ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6270/2012

Asupra recursului civil de față; Prin Decizia civilă nr. 422/C din 7 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții C.Ș., C.E. și C.M. împotriva Sentinței civile nr. 120 din 05 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța în contradictoriu cu intimații pârâți Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții C.Ș., C.E. și C.M. au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Constanța, str. I., în suprafață de 180 mp, iar în subsidiar, acordarea în compensare a unui teren, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Constanța a pronunțat Sentința civilă nr. 120 din 5 februarie 2010 prin care a admis în parte acțiunea, dispunând obligarea pârâților să înainteze dosarul reclamantului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu propunerea de acordare a despăgubirilor cuvenite pentru imobilul teren în suprafață de 180 mp situat în Constanța, str. I. (fostă M.). Au fost respinse celelalte pretenții ca nefondate. A fost obligat reclamantul la restituirea despăgubirilor primite, respectiv suma de 263,42 RON către pârâți. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt proprietarii imobilului în litigiu, conform actului de vânzare-cumpărare din 23 mai 1946, iar în baza Decretului nr. 341/1979 acesta a fost expropriat în mod abuziv, întrucât se afla în afara limitelor imobilelor expropriate.

Conform art. 22 din Legea nr. 10/2001 reclamanții au formulat notificare, solicitând măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, iar, potrivit art. 25 din lege, unitatea deținătoare trebuia să emită decizie sau dispoziție motivată în termen de 60 de zile de la data depunerii notificării sau a actelor doveditoare. Deși pârâții au fost obligați prin hotărâre judecătorească să emită dispoziție motivată cu privire la notificarea formulată, aceștia nu s-au conformat, iar situația a fost apreciată ca un refuz nejustificat ce permite soluționarea cauzei pe fond. Din probele administrate rezultă că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, preluat în mod abuziv de către stat.

Întrucât imobilul în litigiu nu este liber, s-a dispus obligarea pârâților să înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu propunerea de acordare a despăgubirilor cuvenite pentru imobilul teren în suprafață de 180 mp situat în Constanța, str. I. (fostă M.), cu obligarea reclamanților la restituirea despăgubirilor primite în sumă de 263,42 RON. Asupra apelului formulat de reclamanți s-au reținut următoarele: Din cuprinsul dispozițiilor art. 1, art. 7 și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 rezultă principiul prevalenței restituirii în natură, în sensul că imobilele preluate în mod abuziv, cum este cazul în speță, indiferent în posesia cui se găsesc în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Prin urmare, dacă prin notificare persoanele îndreptățite în accepțiunea Legii nr. 10/2001 solicită restituirea în natură a imobilului respectiv sau măsuri reparatorii prin echivalent, persoana juridică sau entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată să verifice posibilitatea restituirii în natură a bunului și numai în situația în care restituirea în natură nu este posibilă să acorde măsuri reparatorii prevăzute de lege.

În speță, reclamanții au solicitat în condițiile art. 22 - 23 din Legea nr. 10/2001 ca Primăria Constanța să le restituie în natură suprafața de teren de 180 mp situată în Constanța, str. I. (fostă M.), județul Constanța, conform notificării nr. 279 din 12 noiembrie 2001. Unitatea deținătoare neconformându-se dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 de a emite dispoziție motivată cu privire la notificarea formulată și nerespectând hotărârea judecătorească în baza căreia a fost obligată în acest sens, reclamanții au învestit Tribunalul Constanța cu o acțiune solicitând restituirea în natură a imobilului în litigiu. În urma efectuării raportului de expertiză tehnică instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu este afectat de alei pietonale și garaje.

Totodată, înscrisurile depuse la dosar relevă faptul că terenul este traversat subteran de rețele de alimentare cu apă și de canalizare din zona blocurilor de locuințe TS 11A, TS 11B, TS 12, precum și de conducte de distribuție gaze naturale. În concluzie, terenul în litigiu nu este liber de construcții și nu poate fi restituit în natură. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru următoarele motive: Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001, precum și a dispozițiilor pct. 10.2, 10.3 și 10.4 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

- Art. 10 din Legea nr. 10/2001 dispune la alin. (2) că "în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent", iar la alin. (3), se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile". H.G.

nr. 250/2007 dispune la pct. 10.2 că "în ipoteza în care construcțiile au fost demolate integral, se va dispune restituirea în natură numai a terenului liber, iar pentru construcțiile și terenul imposibil de restituit în natură urmează a se acorda beneficiul oricărora dintre cele două măsuri prevăzute la art. 10 alin. (10) din lege ori a măsurilor reparatorii combinate". La pct. 10.4, H.G.

nr. 250/2007 dispune " (...) Se vor restitui în natură terenurile pe care au fost amplasate construcții ușoare sau demontabile (garaje, chioșcuri și altele asemenea), chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată (construcțiile care au acest regim se amplasau, potrivit legii, numai pe perioadă determinată, adică autorizația era temporară)". - În situația în care aleile pietonale ar reprezenta amenajări de utilitate publică, instanța trebuia să se pronunțe în sensul restituirii în natură a suprafeței de teren ce nu este ocupată de acestea, potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din lege. Cu privire la aleile respective, în concluziile raportului de expertiză se menționează că acestea nu sunt folosite foarte des deoarece accesul în blocuri se face din străzi principale, cum sunt Str. F. sau din B. T., ușile din spatele blocurilor (pe latura dinspre terenul în litigiu) sunt închise, astfel că aleile nu sunt amenajări de utilitate publică în cazul de față.

- În ceea ce privește afectarea imobilului în litigiu de garaje, instanța de judecată trebuia sa facă aplicarea prevederilor art. 10.4 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, cu referire la norma cuprinsă la alin. (3) al art. 10 din lege, în care se prevede că se vor restitui în natură terenurile pe care au fost amplasate construcții ușoare sau demontabile (garaje, chioșcuri și altele asemenea). - Instanța de apel a mai reținut că "înscrisurile depuse la dosar relevă faptul că terenul este traversat subteran de rețele de alimentare cu apă și de canalizare din zona blocurilor de locuințe TS 1 IA, TS IB, TS 12, precum și de conducte de distribuție gaze naturale". Din planurile de amplasament al rețelelor de distribuție a utilităților rezultă cu certitudine că niciuna dintre rețelele de utilități și nici măcar vreo ramificație secundară a acestora nu traversează subteran sau suprateran (pentru gaze) terenul în litigiu.

Pentru a se putea aprecia corect cu privire la afectarea terenului de rețelele de distribuție a utilităților, însă fără a reprezenta înscrisuri noi în dosar, se depun planurile de utilități pe care au poziționat prin suprapunere și au marcat (conturat) terenul în litigiu, astfel cum acesta a fost identificat în Raportul de expertiză tehnică. Din Planul cadastral depus de intimați nu rezultă ca terenul este afectat în vreun fel de existența rețelelor de utilitate publică. Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed: Faptul că aleile pietonale nu ar fi foarte des folosite, iar garajele ar fi ușoare și demontabile, ceea ce ar atrage restituirea în natură în conformitate cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 10.4 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, astfel cum invocă reclamanții-recurenți, nu reprezintă un argument suficient în sensul primirii cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu. Aceasta întrucât prin decizia de apel s-a mai reținut și că terenul este traversat subteran de rețele de alimentare cu apă și de canalizare din zona blocurilor de locuințe TS 11A, TS 11B, TS 12, precum și de conducte de distribuție gaze naturale. Prin criticile formulate, reclamanții-recurenți solicită reanalizarea probelor administrate, pentru a se constata că terenul nu este afectat în niciun fel de astfel de utilități. Situația de fapt a terenul nu mai poate fi reevaluată însă în dosarul de recurs, din perspectiva dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ., în faza procesuală a recursului instanța apreciind numai dacă la aceasta s-a făcut o corectă aplicarea a dispozițiilor legale incidente. În considerarea acestor argumente, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, invocate prin cererea de recurs, ceea ce face să nu se poată reține în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Potrivit acestui text legal, pentru suprafața ocupată de amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. În consecință, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului declarat de reclamanții-recurenți ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții C.Ș., C.E. și C.M. împotriva Deciziei nr. 422/C din 07 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Obligă pe recurenții-reclamanți la 496 RON, cheltuieli de judecată către intimații-pârâți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 octombrie 2012. Procesat de GGC - NN