ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2110/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2110/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanții F.C.I. și A.E.H.,

în contradictoriu cu pârâta SC T.C.I. SRL București au solicitat instanței ca,

prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea în totalitate a Deciziei nr.

1 din 4 aprilie 2006 adoptată de SC I.E. SA în pretinsa calitate de asociat

unic al SC T.C.I. SRL, ca nelegală și netemeinică în raport de dispozițiile

art. 192 alin. (2) și art. 195 din Legea nr. 31/1990 și art. 8 alin. (4) și (9)

din actul constitutiv.

Motivele de anulare ale

evocatei decizii se referă la următoarele aspecte:

prevederilor art. 195 din Legea nr. 31/1990 referitoare la convocarea adunării

generale a asociaților față de împrejurarea că F.C.I. nu a primit nicio

scrisoare recomandată care să conțină ordinea de zi a adunării generale, aspect

de natură a determina nulitatea deciziei astfel adoptate;

prevederilor art. 9 din actul constitutiv referitoare la persoanele care

trebuie să convoace adunarea generală a T.C.I. Arată reclamanții că decizia

asociatului unic este nelegală și pentru faptul că nu are la bază decizia

consiliului de administrație al T.C.I., care cu unanimitatea voturilor trebuia

să dispună convocarea adunării generale a asociaților T.C.I.;

aprilie 2006 a fost adoptată cu încălcarea art. 192 alin. (2) din Legea nr.

31/1990, precum și cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (4) din Actul

constitutiv al T.C.I.

Prin Sentința comercială

nr. 526 din 22 ianuarie 2010, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A.E.H., ca

neîntemeiată. A admis acțiunea formulată de reclamanții C.E.E.S.R.E. (fostă

F.C.I.), și A.E.H., în contradictoriu cu pârâta SC T.C.I. SRL și a constatat

nulitatea absolută a Deciziei nr. 1 din 4 aprilie 2006 adoptată de SC I.E. SA,

în calitate de asociat unic al SC T.C.I. SRL.

A respins cererea de

intervenție în interesul pârâtei formulată de intervenienta SC I.E. SA.

A obligat pârâta la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 59.333,95 RON și 13.516,17 euro.

În pronunțarea acestei

soluții, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului A.E.H., aceasta este neîntemeiată

întrucât, din interpretarea dispozițiilor art. 132 alin. (4) din Legea nr.

31/1990 rezultă că administratorii pot ataca hotărârile adunării generale ale

asociaților care nu vizează revocarea din funcție a acestora, or A.E.H. deținea

funcția de administrator al societății pârâte, fiind revocat prin Decizia nr. 2

din 17 aprilie 2006, decizie a cărei executare a fost suspendată prin Sentința

comerciala nr. 7141 din 18 septembrie 2006, a Tribunalului București, secția a

VI-a comercială.

Pe fondul cauzei,

instanța de fond a reținut că la data de 14 ianuarie 2004, între SC I.E. SA, în

calitate de cedent, și F.C.I., în calitate de cesionar, s-a încheiat Contractul

de cesiune de părți sociale autentificat sub nr. X din 14 ianuarie 2004 de

B.N.P. V.B., având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra unui

număr de 50.000 părți sociale reprezentând 50% din capitalul social al SC

T.C.I. SRL.

La data de 17 martie

2006, a arătat instanța de fond, SC I.E. SA a notificat societății F.C.I.

rezoluțiunea contractului de cesiune, invocând nerespectarea de către cesionar

a obligației de a achita suma de 1.000.000 dolari S.U.A., reprezentând

diferența de preț, în termenul stabilit contractual pentru executarea acestei

obligații, că urmare a notificării rezoluțiunii, SC I.E. SA, arogându-și

calitatea de asociat unic a adoptat Decizia nr. 1 din 4 aprilie 2006, prin care

a hotărât revenirea acționariatului în situația anterioară semnării

contractului de cesiune, urmând ca SC T.C.I. SRL să aibă ca asociat unic

societatea comercială I.E. SA.

A mai reținut instanța

de fond că reclamanta F.C.I. a formulat o cerere de arbitraj, în fața Curții

Internaționale de Arbitraj a Camerei Internaționale de Comerț de la Paris,

împotriva SC I.E. SA, având ca temei clauza compromisorie inserată în articolul

6.3. din contractul de cesiune de părți sociale încheiat la 14 ianuarie 2004 și

a solicitat să se constate că nu a operat între părți rezilierea contractului

de cesiune părți sociale autentificat cu nr. X din 14 ianuarie 2004 de N.P.

V.B. la București și să se constate nulitatea notificării unilaterale de

reziliere nr. Y din 17 martie 2006 emisă de SC I.E. SA.

Litigiul a fost

înregistrat pe rolul Curții Internaționale de Arbitraj sub nr. 44450/AVH/FM,

fiind soluționat prin hotărâre arbitrală finală din 16 aprilie 2008 prin care

tribunalul arbitral a statuat că rezoluțiunea contractului de cesiune de părți

sociale nu a avut loc, notificarea unilaterală a rezilierii nr. Y din 17 martie

2006 emisă de SC I.E. SA neavând niciun efect legal.

Această hotărâre

arbitrală a fost recunoscută definitiv și irevocabil pe teritoriul României în

cadrul Dosarului nr. 22545/3/2008 înregistrat pe rolul Tribunalului București,

secția a VI-a comercială.

Instanța de fond a

apreciat că reclamanta nu a pierdut calitatea de asociat la momentul adoptării

deciziei atacate deținând 50% din capitalul social al SC T.C.I. SRL,

împrejurare față de care a constatat că Decizia nr. 1 din 4 aprilie 2006 este

lovită de nulitate absolută, întrucât la adoptarea ei au fost încălcate dispoziții

legale imperative de ordine publică, respectiv cele ale art. 195 alin. (3) din

Legea nr. 31/1990 față de faptul că asociatul SC I.E. SA a adoptat măsurile

menționate în decizia criticată fără ca, în prealabil, să convoace adunarea

generală a asociaților.

Instanța de fond a

apreciat, totodată, că au fost încălcate dispozițiile art. 192 alin. (2) din

Legea nr. 31/1990, care consacră principiul unanimității cu privire la luarea

hotărârilor având ca obiect modificarea actului constitutiv.

Actul constitutiv al

societății pârâte, a arătat instanța de fond, nu se abate de la regula

unanimității, prin clauza 8 alin. (4) stabilind că hotărârile adunării generale

a asociaților se iau în prezența tuturor membrilor săi, cu unanimitate de

voturi.

Cererea de intervenție a

fost respinsă, întrucât pârâta a căzut în pretenții.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel intervenienta SC I.E. SA și pârâta SC T.C.I. SRL, pe

rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, fiind înregistrat

astfel Dosarul nr. 16651./3/2006 din 22 iunie 2010.

Prin motivele de apel,

atât pârâta, cât și intervenienta au susținut că hotărârea instanței de fond

este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Au arătat apelantele ca

reclamantul A.E.H. nu a îndeplinit și nu îndeplinea funcția de administrator al

T.C.I., fiind înregistrată la O.R.C. mențiunea privitoare la încetarea

mandatului său, așa încât invocarea de către instanța de fond a dispozițiilor

art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 este eronată.

Cât privește legalitatea

Deciziei asociatului unic nr. 1 din 4 aprilie 2006, apelantele au susținut că

instanța de fond în mod greșit a considerat că la momentul la care a fost

adoptată Decizia asociatului unic nr. 1 din 4 aprilie 2006 C.E.E.S.R.E. avea

calitatea de asociat al T.C.I., deoarece era imposibil ca la 4 aprilie 2006

asociatul unic să cunoască ce soluție va adopta Curtea de Arbitraj în Dosarul

nr. 14450/AVH/FM și/sau instanța în Dosarul nr. 22525/3/2008, așa încât la data

adoptării Deciziei nr. 1 din 4 aprilie 2006 societatea avea un singur asociat,

I.E.

Au mai susținut

apelantele că în mod nelegal instanța de fond s-a pronunțat asupra intervenirii

rezoluțiunii contractului de cesiune de părți sociale și a apreciat că la data

de 4 aprilie 2006 C.E.R.S.R.E. avea calitatea de asociat al T.C.I., așa încât

decizia de numire a administratorului trebuia adoptată de ambii asociați, cu

respectarea cerințelor de convocare, cvorum și a regulii unanimității, în

condițiile în care avea cunoștință de faptul că hotărârea tribunalului arbitral

nu era recunoscută pe teritoriul României la momentul adoptării deciziei a

cărei anulare s-a solicitat.

Au mai arătat apelantele

că împotriva intimatului A.E.H. s-a început urmărirea penală pentru

infracțiunea de mărturie mincinoasă, prin Rezoluția Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sectorului 1 București din 8 februarie 2010.

Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, prin Decizia nr. 545 din 15 noiembrie 2010,

a respins ca nefondate apelurile declarate, constatând legalitatea și temeinicia

sentinței apelate din perspectiva criticilor formulate.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs pârâta SC T.C.I. SRL București și intervenienta SC

I.E. SA București, solicitând modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul

admiterii apelurilor, schimbării în tot a Sentinței comerciale nr. 526 din 22

ianuarie 2010 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, cu cheltuieli

de judecată aferente.

Recurentele au formulat

și o cerere de suspendare în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

la care au renunțat la termenul de astăzi.

Recurentele își

subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și vizează în esență interpretarea și aplicarea greșită de către

instanța de control judiciar a dispozițiilor art. 132 alin. (3), art. 192 alin.

(2) și art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

Recurenta formulează

critici de nelegalitate cu privire la dezlegarea dată de instanță atât

excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului A.E.H., cât și

fondului litigiului dedus judecății, sub următoarele aspecte:

- instanța de apel, fără

să analizeze situația concretă generată de neîndeplinirea funcției de

administrator, a făcut o eronată aplicare și interpretare a art. 132 alin. (3)

din Legea nr. 31/1990, dat fiind faptul că intimatul-reclamant nu a îndeplinit

și nu îndeplinește funcția de administrator al T.C.I., de acest fapt făcându-se

mențiune la Oficiul Registrului Comerțului. Arată recurentele că ambele

instanțe, reținând că Decizia nr. 1/2006 este lovită de nulitate absolută și-au

fundamentat greșit soluțiile pe dispozițiile art. 195 alin. (3) din Legea

31/1990.

Sub acest aspect

recurentele precizează că, în opinia lor, Sentința comercială nr. 12431 din 18

noiembrie 2008 pronunțată în cererea având ca obiect recunoașterea și

încuviințarea executării hotărârii arbitrale în Dosarul arbitral nr.

14450/AVH/FM, este dată tocmai în data de 18 noiembrie 2008, astfel că nu poate

constitui suport juridic în stabilirea valabilității Deciziei nr. 1/2006 a

asociatului unic I.E., care a fost adoptată în data de 4 aprilie 2006, deci

anterior Deciziei comerciale nr. 12431. Drept urmare arată recurentele, era

imposibil pentru I.E. să cunoască la data de 4 aprilie 2006 ce soluții vor fi

adoptate în Dosarul nr. 14450/AVH/FM și/sau în Dosarul nr. 22545/3/2008 (în

urma promovării acestui dosar fiind recunoscută definitiv și irevocabil

hotărârea arbitrală finală pe teritoriul României).

Concluzionează astfel

recurentele că instanța de apel, încălcând principiul cuprins în adagiul

„tempus regit actum", în mod greșit a considerat că la momentul adoptării

Deciziei asociatului unic nr. 1/2006 intimatul-reclamant avea calitatea de

asociat al societății T.C.I. față de faptul că la acel moment producea efecte

notificarea de rezoluțiune a asociatului I.E., de excludere a asociatului

C.E.E.S.R.E din asociere.

- instanța de apel,

preluând argumentele nelegale ale primei instanțe, în mod nelegal s-a pronunțat

asupra intervenirii rezoluțiunii contractului de cesiune de părți sociale. În

cadrul acestei critici recurentele arată că instanța de apel, apreciind cu

privire la existența calității de asociat al C.E.E.S.R.E., a apreciat și cu

privire la legalitatea și efectele notificării de rezoluțiune la care părțile

au inserat o clauză compromisorie, împrejurare față de care instanța de

judecată a încălcat normele de competență prevăzute de Codul de procedură

civilă în art. 343

3

alin. (1).

Recurentele precizează

că, dat fiind faptul că raportul juridic stabilit între părți - contractul de

cesiune de părți sociale - a fost desființat, orice drepturi ar pretinde

intimata-reclamantă că ar avea din acest contract au fost desființate, inclusiv

dreptul de a fi convocată și de a vota în AGA T.C.I. începând cu data de 17

martie 2006. Ca o consecință a repunerii în situația anterioară - aceea de

societate cu asociat unic - toate deciziile ulterioare au fost adoptate de

asociatul unic al T.C.I., societatea I.E.

Recurentele precizează

că orice decizii adoptate de la data rezoluțiunii contractului de cesiune de

părți sociale, inclusiv Decizia asociatului unic nr. 1 din data de 4 aprilie

2006, prin care a fost schimbată structura asociaților T.C.I. sunt valabile,

fiind luate cu respectarea dispozițiilor legale existente la data adoptării și

în considerarea faptului că T.C.I. avea un singur asociat, respectiv I.E.,

acesta fiind și cazul deciziei a cărei nulitate se cere în prezenta cauză.

În continuarea

criticilor aduse deciziei recurate, recurentele prezintă demersurile judiciare

de natură penală pe care le-au întreprins împotriva intimatului-reclamant

A.E.H., arătând că instanța de recurs este ținută de analiza temeiniciei

hotărârii recurate, inclusiv din perspectiva săvârșirii infracțiunii de

mărturie mincinoasă, mărturie ce a stat la baza pronunțării hotărârii finale

din data de 16 aprilie 2008 în Dosarul arbitral nr. 14450/AVH/FM.

Înalta Curte, examinând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este

nefondat, pentru motivele ce se vor arăta.

Prima critică, de

nelegalitate, vizând greșita soluționare de către instanță a excepției lipsei

calității procesuale active a reclamantului A.E.H. este nefondată, dată fiind

pe de o parte calitatea de administrator al T.C.I. a intimatului-reclamant

asupra căreia Curtea de Apel București, prin Decizia nr. 2285 din 5 septembrie

2006 a statuat în mod irevocabil, iar, pe de lată parte, vocația pe care legea

o acordă administratorilor, de a ataca hotărârile AGA contrare legii sau

actului constitutiv atunci când se invocă motivele de nulitate absolută, altele

decât cele care vizează revocarea lor din funcție, în reglementarea art. 132

alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

Nu se poate reține nici

critica privind încălcarea de către instanță a principiului tempus regit actum

întrucât în speță nu s-a pus problema aplicării legii în timp pentru a fi

examinată corecta aplicare a acestuia în cauza de fată.

Nu poate fi primită nici

critica referitoare la necompetența instanței în raport de art. 343

3

alin. (1) C. proc. civ., date fiind efectele puterii de lucru judecat ale

hotărârii arbitrale pronunțate în litigiul dintre aceleași părți, prin care

tribunalul arbitral a avut a se pronunța asupra rezoluțiunii contractului de

cesiune de părți sociale.

Criticile privind

temeinicia rezoluțiunii contractului de cesiune părți sociale nu poate fi, de

asemenea, primită întrucât vizează o problemă de drept ce nu a primit dezlegare

în prezenta cauză, instanțele nefiind învestite cu o atare cerere.

Prezumția de

valabilitate a actului juridic încheiat cu încălcarea legii invocată de

recurente este răsturnată de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind

registrul comerțului care reglementează opozabilitatea doar față de terți a

mențiunilor din registrul comerțului, nu și față de părțile implicate - cum

este cazul recurentelor-pârâte care astfel încalcă principiul nemo auditur

propriam turpitudinem allegans.

Prezentarea demersurilor

judiciare de natură penală ale recurentelor împotriva intimatului-reclamant nu

pot forma obiectul examenului de legalitate întrucât nu reprezintă critici de

nelegalitate în sensul art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., fiind simple

afirmații ale părților.

În considerarea celor ce

preced, Înalta Curte constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a

fi cenzurată prin prisma criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat iar, în baza principiului

disponibilității aplicabil procesului civil, va lua act că intimatul-reclamant

A.E.H. își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC T.C.I. SRL BUCUREȘTI și de recurenta-intervenientă SC

I.E. SA BUCUREȘTI împotriva Deciziei nr. 545 din 15 noiembrie 2010 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 mai 2011.