunoașterea diplomelor altor absolvenți sau precedentele juridice. 4. Apărarea intimatei Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă A.N.F.P.

a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, susținând că intervenienta nu face parte din sistemul național de învățământ, având în vedere că prin Decizia nr. 4356/2008 pronunțată în dosarul nr. 6526/2/2007 de Curtea de Apel București s-a respins recursul declarat de intervenientă împotriva sentinței civile prin care s-a respins acțiunea reclamantei având ca obiect modificarea H.G. nr. 676/2007 în sensul includerii și a intervenientei în lista unităților de învățământ ce fac parte din sistemul național de învățământ, pentru a se lua în considerare diplomele emise de către această persoană instituție la transformarea funcției publice deținute de către recurenta-reclamantă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de cei doi recurenți, ținând seama de toate susținerile și apărările părților, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate. 1. Argumente de fapt și de drept relevante 2. În ceea ce privește critica ce vizează încălcarea formelor de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra admiterii în principiu a cererii de intervenție accesorie sau asupra solicitării de introducere în cauză a Ministerului Educației și Cercetării, Înalta Curte reține că prin Încheierea pronunțată la 12 februarie 2010 care face parte integrantă din hotărârea recurată, prima instanță a pus în discuție și s-a pronunțat asupra admiterii în principiu a cererii de intervenție conform art. 51 C. proc.

civ., în sensul încuviințării în principiu a intervenției în interesul reclamantei. Prin această modalitate procedurală, recurentul C.I.I.S.T.E. a devenit parte în prezenta cauză și a formulat recurs în conformitate cu prevederile art. 299 și urm. C. proc. civ. Sub acest aspect criticile sunt nefondate dar și lipsite de interes în condițiile în care recurentele nu au dovedit nici o vătămare, exercitând căile de atac prevăzute de lege atât împotriva încheierii cât și a hotărârii prin care s-a respins alături de cererea principală și cererea de intervenție accesorie. Prin aceeași încheiere prima instanță a apreciat în conformitate cu art. 49, art. 57 și art. 69 C. proc. civ. că nu există un fundament juridic care să justifice introducerea în cauză a Ministerului Educației, Cercetării și Inovării.

Mai mult, cererea de introducere în cauză, menționată a fost formulată de pârât nu de recurente, iar instanța de fond s-a pronunțat în sensul respingerii acestei solicitări. Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii cuprinzând motivele pe care se sprijină și care au format convingerea instanței că cererea reclamantei prin care a solicitat anularea refuzului de avizare a promovării acesteia în clasă, este nefondată. Recurenta-reclamantă în calitate de funcționar public în cadrul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii a participat la examenul organizat pentru ocuparea unei funcții publice într-o clasă superioară celei în care este încadrată.

Intimata - pârâtă a refuzat acordarea avizului pentru transformarea postului deținut de recurenta-reclamantă cu motivarea că diploma de licență prezentată a fost emisă de către o universitate neacreditată să funcționeze, respectiv de recurentul-intervenient. Avizul pozitiv pentru transformarea postului nu a putut fi acordat potrivit art. 14 alin. (1) din Regulamentul cadru pentru organizarea și desfășurarea examenului de promovare în clasă a funcționarilor publici încadrați/pe funcții publice cu nivel de studii inferior, care absolvă o formă de învățământ superior de lungă sau de scurtă durată în specialitatea în care își desfășoară activitatea, aprobat prin Ordinul Președintelui A.N.F.P. nr. 10280/2008, în condițiile în care promovarea funcționarilor publici care au fost admiși la examenul de promovare se face prin transformarea postului pe care sunt încadrați într-un post de nivel superior, corespunzător studiilor absolvite.

La rândul său, în art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 6/2007 s-a prevăzut că „Promovarea, în condițiile legii, a funcționarilor publici încadrați pe funcții publice cu nivel de studiu inferior, care au absolvit studii de nivel superior în specialitatea în care își desfășoară specialitatea, se face prin transformarea postului pe care aceștia sunt încadrați, cu avizul A.N.A.F.” În cauză, refuzul pârâtei nu este nejustificat în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, astfel cum susțin recurenții, întrucât promovarea funcționarului public nu este posibilă în condițiile în care diploma de licență în baza căreia solicitase acest aviz, nu putea sta la baza promovării deoarece fusese eliberată de instituție de învățământ neacreditată.

Susținerile recurentei-interveniente privind înființarea sa în anul 1991 sub forma unei societăți comerciale cu răspundere limitată nu au fost reținute de prima instanță în condițiile în care refuzul pârâtei de a acorda avizul pozitiv se bazează pe faptul că diploma de absolvire prezentă nu a fost eliberată de o instituție de învățământ acreditată, dovadă care nu a fost făcut în cauză. În aceste condiții expunerea recurentei, C.I.I.S.T.E. privind înființarea sa în 1991 și evoluția legislației ulterioară nu prezintă relevanță, refuzul pârâtei fiind justificat în sensul celor susmenționate. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau juridică.

dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege se poate adresa instanței judecătorești competente pentru realizarea în concret a dreptului său. în cauza dedusă judecății, reclamanta nu a făcut dovada existenței unui drept proteguit de lege, așa încât soluția de respingere a acțiunii sale se impune pentru următoarele considerente: Este neîndoios faptul că doar studiile superioare urmate la o instituție de învățământ care funcționează în condițiile legii justifică aplicarea dispozițiilor art. 68 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

Din adresa nr. 11098 din 20 martie 2009 a Ministerului învățământului, Cercetării și Inovării, rezultă că C.I.I.S.T.E. nu face parte din categoria instituțiilor de învățământ superior particular autorizate sau acreditate să funcționeze. î mprejurarea că pârâta a fost autorizată in anul 1991 să funcționeze ca societate comercială cu răspundere limitată și înregistrată în Registrul Comerțului ca atare, nu-i conferă dreptul și autoritatea de a organiza cursuri superioare universitare. Așa cum precizează art. 1 din Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior instituțiile de învățământ superior se înființează prin lege. Cum din verificările și recomandările Ministerului Educației, Cercetării și Inovării rezultă că facultatea absolvită de reclamantă la instituția C.I.S.T.E.

nu este acreditat sau autorizat în condițiile art. 5 din Legea nr. 88/1993, corect avizul pentru promovarea sa a fost unul negativ. În privința practicii judiciare, pretins ca fiind ignorată de judecătorul fondului, intimata-pârâtă a menționat că recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 182/F/CA din 23 septembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis și prin Decizia nr. 2449 din 11 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a modificat hotărârea în sensul respingerii cererii formulate de un alt funcționar public care a contestat refuzul de avizare a promovării sale în clasă conform art. 9 din O.G.

nr. 6/2007, H.G. nr. 611/2008 pentru că diploma de licență nu putea sta la baza promovării, fiind eliberată de o instituție de învățământ neacreditată. În aceste condiții nu se poate reține existența unei practici judiciare neunitare în materia analizată. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Prin urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de S.(C.)C. și C.I.I.S.T.E. împotriva sentinței nr. 86 din 26 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2010.