ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 626/2011

Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea 4 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, investită cu judecarea apelurilor declarate de inculpați, a constatat, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților O.A. și P.I. S-au reținut, în esență, următoarele: Inculpații au fost condamnați prin sentința instanței de fond la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare fiecare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În sarcina inculpatului O.A., s-a reținut că a recrutat, prin inducere in eroare, pe părțile vătămate minore K.A.S., de 13 ani și K.Z.G., de 15 ani, sub pretextul oferirii unei posibilități de obținere a unor sume de bani din activități lucrative, nedeterminate, prin crearea convingerii că vor putea realiza câștiguri financiare si se vor putea distra in compania lui, de a le primi si găzdui intr-o încăpere cu condiții improprii de găzduit, situata deasupra etajului terminal al unui bloc din mun. Constanta si de a le determina sa practice cerșetoria în beneficiul lui si în condițiile stabilite de el, cu consecința punerii la dispoziția lui a celei mai mari părți a banilor rezultați din prestarea respectivei activități - activitate întreprinsă timp de cea.

o lună, în perioada dintre jumătatea lunii ianuarie 2009 și jumătatea lunii februarie 2009. S-a mai reținut că a întreținut, pe aceeași perioadă de timp, în mod repetat, raporturi sexuale cu partea vătămata minora K.A.S., de 13 ani, în condițiile în care cunoștea vârsta acesteia - inițial intr-un compartiment al unui tren de noapte, ce circula pe relația Cluj - Buzău si apoi intr-o încăpere situata deasupra etajului terminal al unui bloc din mun. Constanta, in aceasta din urma situație de fata si cu alte persoane minore (K.Z.G., M.A.C., N.M.I., M.G.D.). În sarcina inculpatului P.I., s-a reținut că a primit în cortul amplasat succesiv pe trei plaje din mun.

Constanta, în perioada cuprinsă între sfârșitul lunii mai și jumătatea lunii august 2009, pe părțile vătămate minore K.A.S., de 13 ani și K.Z.G., de 15 ani, si de a le determina pe acestea să practice cerșetoria în beneficiul lui si al altor tineri care îl însoțeau, cu consecința remiterii de către frații minori K. în integralitatea lor a sumelor de bani obținute din prestarea activității de cerșetorie, în condițiile în care inculpatul a uzat în repetate rânduri de acte de violență și amenințarea cu astfel de acte la adresa lui K.Z.G. pentru a-i înfrânge voința, de față și cu fratele lui minor A.S. și a întreținut, în mod repetat raporturi sexuale cu partea vătămată minora K.A.S., de 13 ani, în condițiile în care cunoștea vârsta acesteia, în decursul perioadei iunie - jumătatea lunii august 2009, în compartimentul cortului în care locuia și dormea cu aceasta.

S-a reținut că măsura arestării preventive a inculpaților a fost luată prin încheierea nr. 1 din Camera de Consiliu din 16 martie 2010 a Tribunalului Buzău, constatându-se că inculpații se află în situația prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, care reiese din temerea că ar putea comite fapte de același gen. S-a mai reținut că există probe și indicii temeinice care confirmă presupunerea rezonabilă că cei doi inculpați au desfășurat, în mod repetat, activitatea de exploatare prin obligarea la cerșetorie a unor minori cu vârstele de 13 și 15 ani, lipsiți de familie sau fugiți de acasă, asupra cărora au căpătat autoritate, determinându-i să accepte și întreținerea de raporturi sexuale.

în acest sens, a rezultat din probe că inculpatul O.A. a trimis scrisori unora dintre martori, determinându-i să se prezinte în instanță, declarațiile acestora fiind diferite de cele date în cursul urmăririi penale. Față de gravitatea acuzațiilor aduse, împrejurările concrete ale comiterii faptelor și în special vârsta și vulnerabilitatea victimelor, s-a reținut că nu este în interesul procesului penal ca inculpații să fie judecați în stare de libertate, existând riscul ca lăsați în libertate să influențeze poziția victimelor și a martorilor. S-a mai reținut că inculpații nu au avut înainte de arestare domicilii stabile și nici locuri de muncă, astfel încât nu prezintă garanții suficiente pentru a fi judecați în stare de libertate.

Împotriva încheierii sus-menționate, au declarat recurs inculpații, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Recursurile nu sunt fondate. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima instanță. Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc.

pen. În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor săvârșite de inculpați, pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță la pedepse nedefinitive de câte 2 ani și 6 luni închisoare, lăsarea inculpaților în libertate ar putea crea atât riscul de a se exercita presiuni asupra martorilor, precum și ca aceștia să repete asemenea fapte. Așa fiind, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpaților în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal.

Pe de altă parte, natura și modalitatea de comitere a infracțiunilor de trafic de persoane, act sexual cu un minor, corupție sexuală (au exploatat prin obligarea la cerșetorie minori cu vârstele de 13 și 15 ani, lipsiți de familie sau fugiți de acasă, pe care i-au determinat să întrețină raporturi sexuale), relevă nu doar o periculozitate infracțională, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea riscul ca aceștia să repete asemenea fapte și ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

Totodată, măsura arestării se impune a fi menținută și, pe cale de consecință, să fie respinsă cererea inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de nu părăsi localitatea sau țara, în raport de indiciile ce rezultă din dosar, din care reiese că ar putea să zădărnicească aflarea adevărului, precum și de împrejurarea că inculpații nu au avut un domiciliu stabil și nici locuri de muncă anterior începerii procesului penal. Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de recurenții inculpați O.A. și P.I. împotriva încheierii din 4 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați O.A. și P.I. împotriva încheierii din 4 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 1532/114/2010. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2011.