ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1166/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1166/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială sub nr. 18671/3/2010

reclamanta SC C.'79 P. SRL a chemat în judecată pe pârâtul L.S.Ș. solicitând

obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 dolari SUA în echivalent RON la

data plății (1 dolari SUA = 3,0306 RON la data de 14 aprilie 2010).

Prin Sentința

comercială nr. 10651 din 9 noiembrie 2010, instanța a anulat cererea de chemare

în judecată pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal al reclamantei,

obligând reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat apel reclamanta, acesta fiind înregistrat pe rolul Curții

de Apel București, secția a V-a comercială sub nr. 18671/3/2010.

Prin Decizia

comercială nr. 175 din 18 aprilie 2011 a fost respins ca nefondat apelul

reclamantei, apelanta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată către

intimată.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs recurenta-reclamantă SC C.'79 P. SRL, acesta fiind

admis prin Decizia nr. 3544 din 9 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă în Dosarul nr. 18671/3/2010, a fost

modificată Decizia nr. 175 din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel București,

secția a V-a comercială și a fost admis apelul formulat de reclamantă împotriva

Sentinței nr. 10651 din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului București pe care a

anulat-o, trimițând cauza spre judecare instanței de fond.

Cauza a fost

înregistrată din nou pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială

la data de 15 aprilie 2010 sub același număr de dosar.

Prin încheierea de

ședință din data de 23 februarie 2012 instanța a respins excepția

prematurității formulării acțiunii și, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc.

civ. a unit cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin Sentința civilă

nr. 6298 din 10 mai 2012 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins

excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată, a respins

acțiunea ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 3.500 RON către pârât, reprezentând onorariul avocatului.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Între reclamantă și

pârât s-a încheiat, la data de 1 martie 1999, Contractul de asociere în

participațiune având ca obiect exploatarea eficientă a spațiului comercial

situat în București, Ansamblul Mărășești, Tronson III, în suprafață de 194,97

mp, prin contribuția comună a părților, contribuție materializată în aducerea

ca aport de către pârât a folosinței spațiului comercial anterior descris și în

aducerea ca aport de către reclamantă a lucrărilor de construire necesare

amenajării și punerii în funcțiune a spațiului comercial, pe cheltuiala sa,

cuantumul sumelor real cheltuite urmând a fi determinat după efectuarea

lucrărilor, prin întocmirea unei expertize tehnice evaluatoare de către un

expert tehnic autorizat. Părțile au fost de acord să recunoască valoarea

investiției realizate, în cuantumul astfel stabilit.

Conform prevederilor

art. X alin. (4) din Contractul de asociere în participațiune, pârâtul s-a

obligat să cumpere spațiul de la proprietarul său în cazul în care va avea

această posibilitate și să vândă acest spațiu către asociatul SC C.'79 P. SRL.

În cazul în care pârâtul nu va respecta obligația asumată de a cumpăra spațiul

comercial, acesta va despăgubi reclamanta cu suma de 100.000 dolari SUA, ce va

fi achitată în RON la cursul de schimb al BNR din ziua plății, în maxim 30 de

zile de la notificarea realizată de SC C.'79 P. SRL.

În condițiile în care

suma nu va fi achitată potrivit celor prevăzute în contract, pârâtul s-a

obligat să plătească asociatului SC C.'79 P. SRL și o penalitate de 1% din

debit pentru fiecare zi de întârziere.

Părțile au mai

stabilit că în cazul în care pârâtul va cumpăra spațiul comercial de la

proprietarul său, iar în termen de 10 zile de la data perfectării acestui

contract nu își va respecta promisiunea de vânzare făcută asociatului SC C.'79

P.C. SRL, spațiul comercial va intra, de drept, în proprietatea promitentului

cumpărător care are obligația de a plăti prețul spațiului comercial, preț ce va

fi identic cu cel stabilit în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârât

cu proprietarul spațiului.

Prin Contractul de

vânzare-cumpărare cu plata în rate, autentificat sub nr. 293 din 5 aprilie

2004, pârâtul a cumpărat spațiul comercial situat în București, str. N.T.,

sector 3 cu o suprafață utilă de 157,26 mp și cota parte indiviză de teren (sub

construcție) de 22,71 mp.

Contractul de

vânzare-cumpărare anterior menționat a fost încheiat în baza Legii nr. 550/2002

astfel că, în conformitate cu art. 20 din lege și art. 7 din contract, spațiul

nu putea fi înstrăinat timp de 3 ani de la data dobândirii.

Prin cererea dedusă

judecății reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000

dolari SUA cu titlu de despăgubire pentru nerespectarea de către pârât a

obligației de a-i vinde spațiul comercial, considerând că voința părților în

acest sens a fost exprimată prin art. X alin. 4 din contractul de asociere în

participațiune.

Reclamanta a invocat

în susținerea cererii sale prevederile art. X alin. (4) din care dispun că

pârâtul s-a obligat să despăgubească reclamanta cu suma de 100.000 dolari SUA

dacă nu va respecta obligația asumată de a cumpăra spațiul comercial, în cazul

în care va avea această posibilitate.

Or, din înscrisurile

depuse la dosar rezultă că pârâtul și-a îndeplinit această obligație cumpărând

spațiul comercial menționat în contractul de asociere prin Contractul de

vânzare-cumpărare nr. 293 din 5 aprilie 2004.

Această clauză nu

poate fi interpretată în sensul arătat de reclamantă în acțiune și anume, că

intenția părților a fost aceea de a stabili o sancțiune de 100.000 dolari SUA

pentru pârât, în cazul nerespectării obligației de a-i transmite reclamantei

dreptul de proprietate asupra spațiului, câtă vreme părțile au prevăzut o altă

sancțiune în cazul refuzului pârâtului de a vinde spațiul, respectiv intrarea

de drept a acestuia în proprietatea reclamantei.

Este adevărat că

pârâtul s-a obligat să cumpere spațiul urmând să-l vândă reclamantei, însă din

conținutul clauzei invocate de reclamantă, rezultă în mod clar, că pârâtul s-a

obligat la plata despăgubirii de 100.000 dolari SUA în situația în care nu va

cumpăra spațiul deși va avea această posibilitate.

Într-o asemenea

situație, ar fi existat riscul de a se pierde folosința spațiului, ceea ce ar

fi avut drept consecință încetarea contractului de asociere pentru

imposibilitatea realizării obiectului de activitate (art. VII) și pierderea de

către reclamantă a profitului pe care l-ar fi putut obține, reclamantei

revenindu-i 95% din profitul net al asocierii.

Prin urmare, suma de

100.000 dolari SUA reprezintă o evaluare anticipată a prejudiciului pe care

reclamanta l-ar fi suferit în cazul încetării pierderii folosinței spațiului

din culpa pârâtului cu consecința încetării contractului de asociere.

Prin contractul de

asociere în participațiune nu s-a prevăzut o clauză penală prin care părțile să

stabilească anticipat prejudiciul suferit de reclamantă în cazul refuzului

pârâtului de a-i vinde spațiul ci doar în cazul refuzului pârâtului de a

cumpăra spațiul.

În atare împrejurare,

pentru a fi obligat pârâtul la plata daunelor-interese în sumă de 100.000 RON

pretinse de reclamantă, instanța trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor

angajării răspunderii civile contractuale a pârâtului respectiv: săvârșirea

unei fapte ilicite constând în neîndeplinirea sau îndeplinirea

necorespunzătoare a unei obligații contractuale, vinovăția, prejudiciul și legătura

de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Pârâtul nu și-a

îndeplinit obligația de a-i transmite dreptul de proprietate asupra spațiului

comercial la prețul la care l-a dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare

cu plata în rate, autentificat sub nr. 293 din 5 aprilie 2004, deși acesta a

fost notificat în acest sens.

Reclamanta, căreia îi

revine sarcina probei, conform art. 1169 C. civ., nu a dovedit însă prejudiciul

pretins și nici legătura de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită

săvârșită de pârât.

Deși reclamanta a

susținut că a pus la dispoziția pârâtului atât plata avansului cât și a ratelor

pentru ca acesta să cumpere spațiul în discuție, nu a depus la dosar niciun

înscris doveditor al sumelor pretins achitate.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel, reclamanta, solicitând, admiterea

apelului, desființarea sentinței atacate, iar pe fond admiterea acțiunii ca

întemeiată.

Prin Decizia civilă

nr. 463 din 27 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-a civilă s-a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă SC C. 79 P. SRL

împotriva Sentinței civile nr. 6298 din 10 mai 2012 pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a civilă, ca nefondat și a fost obligată apelanta la

plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimat.

În motivarea acestei

decizii, instanța de apel a reținut că susținerile apelantei conform cărora

intenția intimatului a fost aceea de a plați suma de 100.000 dolari SUA dacă nu

va fi de acord să-i vândă spațiul comercial nu sunt în concordanță cu clauzele

contractului încheiat de părți. Curtea de apel a apreciat că în mod corect

prima instanță a reținut că potrivit celor stipulate în contractul de asociere

în participațiune intimatul nu datorează despăgubiri, întrucât apelanta nu a

făcut dovada prejudiciului.

Din examinarea art. X

din contract rezultă faptul că intimatul nu s-a obligat să achite vreo sumă de

bani apelantei în cazul în care nu va fi de acord să-i vândă spațiul comercial.

Prin art. X părțile au înțeles să prevadă mai multe obligații, fiecare dintre

acestea având o sancțiune corelativă.

Astfel, prin art. X

alin. (4) din contractul de asociere în participațiune părțile au prevăzut că

„în cazul în care d-l L.S.Ș. va avea posibilitatea să cumpere spațiul comercial

mai sus descris, acesta este de acord și își asumă obligația să cumpere spațiul

de la proprietarul său și să vândă la rândul său spațiul către asociatul SC C.

79 P. SRL".

Cu titlu de sancțiune

pentru nerespectarea acestei clauze părțile au prevăzut următoarele: „în cazul

în care d-l L.S.Ș. nu va respecta obligația asumată de a cumpăra spațiul

comercial, este de acord să despăgubească SC C. 79 P. cu suma de 100.000 dolari

SUA."; În cazul în care d-l L.S.Ș. cumpără spațiul comercial de la proprietarul

său iar în termen de 10 zile de la data perfectării acestui contract nu își

respectă promisiunea de vânzare făcută SC C. 79 P. SRL părțile convin că

spațiul comercial intră de drept în proprietatea SC C. 79 P. SRL, care are

obligația de a plăti prețul spațiului comercial, preț ce urmează a fi identic

cu cel stabilit în contractul de vânzare - cumpărare încheiat de d-l L.S.Ș. și

proprietarul spațiului comercial".

În mod corect a

reținut instanța de fond faptul că nu se poate interpreta că intenția părților

a fost aceea de a stabili o sancțiune de 100.000 dolari SUA pentru intimat în

cazul nerespectării obligației de a transmite apelantei dreptul de proprietate

asupra spațiului, întrucât părțile au prevăzut altă sancțiune în cazul

refuzului intimatului de a vinde spațiul, respectiv aceea ca spațiul să intre

de drept în proprietatea reclamantei. Suma de 100.000 dolari SUA reprezintă o

evaluare anticipată a prejudiciului pe care apelanta l-ar fi suferit în cazul

pierderii folosinței spațiului din culpa intimatului, cu consecința încetării

contractului de asociere.

Curtea de apel a mai

reținut că apelanta a formulat o acțiune împotriva intimatului, solicitând

instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de

vânzare-cumpărare, acțiunea fiind respinsă cu motivarea că nu a existat

consimțământul la vânzare al pârâtei L.S.A.

Susținerile apelantei

conform cărora „apare astfel un izvor de obligații distinct și anume actul

încălcării obligației contractuale", iar prejudiciul constă și în câștigul

nerealizat - lucrum cessans înțelegând prin aceasta creșterea patrimonială pe

care apelanta-reclamantă ar fi dobândit-o în condițiile normale ale circuitului

civil", reprezintă apărări noi formulate pentru prima dată în apel, cu încălcarea

dispozițiilor art. 294 C. proc. civ. în calea de atac apelanta a invocat

răspunderea delictuală, susținând că obligația de a repara prejudiciul rezultat

din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului este distinctă

de obligația rezultată din contract, despre a cărei neexecutare sau executare

defectuoasă este vorba.

Or, în fața instanței

de fond apelanta a solicitat obligarea intimatului la plata sumei de 100.000

dolari SUA conform clauzei penale prevăzută de art. X alin. (4) din contractul

de asociere în participațiune, solicitând interpretarea acestei clauze în

sensul intenției părților, susținând că temeiul pretențiilor sale îl reprezintă

răspunderea contractuală, respectiv dispozițiile art. 969 C. civ.

În mod corect prima

instanță a reținut că pentru a se putea dispune obligarea intimatului la plata

pretențiilor formulate, instanța trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor

angajării răspunderii civile contractuale a pârâtului, respectiv: săvârșirea

unei fapte ilicite constând în neîndeplinirea sau îndeplinirea

necorespunzătoare a unei obligații contractuale, vinovăția, prejudiciul și

legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Prin contractul de

asociere în participațiune nu s-a prevăzut o clauză penală prin care părțile să

stabilească anticipat prejudiciul suferit de reclamantă în cazul refuzului

pârâtului de a-i vinde spațiul, ci doar în cazul refuzului pârâtului de a

cumpăra spațiul.

Este adevărat că

intimatul nu și-a îndeplinit obligația de a transmite apelantei dreptul de

proprietate asupra spațiului comercial la prețul la care l-a dobândit prin

contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, autentificat sub nr. 293 din

5 aprilie 2004, deși acesta a fost notificat în acest sens.

Însă, apelanta nu a

dovedit, conform art. 1169 C. civ, prejudiciul pretins și nici legătura de

cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită săvârșită de pârât.

De asemenea, deși a

susținut că a pus la dispoziția intimatului atât plata avansului cât și a

ratelor pentru ca acesta să cumpere spațiul în discuție, apelanta nu a depus la

dosar niciun înscris doveditor al sumelor pretins achitate.

Pentru toate aceste

considerente, curtea de apel a apreciat că prima instanță a pronunțat o

hotărâre legală și temeinică, astfel că în temeiul art. 296 C. proc. civ., a

respins apelul ca nefondat și în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat

apelanta la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC C. 79 P. SRL, întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea

deciziei, iar pe fond admiterea acțiunii promovate de către reclamantă, ca

întemeiată.

În motivarea

recursului, recurenta-reclamantă a susținut că în soluționarea acțiunii în

pretenții și ulterior a apelului formulat de către reclamantă, instanța de fond

cât și cea de apel, în mod eronat au reținut ca fiind neîntemeiată acțiunea,

stabilind o nouă realitate juridică cu privire la contractul de asociere în

participațiune încheiat între cele două părți.

Arată că părțile

implicate în raportul juridic dedus judecații au încheiat la data de 1 martie

1999, un contract de asociere în participațiune, în condițiile art. 251 - 256

C. com. Prin contractul de asociere în participațiune părțile au încheiat o

promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare a spațiului comercial (sub condiția

suspensivă a dobândirii acestuia în proprietate de către intimat) la același

preț de achiziție a spațiului.

Intenția părților a

fost aceea de a transmite proprietatea asupra spațiului către reclamantă în

termen de 10 zile de la momentul în care acest lucru era posibil, respectiv

data de 15 aprilie 2010, fiind stabilită prin contract și sancțiunea pentru

nerespectarea acestei obligații de către intimatul-pârât, adică plata sumei de

100.000 dolari SUA.

Este adevărat că din

interpretarea obligațiilor contractuale reiese faptul că pârâtul-intimat s-a

obligat să cumpere spațiul urmând să-l vândă recurentei-reclamante cu același

preț de achiziție, însă cum acest lucru nu s-a realizat, plata despăgubirii

constând în 100.000 dolari SUA poate fi asimilată unei evaluări anticipate a

prejudiciului pe care recurenta-reclamantă l-a suferit în cazul pierderii

folosinței spațiului din vina intimatului-pârât.

În ceea ce privește

motivarea instanței de apel asupra aspectului că recurenta-reclamantă nu a

dovedit conform art. 1169 C. civ., prejudiciul pretins și nici legătura de

cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită săvârșită de către

intimatul-pârât, recurenta consideră că prin reținerea acestor concluzii se

îndepărtează în mod voit obligațiile contractuale ale părților prevăzute clar

în contractul de asociere în participațiune.

Arată că prejudiciul

rezultă din simpla neexecutare a contractului, art. X din contract având

valoarea juridică a unei clauze penale. Intimatul nu și-a manifestat intenția

de a încheia contractul de vânzare-cumpărare al spațiului în conformitate cu

condițiile stabilite prin contractul de asociere în participațiune, ci a

înțeles să facă o ofertă de vânzare prin majorarea prețului de achiziție a

spațiului.

Răspunderea civilă

contractuală a intimatului intervine pentru încălcarea unei obligații generale

preexistente, aceea de a nu săvârși fapte ilicite prejudiciabile. În speță

obligația preexistentă este aceea de a vinde spațiul către apelantă cu aceeași

sumă cu care a fost achiziționat. Dacă această obligație nu a fost executată

sau a fost executată necorespunzător din culpa intimatului care și-a prezentat

oferta de vânzare la un preț mult mai mare decât cel de achiziție, s-a creat un

prejudiciu, luând naștere obligația de reparare a acestui prejudiciu, prin

angajarea răspunderii contractuale.

Această obligație de

a repara prejudiciul rezultat din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare

a contractului este distinctă de obligația rezultată din contract, despre a

cărei neexecutare sau executare defectuoasă este vorba. Apare astfel un izvor

de obligații distinct de contract și anume, actul încălcării obligației

contractuale.

Obligația de a repara

prejudiciul cauzat prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a

obligației din contract este o prelungire a acesteia din urmă și nu o obligație

distinctă. Obligația de reparare a prejudiciului, adică executarea prin

echivalent este o consecință legală a obligației primare născută din contract.

Efectele obligațiilor

cuprind nu numai efectul principal al acestora, cât și efecte accesorii, adică

posibilitatea executării prin daune-interese, concretizată prin obligarea

intimatului la plata către apelantă a sumei de 100.000 dolari SUA.

Prejudiciul poate

consta nu numai în paguba efectiv suferită -„damnum emergens" - ci și în

câștigul nerealizat - „lucrum cessans", înțelegând prin aceasta creșterea

patrimonială pe care apelanta ar fi dobândit-o în condițiile normale ale

circuitului civil dacă pârâtul ar fi executat obligația contractuală.

De asemenea,

recurenta apreciază că însuși contractul de asociere în participațiune are

valoarea juridică a unei clauze penale, întrucât clauza penală este clauza prin

care părțile evaluează, anticipat și prin apreciere, daunele ce se cuvin

creditorului în caz de neexecutare, executare cu întârziere sau

necorespunzătoare a obligațiilor contractuale.

Or, arată recurenta,

intimatul-pârât nu și-a manifestat intenția de a încheia cu

recurenta-reclamantă contractul de vânzare-cumpărare al spațiului comercial

evocat, în conformitate cu condițiile stabilite prin contractul de asociere în

participațiune, decât prin aceea că a înțeles să facă o ofertă de vânzare prin

majorarea prețului de achiziție a spațiului, adică la prețul de 150.000 euro,

fapt pentru care consideră că acesta și-a încălcat obligațiile contractuale

asumate ce izvorăsc din contractul de asociere în participațiune.

Recurenta-reclamantă

a depus la data de 6 decembrie 2013 o cerere de modificare, completare și

precizare a recursului, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9

C. proc. civ., care nu va fi analizată întrucât nu a fost depusă în cadrul

termenului procedural, fiind calificată drept note scrise, astfel cum rezultă

din practicaua prezentei decizii.

Intimatul-pârât

L.S.Ș. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității

recursului și excepția tardivității formulării cererii de modificare,

completare și precizare a recursului (excepții soluționate în practicaua

deciziei).

Analizând decizia

recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul

declarat de reclamanta SC C. 79 P. SRL nu este fondat, motiv pentru care acesta

va fi respins, pentru următoarele considerente:

Un prim motiv de

recurs vizează interpretarea eronată a prevederilor art. X alin. (4) din

contractul de asociere în participațiune încheiat între părți la data de 1

martie 1999, recurenta susținând că intenția vădită a părților în momentul

încheierii contractului de asociere în participațiune, a fost aceea de a

transmite ulterior achiziționării, proprietatea asupra spațiului către

recurenta-reclamantă SC C. 79 P. SRL, în termen de 10 zile de la momentul în

care acest lucru era posibil, respectiv data de 15 aprilie 2010, fiind totodată

stabilită prin contract și sancțiunea pentru nerespectarea acestei obligații de

către intimatul-pârât, adică plata sumei de 100.000 dolari SUA.

Interpretând această

clauză în contextul obligațiilor reciproce ale părților, instanța de apel a

apreciat corect că intenția părților nu a fost aceea de a stabili o sancțiune

de 100.000 dolari SUA pentru intimatul-pârât în cazul nerespectării obligației

de a transmite recurentei-reclamante dreptul de proprietate asupra spațiului,

întrucât părțile au prevăzut o altă sancțiune în cazul refuzului intimatului de

a vinde spațiul, respectiv aceea ca spațiul să intre de drept în proprietatea

reclamantei.

Așadar, rezultă în

mod clar din contract că intimatul-pârât s-a obligat să plătească suma de

100.000 dolari SUA în cazul în care nu va cumpăra spațiul deși va avea această

posibilitate, suma de 100.000 dolari SUA, reprezentând, așa cum cu justețe au

reținut instanțele fondului, o evaluare anticipată a prejudiciului pe care

reclamanta l-ar fi suferit în cazul pierderii folosinței spațiului din culpa

pârâtului, cu consecința încetării contractului de asociere.

Prin urmare, din

interpretarea art. X din contract - care prevede mai multe obligații, fiecare

dintre acestea având o sancțiune corelativă - s-a constatat în mod corect că

intimatul-pârât nu s-a obligat să achite vreo sumă de bani reclamantei în cazul

în care nu va fi de acord să-i vândă spațiul comercial.

De altfel, instanța

de apel, pe baza probelor administrate, a reținut și faptul că

recurenta-reclamantă a formulat o acțiune împotriva pârâtului, solicitând

instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de

vânzare-cumpărare, acțiune respinsă irevocabil întrucât nu a existat

consimțământul soției pârâtului, L.S.A., cealaltă proprietară a spațiului,

pentru înstrăinare.

Motivul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. privește situația în care, deși actul

juridic dedus judecății este clar, fiind vădit neîndoielnic, instanța i-a

schimbat natura sau înțelesul. Această ipoteză nu este însă prezentă în speță,

deoarece astfel cum s-a menționat, înțelesul clauzei supuse interpretării nu a

fost denaturată, situație în care va fi înlăturată și critica întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivată din încălcarea prevederilor

art. 969 C. civ. conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege

între părțile contractante, instanța de apel examinând în mod real voința

părților semnatare ale contractului încheiat.

Recurenta reiterează

în recurs susținerea potrivit căreia obligația de a repara prejudiciul rezultat

din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului este distinctă

de obligația rezultată din contract, despre a cărei neexecutare sau executare

defectuoasă este vorba, invocând răspunderea civilă delictuală.

În speță, prin

decizia recurată s-a reținut că susținerile reclamantei conform cărora „apare

astfel un izvor de obligații distinct și anume actul încălcării obligației

contractuale", iar prejudiciul constă și în câștigul nerealizat - lucrum

cessans înțelegând prin aceasta creșterea patrimonială pe care

apelanta-reclamantă ar fi dobândit-o în condițiile normale ale circuitului

civil", nu au fost invocate prin acțiune, fiind motive noi care nu pot fi

analizate în apel potrivit art. 294 C. proc. civ., așa încât, pe acest aspect,

decizia recurată putea fi criticată numai din perspectiva modului de aplicare

la speță, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 294 C. proc. civ.,

sens în care reclamanta nu a procedat, criticile sale neavând legătură cu

argumentele instanței de apel spre a fi susceptibile de încadrare în cazurile

de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În mod corect

instanța de apel a reținut că reclamanta a solicitat prin acțiune obligarea

pârâtului la plata sumei de 100.000 dolari SUA conform clauzei penale prevăzută

de art. X alin. (4) din contractul de asociere în participațiune, invocând

răspunderea civilă contractuală, însă aceasta nu a dovedit prejudiciul pretins

și nici legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită săvârșită de

pârât.

De asemenea, s-a

statuat cu justețe că prin contractul de asociere în participațiune nu s-a

prevăzut o clauză penală prin care părțile să stabilească anticipat prejudiciul

suferit de reclamantă în cazul refuzului pârâtului de a-i vinde spațiul, ci

doar în cazul refuzului pârâtului de a cumpăra spațiul.

Față de aceste

considerente, nu se justifică nici susținerea recurentei din finalul motivelor

de recurs, în sensul că însuși contractul de asociere în participațiune are

valoarea juridică a unei clauze penale, susținere ce excede dispozițiilor

contractuale.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs nu întrunesc

cerințele art. 304 pct. (8) și (9) C. proc. civ., iar în aplicarea art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta SC C. 79

P. SRL, ca nefondat.

Văzând dispozițiile

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum și solicitarea apărătorului

intimatului-pârât L.S.Ș., dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, va fi

obligată recurenta-reclamantă SC C. 79 P. SRL la plata sumei de 2.000 RON

reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C. 79 P. SRL împotriva Deciziei

civile nr. 463 din 27 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a civilă.

Obligă pe

recurenta-reclamantă SC C. 79 P. SRL la plata sumei de 2.000 RON reprezentând

cheltuieli de judecată către intimatul-pârât L.S.Ș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 aprilie 2015.

Procesat de GGC - LM