ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 532/2011

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin încheierea din data de 24 ianuarie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, - în dosarul nr. 1532/114/2010, în baza art. 160

8a

alin.

(6) C . proc. pen. au fost respinse ca neîntemeiate cererile de liberare

provizorie sub control judiciar formulate de apelanții inculpați O.A. și P.I.,

în prezent aflați în Penitenciarul Mărgineni.

Pentru a pronunța această încheiere, curtea de apel a

reținut că inculpații P.I. și O.A. au formulat cereri de liberare provizorie

sub control judiciar, susținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 160

2

C. proc. pen. pentru admiterea acestora, deoarece pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunile ce le sunt imputate nu depășește 18 ani

închisoare și nu sunt date din care să rezulte că ar încerca să zădărnicească

aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți. Au mai

arătat petenții că nu prezintă pericol pentru societate în situația în care ar

fi puși în libertate și că se obligă să se prezinte în fața organelor judiciare

atunci când vor fi chemați.

Analizând susținerile inculpaților în raport de

actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale care reglementează

instituția liberării provizorii sub control judiciar, curtea de apel a reținut

că cei doi inculpați au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul

Teritorial Buzău pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor prevăzute

și pedepsite de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, art. 198 alin.

(1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (inculpatul P.I.)

respectiv, a infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 13 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 678/2001, art. 198 alin. (1) C. pen., art. 202 alin. (1) C. pen.,

toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (inculpatul O.A.).

În sarcina inculpatului P.I., prin actul de sesizare

a instanței s-a reținut că în perioada cuprinsă între sfârșitul lunii mai și

jumătatea lunii august 2009, a primit în cortul amplasat succesiv pe trei plaje

din municipiul Constanța pe părțile vătămate minore K.A.S. și K.Z.G. în vârstă

de 13 și respectiv 15 ani și le-a determinat să practice cerșetoria în

beneficiul lui și al altor tineri care îl însoțeau, cu consecința remiterii de

către frații minori K., în integralitatea lor, a sumelor de bani obținute din

prestarea activității de cerșetorie. în concret, activitatea infracțională a

inculpatului a constat în aceea că în repetate rânduri a uzat de acte de violență

și amenințare cu astfel de acte la adresa părții vătămate K.Z.G. pentru a-i

înfrânge voința, de față fiind și fratele său minor A.S., și a întreținut în

mod repetat în perioada iunie - jumătatea lunii august 2009 raporturi sexuale

cu partea vătămată K.A.S. în vârstă de 13 ani, a cărei vârstă o cunoștea, în

compartimentul cortului în care locuia și dormea cu partea vătămată.

În ceea ce îl privește pe inculpatul O.A., prin

rechizitoriu s-a reținut că acesta a recrutat prin inducere în eroare pe părțile

vătămate minore K.A.S. de 13 ani și K.Z.G. de 15 ani sub pretextul oferirii

unei posibilități de obținere de sume de bani din activități lucrative,

nedeterminate, prin crearea convingerii că vor putea realiza câștiguri

financiare și se vor putea distra în compania lui; le-a primit și găzduit

într-o încăpere cu condiții improprii de locuit, situată deasupra etajului

terminal al unui bloc din municipiul Constanța și le-a determinat să practice

cerșetoria în beneficiul lui și în condiții stabilite de el cu consecința punerii

la dispoziția sa a celei mai mari părți a banilor rezultați din prestarea

respectivei activități - activitate întreprinsă de minori timp de circa o lună,

în perioada cuprinsă între jumătatea lunii ianuarie 2009 și jumătatea lunii februarie

inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată, minoră K.A.S. în

vârstă de 13 ani, în condițiile în care cunoștea vârsta acesteia - inițial,

într-un compartiment al unui tren de noapte care circula pe relația Cluj-Buzău

și apoi, într-o încăpere situată deasupra etajului terminal al unui bloc din

municipiul Constanța - în această din urmă situație, în prezența și a altor

persoane minore (K.Z.G., M.A.C., N.M.I., M.G.D.).

Prin sentința penală nr. 133 din 21 decembrie 2010

pronunțată de Tribunalul Buzău, inculpații P.I. și O.A. au fost condamnați la

pedepse rezultante principale de câte 2 ani și 6 luni închisoare cu executare

în condițiile art. 57, art. 71 C. pen.

Analizând condițiile prevăzute de lege pentru

admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control

judiciar, cuprinse în art. 160

6

C. proc. pen. și care fac parte din

dispozițiile comune ale secțiunii

V,

comune" din același cod, Curtea de apel a reținut că cererea de liberare

provizorie sub control judiciar este admisibilă în principiu, persoanele care

au folosit-o fac parte din categoria celor cărora legea le conferă beneficiul

acesteia și că are pertinență funcțională, întrucât poate conduce la

satisfacerea intereselor părții.

Referitor la condițiile privind temeinicia cererii

cuprinse în art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-a reținut că

din punct de vedere formal, prima condiție referitoare la limita de pedeapsă este

îndeplinită, întrucât infracțiunile ce formează obiectul judecății sunt

sancționate de lege cu pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Cu privire la cea de-a doua condiție, stipulată în

art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., s-a apreciat că nu este îndeplinită,

existând riscul ca inculpații, odată puși în libertate, să încerce să zădărnicească

aflarea adevărului prin influențarea atât a martorilor care nu au fost audiați

în cauză, cât și a celor care deși au fost audiați, ar putea fi determinați de

inculpați să revină asupra declarațiilor date inițial. în acest sens s-a

reținut că inculpații au menținut permanent legătura cu martorii, purtând cu

aceștia o corespondență intensă, aspect ce rezultă și din înscrisul aflat la

fila 199 (dosar instanță fond, vol. I).

A concluzionat instanța de apel că cererile formulate

de inculpați nu îndeplinesc condițiile de temeinicie prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen. Refuzul acordării liberării provizorii sub control

judiciar, având în vedere gravitatea infracțiunilor de care sunt acuzați

inculpații și împrejurarea că în cauză s-a pronunțat o hotărâre de condamnare

în primă instanță, nu constituie o încălcare a dreptului acestora la un proces

echitabil, astfel cum este recunoscut în art. 23 pct. 3 din Constituția

României, art. 5 alin. (5) C. proc. pen., art. 5 paragraful 3 fraza

I

teza finală și art. 6 alin. (1) din

Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale.

Împotriva încheierii au declarat recursuri

inculpații, care prin apărătorul desemnat din oficiu au solicitat casarea

hotărârii, admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar și

judecarea în stare de libertate deoarece nu prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică.

Examinând încheierea atacată, atât prin prisma

motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.

Potrivit art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.,

„liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul

infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor

intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18

ani".

Alin. (2) al textului de lege susmenționat dispune că

„liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există

date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să

săvârșească ale infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea

adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori

distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".

Raportând dispozițiile legale susmenționate la speța

dedusă judecății, Înalta Curte constată că prima condiție pozitivă prevăzută de

lege referitoare la limita de pedeapsă este îndeplinită întrucât, infracțiunile

prevăzute și pedepsite de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, art.

198 alin. (1) C. pen. și art. 202 alin. (1) C. pen., pentru săvârșirea cărora

recurenții inculpați au fost cercetați, trimiși în judecată în stare de arest

preventiv și condamnați de prima instanță sunt pedepsite de lege cu închisoarea

ce nu depășește 18 ani.

În ce privește cea de-a doua condiție negativă

prevăzută în art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte

constată, în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de prim control

judiciar, că nu este îndeplinită.

În speță, există riscul ca odată puși în libertate,

recurenții inculpați să încerce să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea atât a martorilor care nu au fost audiați la instanța de fond,

deoarece nu s-a reușit identificarea domiciliului acestora, cât și a celor care

au fost deja ascultați, prin determinarea lor de către recurenți să revină

asupra declarațiilor date. în acest sens, relevant este comportamentul inculpaților

care în tot cursul procesului penal au ținut legătura, prin scrisori, cu

persoanele care au calitatea de martori în cauza dedusă judecății (fila 199

dosar instanță fond, vol. I).

Este adevărat că potrivit art. 136 alin. (2) C. proc.

pen., scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie

sub control judiciar sau pe cauțiune, dar în cauză, așa cum a reținut și

instanța de apel, un atare scop nu poate fi îndeplinit în mod eficient prin

liberarea provizorie a recurenților inculpați, date privind natura și

gravitatea infracțiunilor de săvârșirea cărora sunt acuzați, determinate de

modul și împrejurările în care se reține că au fost comise, de vârsta părților

vătămate și de rezonanța socială negativă pe care faptele au avut-o în rândul

opiniei publice.

A proceda în sensul celor solicitate de recurenți și

anume de a se avea în vedere numai datele ce caracterizează favorabil persoana

acestora - lipsa antecedentelor penale, poziția parțială sinceră de

recunoaștere a faptelor - s-ar ajunge la punerea în libertate a unor persoane

care, datorită faptelor grave pentru care au fost deferite justiției și anume,

trafic de minori, act sexual cu un minor și corupție sexuală, prezintă pericol

concret pentru ordinea publică, ceea ce este în disonanță, atât cu prevederile

art. 160

2

și urm. C. proc. pen., cât și cu cele ale art. 136 alin.

(1) din același cod.

În consecință, reținând ca fiind corectă concluzia

instanței de apel în sensul că cererile de liberare provizorie sub control

judiciar formulate de inculpații O.A. și P.I. nu îndeplinesc condițiile de temeinicie

prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen. pentru a fi admise,

recursurile declarate în cauză se vor respinge ca nefondate în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., recurenții

inculpați vor fi obligați la plata sumelor de câte 300 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorului desemnat din

oficiu de câte 100 lei pentru fiecare inculpat, se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații O.A. și P.I. împotriva încheierii din 24 ianuarie 2011 a Curții de

Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată

în dosarul nr. 1532/114/2010.

Obligă recurenții inculpați la câte 300 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de câte 100 lei, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2011.