ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6270/2012

Asupra recursului

civil de față;

Prin Decizia civilă nr. 422/C din 7 noiembrie

2011, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamanții C.Ș., C.E. și C.M. împotriva Sentinței civile nr. 120

din 05 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța în contradictoriu cu

intimații pârâți Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin

Primar și Consiliul Local Constanța.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții C.Ș., C.E. și C.M. au

solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună restituirea în

natură a imobilului situat în municipiul Constanța, str. I., în suprafață de

180 mp, iar în subsidiar, acordarea în compensare a unui teren, cu obligarea

pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Constanța

a pronunțat Sentința civilă nr. 120 din 5 februarie 2010 prin care a admis în

parte acțiunea, dispunând obligarea pârâților să înainteze dosarul

reclamantului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu propunerea

de acordare a despăgubirilor cuvenite pentru imobilul teren în suprafață de 180

mp situat în Constanța, str. I. (fostă M.). Au fost respinse celelalte

pretenții ca nefondate. A fost obligat reclamantul la restituirea

despăgubirilor primite, respectiv suma de 263,42 RON către pârâți.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt proprietarii

imobilului în litigiu, conform actului de vânzare-cumpărare din 23 mai 1946,

iar în baza Decretului nr. 341/1979 acesta a fost expropriat în mod abuziv,

întrucât se afla în afara limitelor imobilelor expropriate.

Conform art. 22 din

Legea nr. 10/2001 reclamanții au formulat notificare, solicitând măsuri

reparatorii pentru imobilul în litigiu, iar, potrivit art. 25 din lege,

unitatea deținătoare trebuia să emită decizie sau dispoziție motivată în termen

de 60 de zile de la data depunerii notificării sau a actelor doveditoare.

Deși pârâții au fost

obligați prin hotărâre judecătorească să emită dispoziție motivată cu privire

la notificarea formulată, aceștia nu s-au conformat, iar situația a fost

apreciată ca un refuz nejustificat ce permite soluționarea cauzei pe fond.

Din probele

administrate rezultă că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri

reparatorii pentru imobilul în litigiu, preluat în mod abuziv de către stat.

Întrucât imobilul în

litigiu nu este liber, s-a dispus obligarea pârâților să înainteze dosarul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu propunerea de acordare a

despăgubirilor cuvenite pentru imobilul teren în suprafață de 180 mp situat în

Constanța, str. I. (fostă M.), cu obligarea reclamanților la restituirea

despăgubirilor primite în sumă de 263,42 RON.

Asupra apelului

formulat de reclamanți s-au reținut următoarele:

Din cuprinsul

dispozițiilor art. 1, art. 7 și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 rezultă

principiul prevalenței restituirii în natură, în sensul că imobilele preluate

în mod abuziv, cum este cazul în speță, indiferent în posesia cui se găsesc în

prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de

restituire și libere de orice sarcini.

Prin urmare, dacă

prin notificare persoanele îndreptățite în accepțiunea Legii nr. 10/2001

solicită restituirea în natură a imobilului respectiv sau măsuri reparatorii

prin echivalent, persoana juridică sau entitatea învestită cu soluționarea

notificării este obligată să verifice posibilitatea restituirii în natură a

bunului și numai în situația în care restituirea în natură nu este posibilă să

acorde măsuri reparatorii prevăzute de lege.

În speță, reclamanții

au solicitat în condițiile art. 22 - 23 din Legea nr. 10/2001 ca Primăria

Constanța să le restituie în natură suprafața de teren de 180 mp situată în

Constanța, str. I. (fostă M.), județul Constanța, conform notificării nr. 279

din 12 noiembrie 2001.

Unitatea deținătoare

neconformându-se dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 de a emite

dispoziție motivată cu privire la notificarea formulată și nerespectând

hotărârea judecătorească în baza căreia a fost obligată în acest sens,

reclamanții au învestit Tribunalul Constanța cu o acțiune solicitând

restituirea în natură a imobilului în litigiu.

În urma efectuării

raportului de expertiză tehnică instanța de apel a reținut că imobilul în

litigiu este afectat de alei pietonale și garaje. Totodată, înscrisurile depuse

la dosar relevă faptul că terenul este traversat subteran de rețele de

alimentare cu apă și de canalizare din zona blocurilor de locuințe TS 11A, TS

11B, TS 12, precum și de conducte de distribuție gaze naturale. În concluzie,

terenul în litigiu nu este liber de construcții și nu poate fi restituit în

natură.

Împotriva deciziei au

declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru următoarele motive:

Hotărârea a fost dată

cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (2) și alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, precum și a dispozițiilor pct. 10.2, 10.3 și 10.4 din Normele

metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

- Art. 10 din Legea

nr. 10/2001 dispune la alin. (2) că "în cazul în care pe terenurile pe

care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi

construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură

a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții

noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică

ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în

echivalent", iar la alin. (3), se restituie în natură terenurile pe care

s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1

ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile".

H.G. nr. 250/2007

dispune la pct. 10.2 că "în ipoteza în care construcțiile au fost demolate

integral, se va dispune restituirea în natură numai a terenului liber, iar

pentru construcțiile și terenul imposibil de restituit în natură urmează a se

acorda beneficiul oricărora dintre cele două măsuri prevăzute la art. 10 alin.

(10) din lege ori a măsurilor reparatorii combinate".

La pct. 10.4, H.G.

nr. 250/2007 dispune " (...) Se vor restitui în natură terenurile pe care

au fost amplasate construcții ușoare sau demontabile (garaje, chioșcuri și

altele asemenea), chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată

(construcțiile care au acest regim se amplasau, potrivit legii, numai pe

perioadă determinată, adică autorizația era temporară)".

- În situația în care

aleile pietonale ar reprezenta amenajări de utilitate publică, instanța trebuia

să se pronunțe în sensul restituirii în natură a suprafeței de teren ce nu este

ocupată de acestea, potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din lege.

Cu privire la aleile

respective, în concluziile raportului de expertiză se menționează că acestea nu

sunt folosite foarte des deoarece accesul în blocuri se face din străzi

principale, cum sunt Str. F. sau din B. T., ușile din spatele blocurilor (pe

latura dinspre terenul în litigiu) sunt închise, astfel că aleile nu sunt

amenajări de utilitate publică în cazul de față.

- În ceea ce privește

afectarea imobilului în litigiu de garaje, instanța de judecată trebuia sa facă

aplicarea prevederilor art. 10.4 din Normele metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001, cu referire la norma cuprinsă la alin. (3) al art. 10 din

lege, în care se prevede că se vor restitui în natură terenurile pe care au

fost amplasate construcții ușoare sau demontabile (garaje, chioșcuri și altele

asemenea).

- Instanța de apel a

mai reținut că "înscrisurile depuse la dosar relevă faptul că terenul este

traversat subteran de rețele de alimentare cu apă și de canalizare din zona

blocurilor de locuințe TS 1 IA, TS IB, TS 12, precum și de conducte de

distribuție gaze naturale".

Din planurile de

amplasament al rețelelor de distribuție a utilităților rezultă cu certitudine

că niciuna dintre rețelele de utilități și nici măcar vreo ramificație

secundară a acestora nu traversează subteran sau suprateran (pentru gaze)

terenul în litigiu.

Pentru a se putea

aprecia corect cu privire la afectarea terenului de rețelele de distribuție a

utilităților, însă fără a reprezenta înscrisuri noi în dosar, se depun

planurile de utilități pe care au poziționat prin suprapunere și au marcat

(conturat) terenul în litigiu, astfel cum acesta a fost identificat în Raportul

de expertiză tehnică.

Din Planul cadastral

depus de intimați nu rezultă ca terenul este afectat în vreun fel de existența

rețelelor de utilitate publică.

Analizând decizia în

raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al

recursului, în considerarea argumentelor ce succed:

Faptul că aleile

pietonale nu ar fi foarte des folosite, iar garajele ar fi ușoare și

demontabile, ceea ce ar atrage restituirea în natură în conformitate cu art. 10

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 10.4 din Normele metodologice de

aplicare a acestei legi aprobate prin H.G. nr. 250/2007, astfel cum invocă

reclamanții-recurenți, nu reprezintă un argument suficient în sensul primirii

cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu.

Aceasta întrucât prin

decizia de apel s-a mai reținut și că terenul este traversat subteran de rețele

de alimentare cu apă și de canalizare din zona blocurilor de locuințe TS 11A,

TS 11B, TS 12, precum și de conducte de distribuție gaze naturale.

Prin criticile

formulate, reclamanții-recurenți solicită reanalizarea probelor administrate,

pentru a se constata că terenul nu este afectat în niciun fel de astfel de

utilități.

Situația de fapt a

terenul nu mai poate fi reevaluată însă în dosarul de recurs, din perspectiva

dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., în faza procesuală a recursului instanța

apreciind numai dacă la aceasta s-a făcut o corectă aplicarea a dispozițiilor

legale incidente.

În considerarea

acestor argumente, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, invocate prin cererea de

recurs, ceea ce face să nu se poată reține în cauză motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit acestui text

legal, pentru suprafața ocupată de amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în

echivalent.

În consecință, cu

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează

să dispună respingerea recursului declarat de reclamanții-recurenți ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanții C.Ș., C.E. și C.M. împotriva Deciziei nr. 422/C din 07

noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Obligă pe

recurenții-reclamanți la 496 RON, cheltuieli de judecată către

intimații-pârâți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 16 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - NN