ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 206/2010

Asupra recursurilor penale de față; Din actele și lucrările cauzei constată următoarele: Prin încheierea din 14 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 1562/46/2009, s-a dispus, printre altele, în baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., respingerea ca neîntemeiată a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.P.M.; Prin aceiași încheiere, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților: - C.L.G.; M.M.I.; C.S.; M.C.F.; D.F.L.; S.P.M.; D.C.C.; T.C.M, măsură menținută în continuare. În considerentele încheierii s-a reținut că simpla îndeplinire a condițiilor prevăzute de lege cu privire la liberarea provizorie nu poate conduce automat la admiterea ei.

Apreciind natura faptelor ce se pretind a fi comise în cauză și anume, de violență, conduita inculpatului care nu a concordat cu actele de urmărire penală efectuate cât și temerea că inculpatul putea încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor care nu au fost audiați, prima instanță a constatat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este neîntemeiată, impunându-se respingerea ei. Cât privește motivele care au determinat luarea măsurii arestării preventive acestea nu s-au schimbat, inculpații fiind cercetați pentru fapte de violență și corupție, iar pedepsele prevăzute de lege pentru acestea sunt mai mari de 4 ani închisoare.

Totodată, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților la acest moment procesual ar putea influența cercetarea judecătorească care încă nu a început, existând posibilitatea reală a acestora să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor și exercitarea unor presiuni asupra părților vătămate. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, inculpații C.L.G., D.F.L. și T.C.M., prin avocat, au invocat nulitatea absolută a propunerii de arestare și prin aceasta, a menținerii arestării preventive de judecătorul fondului, atâta timp cât, competența de urmărire penală revenea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești și nu D.N.A.

– în raport de calitatea inculpaților C. și M. și de infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată; - în privința temeiniciei măsurii arestării preventive s-a susținut că nu există motive de menținere, pe de o parte, pentru că, calitatea celor doi inculpați garantează cunoașterea și respectarea dispozițiilor instanței, iar pe de altă parte, pentru că nu există pericolul influențării martorilor, atâta timp cât, aceștia nu l-au făcut nici în perioada celor 11 luni, cât au fost liberi; - cât privește rezonanța socială a faptelor, aceasta nu mai poate interesa membrii comunității, având în vedere timpul scurs, iar pe de altă parte, măsura preventivă nu a fost circumscrisă contribuției fiecărui inculpat la faptele comise, după cum nici datelor personale ce-i caracterizează pe inculpați; În raport de aceste critici, în principal, s-a susținut revocarea arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.

Recurentul inculpat M.M.I. a cerut revocarea arestării preventive, susținând că în ceea ce-l privește, opera o altă instituție, respectiv revocarea liberării provizorii sub control judiciar, deoarece, după arestarea din martie 2009, s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar, iar fapta dedusă judecății a fost săvârșită anterior celei pentru care a fost arestat în 2009. În esență, recurentul inculpat C.S. a criticat încheierea atacată care, cu privire la acesta, cuprinde referiri generale, că fapta nu vizează penalul fiind nedovedită, iar dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu subzistă în ceea ce-l privește. În consecință, a solicitat revocarea arestării preventive. Recurentul inculpat M.C.F.

a solicitat revocarea arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea. A invocat, în sprijinul solicitărilor sale, faptul că a fost ascultat în cadrul cererii de liberare provizorie de același complet care a menținut măsura arestării preventive; a mai susținut că probele au relevat existența unor acte de participație fără pericol social concret, iar măsura preventivă trebuie analizată intuitue personae și că potrivit jurisprudenței C.E.D.O., instanța are obligația alternanței cu alte măsuri preventive. Recurentul inculpat S.P.M.

a invocat motive de nulitate absolută privind neregularitatea actului de sesizare a instanței întrucât, pe prima pagină a rechizitoriului apare mențiunea verificării acestuia la 24 de ore de la întocmire, deși existau 13 volume, iar munca procurorului ierarhic superior trebuie să fie amplă; - s-a mai susținut că prin dispunerea unei soluții de disjungere pentru șantaj fără ca în rechizitoriu să fie analizat raportul substanțial dintre părți au fost încălcate prevederile art. 6 din C.E.D.O. În principal, pentru motivele expuse s-a cerut revocarea arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu cea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Examinând legalitatea și temeinicia încheierii atacate în raport de criticile formulate de inculpați și prezentate în practicaua și considerentele deciziei, de dispozițiile art. 385 6 C. proc.

pen., cât și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se constată pentru considerațiunile ce urmează – că recursurile sunt nefondate. Criticile recurenților, privind necompetența D.N.A. în efectuarea urmăririi penale, în sesizarea instanței cu propunerea de arestare preventivă și în consecință, în menținerea stării de arest de judecătorul fondului, nu sunt afectate de nulitate absolută, așa cum se susține, pe de o parte, pentru că prin art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002 s-a stabilit competența D.N.A. pentru infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 - indiferent de valoarea pagubei materiale ori de gravitatea perturbării aduse unei autorități publice, ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție – când sunt comise de ofițeri de poliție sau avocați.

Ori, inculpații C.L.G. și M.M. au fost trimiși în judecată pentru fapte de corupție. Împrejurarea că, în sarcina inculpatului C.G. s-a reținut și săvârșirea altor infracțiuni, cum ar fi, infracțiunile de șantaj și lipsire de libertate în mod ilegal s-a apreciat că nu e de natură a determina competența materială a altor organe de urmărire penală, întrucât, între aceste infracțiuni există legătură și reunirea lor se impune pentru o mai bună înfăptuire a justiției. Tot astfel, în ce privește și susținerile celorlalți recurenți inculpați, s-a apreciat că faptele comise de inculpații C.S., M.C.F., D.F., S.P.M. și T.C.M. au o strânsă legătură cu infracțiunile ce se pretind a fi comise de inculpații C.G.

și M.M., unii dintre inculpații menționați însoțindu-i pe cei doi inculpați la săvârșirea faptelor, situație de fapt care a condus la concluzia competenței materiale a acelorași organe de urmărire penală și a acelorași instanțe de judecată, fundamentată în drept de dispozițiile art. 34, art. 35, art. 45 C. proc. pen. De observat, deși în această materie nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat, prin hotărâri definitive și succesive (a se vedea decizia penală nr. 3746 din 11 noiembrie 2009, dosar nr. 1410/46/2008 și dec. pen. 4292 din 23 decembrie 2009, dos. pen. 9978/1/2009) Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat această problemă, pronunțându-se asemănător pe aceleași aspecte vizând competența materială invocată de inculpați.

Cât privește temeinicia menținerii măsurii arestării preventive, aceasta se justifică în raport de materialul probator administrat și care evidențiază indicii temeinice de comitere a unor infracțiuni cu mare rezonanță în cadrul comunității respective, cu atât mai mult cu cât, aceste infracțiuni de corupție, de violență, de șantaj au fost comise de persoane care aveau obligația, în virtutea sarcinilor de serviciu, să vegheze la respectarea și aplicarea legii. În acest sens, nu pot fi ignorate și disimulate probe cum ar fi, procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice autorizate în condițiile legii, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, raportul de constatare medico-legal, înscrisuri, facturi și alte acte, pentru că altfel, s-ar încerca o escamotare a adevărului în cauză.

Referitor la legalitatea măsurii menținerii arestării preventive, aceasta respectă atât normele europene, constituționale și procesuale interne privind luarea și menținerea unei măsuri preventive, prezumția de nevinovăție și termenul rezonabil al arestării dispuse. În temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen. și al art. 5 alin. (1) lit. c) din C.E.D.O. este legitimă luarea și menținerea arestării preventive existând motive verosimile de a bănui că inculpații au comis infracțiuni sancționate cu pedepse mai mari de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică.

O analiză succintă a pericolului concret pentru ordinea publică demonstrează că în cauză acesta nu este unul abstract, nici prezumat și nici redat doar de pedeapsa care sancționează faptele presupus a fi comise de inculpați, ci rezidă în gravitatea acestor fapte de corupție și violență, de numărul făptuitorilor care și-au adus contribuția într-o formă sau alta la comiterea lor, de modalitatea în care au fost concepute și executate și nu în ultimul rând de calitatea unora din persoanele implicate. În asemenea situație, jurisprudența C.E.D.O. (cauza Letellier c.Franței) a statuat că privarea de libertate va continua să fie legitimă dacă ordinea publică va continua să fie amenințată de reacția comunității față de gravitatea și pericolul unor infracțiuni, astfel percepute de membrii comunității.

Și desigur, în situația de fapt dată se impune o reacție a autorităților judiciare pentru o corectă înfăptuire a justiției. Referitor la aspectele legate de circumstanțele personale ale inculpaților, nevinovăția inculpaților, nelegalitatea actului de sesizare al primei instanțe, legalitatea unor probe administrate acestea depășesc limitele investirii în această cauză aflată în recurs, urmând a face obiectul unei analize punctuale cu ocazia examinării fondului cauzei. În privința criticilor care se referă la nemotivarea încheierii atacate acesta sunt nefondate, judecătorul fondului a analizat în fapt și în drept soluția dispusă, explicând și detaliind considerațiunile care impun în continuare menținerea stării de arest pentru inculpați.

Drept urmare, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile formulate de inculpați, că pericolul pentru ordinea publică, prin lăsarea în libertate a inculpaților, se menține fiind persistent și actual, că prin respingerea cererii de liberare sub control judiciar a inculpatului S.P.M. și menținerea stării de arest pentru inculpații C.L.G., M.M.I., C.S., M.C.F., D.F.L., S.P.M., D.C.C. și T.C.M., Curtea de Apel Pitești a pronunțat soluții legale și temeinice ce se vor menține, prin respingerea recursurilor declarate de inculpați conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include și onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați C.L.G., M.M.I., C.S., M.C.F., D.F.L., S.P.M. și T.C.M. împotriva încheierii din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 1562/46/2009. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2010.