ÎCCJ, Decizia nr. 516/2011

Ședința publică de la 12 decembrie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin decizia nr. 1470 din 16 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta G.A. împotriva sentinței penale nr. 117/P din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie; a fost obligată recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut, în esență, că prin ordonanța nr. 304/P/2007 din data de 13 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și (6) C. proc.

pen. și art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen., art. 42 C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 34 C. proc. pen. și art. 25 C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul V.D.G. – executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen. și art. 208 combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen. Totodată, s-a dispus disjungerea și declinarea cauzei față de numiții C.A., B.E., G.I. și C.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) art. 208 combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța unde se va trimite și dosarul cauzei.

S-a reținut, în esență că activitatea executorului judecătoresc V.D.G., nu se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., fiind desfășurată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, în limita atribuțiilor de serviciu și fără a fi încălcate drepturile și interesele legitime ale petentei G.A., în sarcina executorului judecătoresc neputând fi reținute nici infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) și art. 208 combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., acesta intrând în domiciliul petentei în mod legal, în vederea executării silite a unei hotărâri judecătorești, iar bunurile găsite în locuință lăsându-le în custodie numitei C.A., după inventarierea lor, în acest sens fiind încheiat un proces-verbal.

Plângerea petentei G.A. formulată împotriva soluției anterior menționată a fost respinsă, ca neîntemeiată prin ordonanța nr. 83/III/2/2008 din data de 15 februarie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Prin plângerea formulată împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale, petenta a invocat aceleași motive ca și în plângerea penală din 22 iulie 2006, plângerea fiind respinsă. Prin sentința penală nr. 117/P din data de 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată plângerea formulată de petentă, reținându-se, în esență, că soluția de netrimitere în judecată este legală și temeinică, actele încheiate de intimat respectând dispozițiile procesual civile și neexistând probe privind eventuala rea-credință a intimatului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta. Din verificarea actelor dosarului, instanța de recurs a constatat că cercetările efectuate sunt complete, administrându-se probele necesare stabilirii situației de fapt, încadrării juridice, existenței /inexistenței vinovăției intimatului ori a altei persoane și anume: declarațiile intimatului, creditoarei, înscrisurile întocmite de executor (cereri încuviințare, executare, notificări, somații, procese-verbale de executare și custodie) cu înregistrarea video a actelor de executare, hotărârile instanței cu privire la executare, titlul executor; instanța nu a reținut necesitatea administrării altor probe, iar petenta nu a formulat critici în acest sens; judecata s-a limitat la intimatul V.D.G.

față de care procurorul a pronunțat soluția de netrimitere în judecată și care poate fi supusă controlului instanței conform art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. S-a apreciat că executorul judecătoresc a procedat la executarea silită a unei hotărâri judecătorești executorii cu respectarea tuturor etapelor privind executarea judecătorească a unei hotărâri definitive și irevocabile, actele efectuate de executorul judecătoresc în cauza reclamată de petentă fiind efectuate cu respectarea legii, în limitele prevăzute de lege; recurenta petentă a fost citată, nu i s-au reținut citațiile, iar dacă nu i s-a permis studiul anumitor dosare la parchet probabil că cercetarea sau urmărirea penală erau într-o fază secretă, când nu se putea face acest lucru.

Totodată s-a reținut că bunurile reclamate au fost lăsate în custodia doamnei C.A. (a se vedea procesul-verbal nr. 2 din data de 20 iulie 2006, ora 11 00 ). Împotriva acestei decizii a declarat recurs petenta. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate. Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Astfel, potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia, față de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare. În cauză, se constată că recurenta și-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluționarea căruia Completul de 9 Judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele textului de lege menționat, încalcă principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun. Pe de altă parte, cum Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a soluționat cauza penală în primă instanță, soluționarea acestui din urmă recurs excede competenței atribuite Completului de 9 judecători prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, așa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Așa fiind, constatându-se întemeiată excepția invocată, în temeiul art.385 15 pct.1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca inadmisibil. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta G.A. împotriva deciziei nr. 1470 din 16 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3533/212/2008. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.