ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 716/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea depusă

la Curtea de Apel București la 27 februarie 2009

SC A. SA Rediu, com. Valea Lupului,

jud. lași a formulat contestație la executarea pornită de

A.D.S. București

, solicitând ca

instanța să constate prescris dreptul de a mai executa silit suma de 212.184,39

lei, reprezentând 66350,93 lei cu titlu de redevențe

restante pe trim. I,

II și III din anul 2002, 12.055,06 lei T.V.A. și 133.778,40 lei penalități

aferente acestor redevențe calculate până la data de 15 septembrie 2008, să

dispună anularea somației de plată din 29 octombrie 2008 și Ordinului din 10

decembrie 2008, poziția 115, în ce privește înființarea popririi fără validare

asupra conturilor SC A. SA

Contestatoarea

a susținut că prin somația de plată din 29 octombrie 2008 și prin Ordinul din 10

decembrie 2008 de înființare a popririi intimata a pretins plata sumei de 212.184,39

corespunzătoare unor redevențe restante din trim. I, II și III ale anului 2002.

Creanța pe care o pretinde intimata este o creanță comercială și acesteia îi

este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul

nr. 167/1958. Față de faptul că suma pretinsă este datorată încă din anul 2002,

a susținut că s-a împlinit prescripția și suma nu mai poate fi executată silit

în anul 2008, astfel că actele de executare sunt emise nelegal de către A.D.S. Odată

cu stingerea dreptului la acțiune principal se stinge și dreptul la acțiune

pentru accesorii, astfel că este prescris și dreptul de a mai cere executarea

silită a sumei de 133.778,40 lei cu titlu de penalități calculate până la data

de 15 septembrie 2008.

Prin sentința

comercială nr. 87 din 25 mai 2009 Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, a admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC A.

SA în contradictoriu cu intimata A.D.S., a admis excepția prescripției

dreptului la executarea silită și a constatat prescris dreptul A.D.S. la

executarea silită pornită prin comunicarea titlului executoriu din 29 octombrie

2008, a anulat formele de executare, respectiv comunicarea titlului executoriu

din 29 octombrie

2008 și Ordinul de înființare a popririi din 10 decembrie

2008 în ceea

ce o privește pe contestatoare.

Pentru a hotărî

astfel instanța a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii nu este

întemeiată; că potrivit art. 1

alin. (2) din O.U.G. nr. 64 din 29 iunie 2005,

dispozițiile cap. VIII, IX și X din O.U.G. nr. 51/1998 se aplică și

A.D.S.

în calitate de

instituție implicată în procesul de privatizare; că și prevederile art. 44 din

O.U.G. nr. 51/1998 se aplică în litigiile în care

A.D.S.

este parte, ceea ce

înseamnă că procedura de soluționare a litigiilor este cea prevăzută de cap. IX

din O.U.G. nr. 51/1998, completată cu prevederile C. proc.

civ.

În ceea ce privește

excepția tardivității contestației la executare instanța a reținut că

nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 401 C. proc. civ; având în vedere că intimata a demarat

procedura executării silite la data de 29 octombrie 2008, a constatat că

prezenta contestație la executarea silită trimisă prin poștă la data de 27 februarie

2009 este formulată în cadrul termenului de prescripție prevăzut de art. 49 alin.

(1) din O.U.G. nr. 51/1998.

În ceea ce privește

excepția prescripției executării silite invocate de către contestatoare, a

reținut că din interpretarea coroborată a prevederilor art. 8 alin. (3) din

O.U.G. nr. 147/2002 și art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 reiese că acele

creanțe pe care A.D.S. le are din activități pe care le desfășoară potrivit

legii, cum este cazul în speță a concesionării de terenuri sunt supuse regimului

juridic prevăzut de O.G. nr. 92/2003. Considerând că aceste dispoziții legale

referitoare la termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită

a creanțelor bugetare sunt de imediată aplicare, fiind incluse în prevederi

legale de natură financiar-fiscală, a apreciat că termenul de prescripție

aplicabil este cel de 5 ani și că termenul de prescripție a executării silite

s-a împlinit la sfârșitul anului 2007; a reținut că nu poate fi primită

susținerea intimatei că acest termen începe să curgă de la data de 29 mai 2004,

când contractul de concesiune dintre A.D.S. și SC A. SA a devenit titlu

executoriu, potrivit Legii nr. 190/2004.

Cu

privire la întreruperea termenului de prescripție a executării silite a

constatat că singura adresă prin care contestatoarea recunoaște un debit de

1.000.000.000 lei este cea emisă la data de 27 august 2001, însă adresa este

anterioară scadenței debitelor cu privire la care s-a pornit executarea silită

și ca atare nu se poate reține susținerea intimatei cu privire la întreruperea

termenului de prescripție a executării silite.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs A.D.S. București invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat

admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond respingerea

contestației la executare ca neîntemeiată.

În dezvoltarea, în

fapt a recursului s-a susținut în esență, că în mod nelegal instanța a respins

excepția tardivității introducerii contestației în raport de prevederile art. 401

alin. (1) C. proc. civ.; că termenul de 6 luni reținut de instanța de fond nu

este aplicabil contestațiilor la executare pentru simplul motiv că art. 49 din

O.U.G. nr. 51/1998 nu se regăsește la cap. X intitulat Reguli speciale privind

executarea silită, ci la cap. IX intitulat Reguli speciale pentru soluționarea

litigiilor; că în mod nelegal s-a respins excepția inadmisibilității

contestației la executare în raport de dispozițiile art. 399 alin. (3) C. proc.

civ. în condițiile în care contestatoarea are la îndemână o acțiune în

constatare de drept comun întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ.; că

dreptul de a cere executarea silită se naște la data la care există un titlu

executoriu ce poate fi pus în executare; că prin Legea nr. 190/29 mai 2004 s-a

prevăzut la art. 1 alin. (3) caracterul de titlu executoriu al contractelor de

concesiune a terenurilor cu destinație agricolă încheiate de A.D.S. astfel că

executarea silită putea fi demarată începând cu data de 29 mai 2004 și deci

excepția prescripției executării silite invocată de contestatoare este

neîntemeiată; că în mod nelegal instanța nu a reținut că există cauze de

întrerupere a termenului de prescripție a executării silite; că s-a invocat întreruperea

termenului de prescripție a executării silite prin recunoașterea debitului de

contestatoarea, prin comunicarea titlului executoriu cu adresa din 29 octombrie

2008 și prin somarea debitoarei.

Intimata SC A. SA Iași a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este

nefondat.

În mod corect instanța de fond a respins

excepția inadmisibilității ca fiind neîntemeiată, reținând că dispozițiile art.

399 alin. (3) C. proc. civ. nu interzic formularea unei contestații la

executare pornită de A.D.S., ci se referă numai la apărările care pot fi

invocate pe această cale.

Recurenta își întemeiază susținerile pe o

interpretare eronată a dispozițiilor legale, invocând fără temei legal

inadmisibilitatea cererii pe motiv că, contestatoarea are la îndemână o acțiune

în constatare întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ.

În cauză, așa cum

corect a reținut și instanța de fond se pot invoca pe calea contestației la

executare motive, impedimente referitoare la derularea acestei proceduri

speciale de executare silită pornită de către A.D.S.

În mod legal și

temeinic instanța de fond a respins excepția tardivității invocată de recurenta

– intimată prin întâmpinare și a constatat contestația la executare ca fiind

formulată în termen legal, cu următoarele precizări ce substituie motivarea

primei instanțe.

În cauză sunt

aplicabile prevederile art. 401 alin. (1) lit. b) și nu cele prevăzute de art. 49

alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998.

Art. 49 din O.U.G. nr.

51/1998 nu se regăsește la cap. X intitulat reguli speciale privind executarea

silită, ci în cap. IX intitulat reguli speciale privind soluționarea

litigiilor, astfel că acest act normativ reglementează în mod distinct regulile

privind soluționarea litigiilor și regulile privind executarea silită.

Cum O.U.G. nr. 51/1998

nu reglementează un termen în care se poate promova contestația la executare și

cum acest act normativ se completează cu prevederile C. proc. civ. se reține că

termenul aplicabil este cel prevăzut la art. 401 alin. (1) lit. b) C. proc.

civ.

În conformitate cu art.

401 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. contestația la executare însăși se poate

face în termen de 15 zile de la comunicarea ori înștiințarea privind

înființarea popririi.

În cauză ordinul de

înființare a popririi din 10 decembrie 2008 a fost comunicat de A.D.S. la data

de 23 februarie 2009 (fila 37 dosar fond) și a fost primit de contestatoare la

data de 25 februarie 2009.

Contestația la

executare a fost înregistrată la Curtea de Apel București la data de 2 martie

2009, în termenul legal prevăzut de art. 401 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În mod întemeiat instanța de fond a admis

excepția prescripției dreptului la executarea silită apreciind că nu poate fi

reținută susținerea intimatei că termenul de prescripție începe să curgă de la

data de 29 mai 2004 când contractul de concesiune a devenit titlu executoriu

potrivit Legii nr. 190/2004, întrucât până la data intrării în vigoare a

acestei legi A.D.S. putea obține un titlu executoriu prin pronunțarea unei hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile și nimic nu era de natură să împiedice

recurenta să solicite executarea creanței pe care o pretinde.

Instanța de fond a statuat în mod just că nu

poate fi reținută întreruperea termenului de prescripție a executării silite

câtă vreme pretinsa recunoaștere nu este una neechivocă, nefiind întrunite

cerințele art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.

Se susține de

recurentă întreruperea termenului de prescripție și prin demararea procedurii

executării silite - comunicarea titlului și somarea debitoarei la data de 29

octombrie 2008, însă aceste susțineri nu pot fi primite câtă vreme termenul de

prescripție era deja împlinit la această dată.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a

respinge recursul pârâtei A.D.S. București ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de

A.D.S. București împotriva sentinței nr. 87 din 25 mai

2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2010.