ÎCCJ, Decizia nr. 47/2012

Asupra

contestației în anulare de față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin Decizia nr. 516 din 12 decembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

Completul de 9 Judecători a fost respins, ca inadmisibil, recursul

declarat de petenta G.A. împotriva Deciziei nr. 1470 din 16 aprilie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 3533/212/2008; a fost obligată contestatoarea

la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de recurs a

reținut, în esență, că prin Decizia nr. 1470 din 16 aprilie

2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a fost respins, ca nefondat, recursul

declarat de petenta G.A. împotriva sentinței penale nr. 117/ P din 15

octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie; a fost obligată

recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare statului prin

desemnarea în mod gratuit a unui apărător.

Pentru a

pronunța această sentință instanța a reținut, în

esență, că prin ordonanța nr. 304/P/2007 din data de 13

decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în

temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și (6) C. proc. pen. și

art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen., art. 42 C. proc. pen., art.

38 C. proc. pen., art. 34 C. proc. pen. și art. 25 C. proc. pen., s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul V.D.G. –

executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

și art. 208 combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.

Totodată, s-a

dispus disjungerea și declinarea cauzei față de numiții C.A.,

B.E., G.I. și C.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută de art. 192 alin. (2), art. 208 combinat cu art. 209 alin.

(1) lit. a) C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria

Constanța unde se va trimite și dosarul cauzei.

S-a reținut, în

esență că activitatea executorului judecătoresc V.D.G., nu

se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen., fiind desfășurată cu

respectarea dispozițiilor legale în materie, în limita atribuțiilor

de serviciu și fără a fi încălcate drepturile și

interesele legitime ale petentei G.A., în sarcina executorului

judecătoresc neputând fi reținute nici infracțiunile prevăzute

de art. 192 alin. (2) și art. 208 combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C.

pen., acesta intrând în domiciliul petentei în mod legal, în vederea

executării silite a unei hotărâri judecătorești, iar

bunurile găsite în locuință lăsându-le în custodie numitei

C.A., după inventarierea lor, în acest sens fiind încheiat un

proces-verbal.

Plângerea petentei G.A.

formulată împotriva soluției anterior menționată a fost

respinsă, ca neîntemeiată prin ordonanța nr. 83/III/2/2008 din

data de 15 februarie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Constanța.

Prin plângerea

formulată împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale,

petenta a invocat aceleași motive ca și în plângerea penală din

22 iulie 2006, plângerea fiind respinsă.

Prin sentința

penală nr. 117/P din data de 15 octombrie 2009, Curtea de Apel

Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie, a fost respinsă, ca nefondată plângerea formulată de

petentă, reținându-se, în esență, că soluția de

netrimitere în judecată este legală și temeinică, actele

încheiate de intimat respectând dispozițiile procesual civile și

neexistând probe privind eventuala rea-credință a intimatului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petenta.

Din verificarea

actelor dosarului, instanța de recurs a constatat că cercetările

efectuate sunt complete, administrându-se probele necesare stabilirii

situației de fapt, încadrării juridice, existenței

/inexistenței vinovăției intimatului ori a altei persoane;

instanța nu a reținut necesitatea administrării altor probe, iar

petenta nu a formulat critici în acest sens, judecata limitându-se la intimatul

V.D.G., față de care procurorul a pronunțat soluția de

netrimitere în judecată.

S-a apreciat că

executorul judecătoresc a procedat la executarea silită a unei

hotărâri judecătorești executorii cu respectarea tuturor

etapelor privind executarea judecătorească a unei hotărâri

definitive și irevocabile, actele efectuate de executorul judecătoresc

în cauza reclamată de petentă fiind efectuate cu respectarea legii,

în limitele prevăzute de lege; recurenta petentă a fost citată,

nu i s-au reținut citațiile, iar dacă nu i s-a permis studiul

anumitor dosare la parchet probabil că cercetarea sau urmărirea

penală erau într-o fază secretă, când nu se putea face acest

lucru. Totodată s-a reținut că bunurile reclamate au fost

lăsate în custodia doamnei C.A. (a se vedea procesul-verbal nr. 2 din data

de 20 iulie 2006, ora 11,00).

Cu privire la noul

recurs declarat de petentă s-a apreciat că acesta este inadmisibil,

având în vedere prevederile art. 129 și art. 21 din Constituția

României, dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen. și ale art.

13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale. Astfel, s-a constatat că recurenta

și-a exercitat deja dreptul la recurs, noul recurs declarat încălcând

principiul unicității acestei căi de atac și totodată

că secția penală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție nu a soluționat cauza penală în primă

instanță, soluționarea acestui din urmă recurs excedând

competenței atribuite Completului de 9 Judecători prin art. 24 alin.

(1) din Legea nr. 304/2004.

Împotriva acestei

decizii contestatoarea a formulat cerere de contestație în anulare

invocând caracterul abuziv al deciziei atacate, neobservarea înscrisurilor

depuse de către parte, favorizarea persoanelor ce se fac vinovate de

comiterea de infracțiuni, neacordarea ajutorului public judiciar.

Analizând cererea de

contestație în anulare sub aspectul admisibilității în

principiu, potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., se constată

că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă

pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.

raportat la art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și

cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres

și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a)-e) C.

proc. pen., respectiv:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de

către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a

încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța

de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului

penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f)-i), cu privire la care existau

probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru

aceeași faptă;

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs,

inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie

potrivit art. 385

14

alin. (1) ori art. 385

16

alin. (1)”.

Totodată, legea

procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate

procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a

cererii (art. 388 C. proc. pen.) și instanța competentă a o

soluționa (art. 389 C. proc. pen.).

Dispozițiile art.

391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei

instanței de judecată în examinarea admisibilității în

principiu a unei cereri de contestație în anulare, respectiv termenul în

care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se

subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și

necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul

contestației. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație

în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor

prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar

contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

În speța de

față se constată că motivele invocate de către

contestatoare în susținerea cererii de contestație în anulare nu pot

fi circumscrise cazurilor expres și limitativ reglementate de

dispozițiile art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen. deoarece vizează, în

esență, modul de soluționare a unei cauze de către

instanța de recurs.

Astfel,

reținându-se că cererea de contestație în anulare nu

îndeplinește cumulativ condițiile de admisibilitate reglementate de

dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. aceasta va fi respinsă,

ca inadmisibilă.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea

G.A. împotriva Deciziei nr. 516 din 12 decembrie 2011, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9

Judecători în Dosarul nr. 9437/1/2011.

Obligă

contestatoarea la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 6 februarie 2012.