ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 817/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 443 din 2 martie 2010 a Tribunalului Constanța a fost respinsă acțiunea în revendicare a reclamanților G.G., G.C. și C.G. formulată în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local Constanța și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor, obligând pe reclamanți să plătească pârâților autorități locale suma de 595 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță - sesizată după pronunțarea deciziei civile nr. 148/ C din 3 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța în Dosarul nr. 2867/118/2007, de admitere a apelului formulat împotriva sentinței nr. 1255/ C din 10 noiembrie 2008 a Tribunalului Constanța și de desființare cu trimitere spre rejudecare a cauzei - a avut în vedere următoarele considerente: Prin actul de vânzare - cumpărare autentificat din 14 august 1965 la fostul Notariat Județean de Stat Constanța, numitul G.S.

a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui imobil, care prin Decretul prezidențial nr. 64 din 3 aprilie 1975 a format obiectul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, identificarea acestuia regăsindu-se la pozițiile 6 - 7 din anexa actului normativ, pe numele lui G.S., G.S.G. și G.G.C., plata despăgubirilor fiind stabilită la suma de 16.660 lei. În această situație se impune compararea titlurilor exhibate de părțile litigante.

Astfel, reclamanții invocă drept titlu de proprietate actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5639 din 14 august 1965 la fostul Notariat Județean de Stat Constanța și faptul că acesta nu a fost desființat ca urmare a exproprierii imobilului pentru cauză de utilitate publică prin Decretul prezidențial nr. 64 din 03 aprilie 1975; s-a contestat că acest act normativ ar putea constitui titlul valabil al statului, deoarece despăgubirea acordată pentru imobilul expropriat nu numai că nu a fost „dreaptă”, întrucât nu a reprezentat echivalentul valorii de circulație a imobilului la acel moment, dar nici nu a avut caracter prealabil, fiind acordată ulterior adoptării decretului de expropriere.

În speță, a constatat tribunalul, imobilul revendicat a intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, dat cu respectarea Constituției și a legilor în vigoare la acea dată, respectiv Decretul prezidențial nr. 64 din 03 aprilie 1975. S-a conchis în sensul că autorul reclamanților, G.S., a pierdut proprietatea asupra bunului revendicat printr-un act de autoritate al statului, prin care s-au creat situații juridice noi cu privire la acest bun. În consecință, bunul revendicat a intrat în proprietatea statului cu respectarea legilor în vigoare la acea dată, motiv pentru care reclamanții au pierdut proprietatea și nu-și mai pot fundamenta pretențiile pe titlul de proprietate menționat.

Împotriva acestei soluții au declarat apel reclamanții G.G., G.C. și C.G., care au criticat sentința primei instanțe prin prisma greșitei rețineri a trecerii imobilului în proprietatea statului, în temeiul unui titlu valabil, trecându-se peste titlul autorului lor, care exhiba un drept preferabil în raport cu cel al statului, precum și datorită negării, de către tribunal, atât a dreptului de a obține în natură terenul liber de construcții, cât și a celui de a primi despăgubiri. S-a făcut în acest sens trimitere la prevederile art. 1 din Protocolul adițional 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, precum și la valoarea de circulație stabilită prin expertiza tehnică administrată în cauză.

Analizând criticile de netemeinicie și de nelegalitate formulate asupra soluției apelate, Curtea de Apel a reținut că apelul este nefondat și prin decizia civilă nr. 204/ C din 27 septembrie 2010 a respins apelul pentru următoarele considerente. Apelanții reclamanți au criticat despăgubirea primită la acea dată ca fiind nesatisfăcătoare, precum și modalitatea de acordare a acesteia, (ca nefiind prealabilă preluării bunului), ceea ce nu prezumă concluzia contrară, a operării unei preluări abuzive, aceștia având posibilitatea, cu ocazia intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, să acționeze în sensul reevaluării unor asemenea pretenții.

Ceea ce este de esența acțiunii în revendicare este însă compararea de titluri, iar în această procedură nu are relevanță dacă întreaga suprafață ce a făcut obiectul exproprierii a fost sau nu în final afectată scopului edictării Decretului nr. 64/1974, pentru că în absența unui caracter abuziv al preluării, nu are relevanță afectațiunea acordată ulterior bunului intrat legal în patrimoniul statului. Nu există așadar nici un argument în a susține, pe temeiul art. 480 și art. 481 C. civ., că în analiza titlurilor pe care fiecare parte își pretinde legitimarea dreptului de proprietate invocat, apelanții reclamanți ar deține un titlu preferabil, motiv pentru care soluția instanței de fond este legală și temeinică, apelul fiind respins ca nefondat.

Împotriva deciziei civile au declarat recurs reclamanții G.G., G.C. și C.G. care au susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate. Din perspectiva art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. se consideră că, instanța de apel a reținut, în mod eronat, că imobilul în litigiu, în întregul său, a intrat în patrimoniul statului în temeiul unui act normativ care permitea pierderea dreptului de proprietate pentru cauză de utilitate publică și cu acordarea unei despăgubiri, astfel că nu există nici un argument în a susține, temeiul art. 480 și 481 C. civ. că, în analiza pe care fiecare parte pretinde legitimarea dreptului de proprietate invocat, reclamanți ar deține un titlu preferabil. Se susține că titlul de proprietate al reclamanților nu a fost desființat ca urmare a exproprierii imobilului pentru cauză de utilitate publică prin Decretul prezidențial nr. 64/1975.

Se apreciază că, prin compararea celor două titluri de proprietate opuse de părțile litigante, se impunea a se da eficiență titlului deținut de reclamanți, al cărui drept era preferabil. Se mai învederează că potrivit raportului de expertiză tehnică imobiliară, efectuat în cauză de expert S.O. a fost individualizat vechiul amplasament al proprietății, iar acesta este afectat numai parțial de construcții. Prin suplimentul la raportul de expertiză tehnică imobiliară depus în fața Curții de Apel Constanța, în primul ciclu procesual, pentru termenul de judecată din data de 06 mai 2009, expertul a individualizat un teren liber de construcții în suprafață de 118,3 m.p. De asemenea, suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expert S.O.

și depus în fața Tribunalului Constanța, în al doilea ciclu procesual, la data de 19 ianuarie 2010, a identificat un alt teren liber de construcții, în suprafață de 237,5 m.p. Se apreciază că restituirea în echivalent a imobilului nu excede obiectului acțiunii deduse judecății și reprezintă o modalitate de soluționare a cererii de revendicare, cu respectarea Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței CEDO. Față de valorile stabilite de către experți în privința construcțiilor în discuție, se consideră că se impune obligarea pârâților la plata unei despăgubiri în cuantum total de 387.236,781 lei. În măsura în care nu se va dispune obligarea pârâților de a le lăsa în deplină proprietate și posesie suprafețele anterior menționate, se apreciază că se impune obligarea pârâților la plata sumei de 2.720.750,44 lei, cu titlu de despăgubiri (valoarea/ m.p.

rezultată din raportul de expertiză înmulțită cu suprafața efectiv ocupații de construcții, din care se scade valoarea actualizată a despăgubirilor primite pentru teren). Se întemeiază în drept recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C .proc. civ. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie lipsită de temei legal sau să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii. În cauză instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 480 și 481 C. civ., susținerile recurenților - reclamanți privind eronata soluționare a acțiunii în revendicare de către instanțe neputând fi primite.

În mod corect s-a reținut că, raportat la obiectul acțiunii promovate în 2005, acțiune în revendicarea imobilului ce se află în domeniul privat al unității administrativ teritoriale ca efect al exproprierii, (fiind preluat în proprietatea statului în vederea construirii unui ansamblu de locuințe), soluția ce se impune era respingerea acțiunii promovate. Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât s-a făcut dovada că autorul reclamanților a fost despăgubit pentru imobilul expropriat, măsură dispusă în acord cu dispozițiile Codului civil și ale Declarației Universale a Drepturilor Omului (ratificată de România în 1955). Criticile recurenților sub aspectul valabilității titlului de proprietate al reclamanților, ca și solicitările lor în sensul de a fi despăgubiți în echivalent, într-un cuantum de 2.720.750,44 lei față de valoarea conform raportului de expertiză, nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate.

De altfel, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 53 din 4 iunie 2007 pronunțată de Secțiile Unite, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, retrocedarea imobilelor expropriate anterior anului 1990 poate avea loc numai în condițiile prevăzute de art. 11 din Legea nr. 10/2001. Cum reglementarea dispusă de Legea nr. 10/2001 interesează ordinea publică, ea este de imediată aplicare, în concordanță cu principiul consacrat în art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. În acest cadru legislativ, deci, nu-și mai pot găsi aplicarea dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, în cazul acțiunilor introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Nici dispozițiile art. 481 C. civ. nu mai pot servi drept temei în cazul acțiunilor având ca obiect imobilele expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Reglementarea cu caracter special din Legea nr. 10/2001 oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii în echivalent, fiind singura reglementare ce mai poate fi invocată după intrarea în vigoare a dispozițiilor acestei legi. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții G.G., G.C. și C.G. împotriva deciziei civile nr. 204/ C din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Obligă reclamanții la plata a 496 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul Consiliul local Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.