ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 46/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 46/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta

B.L. a chemat în judecată pârâtul Ministerul

Afacerilor Externe solicitând instanței să

constate refuzul nejustificat al

pârâtului

de a soluționa cererea sa privind primirea actelor necesare redobândirii

cetățeniei române și, pe cale de consecință, să

fie obligat pârâtul să-i primească

cererea

de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele necesare în maxim 30

de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii;

să fie obligat pârâtul să-i

acorde daune

cominatorii de 100 de lei pe fiecare zi de întârziere din momentul

introducerii cererii de chemare în judecată și

până la momentul primirii efective a cererii;

să fie obligat pârâtul

să-i plătească 1000 lei cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că la data de 22 septembrie 2006 s-a adresat cu o primă

cerere scrisă Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău pentru a-i fi primită cererea de redobândire a cetățeniei române. Deoarece nu a

primit invitație în acest sens, a revenit cu o nouă cerere la data de 29

aprilie 2009 și respectiv la data de 16 noiembrie 2009.

Prin sentința civilă nr.

1803 din 20 aprilie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a a

dmis, în parte,

acțiunea formulată de reclamantă, a o

bligat

pârâtul să primească cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române în

termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, a o

bligat

pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 250 lei cheltuieli de judecată și

a respins, ca neîntemeiate, celelalte capete din

acțiune.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că excepția prescrierii dreptului la

acțiune este neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 554/2004 conform cărora cererile prin care se solicită anularea

unui act administrativ individual, recunoașterea dreptului pretins și repararea

pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data expirării

termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării

termenului legal de soluționare a cererii.

Pe

fondul cauzei, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 12

alin. (3) din Legea nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în

străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române însoțită de

actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, la misiunile

diplomatice sau oficiile consulare competente ale României. Cererile vor fi

înaintate de îndată Comisiei pentru cetățeniei.

Este

adevărat că legea cetățeniei române nu prevede un termen în care pârâtul sa

proceseze cererile formulate pentru redobândirea cetățeniei române, ci doar

împrejurarea că cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie,

însă trecerea unui termen mai mare de trei ani de la data depunerii primei

cereri are drept consecință imposibilitatea reclamantei de valorificare a

dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1991.

Curtea

de apel a avut în vedere și dispozițiile art. 10 din Legea nr. 396/2002, pentru

ratificarea Convenției europene asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 06 noiembrie 1997 conform căruia fiecare stat parte trebuie să facă astfel

încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea,

păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui

atestat de cetățenie, apreciind că intervalul de timp cuprins între data

formulării primei cereri -22 septembrie 2006 și data sesizării instanței cu

prezenta acțiune - 25 noiembrie 2009, nu poate fi considerat un termen

rezonabil în sensul dispozițiilor legale sus menționate și a practicii CEDO.

Cu privire la capătul 2

al acțiunii, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 18 alin.

(5) din aceeași lege, soluțiile prevăzute la alin. (1) și alin. (4) lit. b) și

c) pot fi stabilite sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate,

pentru fiecare zi de întârziere.

În cauză, instanța de

fond a apreciat că nu se impune la acest moment aplicarea unei sancțiuni menite

să ducă la executarea hotărârii, urmând ca astfel de măsuri să se dispună

ulterior, numai în cazul în care autoritatea publică va refuza să execute de

bună voie hotărârea instanței.

Neîntemeiat a fost

considerat și cel de-al treilea capăt al acțiunii având ca obiect obligarea

pârâtului la plata daunelor morale, față de împrejurarea că reclamanta

nu face dovada îndeplinirii cumulative a

condițiilor răspunderii civile delictuale,

respectiv fapta ilicită,

prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și

vinovăție, condiții prevăzute de art. 998 - 999 C. civ., deși sub acest aspect,

sarcina probei revenea reclamantei în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C.

civ.

În consecință, a fost

respins ca neîntemeiat și acest capăt de cerere, iar în raport de dispozițiile

art. 274 și art. 276 C. proc. civ., a fost admisă în parte cererea de acordare

a cheltuielilor de judecată, fiind obligat pârâtul la plata către reclamantă a

sumei de 250 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că pentru instanța de fond nu a avut relevanță starea obiectivă de

fapt invocată de Ministerul Afacerilor Externe deși tocmai aceasta a

determinat, într-o legătură cauzală directă, situația specifică a derulării

procedurii consulare sub potențialul pe care Ministerul Afacerilor Externe îl

învedera și pe care și l-a dorit să se atingă în anii următori.

Recurentul mai arată că,

la data prezentei, stadiul procesării cererilor de dobândire a atins un nivel

satisfăcător față de anii anteriori, prin deschiderea unei locații a Secției

Consulare a Ambasadei României la Chișinău. Dar acumularea cererilor de intenție a cetățenilor moldoveni pentru redobândirea cetățeniei din perioada când nu

se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează și

astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanțelor acestor cetățeni de a fi

programați cât mai repede în vederea depunerii actelor.

În lipsa unei culpe administrative,

pentru argumentele precizate, recurentul consideră că nu putea fi obligat, în

baza legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au

depus cereri anterior reclamanților dar care nu au formulat acțiune în

instanță), să schimbe ordinea cronologică stabilită și să primească cererea

reclamanților.

Interpretarea potrivit

căreia aprecierea caracterului „rezonabil" al unui termen depinde de

complexul circumstanțelor fiecărui caz în parte, și nu doar de durata

termenului, este constantă și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului (CEDO).

În lipsa unui temei

legal concret, recurentul consideră că puterea judecătorească nu se poate

substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de

redobândire a cetățeniei.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 10

1

din

Legea nr. 21/1991 astfel cum a fost modificată de Legea nr. 374/2009: „

Persoanele care au

dobândit cetățenia română prin naștere sau prin adopție și care au pierdut-o

din motive neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia

lor, precum și descendenții acestora până la gradul III, la cerere, pot

redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării

cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea

acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin.

(1) lit. b), c) și e).”

Art. 12

alin. (2) stipulează că: „În cazul cererilor de redobândire a cetățeniei române

sau de acordare, întemeiate pe dispozițiile art. 10 alin. (1) și art. 10

1

,

acestea pot fi depuse și la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale

României. În cazul în care cererile au fost depuse la misiunile diplomatice sau

la oficiile consulare ale României, acestea vor fi înaintate de îndată Comisiei

pentru cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești,

Direcția cetățenie”.

De asemenea

potrivit art. II din Legea nr. 354/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 36/2009

pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991:

„Începând cu 1 ianuarie 2010, în vederea înregistrării cererilor de redobândire

sau acordare a cetățeniei române, formulate în temeiul dispozițiilor art. 10

1

din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, se vor înființa birouri teritoriale în subordinea

Autorității Naționale pentru Cetățenie”.

Prin urmare,

potrivit acestor reglementări

, cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei române vor

putea fi înregistrate, și la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției

Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, astfel

că nu se poate invoca lipsa de diligentă a Statului Român pentru deblocarea

impasului real în care s-a ajuns la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău în activitatea de colectare a cererilor actuale de redobândire a cetățeniei

române.

Pe de altă parte,

potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetățenii moldoveni categorie ce se încadrează în

dispozițiile art. 10

1

din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea și

la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nicio restricție în ce

privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere

în România ori de o programare prealabilă.

Deci, ultimele

modificări legislative oferă alternativă cetățenilor moldoveni, în mod

specific.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că acțiunea reclamantei, având în vedere modificările legislative

intervenite, este lipsită de interes.

Deși, Codul de procedură

civilă nu definește această condiție de exercițiu a acțiunii, în doctrină s-a

arătat că prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel care a pus în

mișcare acțiunea civilă.

Pornind de la aceste

premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care

partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte

într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului.

Alături de afirmarea

unui drept, capacitatea procesuală și calitatea procesuală, una dintre

condițiile cumulative de exercițiu ale acțiunii civile este existența unui

interes în promovarea cererii de chemare în judecată.

Activitatea judiciară nu

poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim

încălcat.

Interesul reprezintă

folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o

instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal,

născut și actual.

Literatura de

specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o

condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil,

trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot

parcursul soluționării unei cauze.

Astfel fiind, având în

vedere modificările legislative intervenite, Înalta Curte constată că acțiunea

reclamantei a rămas fără interes.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată în

sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca rămasă fără interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Afacerilor Externe, împotriva sentinței civile nr. 1803 din 20 aprilie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge

acțiunea reclamantei B.L., ca rămasă fără interes.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 7 ianuarie 2011.