ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1166/2015

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială sub nr. 18671/3/2010 reclamanta SC C.'79 P. SRL a chemat în judecată pe pârâtul L.S.Ș. solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 dolari SUA în echivalent RON la data plății (1 dolari SUA = 3,0306 RON la data de 14 aprilie 2010). Prin Sentința comercială nr. 10651 din 9 noiembrie 2010, instanța a anulat cererea de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal al reclamantei, obligând reclamanta la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta, acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială sub nr. 18671/3/2010.

Prin Decizia comercială nr. 175 din 18 aprilie 2011 a fost respins ca nefondat apelul reclamantei, apelanta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată. Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-reclamantă SC C.'79 P. SRL, acesta fiind admis prin Decizia nr. 3544 din 9 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în Dosarul nr. 18671/3/2010, a fost modificată Decizia nr. 175 din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială și a fost admis apelul formulat de reclamantă împotriva Sentinței nr. 10651 din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului București pe care a anulat-o, trimițând cauza spre judecare instanței de fond.

Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială la data de 15 aprilie 2010 sub același număr de dosar. Prin încheierea de ședință din data de 23 februarie 2012 instanța a respins excepția prematurității formulării acțiunii și, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ. a unit cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune. Prin Sentința civilă nr. 6298 din 10 mai 2012 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată, a respins acțiunea ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.500 RON către pârât, reprezentând onorariul avocatului.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Între reclamantă și pârât s-a încheiat, la data de 1 martie 1999, Contractul de asociere în participațiune având ca obiect exploatarea eficientă a spațiului comercial situat în București, Ansamblul Mărășești, Tronson III, în suprafață de 194,97 mp, prin contribuția comună a părților, contribuție materializată în aducerea ca aport de către pârât a folosinței spațiului comercial anterior descris și în aducerea ca aport de către reclamantă a lucrărilor de construire necesare amenajării și punerii în funcțiune a spațiului comercial, pe cheltuiala sa, cuantumul sumelor real cheltuite urmând a fi determinat după efectuarea lucrărilor, prin întocmirea unei expertize tehnice evaluatoare de către un expert tehnic autorizat.

Părțile au fost de acord să recunoască valoarea investiției realizate, în cuantumul astfel stabilit. Conform prevederilor art. X alin. (4) din Contractul de asociere în participațiune, pârâtul s-a obligat să cumpere spațiul de la proprietarul său în cazul în care va avea această posibilitate și să vândă acest spațiu către asociatul SC C.'79 P. SRL. În cazul în care pârâtul nu va respecta obligația asumată de a cumpăra spațiul comercial, acesta va despăgubi reclamanta cu suma de 100.000 dolari SUA, ce va fi achitată în RON la cursul de schimb al BNR din ziua plății, în maxim 30 de zile de la notificarea realizată de SC C.'79 P. SRL. În condițiile în care suma nu va fi achitată potrivit celor prevăzute în contract, pârâtul s-a obligat să plătească asociatului SC C.'79 P. SRL și o penalitate de 1% din debit pentru fiecare zi de întârziere.

Părțile au mai stabilit că în cazul în care pârâtul va cumpăra spațiul comercial de la proprietarul său, iar în termen de 10 zile de la data perfectării acestui contract nu își va respecta promisiunea de vânzare făcută asociatului SC C.'79 P.C. SRL, spațiul comercial va intra, de drept, în proprietatea promitentului cumpărător care are obligația de a plăti prețul spațiului comercial, preț ce va fi identic cu cel stabilit în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârât cu proprietarul spațiului. Prin Contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, autentificat sub nr. 293 din 5 aprilie 2004, pârâtul a cumpărat spațiul comercial situat în București, str. N.T., sector 3 cu o suprafață utilă de 157,26 mp și cota parte indiviză de teren (sub construcție) de 22,71 mp.

Contractul de vânzare-cumpărare anterior menționat a fost încheiat în baza Legii nr. 550/2002 astfel că, în conformitate cu art. 20 din lege și art. 7 din contract, spațiul nu putea fi înstrăinat timp de 3 ani de la data dobândirii. Prin cererea dedusă judecății reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 dolari SUA cu titlu de despăgubire pentru nerespectarea de către pârât a obligației de a-i vinde spațiul comercial, considerând că voința părților în acest sens a fost exprimată prin art. X alin. 4 din contractul de asociere în participațiune. Reclamanta a invocat în susținerea cererii sale prevederile art. X alin. (4) din care dispun că pârâtul s-a obligat să despăgubească reclamanta cu suma de 100.000 dolari SUA dacă nu va respecta obligația asumată de a cumpăra spațiul comercial, în cazul în care va avea această posibilitate.

Or, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâtul și-a îndeplinit această obligație cumpărând spațiul comercial menționat în contractul de asociere prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 293 din 5 aprilie 2004. Această clauză nu poate fi interpretată în sensul arătat de reclamantă în acțiune și anume, că intenția părților a fost aceea de a stabili o sancțiune de 100.000 dolari SUA pentru pârât, în cazul nerespectării obligației de a-i transmite reclamantei dreptul de proprietate asupra spațiului, câtă vreme părțile au prevăzut o altă sancțiune în cazul refuzului pârâtului de a vinde spațiul, respectiv intrarea de drept a acestuia în proprietatea reclamantei. Este adevărat că pârâtul s-a obligat să cumpere spațiul urmând să-l vândă reclamantei, însă din conținutul clauzei invocate de reclamantă, rezultă în mod clar, că pârâtul s-a obligat la plata despăgubirii de 100.000 dolari SUA în situația în care nu va cumpăra spațiul deși va avea această posibilitate.

Într-o asemenea situație, ar fi existat riscul de a se pierde folosința spațiului, ceea ce ar fi avut drept consecință încetarea contractului de asociere pentru imposibilitatea realizării obiectului de activitate (art. VII) și pierderea de către reclamantă a profitului pe care l-ar fi putut obține, reclamantei revenindu-i 95% din profitul net al asocierii. Prin urmare, suma de 100.000 dolari SUA reprezintă o evaluare anticipată a prejudiciului pe care reclamanta l-ar fi suferit în cazul încetării pierderii folosinței spațiului din culpa pârâtului cu consecința încetării contractului de asociere. Prin contractul de asociere în participațiune nu s-a prevăzut o clauză penală prin care părțile să stabilească anticipat prejudiciul suferit de reclamantă în cazul refuzului pârâtului de a-i vinde spațiul ci doar în cazul refuzului pârâtului de a cumpăra spațiul.

În atare împrejurare, pentru a fi obligat pârâtul la plata daunelor-interese în sumă de 100.000 RON pretinse de reclamantă, instanța trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor angajării răspunderii civile contractuale a pârâtului respectiv: săvârșirea unei fapte ilicite constând în neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a unei obligații contractuale, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a-i transmite dreptul de proprietate asupra spațiului comercial la prețul la care l-a dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, autentificat sub nr. 293 din 5 aprilie 2004, deși acesta a fost notificat în acest sens.

Reclamanta, căreia îi revine sarcina probei, conform art. 1169 C. civ., nu a dovedit însă prejudiciul pretins și nici legătura de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită săvârșită de pârât. Deși reclamanta a susținut că a pus la dispoziția pârâtului atât plata avansului cât și a ratelor pentru ca acesta să cumpere spațiul în discuție, nu a depus la dosar niciun înscris doveditor al sumelor pretins achitate. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel, reclamanta, solicitând, admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, iar pe fond admiterea acțiunii ca întemeiată.

Prin Decizia civilă nr. 463 din 27 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă s-a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă SC C. 79 P. SRL împotriva Sentinței civile nr. 6298 din 10 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, ca nefondat și a fost obligată apelanta la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimat. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că susținerile apelantei conform cărora intenția intimatului a fost aceea de a plați suma de 100.000 dolari SUA dacă nu va fi de acord să-i vândă spațiul comercial nu sunt în concordanță cu clauzele contractului încheiat de părți. Curtea de apel a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut că potrivit celor stipulate în contractul de asociere în participațiune intimatul nu datorează despăgubiri, întrucât apelanta nu a făcut dovada prejudiciului.

Din examinarea art. X din contract rezultă faptul că intimatul nu s-a obligat să achite vreo sumă de bani apelantei în cazul în care nu va fi de acord să-i vândă spațiul comercial. Prin art. X părțile au înțeles să prevadă mai multe obligații, fiecare dintre acestea având o sancțiune corelativă. Astfel, prin art. X alin. (4) din contractul de asociere în participațiune părțile au prevăzut că „în cazul în care d-l L.S.Ș. va avea posibilitatea să cumpere spațiul comercial mai sus descris, acesta este de acord și își asumă obligația să cumpere spațiul de la proprietarul său și să vândă la rândul său spațiul către asociatul SC C. 79 P. SRL". Cu titlu de sancțiune pentru nerespectarea acestei clauze părțile au prevăzut următoarele: „în cazul în care d-l L.S.Ș.

nu va respecta obligația asumată de a cumpăra spațiul comercial, este de acord să despăgubească SC C. 79 P. cu suma de 100.000 dolari SUA."; În cazul în care d-l L.S.Ș. cumpără spațiul comercial de la proprietarul său iar în termen de 10 zile de la data perfectării acestui contract nu își respectă promisiunea de vânzare făcută SC C. 79 P. SRL părțile convin că spațiul comercial intră de drept în proprietatea SC C. 79 P. SRL, care are obligația de a plăti prețul spațiului comercial, preț ce urmează a fi identic cu cel stabilit în contractul de vânzare - cumpărare încheiat de d-l L.S.Ș.

și proprietarul spațiului comercial". În mod corect a reținut instanța de fond faptul că nu se poate interpreta că intenția părților a fost aceea de a stabili o sancțiune de 100.000 dolari SUA pentru intimat în cazul nerespectării obligației de a transmite apelantei dreptul de proprietate asupra spațiului, întrucât părțile au prevăzut altă sancțiune în cazul refuzului intimatului de a vinde spațiul, respectiv aceea ca spațiul să intre de drept în proprietatea reclamantei. Suma de 100.000 dolari SUA reprezintă o evaluare anticipată a prejudiciului pe care apelanta l-ar fi suferit în cazul pierderii folosinței spațiului din culpa intimatului, cu consecința încetării contractului de asociere.

Curtea de apel a mai reținut că apelanta a formulat o acțiune împotriva intimatului, solicitând instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea fiind respinsă cu motivarea că nu a existat consimțământul la vânzare al pârâtei L.S.A. Susținerile apelantei conform cărora „apare astfel un izvor de obligații distinct și anume actul încălcării obligației contractuale", iar prejudiciul constă și în câștigul nerealizat - lucrum cessans înțelegând prin aceasta creșterea patrimonială pe care apelanta-reclamantă ar fi dobândit-o în condițiile normale ale circuitului civil", reprezintă apărări noi formulate pentru prima dată în apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 294 C. proc.

civ. în calea de atac apelanta a invocat răspunderea delictuală, susținând că obligația de a repara prejudiciul rezultat din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului este distinctă de obligația rezultată din contract, despre a cărei neexecutare sau executare defectuoasă este vorba. Or, în fața instanței de fond apelanta a solicitat obligarea intimatului la plata sumei de 100.000 dolari SUA conform clauzei penale prevăzută de art. X alin. (4) din contractul de asociere în participațiune, solicitând interpretarea acestei clauze în sensul intenției părților, susținând că temeiul pretențiilor sale îl reprezintă răspunderea contractuală, respectiv dispozițiile art. 969 C. civ.

În mod corect prima instanță a reținut că pentru a se putea dispune obligarea intimatului la plata pretențiilor formulate, instanța trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor angajării răspunderii civile contractuale a pârâtului, respectiv: săvârșirea unei fapte ilicite constând în neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a unei obligații contractuale, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Prin contractul de asociere în participațiune nu s-a prevăzut o clauză penală prin care părțile să stabilească anticipat prejudiciul suferit de reclamantă în cazul refuzului pârâtului de a-i vinde spațiul, ci doar în cazul refuzului pârâtului de a cumpăra spațiul.

Este adevărat că intimatul nu și-a îndeplinit obligația de a transmite apelantei dreptul de proprietate asupra spațiului comercial la prețul la care l-a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, autentificat sub nr. 293 din 5 aprilie 2004, deși acesta a fost notificat în acest sens. Însă, apelanta nu a dovedit, conform art. 1169 C. civ, prejudiciul pretins și nici legătura de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită săvârșită de pârât. De asemenea, deși a susținut că a pus la dispoziția intimatului atât plata avansului cât și a ratelor pentru ca acesta să cumpere spațiul în discuție, apelanta nu a depus la dosar niciun înscris doveditor al sumelor pretins achitate.

Pentru toate aceste considerente, curtea de apel a apreciat că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel că în temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins apelul ca nefondat și în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat apelanta la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC C. 79 P. SRL, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei, iar pe fond admiterea acțiunii promovate de către reclamantă, ca întemeiată. În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut că în soluționarea acțiunii în pretenții și ulterior a apelului formulat de către reclamantă, instanța de fond cât și cea de apel, în mod eronat au reținut ca fiind neîntemeiată acțiunea, stabilind o nouă realitate juridică cu privire la contractul de asociere în participațiune încheiat între cele două părți.

Arată că părțile implicate în raportul juridic dedus judecații au încheiat la data de 1 martie 1999, un contract de asociere în participațiune, în condițiile art. 251 - 256 C. com. Prin contractul de asociere în participațiune părțile au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare a spațiului comercial (sub condiția suspensivă a dobândirii acestuia în proprietate de către intimat) la același preț de achiziție a spațiului. Intenția părților a fost aceea de a transmite proprietatea asupra spațiului către reclamantă în termen de 10 zile de la momentul în care acest lucru era posibil, respectiv data de 15 aprilie 2010, fiind stabilită prin contract și sancțiunea pentru nerespectarea acestei obligații de către intimatul-pârât, adică plata sumei de 100.000 dolari SUA.

Este adevărat că din interpretarea obligațiilor contractuale reiese faptul că pârâtul-intimat s-a obligat să cumpere spațiul urmând să-l vândă recurentei-reclamante cu același preț de achiziție, însă cum acest lucru nu s-a realizat, plata despăgubirii constând în 100.000 dolari SUA poate fi asimilată unei evaluări anticipate a prejudiciului pe care recurenta-reclamantă l-a suferit în cazul pierderii folosinței spațiului din vina intimatului-pârât. În ceea ce privește motivarea instanței de apel asupra aspectului că recurenta-reclamantă nu a dovedit conform art. 1169 C. civ., prejudiciul pretins și nici legătura de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită săvârșită de către intimatul-pârât, recurenta consideră că prin reținerea acestor concluzii se îndepărtează în mod voit obligațiile contractuale ale părților prevăzute clar în contractul de asociere în participațiune.

Arată că prejudiciul rezultă din simpla neexecutare a contractului, art. X din contract având valoarea juridică a unei clauze penale. Intimatul nu și-a manifestat intenția de a încheia contractul de vânzare-cumpărare al spațiului în conformitate cu condițiile stabilite prin contractul de asociere în participațiune, ci a înțeles să facă o ofertă de vânzare prin majorarea prețului de achiziție a spațiului. Răspunderea civilă contractuală a intimatului intervine pentru încălcarea unei obligații generale preexistente, aceea de a nu săvârși fapte ilicite prejudiciabile. În speță obligația preexistentă este aceea de a vinde spațiul către apelantă cu aceeași sumă cu care a fost achiziționat.

Dacă această obligație nu a fost executată sau a fost executată necorespunzător din culpa intimatului care și-a prezentat oferta de vânzare la un preț mult mai mare decât cel de achiziție, s-a creat un prejudiciu, luând naștere obligația de reparare a acestui prejudiciu, prin angajarea răspunderii contractuale. Această obligație de a repara prejudiciul rezultat din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului este distinctă de obligația rezultată din contract, despre a cărei neexecutare sau executare defectuoasă este vorba. Apare astfel un izvor de obligații distinct de contract și anume, actul încălcării obligației contractuale. Obligația de a repara prejudiciul cauzat prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației din contract este o prelungire a acesteia din urmă și nu o obligație distinctă.

Obligația de reparare a prejudiciului, adică executarea prin echivalent este o consecință legală a obligației primare născută din contract. Efectele obligațiilor cuprind nu numai efectul principal al acestora, cât și efecte accesorii, adică posibilitatea executării prin daune-interese, concretizată prin obligarea intimatului la plata către apelantă a sumei de 100.000 dolari SUA. Prejudiciul poate consta nu numai în paguba efectiv suferită -„damnum emergens" - ci și în câștigul nerealizat - „lucrum cessans", înțelegând prin aceasta creșterea patrimonială pe care apelanta ar fi dobândit-o în condițiile normale ale circuitului civil dacă pârâtul ar fi executat obligația contractuală.

De asemenea, recurenta apreciază că însuși contractul de asociere în participațiune are valoarea juridică a unei clauze penale, întrucât clauza penală este clauza prin care părțile evaluează, anticipat și prin apreciere, daunele ce se cuvin creditorului în caz de neexecutare, executare cu întârziere sau necorespunzătoare a obligațiilor contractuale. Or, arată recurenta, intimatul-pârât nu și-a manifestat intenția de a încheia cu recurenta-reclamantă contractul de vânzare-cumpărare al spațiului comercial evocat, în conformitate cu condițiile stabilite prin contractul de asociere în participațiune, decât prin aceea că a înțeles să facă o ofertă de vânzare prin majorarea prețului de achiziție a spațiului, adică la prețul de 150.000 euro, fapt pentru care consideră că acesta și-a încălcat obligațiile contractuale asumate ce izvorăsc din contractul de asociere în participațiune.

Recurenta-reclamantă a depus la data de 6 decembrie 2013 o cerere de modificare, completare și precizare a recursului, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., care nu va fi analizată întrucât nu a fost depusă în cadrul termenului procedural, fiind calificată drept note scrise, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii. Intimatul-pârât L.S.Ș. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului și excepția tardivității formulării cererii de modificare, completare și precizare a recursului (excepții soluționate în practicaua deciziei).

Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta SC C. 79 P. SRL nu este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele considerente: Un prim motiv de recurs vizează interpretarea eronată a prevederilor art. X alin. (4) din contractul de asociere în participațiune încheiat între părți la data de 1 martie 1999, recurenta susținând că intenția vădită a părților în momentul încheierii contractului de asociere în participațiune, a fost aceea de a transmite ulterior achiziționării, proprietatea asupra spațiului către recurenta-reclamantă SC C. 79 P. SRL, în termen de 10 zile de la momentul în care acest lucru era posibil, respectiv data de 15 aprilie 2010, fiind totodată stabilită prin contract și sancțiunea pentru nerespectarea acestei obligații de către intimatul-pârât, adică plata sumei de 100.000 dolari SUA.

Interpretând această clauză în contextul obligațiilor reciproce ale părților, instanța de apel a apreciat corect că intenția părților nu a fost aceea de a stabili o sancțiune de 100.000 dolari SUA pentru intimatul-pârât în cazul nerespectării obligației de a transmite recurentei-reclamante dreptul de proprietate asupra spațiului, întrucât părțile au prevăzut o altă sancțiune în cazul refuzului intimatului de a vinde spațiul, respectiv aceea ca spațiul să intre de drept în proprietatea reclamantei. Așadar, rezultă în mod clar din contract că intimatul-pârât s-a obligat să plătească suma de 100.000 dolari SUA în cazul în care nu va cumpăra spațiul deși va avea această posibilitate, suma de 100.000 dolari SUA, reprezentând, așa cum cu justețe au reținut instanțele fondului, o evaluare anticipată a prejudiciului pe care reclamanta l-ar fi suferit în cazul pierderii folosinței spațiului din culpa pârâtului, cu consecința încetării contractului de asociere.

Prin urmare, din interpretarea art. X din contract - care prevede mai multe obligații, fiecare dintre acestea având o sancțiune corelativă - s-a constatat în mod corect că intimatul-pârât nu s-a obligat să achite vreo sumă de bani reclamantei în cazul în care nu va fi de acord să-i vândă spațiul comercial. De altfel, instanța de apel, pe baza probelor administrate, a reținut și faptul că recurenta-reclamantă a formulat o acțiune împotriva pârâtului, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiune respinsă irevocabil întrucât nu a existat consimțământul soției pârâtului, L.S.A., cealaltă proprietară a spațiului, pentru înstrăinare. Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. privește situația în care, deși actul juridic dedus judecății este clar, fiind vădit neîndoielnic, instanța i-a schimbat natura sau înțelesul. Această ipoteză nu este însă prezentă în speță, deoarece astfel cum s-a menționat, înțelesul clauzei supuse interpretării nu a fost denaturată, situație în care va fi înlăturată și critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivată din încălcarea prevederilor art. 969 C. civ. conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, instanța de apel examinând în mod real voința părților semnatare ale contractului încheiat. Recurenta reiterează în recurs susținerea potrivit căreia obligația de a repara prejudiciul rezultat din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului este distinctă de obligația rezultată din contract, despre a cărei neexecutare sau executare defectuoasă este vorba, invocând răspunderea civilă delictuală.

În speță, prin decizia recurată s-a reținut că susținerile reclamantei conform cărora „apare astfel un izvor de obligații distinct și anume actul încălcării obligației contractuale", iar prejudiciul constă și în câștigul nerealizat - lucrum cessans înțelegând prin aceasta creșterea patrimonială pe care apelanta-reclamantă ar fi dobândit-o în condițiile normale ale circuitului civil", nu au fost invocate prin acțiune, fiind motive noi care nu pot fi analizate în apel potrivit art. 294 C. proc. civ., așa încât, pe acest aspect, decizia recurată putea fi criticată numai din perspectiva modului de aplicare la speță, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., sens în care reclamanta nu a procedat, criticile sale neavând legătură cu argumentele instanței de apel spre a fi susceptibile de încadrare în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. În mod corect instanța de apel a reținut că reclamanta a solicitat prin acțiune obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 dolari SUA conform clauzei penale prevăzută de art. X alin. (4) din contractul de asociere în participațiune, invocând răspunderea civilă contractuală, însă aceasta nu a dovedit prejudiciul pretins și nici legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită săvârșită de pârât. De asemenea, s-a statuat cu justețe că prin contractul de asociere în participațiune nu s-a prevăzut o clauză penală prin care părțile să stabilească anticipat prejudiciul suferit de reclamantă în cazul refuzului pârâtului de a-i vinde spațiul, ci doar în cazul refuzului pârâtului de a cumpăra spațiul.

Față de aceste considerente, nu se justifică nici susținerea recurentei din finalul motivelor de recurs, în sensul că însuși contractul de asociere în participațiune are valoarea juridică a unei clauze penale, susținere ce excede dispozițiilor contractuale. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs nu întrunesc cerințele art. 304 pct. (8) și (9) C. proc. civ., iar în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta SC C. 79 P. SRL, ca nefondat. Văzând dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum și solicitarea apărătorului intimatului-pârât L.S.Ș., dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, va fi obligată recurenta-reclamantă SC C. 79 P. SRL la plata sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C. 79 P. SRL împotriva Deciziei civile nr. 463 din 27 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Obligă pe recurenta-reclamantă SC C. 79 P. SRL la plata sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât L.S.Ș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2015. Procesat de GGC - LM