ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 206/2010

Asupra recursurilor penale de față;

Din actele și lucrările cauzei constată următoarele:

Prin încheierea din 14 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea

de Apel Pitești în dosarul nr. 1562/46/2009, s-a dispus, printre altele, în

baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., respingerea ca neîntemeiată

a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.P.M.;

Prin aceiași încheiere, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților:

- C.L.G.; M.M.I.; C.S.; M.C.F.; D.F.L.; S.P.M.; D.C.C.; T.C.M,

măsură menținută în continuare.

În considerentele încheierii s-a reținut că simpla

îndeplinire a condițiilor prevăzute de lege cu privire la liberarea provizorie

nu poate conduce automat la admiterea ei.

Apreciind natura faptelor ce se pretind a fi comise în

cauză și anume, de violență, conduita inculpatului care nu a concordat cu

actele de urmărire penală efectuate cât și temerea că inculpatul putea încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor care nu au

fost audiați, prima instanță a constatat că cererea de liberare provizorie sub

control judiciar este neîntemeiată, impunându-se respingerea ei.

Cât privește motivele care au determinat luarea măsurii

arestării preventive acestea nu s-au schimbat, inculpații fiind cercetați

pentru fapte de violență și corupție, iar pedepsele prevăzute de lege pentru

acestea sunt mai mari de 4 ani închisoare. Totodată, s-a apreciat că lăsarea în

libertate a inculpaților la acest moment procesual ar putea influența

cercetarea judecătorească care încă nu a început, existând posibilitatea reală

a acestora să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor și

exercitarea unor presiuni asupra părților vătămate.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații

care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, inculpații C.L.G., D.F.L. și T.C.M., prin

avocat, au invocat nulitatea absolută a propunerii de arestare și prin aceasta,

a menținerii arestării preventive de judecătorul fondului, atâta timp cât,

competența de urmărire penală revenea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Pitești și nu D.N.A. – în raport de calitatea inculpaților C. și M. și de

infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată;

- în privința temeiniciei măsurii arestării preventive s-a

susținut că nu există motive de menținere, pe de o parte, pentru că, calitatea

celor doi inculpați garantează cunoașterea și respectarea dispozițiilor

instanței, iar pe de altă parte, pentru că nu există pericolul influențării

martorilor, atâta timp cât, aceștia nu l-au făcut nici în perioada celor 11

luni, cât au fost liberi;

- cât privește rezonanța socială a faptelor, aceasta nu mai

poate interesa membrii comunității, având în vedere timpul scurs, iar pe de

altă parte, măsura preventivă nu a fost circumscrisă contribuției fiecărui

inculpat la faptele comise, după cum nici datelor personale ce-i caracterizează

pe inculpați;

În raport de aceste critici, în principal, s-a susținut

revocarea arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea cu măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.

Recurentul inculpat M.M.I. a cerut revocarea arestării

preventive, susținând că în ceea ce-l privește, opera o altă instituție,

respectiv revocarea liberării provizorii sub control judiciar, deoarece, după

arestarea din martie 2009, s-a dispus liberarea provizorie sub control

judiciar, iar fapta dedusă judecății a fost săvârșită anterior celei pentru

care a fost arestat în 2009.

În esență, recurentul inculpat C.S. a criticat încheierea

atacată care, cu privire la acesta, cuprinde referiri generale, că fapta nu

vizează penalul fiind nedovedită, iar dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc.

pen. nu subzistă în ceea ce-l privește.

În consecință, a solicitat revocarea arestării preventive.

Recurentul inculpat M.C.F. a solicitat revocarea arestării

preventive, iar în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu

părăsi țara sau localitatea.

A invocat, în sprijinul solicitărilor sale, faptul că a

fost ascultat în cadrul cererii de liberare provizorie de același complet care

a menținut măsura arestării preventive; a mai susținut că probele au relevat

existența unor acte de participație fără pericol social concret, iar măsura preventivă

trebuie analizată

intuitue personae

și că potrivit jurisprudenței C.E.D.O.,

instanța are obligația alternanței cu alte măsuri preventive.

Recurentul inculpat S.P.M. a invocat motive de nulitate

absolută privind neregularitatea actului de sesizare a instanței întrucât, pe

prima pagină a rechizitoriului apare mențiunea verificării acestuia la 24 de

ore de la întocmire, deși existau 13 volume, iar munca procurorului ierarhic

superior trebuie să fie amplă;

- s-a mai susținut că prin dispunerea unei soluții de

disjungere pentru șantaj fără ca în rechizitoriu să fie analizat raportul

substanțial dintre părți au fost încălcate prevederile art. 6 din C.E.D.O.

În principal, pentru motivele expuse s-a cerut revocarea

arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu cea a

obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

Examinând legalitatea și temeinicia încheierii atacate în

raport de criticile formulate de inculpați și prezentate în practicaua și

considerentele deciziei, de dispozițiile art. 385

6

C. proc. pen.,

cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se

constată pentru considerațiunile ce urmează – că recursurile sunt nefondate.

Criticile recurenților, privind necompetența D.N.A. în

efectuarea urmăririi penale, în sesizarea instanței cu propunerea de arestare

preventivă și în consecință, în menținerea stării de arest de judecătorul

fondului, nu sunt afectate de nulitate absolută, așa cum se susține, pe de o

parte, pentru că prin art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002 s-a

stabilit competența D.N.A. pentru infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000

- indiferent de valoarea pagubei materiale ori de gravitatea perturbării aduse

unei autorități publice, ori de valoarea sumei sau a bunului care formează

obiectul infracțiunii de corupție – când sunt comise de ofițeri de poliție sau

avocați.

Ori, inculpații C.L.G. și M.M. au fost trimiși în judecată

pentru fapte de corupție.

Împrejurarea că, în sarcina inculpatului C.G. s-a reținut

și săvârșirea altor infracțiuni, cum ar fi, infracțiunile de șantaj și lipsire

de libertate în mod ilegal s-a apreciat că nu e de natură a determina

competența materială a altor organe de urmărire penală, întrucât, între aceste

infracțiuni există legătură și reunirea lor se impune pentru o mai bună

înfăptuire a justiției.

Tot astfel, în ce privește și susținerile celorlalți

recurenți inculpați, s-a apreciat că faptele comise de inculpații C.S., M.C.F.,

D.F., S.P.M. și T.C.M. au o strânsă legătură cu infracțiunile ce se pretind a

fi comise de inculpații C.G. și M.M., unii dintre inculpații menționați

însoțindu-i pe cei doi inculpați la săvârșirea faptelor, situație de fapt care

a condus la concluzia competenței materiale a acelorași organe de urmărire

penală și a acelorași instanțe de judecată, fundamentată în drept de

dispozițiile art. 34, art. 35, art. 45 C. proc. pen.

De observat, deși în această materie nu se poate vorbi de

autoritate de lucru judecat, prin hotărâri definitive și succesive (a se vedea

decizia penală nr. 3746 din 11 noiembrie 2009, dosar nr. 1410/46/2008 și dec. pen.

4292 din 23 decembrie 2009, dos. pen. 9978/1/2009) Înalta Curte de Casație și

Justiție a soluționat această problemă, pronunțându-se asemănător pe aceleași

aspecte vizând competența materială invocată de inculpați.

Cât privește temeinicia menținerii măsurii arestării

preventive, aceasta se justifică în raport de materialul probator administrat

și care evidențiază indicii temeinice de comitere a unor infracțiuni cu mare

rezonanță în cadrul comunității respective, cu atât mai mult cu cât, aceste

infracțiuni de corupție, de violență, de șantaj au fost comise de persoane care

aveau obligația, în virtutea sarcinilor de serviciu, să vegheze la respectarea

și aplicarea legii. În acest sens, nu pot fi ignorate și disimulate probe cum

ar fi, procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice autorizate în condițiile

legii, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, raportul de

constatare medico-legal, înscrisuri, facturi și alte acte, pentru că altfel,

s-ar încerca o escamotare a adevărului în cauză.

Referitor la legalitatea măsurii menținerii arestării

preventive, aceasta respectă atât normele europene, constituționale și

procesuale interne privind luarea și menținerea unei măsuri preventive,

prezumția de nevinovăție și termenul rezonabil al arestării dispuse.

În temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen. și al art. 5 alin.

(1) lit. c) din C.E.D.O. este legitimă luarea și menținerea arestării

preventive existând motive verosimile de a bănui că inculpații au comis

infracțiuni sancționate cu pedepse mai mari de 4 ani și lăsarea în libertate a

inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică.

O analiză succintă a pericolului concret pentru ordinea

publică demonstrează că în cauză acesta nu este unul abstract, nici prezumat și

nici redat doar de pedeapsa care sancționează faptele presupus a fi comise de

inculpați, ci rezidă în gravitatea acestor fapte de corupție și violență, de

numărul făptuitorilor care și-au adus contribuția într-o formă sau alta la

comiterea lor, de modalitatea în care au fost concepute și executate și nu în

ultimul rând de calitatea unora din persoanele implicate.

În asemenea situație, jurisprudența C.E.D.O. (cauza

Letellier c.Franței) a statuat că privarea de libertate va continua să fie

legitimă dacă ordinea publică va continua să fie amenințată de reacția

comunității față de gravitatea și pericolul unor infracțiuni, astfel percepute

de membrii comunității.

Și desigur, în situația de fapt dată se impune o reacție a

autorităților judiciare pentru o corectă înfăptuire a justiției.

Referitor la aspectele legate de circumstanțele personale

ale inculpaților, nevinovăția inculpaților, nelegalitatea actului de sesizare

al primei instanțe, legalitatea unor probe administrate acestea depășesc

limitele investirii în această cauză aflată în recurs, urmând a face obiectul

unei analize punctuale cu ocazia examinării fondului cauzei.

În privința criticilor care se referă la nemotivarea

încheierii atacate acesta sunt nefondate, judecătorul fondului a analizat în

fapt și în drept soluția dispusă, explicând și detaliind considerațiunile care

impun în continuare menținerea stării de arest pentru inculpați.

Drept urmare, pentru toate aceste considerente, Înalta

Curte apreciază că sunt nefondate criticile formulate de inculpați, că

pericolul pentru ordinea publică, prin lăsarea în libertate a inculpaților, se

menține fiind persistent și actual, că prin respingerea cererii de liberare sub

control judiciar a inculpatului S.P.M. și menținerea stării de arest pentru

inculpații C.L.G., M.M.I., C.S., M.C.F., D.F.L., S.P.M., D.C.C. și T.C.M.,

Curtea de Apel Pitești a pronunțat soluții legale și temeinice ce se vor menține,

prin respingerea recursurilor declarate de inculpați conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care

se include și onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la

prezentarea apărătorului ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați C.L.G., M.M.I., C.S.,

M.C.F., D.F.L., S.P.M. și T.C.M. împotriva încheierii din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în

dosar nr. 1562/46/2009.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 ianuarie 2010.