ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2238/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Tribunalului București, înregistrată la data de 31 iulie 2009, reclamantul M.I.,

a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâții N.D.C., B.F., D.L., B.M.L.,

S.I., B.D., C.V. și SC M.P. București, să dispună suspendarea pârâtului N.D.C.

din funcția de președinte și a pârâților B.F., D.L., B.M.L., S.I., B.D., C.V.

din funcțiile de administratori, deținute la SC M.P. București, invocând în

drept dispozițiile art. 137

1

alin. (3) din Legea nr. 31/1990,

republicată; art. IV din O.U.G. nr. 82/2007 și art. 45 alin. (7) din Legea nr. 1/2005.

Prin întâmpinare, pârâta B.M.L. a

invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, iar pârâții N.D.C.,

B.F., S.I., C.V. și B.D. au invocat excepția tardivității formulării acestei

cereri.

Secția a VI-a comercială a

Tribunalului București, prin sentința comercială nr. 472, pronunțată la data de

21 ianuarie 2010, a respins excepțiile invocate de pârâți; a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamant, pe care l-a obligat să plătească

pârâților N.D.C., B.F., S.I., C.V. și B.D. suma de 2.000 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Spre a hotărî astfel, tribunalul

a reținut, cu referire la excepția inadmisibilității și tardivității cererii de

chemare în judecată, că reclamantul nu contestă hotărârea adunării generale

spre a fi incidente dispozițiile art. 133 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, ce

prevăd condițiile și termenele în care membrii cooperatori pot sesiza instanța

de judecată pentru anularea unei hotărâri a adunării generale, iar, față de

obiectul acestei cereri, a apreciat ca fiind neîntemeiate excepțiile invocate

de pârâți.

În ce privește fondul cauzei,

prima instanță a reținut, în principal, că art. 137

1

alin. (3) din

Legea nr. 31/1990 respectiv art. IV din O.U.G. nr. 82/2007, nu se aplică în

speță, întrucât domeniul cooperatist este reglementat de dispozițiile speciale

ale Legii nr. 1/2005, care se completează cu Legea nr. 31/1990 numai cu privire

la art. 46, art. 59, art. 60, art. 63, art. 64, art. 253-255, art. 257-260,

iar, în speță, alegerea președintelui și administratorilor societății

cooperatiste s-a făcut cu respectarea prevederilor legii speciale și

prevederilor actului său constitutiv, din rândul membrilor cooperatori, care,

pentru activitatea depusă în această calitate, obțin, în afara drepturilor ce

decurg din raporturile de muncă ca membrii cooperatori, și indemnizația fixă,

stabilită de adunarea generală, conform art. 47 pct. 7 din legea specială.

Apelul formulat de

reclamant împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de

Secția a V-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr.

482, pronunțată la data de 14 octombrie 2010.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de control judiciar, examinând sentința apelată prin

prisma criticilor formulate, a reținut că tribunalul a apreciat, în mod corect,

că dispozițiile art. 137

1

alin. (3) din Legea nr. 31/1990

republicată și cele ale art. IV din O.U.G. nr. 82/2007, care reglementează

activitatea societăților pe acțiuni, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât

pentru specificul societăților cooperatiste meșteșugărești este creat un cadru

legal special, conform Legii nr. 1/2005, care arată, prin art. 45 pct. 7, că

raportul de muncă dintre membrii cooperatori și societatea cooperatistă poate

subzista în condițiile în care persoana are și calitatea de administrator unic

sau membru al Consiliului de administrație, activitate pentru care este

remunerată potrivit hotărârii adunării generale, în afara drepturilor ce decurg

din calitatea de membru cooperator.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs apelantul – reclamant M.I., invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului s-a arătat, în esență, că decizia atacată este dată cu aplicarea

greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 31, art. 45 alin. (7) din Legea

nr. 1/2005, art. 137

1

din Legea nr. 31/1990 și art. IV din O.U.G.

nr. 82/2007, în conformitate cu care, în opinia recurentului, nu se poate

cumula calitatea de salariat cu calitatea de președinte ori administrator,

remunerată cu o indemnizație fixă, stabilită de adunarea generală, și că

instanța de apel nu a analizat motivul „cu trimitere expresă la dispozițiile art.

31 din Legea nr. 1/2005, text care nu dă alte drepturi administratorilor ori

președintelui”, această din urmă critică putând fi încadrată, cu aplicarea art.

306 alin. (3) C. proc. civ., în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Intimații – pârâți au

solicitat, prin întâmpinările formulate în cauză, respingerea recursului și

menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Recursul este

nefondat.

Astfel, potrivit art.

45 pct. 7 C. proc. civ., pentru activitatea depusă, membrii Consiliului de

administrație sau administratorul unic, după caz, sunt remunerați cu o

indemnizație fixă stabilită de către adunarea generală, în afara drepturilor ce

decurg din calitatea de membru cooperator.

Având în vedere

caracterul special, derogatoriu al precitatelor dispoziții legale, instanța de

apel a confirmat cu justețe aplicabilitatea acestora, în speță, înlăturând

incidența prevederilor cu caracter general ale art. 137

1

alin. (3)

din Legea nr. 31/1990, republicată, respectiv, celor ale art. IV din O.U.G. nr.

82/2007, cu respectarea principiului

specialia generalibus derogant

și,

deopotrivă, a drepturilor membrilor cooperatori, consacrate prin art. 31 din

menționata lege privind organizarea și funcționarea cooperativei, așa încât nu

pot fi primite criticile recurentului referitoare la greșita aplicare a legii

de către instanța de apel, circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Este de observat că

nici critica circumscrisă motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

nu se justifică, întrucât din examinarea considerentelor deciziei atacate

rezultă că instanța de apel a analizat implicit motivul de apel vizând

nelegalitatea sentinței în raport cu art.31 din Legea nr. 1/2005, reținând

judicios că drepturile ce decurg din calitatea de membru cooperator nu sunt

afectate, în condițiile în care membrii cooperatori dețin și funcții pentru

care sunt remunerați potrivit hotărârii adunării generale.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de

reclamantul M.I., împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 482 din 14

octombrie 2010, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi,

8 iunie 2011.