ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 626/2011

Asupra

recursurilor de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea 4 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, investită cu judecarea apelurilor declarate de

inculpați, a constatat, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării

preventive a inculpaților O.A. și P.I.

S-au reținut,

în esență, următoarele:

Inculpații au

fost condamnați prin sentința instanței de fond la pedeapsa rezultantă de 2 ani

și 6 luni închisoare fiecare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În sarcina

inculpatului O.A., s-a reținut că a recrutat, prin inducere in eroare, pe

părțile vătămate minore K.A.S., de 13 ani și K.Z.G., de 15 ani, sub pretextul

oferirii unei posibilități de obținere a unor sume de bani din activități

lucrative, nedeterminate, prin crearea convingerii că vor putea realiza

câștiguri financiare si se vor putea distra in compania lui, de a le primi si

găzdui intr-o încăpere cu condiții improprii de găzduit, situata deasupra

etajului terminal al unui bloc din mun. Constanta si de a le determina sa

practice cerșetoria în beneficiul lui si în condițiile stabilite de el, cu

consecința punerii la dispoziția lui a celei mai mari părți a banilor rezultați

din prestarea respectivei activități - activitate întreprinsă timp de cea. o

lună, în perioada dintre jumătatea lunii ianuarie 2009 și jumătatea lunii

februarie 2009. S-a mai reținut că a întreținut, pe aceeași perioadă de timp,

în mod repetat, raporturi sexuale cu partea vătămata minora K.A.S., de 13 ani,

în condițiile în care cunoștea vârsta acesteia - inițial intr-un compartiment

al unui tren de noapte, ce circula pe relația Cluj - Buzău si apoi intr-o

încăpere situata deasupra etajului terminal al unui bloc din mun. Constanta, in

aceasta din urma situație de fata si cu alte persoane minore (K.Z.G., M.A.C., N.M.I.,

M.G.D.).

În sarcina

inculpatului P.I., s-a reținut că a primit în cortul amplasat succesiv pe trei

plaje din mun. Constanta, în perioada cuprinsă între sfârșitul lunii mai și

jumătatea lunii august 2009, pe părțile vătămate minore K.A.S., de 13 ani și K.Z.G.,

de 15 ani, si de a le determina pe acestea să practice cerșetoria în beneficiul

lui si al altor tineri care îl însoțeau, cu consecința remiterii de către frații

minori K. în integralitatea lor a sumelor de bani obținute din prestarea

activității de cerșetorie, în condițiile în care inculpatul a uzat în repetate

rânduri de acte de violență și amenințarea cu astfel de acte la adresa lui K.Z.G.

pentru a-i înfrânge voința, de față și cu fratele lui minor A.S. și a

întreținut, în mod repetat raporturi sexuale cu partea vătămată minora K.A.S.,

de 13 ani, în condițiile în care cunoștea vârsta acesteia, în decursul

perioadei iunie - jumătatea lunii august 2009, în compartimentul cortului în

care locuia și dormea cu aceasta.

S-a reținut că

măsura arestării preventive a inculpaților a fost luată prin încheierea nr. 1

din Camera de Consiliu din 16 martie 2010 a Tribunalului Buzău, constatându-se

că inculpații se află în situația prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

întrucât au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii

pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea

lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, care

reiese din temerea că ar putea comite fapte de același gen.

S-a mai

reținut că există probe și indicii temeinice care confirmă presupunerea

rezonabilă că cei doi inculpați au desfășurat, în mod repetat, activitatea de

exploatare prin obligarea la cerșetorie a unor minori cu vârstele de 13 și 15

ani, lipsiți de familie sau fugiți de acasă, asupra cărora au căpătat

autoritate, determinându-i să accepte și întreținerea de raporturi sexuale. în

acest sens, a rezultat din probe că inculpatul O.A. a trimis scrisori unora

dintre martori, determinându-i să se prezinte în instanță, declarațiile

acestora fiind diferite de cele date în cursul urmăririi penale.

Față de

gravitatea acuzațiilor aduse, împrejurările concrete ale comiterii faptelor și

în special vârsta și vulnerabilitatea victimelor, s-a reținut că nu este în

interesul procesului penal ca inculpații să fie judecați în stare de libertate,

existând riscul ca lăsați în libertate să influențeze poziția victimelor și a

martorilor. S-a mai reținut că inculpații nu au avut înainte de arestare

domicilii stabile și nici locuri de muncă, astfel încât nu prezintă garanții

suficiente pentru a fi judecați în stare de libertate.

Împotriva

încheierii sus-menționate, au declarat recurs inculpații, pentru motivele

expuse în partea introductivă a hotărârii.

Recursurile nu

sunt fondate.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea

măsurii arestării preventive se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima

instanță.

Potrivit

Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea

legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de

libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond:

să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute

de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile

de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se

constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării

preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent,

fiind îndeplinite, cumulativ,

condițiile

prevăzute de textul de lege: inculpații au săvârșit infracțiuni

pentru

care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai

mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O.,

s-a stabilit că

menținerea detenției este justificată atunci când se

face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre

următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în

parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a

probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a

inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura

și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor săvârșite de

inculpați, pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați în primă

instanță la pedepse

nedefinitive de câte 2

ani și 6 luni închisoare, lăsarea inculpaților în

libertate ar putea

crea atât riscul de a se exercita presiuni asupra

martorilor, precum și ca aceștia să repete asemenea fapte.

Așa fiind, menținerea măsurii arestării

preventive se impune

în continuare, întrucât prin lăsarea inculpaților

în libertate s-ar crea

un pericol pentru

buna desfășurare a procesului penal.

Pe de altă

parte, natura și modalitatea de comitere a

infracțiunilor

de trafic de persoane, act sexual cu un minor, corupție

sexuală (au

exploatat prin obligarea la cerșetorie minori cu vârstele de 13 și 15 ani,

lipsiți de familie sau fugiți de acasă, pe care i-au determinat să întrețină

raporturi sexuale), relevă nu doar o periculozitate infracțională, dar și una

socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea

riscul ca aceștia să repete asemenea fapte și ar induce un sentiment de

insecuritate în ordinea publică.

Totodată,

măsura arestării se impune a fi menținută și, pe cale de consecință, să fie

respinsă cererea inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive cu

cea a obligării de nu părăsi localitatea sau țara, în raport de indiciile ce

rezultă din dosar, din care reiese că ar putea să zădărnicească aflarea adevărului,

precum și de împrejurarea că inculpații nu au avut un domiciliu stabil și nici

locuri de muncă anterior începerii procesului penal.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursurile declarate de recurenții inculpați O.A. și P.I.

împotriva încheierii din 4 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, să fie respinse, ca nefondate, cu

obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de recurenții inculpați O.A. și P.I. împotriva încheierii

din 4 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 1532/114/2010.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 17 februarie 2011.