ÎCCJ, Decizia nr. 516/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 516/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 12 decembrie 2011
Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin decizia nr. 1470
din 16 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,
a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta G.A. împotriva
sentinței penale nr. 117/P din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie; a fost
obligată recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța
această sentință instanța a reținut, în esență, că prin ordonanța nr.
304/P/2007 din data de 13 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și (6) C. proc.
pen. și art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen., art. 42 C. proc.
pen., art. 38 C. proc. pen., art. 34 C. proc. pen. și art. 25 C. proc. pen.,
s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul V.D.G. – executor
judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. proc.
pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen. și art. 208 combinat cu art. 209 alin.
(1) lit. a) C. pen.
Totodată, s-a dispus
disjungerea și declinarea cauzei față de numiții C.A., B.E., G.I. și C.C., sub
aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) art. 208
combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., în favoarea Parchetului de pe
lângă Judecătoria Constanța unde se va trimite și dosarul cauzei.
S-a reținut, în
esență că activitatea executorului judecătoresc V.D.G., nu se circumscrie
conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., fiind
desfășurată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, în limita
atribuțiilor de serviciu și fără a fi încălcate drepturile și interesele
legitime ale petentei G.A., în sarcina executorului judecătoresc neputând fi
reținute nici infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) și art. 208
combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., acesta intrând în domiciliul
petentei în mod legal, în vederea executării silite a unei hotărâri
judecătorești, iar bunurile găsite în locuință lăsându-le în custodie numitei C.A.,
după inventarierea lor, în acest sens fiind încheiat un proces-verbal.
Plângerea petentei G.A.
formulată împotriva soluției anterior menționată a fost respinsă, ca
neîntemeiată prin ordonanța nr. 83/III/2/2008 din data de 15 februarie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Prin plângerea
formulată împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale, petenta a
invocat aceleași motive ca și în plângerea penală din 22 iulie 2006, plângerea
fiind respinsă.
Prin sentința penală
nr. 117/P din data de 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția penală
și pentru cauze penale cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată
plângerea formulată de petentă, reținându-se, în esență, că soluția de
netrimitere în judecată este legală și temeinică, actele încheiate de intimat
respectând dispozițiile procesual civile și neexistând probe privind eventuala
rea-credință a intimatului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs
petenta.
Din verificarea
actelor dosarului, instanța de recurs a constatat că cercetările efectuate sunt
complete, administrându-se probele necesare stabilirii situației de fapt,
încadrării juridice, existenței /inexistenței vinovăției intimatului ori a
altei persoane și anume: declarațiile intimatului, creditoarei, înscrisurile
întocmite de executor (cereri încuviințare, executare, notificări, somații,
procese-verbale de executare și custodie) cu înregistrarea video a actelor de
executare, hotărârile instanței cu privire la executare, titlul executor; instanța
nu a reținut necesitatea administrării altor probe, iar petenta nu a formulat critici
în acest sens; judecata s-a limitat la intimatul V.D.G. față de care procurorul
a pronunțat soluția de netrimitere în judecată și care poate fi supusă controlului
instanței conform art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen.
S-a apreciat că
executorul judecătoresc a procedat la executarea silită a unei hotărâri
judecătorești executorii cu respectarea tuturor etapelor privind executarea
judecătorească a unei hotărâri definitive și irevocabile, actele efectuate de
executorul judecătoresc în cauza reclamată de petentă fiind efectuate cu
respectarea legii, în limitele prevăzute de lege; recurenta petentă a fost
citată, nu i s-au reținut citațiile, iar dacă nu i s-a permis studiul anumitor
dosare la parchet probabil că cercetarea sau urmărirea penală erau într-o fază
secretă, când nu se putea face acest lucru. Totodată s-a reținut că bunurile
reclamate au fost lăsate în custodia doamnei C.A. (a se vedea procesul-verbal
nr. 2 din data de 20 iulie 2006, ora 11
00
).
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs petenta.
Recursul este
inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dând eficiență
principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită,
privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum
și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea
fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția
pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea
procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru
persoane aflate în situații identice.
Revine așadar, părții
interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii
procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control
judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit
dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II
C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea
acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost
reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și
ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere
reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art.
385
1
C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea
recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de
lege.
Așadar, limitând
calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de
lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia, față
de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă,
dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
În cauză, se constată
că recurenta și-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluționarea
căruia Completul de 9 Judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele
textului de lege menționat, încalcă principiul unicității acestei căi de atac
și, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.
Pe de altă parte, cum
Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a soluționat cauza
penală în primă instanță, soluționarea acestui din urmă recurs excede
competenței atribuite Completului de 9 judecători prin art. 24 alin. (1) din
Legea nr. 304/2004, republicată, așa încât nu este admisibil nici potrivit
legii speciale.
Or, recunoașterea
unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual
penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest
motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Așa fiind,
constatându-se întemeiată excepția invocată, în temeiul art.385
15
pct.1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca inadmisibil.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de petenta G.A. împotriva deciziei nr. 1470 din
16 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,
în dosarul nr. 3533/212/2008.
Obligă recurenta
petentă la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.