ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2238/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului București, înregistrată la data de 31 iulie 2009, reclamantul M.I., a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâții N.D.C., B.F., D.L., B.M.L., S.I., B.D., C.V. și SC M.P. București, să dispună suspendarea pârâtului N.D.C. din funcția de președinte și a pârâților B.F., D.L., B.M.L., S.I., B.D., C.V. din funcțiile de administratori, deținute la SC M.P. București, invocând în drept dispozițiile art. 137 1 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată; art. IV din O.U.G. nr. 82/2007 și art. 45 alin. (7) din Legea nr. 1/2005. Prin întâmpinare, pârâta B.M.L. a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, iar pârâții N.D.C., B.F., S.I., C.V.

și B.D. au invocat excepția tardivității formulării acestei cereri. Secția a VI-a comercială a Tribunalului București, prin sentința comercială nr. 472, pronunțată la data de 21 ianuarie 2010, a respins excepțiile invocate de pârâți; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamant, pe care l-a obligat să plătească pârâților N.D.C., B.F., S.I., C.V. și B.D. suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. Spre a hotărî astfel, tribunalul a reținut, cu referire la excepția inadmisibilității și tardivității cererii de chemare în judecată, că reclamantul nu contestă hotărârea adunării generale spre a fi incidente dispozițiile art. 133 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, ce prevăd condițiile și termenele în care membrii cooperatori pot sesiza instanța de judecată pentru anularea unei hotărâri a adunării generale, iar, față de obiectul acestei cereri, a apreciat ca fiind neîntemeiate excepțiile invocate de pârâți.

În ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut, în principal, că art. 137 1 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 respectiv art. IV din O.U.G. nr. 82/2007, nu se aplică în speță, întrucât domeniul cooperatist este reglementat de dispozițiile speciale ale Legii nr. 1/2005, care se completează cu Legea nr. 31/1990 numai cu privire la art. 46, art. 59, art. 60, art. 63, art. 64, art. 253-255, art. 257-260, iar, în speță, alegerea președintelui și administratorilor societății cooperatiste s-a făcut cu respectarea prevederilor legii speciale și prevederilor actului său constitutiv, din rândul membrilor cooperatori, care, pentru activitatea depusă în această calitate, obțin, în afara drepturilor ce decurg din raporturile de muncă ca membrii cooperatori, și indemnizația fixă, stabilită de adunarea generală, conform art. 47 pct. 7 din legea specială.

Apelul formulat de reclamant împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția a V-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 482, pronunțată la data de 14 octombrie 2010. Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar, examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a reținut că tribunalul a apreciat, în mod corect, că dispozițiile art. 137 1 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 republicată și cele ale art. IV din O.U.G.

nr. 82/2007, care reglementează activitatea societăților pe acțiuni, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât pentru specificul societăților cooperatiste meșteșugărești este creat un cadru legal special, conform Legii nr. 1/2005, care arată, prin art. 45 pct. 7, că raportul de muncă dintre membrii cooperatori și societatea cooperatistă poate subzista în condițiile în care persoana are și calitatea de administrator unic sau membru al Consiliului de administrație, activitate pentru care este remunerată potrivit hotărârii adunării generale, în afara drepturilor ce decurg din calitatea de membru cooperator. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelantul – reclamant M.I., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că decizia atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 31, art. 45 alin. (7) din Legea nr. 1/2005, art. 137 1 din Legea nr. 31/1990 și art. IV din O.U.G. nr. 82/2007, în conformitate cu care, în opinia recurentului, nu se poate cumula calitatea de salariat cu calitatea de președinte ori administrator, remunerată cu o indemnizație fixă, stabilită de adunarea generală, și că instanța de apel nu a analizat motivul „cu trimitere expresă la dispozițiile art. 31 din Legea nr. 1/2005, text care nu dă alte drepturi administratorilor ori președintelui”, această din urmă critică putând fi încadrată, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Intimații – pârâți au solicitat, prin întâmpinările formulate în cauză, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică. Recursul este nefondat. Astfel, potrivit art. 45 pct. 7 C. proc. civ., pentru activitatea depusă, membrii Consiliului de administrație sau administratorul unic, după caz, sunt remunerați cu o indemnizație fixă stabilită de către adunarea generală, în afara drepturilor ce decurg din calitatea de membru cooperator. Având în vedere caracterul special, derogatoriu al precitatelor dispoziții legale, instanța de apel a confirmat cu justețe aplicabilitatea acestora, în speță, înlăturând incidența prevederilor cu caracter general ale art. 137 1 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, respectiv, celor ale art. IV din O.U.G.

nr. 82/2007, cu respectarea principiului specialia generalibus derogant și, deopotrivă, a drepturilor membrilor cooperatori, consacrate prin art. 31 din menționata lege privind organizarea și funcționarea cooperativei, așa încât nu pot fi primite criticile recurentului referitoare la greșita aplicare a legii de către instanța de apel, circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Este de observat că nici critica circumscrisă motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu se justifică, întrucât din examinarea considerentelor deciziei atacate rezultă că instanța de apel a analizat implicit motivul de apel vizând nelegalitatea sentinței în raport cu art.31 din Legea nr. 1/2005, reținând judicios că drepturile ce decurg din calitatea de membru cooperator nu sunt afectate, în condițiile în care membrii cooperatori dețin și funcții pentru care sunt remunerați potrivit hotărârii adunării generale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamantul M.I., împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 482 din 14 octombrie 2010, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2011.