ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 716/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea depusă la Curtea de Apel București la 27 februarie 2009 SC A. SA Rediu, com. Valea Lupului, jud. lași a formulat contestație la executarea pornită de A.D.S. București , solicitând ca instanța să constate prescris dreptul de a mai executa silit suma de 212.184,39 lei, reprezentând 66350,93 lei cu titlu de redevențe restante pe trim. I, II și III din anul 2002, 12.055,06 lei T.V.A.

și 133.778,40 lei penalități aferente acestor redevențe calculate până la data de 15 septembrie 2008, să dispună anularea somației de plată din 29 octombrie 2008 și Ordinului din 10 decembrie 2008, poziția 115, în ce privește înființarea popririi fără validare asupra conturilor SC A. SA Contestatoarea a susținut că prin somația de plată din 29 octombrie 2008 și prin Ordinul din 10 decembrie 2008 de înființare a popririi intimata a pretins plata sumei de 212.184,39 corespunzătoare unor redevențe restante din trim. I, II și III ale anului 2002. Creanța pe care o pretinde intimata este o creanță comercială și acesteia îi este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Față de faptul că suma pretinsă este datorată încă din anul 2002, a susținut că s-a împlinit prescripția și suma nu mai poate fi executată silit în anul 2008, astfel că actele de executare sunt emise nelegal de către A.D.S. Odată cu stingerea dreptului la acțiune principal se stinge și dreptul la acțiune pentru accesorii, astfel că este prescris și dreptul de a mai cere executarea silită a sumei de 133.778,40 lei cu titlu de penalități calculate până la data de 15 septembrie 2008. Prin sentința comercială nr. 87 din 25 mai 2009 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC A. SA în contradictoriu cu intimata A.D.S., a admis excepția prescripției dreptului la executarea silită și a constatat prescris dreptul A.D.S.

la executarea silită pornită prin comunicarea titlului executoriu din 29 octombrie 2008, a anulat formele de executare, respectiv comunicarea titlului executoriu din 29 octombrie 2008 și Ordinul de înființare a popririi din 10 decembrie 2008 în ceea ce o privește pe contestatoare. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii nu este întemeiată; că potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64 din 29 iunie 2005, dispozițiile cap. VIII, IX și X din O.U.G. nr. 51/1998 se aplică și A.D.S. în calitate de instituție implicată în procesul de privatizare; că și prevederile art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998 se aplică în litigiile în care A.D.S. este parte, ceea ce înseamnă că procedura de soluționare a litigiilor este cea prevăzută de cap. IX din O.U.G.

nr. 51/1998, completată cu prevederile C. proc. civ. În ceea ce privește excepția tardivității contestației la executare instanța a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 401 C. proc. civ; având în vedere că intimata a demarat procedura executării silite la data de 29 octombrie 2008, a constatat că prezenta contestație la executarea silită trimisă prin poștă la data de 27 februarie 2009 este formulată în cadrul termenului de prescripție prevăzut de art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998. În ceea ce privește excepția prescripției executării silite invocate de către contestatoare, a reținut că din interpretarea coroborată a prevederilor art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 147/2002 și art. 1 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003 reiese că acele creanțe pe care A.D.S. le are din activități pe care le desfășoară potrivit legii, cum este cazul în speță a concesionării de terenuri sunt supuse regimului juridic prevăzut de O.G. nr. 92/2003. Considerând că aceste dispoziții legale referitoare la termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor bugetare sunt de imediată aplicare, fiind incluse în prevederi legale de natură financiar-fiscală, a apreciat că termenul de prescripție aplicabil este cel de 5 ani și că termenul de prescripție a executării silite s-a împlinit la sfârșitul anului 2007; a reținut că nu poate fi primită susținerea intimatei că acest termen începe să curgă de la data de 29 mai 2004, când contractul de concesiune dintre A.D.S.

și SC A. SA a devenit titlu executoriu, potrivit Legii nr. 190/2004. Cu privire la întreruperea termenului de prescripție a executării silite a constatat că singura adresă prin care contestatoarea recunoaște un debit de 1.000.000.000 lei este cea emisă la data de 27 august 2001, însă adresa este anterioară scadenței debitelor cu privire la care s-a pornit executarea silită și ca atare nu se poate reține susținerea intimatei cu privire la întreruperea termenului de prescripție a executării silite. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A.D.S. București invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

În dezvoltarea, în fapt a recursului s-a susținut în esență, că în mod nelegal instanța a respins excepția tardivității introducerii contestației în raport de prevederile art. 401 alin. (1) C. proc. civ.; că termenul de 6 luni reținut de instanța de fond nu este aplicabil contestațiilor la executare pentru simplul motiv că art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 nu se regăsește la cap. X intitulat Reguli speciale privind executarea silită, ci la cap. IX intitulat Reguli speciale pentru soluționarea litigiilor; că în mod nelegal s-a respins excepția inadmisibilității contestației la executare în raport de dispozițiile art. 399 alin. (3) C. proc. civ. în condițiile în care contestatoarea are la îndemână o acțiune în constatare de drept comun întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc.

civ.; că dreptul de a cere executarea silită se naște la data la care există un titlu executoriu ce poate fi pus în executare; că prin Legea nr. 190/29 mai 2004 s-a prevăzut la art. 1 alin. (3) caracterul de titlu executoriu al contractelor de concesiune a terenurilor cu destinație agricolă încheiate de A.D.S. astfel că executarea silită putea fi demarată începând cu data de 29 mai 2004 și deci excepția prescripției executării silite invocată de contestatoare este neîntemeiată; că în mod nelegal instanța nu a reținut că există cauze de întrerupere a termenului de prescripție a executării silite; că s-a invocat întreruperea termenului de prescripție a executării silite prin recunoașterea debitului de contestatoarea, prin comunicarea titlului executoriu cu adresa din 29 octombrie 2008 și prin somarea debitoarei.

Intimata SC A. SA Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat. În mod corect instanța de fond a respins excepția inadmisibilității ca fiind neîntemeiată, reținând că dispozițiile art. 399 alin. (3) C. proc. civ. nu interzic formularea unei contestații la executare pornită de A.D.S., ci se referă numai la apărările care pot fi invocate pe această cale. Recurenta își întemeiază susținerile pe o interpretare eronată a dispozițiilor legale, invocând fără temei legal inadmisibilitatea cererii pe motiv că, contestatoarea are la îndemână o acțiune în constatare întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ. În cauză, așa cum corect a reținut și instanța de fond se pot invoca pe calea contestației la executare motive, impedimente referitoare la derularea acestei proceduri speciale de executare silită pornită de către A.D.S.

În mod legal și temeinic instanța de fond a respins excepția tardivității invocată de recurenta – intimată prin întâmpinare și a constatat contestația la executare ca fiind formulată în termen legal, cu următoarele precizări ce substituie motivarea primei instanțe. În cauză sunt aplicabile prevederile art. 401 alin. (1) lit. b) și nu cele prevăzute de art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998. Art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 nu se regăsește la cap. X intitulat reguli speciale privind executarea silită, ci în cap. IX intitulat reguli speciale privind soluționarea litigiilor, astfel că acest act normativ reglementează în mod distinct regulile privind soluționarea litigiilor și regulile privind executarea silită.

Cum O.U.G. nr. 51/1998 nu reglementează un termen în care se poate promova contestația la executare și cum acest act normativ se completează cu prevederile C. proc. civ. se reține că termenul aplicabil este cel prevăzut la art. 401 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. În conformitate cu art. 401 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. contestația la executare însăși se poate face în termen de 15 zile de la comunicarea ori înștiințarea privind înființarea popririi. În cauză ordinul de înființare a popririi din 10 decembrie 2008 a fost comunicat de A.D.S. la data de 23 februarie 2009 (fila 37 dosar fond) și a fost primit de contestatoare la data de 25 februarie 2009. Contestația la executare a fost înregistrată la Curtea de Apel București la data de 2 martie 2009, în termenul legal prevăzut de art. 401 alin. (1) lit. b) C. proc.

civ. În mod întemeiat instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la executarea silită apreciind că nu poate fi reținută susținerea intimatei că termenul de prescripție începe să curgă de la data de 29 mai 2004 când contractul de concesiune a devenit titlu executoriu potrivit Legii nr. 190/2004, întrucât până la data intrării în vigoare a acestei legi A.D.S. putea obține un titlu executoriu prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și nimic nu era de natură să împiedice recurenta să solicite executarea creanței pe care o pretinde. Instanța de fond a statuat în mod just că nu poate fi reținută întreruperea termenului de prescripție a executării silite câtă vreme pretinsa recunoaștere nu este una neechivocă, nefiind întrunite cerințele art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.

Se susține de recurentă întreruperea termenului de prescripție și prin demararea procedurii executării silite - comunicarea titlului și somarea debitoarei la data de 29 octombrie 2008, însă aceste susțineri nu pot fi primite câtă vreme termenul de prescripție era deja împlinit la această dată. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul pârâtei A.D.S. București ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.D.S. București împotriva sentinței nr. 87 din 25 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.