ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 228/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 228/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Novaci, județul Gorj, petentul Inspectoratul Județean de Poliție Gorj a solicitat, în contradictoriu cu intimatul D.C.A., înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției seria PCA nr. 3943480 din 14 iulie 2008 întocmit de I.P.J. Gorj, motivând că acesta nu a achitat amenda și nu este posibilă executarea silită. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001. Prin sentința civilă nr. 700 din 27 aprilie 2011, Judecătoria Novaci a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, motivând că înlocuirea sancțiunii trebuie dispusă de instanța de la locul domiciliului contravenientului.
În caz contrar, înlocuirea sancțiunii ar rămâne fără efecte juridice, contravenientul neputând presta activități în folosul comunității fără un domiciliu stabil. Judecătoria Râmnicu Vâlcea prin sentința civilă nr. 8886 din 19 septembrie 2011 a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de Inspectoratul Județean de Poliție Gorj – Târgu Jiu în favoarea Judecătoriei Novaci. Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre soluționare. Instanța reține că art. 9 alin. (3) din O.G.
nr. 2/2001 stabilește competența de soluționare a cererii de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunității exclusiv în favoarea judecătoriei în raza căreia a fost săvârșită contravenția, respectiv în favoarea Judecătoriei Novaci, județul Gorj, instanța în raza căreia se află localitatea Polovragi, județul Gorj, unde a fost săvârșită contravenția. Înalta Curte, în urma examinării actelor și lucrărilor dosarului, în conformitate cu dispozițiile art. 20 și următoarele C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Novaci, pentru următoarele considerente de fapt și de drept: Prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției seria PCA nr. 3943480 din 14 iulie 2008 întocmit de I.J.P.
Gorj, intimatul D.C.A. a fost sancționat contravențional cu amendă. Prin cererea cu care a învestit instanțele în prezentul litigiu, petentul Inspectoratul Județean de Poliție Gorj a solicitat, în temeiul O.G. nr. 2/2001, înlocuirea sancțiunii amenzii stabilite prin procesul – verbal de contravenție cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității. Potrivit art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, competența de a dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, revine instanței de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția. Prin urmare, stabilirea instanței competente teritorial în soluționarea unui litigiu având ca obiect înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, este condiționată de locul săvârșirii contravenției.
Or, câtă vreme pretinsa contravenție a fost săvârșită în localitatea Polovragi, județul Gorj, în temeiul art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, competența de soluționare a cererii prin care se solicită înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, revine Judecătoriei Novaci. În consecință, în temeiul art. 22 C. proc. civ. raportat la art. 159 pct. 3 C. proc. civ. și la art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Novaci. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Novaci. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.