ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 775/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub numărul 3919/95/2010, C.N.C. a solicitat anularea dispoziției nr. 243 din 24 februarie 2006 emisă de Primarul comunei Cîlnic, prin care i-a fost respinsă notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001, retrocedarea în natură a suprafeței de 2.500 m.p. teren situat în intravilanul satului Cîlnic, preluat abuziv în anul 1952, cu vecini la sud - DN Tg.-Jiu - Dr. Tr. Severin, la nord - moșt. C.M., la est - Cooperativa de consum Cîlnic și la vest - familia B. În motivarea contestației, a susținut că în anul 1950 i-a fost luată în mod abuziv de primarul de atunci suprafața de 2.500 m.p. pe care s-a construit sediul primăriei comunei Cîlnic.

În prezent s-a susținut că terenul este ocupat de Primăria Cîlnic, de o unitate de pompieri și de dispensarul comunei Cîlnic și nu poate fi retrocedat în natură și deși a solicitat restituirea în natură sau despăgubiri, notificarea i-a fost respinsă cu motivarea că în baza Legii nr. 1/2000 a fost adoptată H.C.J. Gorj 3153/2002, prin care pentru suprafața de 0,11 ha. a fost trecut în anexa pentru despăgubiri și nu se pot acorda aceleași despăgubiri și în baza Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 385 din data de 10 noiembrie.2010, pronunțată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 3919/95/2010, s-a admis contestația formulată de reclamantul C.N.C., domiciliat în comuna Cîlnic, jud. Gorj, în contradictoriu cu pârâții Primăria comunei Cîlnic și Primarul comunei Cîlnic, având ca obiect anularea dispoziției 243 din 24 februarie 2006 emisă de Primarul comunei Cîlnic, prin care s-a respins notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001 pentru retrocedarea suprafeței de 2.500 m.p. teren situat în intravilanul satului Cîlnic. S-a anulat dispoziția 243 din 24 februarie 2006. S-a constatat că reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru suprafața de 1.105 m.p. S-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 487 m.p.

de către Primărie. S-a înaintat dosarul Comisiei Centrale pentru acordarea de despăgubiri. A obligat pârâții Primăria comunei Cîlnic și Primarul comunei Cîlnic la 200 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente: Din probele administrate în cauză, respectiv actele de proprietate ale autorului reclamantului și raportul de expertiză întocmit în cauză a rezultat că terenul în realitate are suprafața de 1.692 m.p., are o lungime de 61,6 m., o lățime de 27,7 m., este amplasat în intravilan și se compune din trei tronsoane: tronsonul 1 are suprafața de 437 m.p., o lungime de 15,8 m. și o lățime de 27,7 m., pe care se află plantația de vie . Legiuitorul a instituit regula restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, în art. 9 prevăzându-se că „imobilele preluate în mod abuziv indiferent în posesia cui se află în prezent se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini”.

Cum pe terenul în suprafață de 437 m.p. din tronsonul 1 se află plantată viță de vie, acest teren se impune a fi restituit în natură petentului. În ceea ce privește tronsonul 2, acesta are o suprafață de 452 m.p., o lungime de 16,3 m., o lățime de 27,7 m., pe care se află sediul primăriei și al consiliului local. Tronsonul 3, în suprafață de 526 m.p., are o lungime de 19 m. și o lățime de 27,7 m., destinată pentru curtea de deservire a activității primăriei și a consiliului local, iar tronsonul 4 are suprafața de 277 m.p., pe o lungime de 10 m. și o lățime de 27,17 m., este ocupat de o parte a construcției, respectiv dispensarul uman și remiza P.S.I. Însumând aceste trei suprafețe, a rezultat suprafața totală de 1105 m.p.

pentru care petentul urmează să primească despăgubiri prin echivalent bănesc. Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, au declarat apel pârâta Primăria comunei Cîlnic și Primarul comunei Cîlnic, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Au susținut că suprafața de 437 m.p. nu este liberă, ci este afectată dezvoltării unui proiect cu finanțare europeană, respectiv construirii unui centru local de informare turistică, cu privire la care au fost obținute toate avizele și documentațiile necesare. Examinând criticile formulate prin motivele de apel, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, Curtea a apreciat că apelul este nefondat, și a fost respins, potrivit art. 296 C. proc.

civ., pentru considerentele care succed: Preeminența principiului restituirii în natură rezultă din dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. În speță, așa cum a rezultat din raportul de expertiză tehnică întocmit la prima instanță, din suprafața totală de teren solicitată de reclamant prin notificare, 437 m.p. sunt liberi, în accepțiunea Legii nr. 10/2001, fiind ocupați de o plantație de viță de vie ce poate fi ridicată, și în consecință această suprafață este susceptibilă de restituire în natură. Pentru aceleași considerente, instanța nu a luat act de învoiala părților, în condițiile art. 271 C. proc.

civ., materializată în înscrisul intitulat „tranzacție”, și prezentată în ședința publică din 28 februarie 2011. Împotriva deciziei civile nr. 132 din 28 februarie 2011 a declarat recurs Primăria comunei Cîlnic și Primarul comunei Cîlnic județul Gorj care au susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate. Deși, așa cum rezultă chiar din acțiunea formulată de reclamantul C.N.C., cât și din probele ce au fost administrate în fața instanței de fond inclusiv proba cu expertiză tehnică, terenul pe care inițial reclamantul îl solicitase în natură are o suprafață de 437 m.p., instanța de fond, prin dispozitiv, s-a pronunțat pentru o suprafață mai mare mai exact 487 m.p., instanța acordând mai mult decât s-a cerut, încălcând astfel dispozițiile art. 129 punctul 6 C. proc.

civ. Se mai susține încălcarea principiului disponibilității de către instanța de apel, deoarece instanța trebuia să țină cont de solicitarea expresa a reclamantului, precum și de acordul unității deținătoare a terenului ca reclamantul, să primească despăgubirile în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Analizând decizia recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

În cauză, instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 3, 7 și 9 din Legea nr. 10/2001, care consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent. Astfel, nu pot fi primite criticile formulate de recurenții - pârâți Primăria comunei Cîlnic și Primarul comunei Cîlnic în sensul că suprafața de teren ce a fost restituită în natură se impune a fi restituită în echivalent, instanța de fond respectând preeminența principiului restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existența sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apăr, gaze, petrol, electricitate de mare calibru).

Criticile recurenților sub aspectul interpretării eronate a dispozițiilor legale relative la posibilitatea retrocedării în natură a terenului care ar fi afectat „dezvoltării unui proiect cu finanțare europeană”, (în accepțiunea recurenților) nu pot fi primite. Dispozițiile art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică” are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice) respectiv suprafața de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunității, căi de comunicație, dotări tehnico-utilitare, subterane, amenajări de spații verzi, parcuri și grădini publice, piețe pietonale.

Față de aceste dispoziții legale, în mod corect instanțele de fond au considerat că suprafața de teren în suprafață de 387 m.p. se impune a fi restituită în natură obținerea acelor avize și documentații necesare în vederea construirii unui centru de informare teritorială neputând conduce la reținerea „afectării de amenajări de utilitate publică” în privința acestuia. Pe de altă parte, motivele de recurs invocate de către recurenții - pârâți privind acordarea de către instanța de apel a unei suprafețe de teren mai mare decât s-a solicitat inițial, (487 m.p. față de 437 m.p. cât s-a solicitat de către reclamant), nu pot fi primite, ele fiind invocate direct în faza procesuală a recursului.

Astfel, cu ocazia formulării apelului de către pârâți împotriva sentinței civile nr. 385 din 10 noiembrie 2010 a Tribunalului Gorj, pârâții nu au susținut drept critică de nelegalitate acordarea de către instanța de fond a mai mult decât s-a cerut prin cererea de chemare în judecată, această critică fiind formulată pentru prima dată în recurs. Conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunțată în etapa procesuală a apelului, fiind o cale de atac „subsecventă”, în sensul că nu poate fi exercitată „omisso medio”. Această regulă, potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat „omisso medio” se aplică nu numai în situația în care partea nemulțumită de soluția adoptată în primă instanță nu a declarat apel, ci și în cazul în care decizia a fost recurată, însă numai parțial, pentru alte motive decât cele invocate în recurs.

Considerentele de fapt și de drept, în raport de care prima instanță a stabilit că reclamanta este îndreptățită la restituirea în natură a suprafeței de 487 m.p. teren nu au fost contestate de pârâți prin motivele de apel, astfel încât motivul de recurs invocat direct în recurs nu poate face obiectul analizei de control judiciar. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține sentința civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Primăria comunei Cîlnic și Primarul comunei Cîlnic împotriva deciziei nr. 132 din 28 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.