ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4400/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: P rin cererea adresată Curții de Apel București, înregistrată pe rolul secției a V-a comercială a acestei instanțe la data de 2 iulie 2009, sub nr. 6105/2/2009, contestatoarea Ț.M. a formulat contestație la executare împotriva executării silite declanșată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu privire la creanța rezultând din contractul de cesiune de creanță nr. 72471 din 2 decembrie 2009 și a actului adițional din data de 16 decembrie 1999, prin care a solicitat anularea formelor de executare și încetarea executării silite pornită împotriva sa, în calitate de garant, de care a aflat la data de 17 iunie 2009, susținând prescripția extinctivă a dreptului de a cere executarea silită și încălcarea dispozițiilor O.U.G.

nr. 51/1998 prin necomunicarea titlurilor executorii. Aceeași contestație la executare a fost înregistrată cu nr. 4366/279 din 23 iunie 2009 pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț, care, prin sentința civilă nr. 3263 din 4 august 2009, a dispus, în temeiul art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, fiind înregistrată pe rolul secției a V-a comercială a acestei instanțe la nr. 8169/2 din 16 septembrie 2009. Prin încheierea pronunțată la data de 16 noiembrie 2009, constatând identitatea de obiect, părți și cauză, în cele două dosare, instanța a dispus, în temeiul art. 164 C. proc. civ., conexarea Dosarului nr. 8169/2/2009 la Dosarul nr. 6105/2/2009.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata A.V.A.S. a invocat excepția prematurității și excepția tardivității contestației la executare, iar, pe fond, a solicitat respingerea acestei cereri, ca nefondată. Așa cum rezultă din practicaua sentinței comerciale nr. 18, pronunțată la data de 8 februarie 2010, secția a VI-a comercială a Curții de Apel București a respins, ca neîntemeiate, excepțiile invocate de intimată, apreciind, cu referire la excepția de prematuritate, că dreptul de a contesta executarea silită se naște din momentul declanșării unei executări silite împotriva debitoarei, iar împrejurarea că, anterior, a fost formulată o contestație la executare la o altă instanță, nu constituie un impediment la formularea unei astfel de cereri la instanța competentă.

În ce privește excepția tardivității contestației la executare, instanța a reținut că singurul act de executare de care contestatoarea a luat cunoștință a fost procesul-verbal de sechestru nr. 488 din 15 iunie 2009, situație în care, prin transmiterea prin poștă a contestației la executare la data de 30 iunie 2009, termenul de 15 zile, prevăzut de art. 401 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. proc. civ., a fost respectat. Prin menționata sentință, instanța a admis contestația la executare principală și contestația la executare conexă, cu consecința anulării executării silite declanșate de A.V.A.S.

în baza contractului de cesiune de creanță nr. 7247 din 2 decembrie 1999 și a actului adițional din data de 16 decembrie 1999, precum și procesul-verbal de aplicare a sechestrului nr. 488 din 15 iunie 2009. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că dreptul de creanță cu privire la care s-a declanșat executarea silită este născut din contractul de credit bancar nr. 346 din 28 martie 1996, încheiat între B.A.

SA – Sucursala Neamț, în calitate de împrumutător, și SC E. SA, în calitate de împrumutat, credit pe termen mediu și lung și din contractul de credit nr. 345 din 28 decembrie 1995, încheiat între aceleași părți, privind un credit pe termen scurt; că, chiar după încheierea actului adițional din 26 martie 1998 la cele două contracte, datele scadente pentru restituirea creditului se situează în cursul anului 1999; că dreptul de creanță s-a prescris, conform art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, cel mai târziu în luna decembrie 2002, iar, potrivit art. 6 din același act normativ, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani de la nașterea acestui drept, față de invocarea caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit și al contractului de ipotecă; că împrejurarea că în anul 1999 a avut loc cesiunea de creanță pentru creditoarea B.A.

SA și A.V.A.S. cu privire la aceste contracte de credit nu schimbă efectele prescripției extinctive, iar termenul de 7 ani, prevăzut de dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, nu se poate aplica unui contract încheiat înainte de intrarea în vigoare a legii speciale; că executarea silită nu putea fi declanșată în condițiile în care, titlurile executorii contestate nu au fost comunicate/notificate valabil, fiind, astfel, încălcate chiar dispozițiile legii speciale ce au stat la baza declanșării procedurii de executare silită, respectiv art. 58 și art. 60 din O.U.G. nr. 51/1998; că apărarea intimatei, în sensul că termenul de prescripție a fost suspendat în perioada 1999–2006, este nefondată, neoperând o atare suspendare a termenului de prescripție față de debitoarea contestatoare.

Împotriva menționatei sentințe a formulat recurs intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că prima instanță a dat o greșită soluționare excepției tardivității contestației la executare, cu încălcarea art. 401 C. proc. civ., față de data primului act de executare: 2 aprilie 2009, data afișării comunicării/notificării titlurilor executorii și față de data când s-a înregistrat contestația la executare: 30 iunie 2009; a reținut, fără justificare, că nu a fost făcută valabil comunicarea titlurilor executorii, prin afișare la noile domicilii ale garanților Ț.M.

și Ț.I. după confirmarea acestora de către M.A.I. – I.N.E.P., după returnarea corespondenței, urmare a faptului că aceștia nu au fost găsiți la adresele domiciliilor cunoscute; a soluționat greșit excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită în cauză, față de termenul de prescripție de 7 ani, prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, aplicabil tuturor creanțelor neperformante preluate de A.V.A.S. și a nesocotit faptul că declanșarea procedurii de executare silită s-a făcut cu respectarea prevederilor legale speciale. Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate.

Având în vedere că la dosarul cauzei s-a depus copia cărții de identitate a contestatoarei, emisă la data de 25 februarie 2009, ce atestă adresa domiciliului său ca fiind în Piatra Neamț, Aleea T., județul Neamț, nu se poate reține că aceasta a luat cunoștință de primul act de executare la data de 2 aprilie 2009, procesul-verbal de afișare a somației de plată – titlul executoriu nr. 488 din 30 ianuarie 2009 la domiciliul din Piatra Neamț, str. B., județul Neamț, unde nu a fost găsită, nefăcând dovadă valabilă în acest sens, așa încât, în mod corect, prima instanță a respins excepția tardivității contestației la executare, apreciind, cu justețe că, față de data de care contestatoarea afirmă că a luat cunoștință de executarea silită pornită împotriva sa: 15 iunie 2009, termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 C. proc.

civ. este respectat. Critica recurentei referitoare la greșita soluționare a excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită este fondată. Astfel, potrivit art. 1 din O.U.G.

nr. 51/1998, acest act normativ stabilește cadrul juridic pentru valorificarea unor active ale băncilor la care statul este acționar majoritar, în vederea pregătirii acestora pentru începerea procedurilor de privatizare în scopul creșterii gradului de solvabilitate, credibilității interne și externe, precum și al accelerării procedurilor de recuperare a creditelor restante, prin preluarea activelor bancare neperformante, existente în sold la data intrării în vigoare a precitatei ordonanțe de urgență, deci și a creditelor acordate de bănci anterior acestei date, iar, potrivit art. 39 din același act normativ, constituie titlu executoriu contractele sau convențiile de credit dintre bancă și debitorul cedat ori alte titluri constatatoare ale creanțelor, actele prin care s-au constituit garanții personale sau reale pentru restituirea acestor creanțe cesionate, precum și orice alte acte sau înțelegeri încheiate de A.V.A.S.

pentru valorificarea creanțelor preluate. Rezultă, așadar, că prevederile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, în conformitate cu care termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită este de 7 ani, sunt aplicabile în speță.

Cum în perioada cuprinsă între 29 septembrie 1999, când s-a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentului SC E. SA Piatra Neamț, și 26 aprilie 2006, când s-a închis procedura reorganizării judiciare și a falimentului acestei societăți, a operat suspendarea oricărui termen de prescripție a acțiunilor prevăzute la art. 35 din Legea nr. 64/1995, care începe să curgă după 30 de zile de la încheierea procedurii și cum dreptul de a executa obligațiile principale asumate de SC E. SA nu este prescris, prescripția fiind suspendată, se constată că nici dreptul de a executa garanțiile ca accesorii ale obligației principale nu poate fi prescris, conform principiului „accesorium sequitur principale”, or, în speță, contractele de garanție imobiliară și de cauțiune au un caracter accesoriu față de contractele de împrumut bancar, încheiate între menționata societate comercială și B.A.

SA – Sucursala Neamț, în acest sens fiind și prevederile art. 1873 alin. (1) C. civ., potrivit cărora „întreruperea civilă a prescripției, făcută în contra debitorului principal, are efecte și în contra cauțiunii”. Din această perspectivă, se constată că, în raport cu data de la care începe să curgă prescripția dreptului de a cere executarea silită, reținută de prima instanță ca fiind „în cursul anului 1999”, în considerarea datei finale a scadenței ratelor de credit după încheierea actului adițional din data de 26 martie 1998 la cele două contracte de credit bancar, termenul de prescripție nu era împlinit la data de 2 decembrie 1999, când s-a încheiat contractul de cesiune de creanță nr. 72447 din 2 decembrie 1999 între B.A.

SA – Sucursala Neamț, în calitate de cedent și A.V.A.S., în calitate de cesionar, cu privire la aceste contracte de credit. Raportând termenul special de prescripție de 7 ani, prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, perioadei rămasă în calcul, după înlăturarea celei în care debitoarea principală SC E. SA s-a aflat în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, pe a cărei durată s-a oprit curgerea prescripției, se constată că dreptul A.V.A.S. de a cere executarea silită, în cauză, nu este prescris, în raport cu data la care creanțele au devenit scadente, conform art. 405 alin. (2) C. proc. civ., respectiv art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, aplicabile momentului începerii curgerii termenului de prescripție, în lipsa unor dispoziții speciale.

Este de observat că înscrisurile depuse la dosar atestă că A.V.A.S., a comunicat contestatoarei Ț.M. titlurile executorii, conform cerințelor art. 58, art. 50 din O.U.G. nr. 51/1998, inițial la adresa domiciliului cunoscut, apoi la adresa noului său domiciliu, ce i-a fost comunicată, la cerere, de către M.A.I. – I.N.E.P., la data de 24 februarie 2009, ca fiind în Piatra Neamț, str. T., județul Neamț, prin afișare, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, cu care, potrivit art. 44 din precizata ordonanță de urgență , acest act normativ se completează, așa încât, în mod greșit, prima instanță a reținut ca nefiind valabilă o atare comunicare. Pentru aceste considerente, constatând incidența prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. va admite recursul declarat în cauză, va modifica în tot sentința atacată, în sensul că va respinge contestația la executare principală și contestația la executare conexă, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de recurenta A.V.A.S. împotriva sentinței Curții de Apel București nr. 18 din 8 februarie 2010, pe care o modifică, în sensul că respinge contestațiile la executare, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2010.