ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4556/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4556/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. 1. La data de 16 februarie 2010,

orele 10:00, petentul P.D.C. s-a prezentat în audiență la comisar șef H.D. -

șef I.J.P.F. Botoșani, sesizând comiterea de fapte penale de către agentul de

politie I.C., respectiv purtare abuzivă, lipsire de libertate, amenințare,

fapte comise la data de 11 februarie 2010, prilej cu care a depus și o plângere

penală în conținutul căreia a prezentat situația de fapt astfel cum a

perceput-o, plângere ce a fost înregistrată sub nr. P/359166 din aceeași dată -

(f. 19, 12 Dosar nr. 134/P/2010).

Ulterior, la

data 25 februarie 2010, data poștei de pe plic, același petent a înaintat o

plângere similară Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, plângere ce a

fost înregistrată pe rolul acestei instituții sub nr. 89/P/2010 din 02 martie 2010.

nr. 84/P/2010 din 03 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani,

pentru o mai bună înfăptuire a justiției, în baza art. 45 rap. la art. 34 lit. d)

C. proc. pen., s-a dispus conexarea Dosarului nr. 89/P/2010 la Dosarul nr. nr. 84/P/2010,

privind pe I.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 189 alin.

(2) și art. 250 alin. (2) și (3) C. pen., iar prin rezoluția din 25 mai 2010,

dată în Dosarul nr. 84/P/2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a

declinat competența de soluționare a cauzei privind pe comisarul B.C.,

adjunctul șefului sectorului Poliției de Frontieră Stînca și a agentului I.C.,

ambii din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Botoșani, în

favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, pentru continuarea

cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în

mod ilegal, amenințare și purtare abuzivă, prev. de art. 189, art. 193 și art. 250

C. pen., având în vedere prevederile art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002,

modificată prin Legea nr. 281/2003, precum și ale Legii nr. 360/2002 privind

statutul polițistului.

S-a reținut

că, la data de 10 februarie 2010, comisarul B.C., adjunctul șefului Sectorului

Politiei de Frontieră Stînca, a dispus și a condus efectuarea controlului

autobuzului, aparținând SC M.T. SRL Botoșani, care efectua curse regulate de

călători pe ruta Botoșani-Rîșcani și retur, operațiune la care au participat

mai mulți agenți, printre care și agentul I.C., persoană împotriva căreia P.D.C.,

administratorul firmei de transport, a formulat plângere, reclamând că l-ar fi

amenințat cu pistolul, pe care i l-a pus apoi în ceafă, iar apoi l-a condus la

sediul sectorului, pentru a se proceda la identificarea sa și sancționarea

contravențională.

Motivat de

faptul că efectuarea controlului a fost dispusă de către comisarul B.C., care a

condus totodată operațiunea și având în vedere calitatea acestuia, Parchetul de

pe lângă Tribunalul Botoșani a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

rezoluția nr. 134/P/2010 din 25 iunie 2010, procurorul a dispus, în temeiul art.

10 lit. c) și d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de B.C. -

comisar și I.C. - agent, ambii din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției

de Frontieră Botoșani, sub aspectul infracțiunilor de purtare abuzivă, prev. de

art. 250 alin. (1) și (2) C. pen., amenințare, prev. de art. 193 C. pen. și

lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) C. pen.

Pentru a

dispune astfel, procurorul care a instrumentat cauza în faza actelor

premergătoare a constatat că, la data de 10 februarie 2010, comisarul B.C. a

dispus și a condus controlul autobuzului, aparținând SC M.T. SRL Botoșani, care

efectua curse regulate de călători pe ruta Botoșani - Rîșcani și retur.

Controlul a

fost efectuat conform procedurii de Post control auto, controlul

autovehiculelor, al persoanelor și al bagajelor, iar la operațiuni au

participat agenții: O.D., C.P., C.N., Z.I., A.M., U.l., A.C., P.D. și I.C.

În autocar se

aflau 13 pasageri, precum și conducătorul auto P.V., toți fiind supuși

controlului, în vederea identificării de mărfuri accizabile, sustrase

controlului vamal. Întrucât au fost identificate în bagaje și asupra

pasagerilor pachete cu țigări, sustrase controlului vamal, s-a dispus

conducerea persoanelor, dar și a mijlocului de transport, în curtea Sectorului

Poliției de Frontieră Stînca. Urmare a unor manevre greșite efectuate de către

conducătorul auto P.V., autobuzul a derapat, intrând într-un șanț, astfel încât

nu a mai ajuns în curtea Sectorului Politiei de Frontieră Stînca.

Potrivit

„Formularului - captură țigări pe căile de comunicație" din 10 februarie 2010,

încheiat cu prilejul controlului, persoanele controlate aveau ascunse în

bagajele personale și pe corp un număr de 2.507 pachete țigări cu timbru

Republica Moldova și duty free, fără documente de proveniență, în valoare de

7630,1 lei. Persoanele în cauză au fost sancționate contravențional cu 12 avertismente,

conform art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990 și două amenzi, în valoare de

2.000 lei, iar potrivit art. 4 alin. (1) din același act normativ, iar țigările

au fost ridicate în vederea confiscării.

În jurul orei

12,00, în timp ce agentul I.C. îi prezenta conducătorului auto P.V. cuprinsul

procesului verbal de constatare și sancționare contravențională, lângă autobuz

s-a prezentat persoana vătămată P.D.C., care l-a întrebat pe agentul de poliție

„ce se întâmplă". A menționat procurorul că din declarația martorului P.V.

rezultă că agentul de poliție și-a declinat identitatea, după care i-a cerut

lui P.D.C., în mai multe rânduri, să spună cine este, că făptuitorul I.C.,

fiind audiat, a declarat că, după ce s-a prezentat, menționându-și numele și

funcția, i-a solicitat lui P.D.C. să se legitimeze, iar din declarația celui

din urmă reiese că a precizat doar că este reprezentantul firmei de transport.

În raportul

întocmit de către agentul de poliție H.M.F., se descrie același fapt și anume

că agentul I.C. a procedat la legitimarea unei persoane, care a refuzat însă să

se conformeze, spunând doar că este reprezentantul firmei de transport. în

continuare, în raport, se arată că, pentru acest motiv, în cele din urmă, I.C. a

scos pistolul din toc, indicându-i acelei persoane să se deplaseze, însoțit de

agentul H.M.F., în incinta sectorului, în vederea identificării sale.

Făptuitorul I.C.

a declarat că, în urma refuzului acelei persoane de a se legitima, a scos

pistolul din toc, dar fără a-l arma și, în poziția „asigurat", l-a

îndreptat în plan vertical, solicitându-i acesteia să se deplaseze, însoțit de

agentul H.M.F., în sediul sectorului, pentru a se proceda la identificarea sa.

I.C. a menționat un aspect esențial, care a fost determinant în luarea deciziei

sale de a scoate pistolul din toc și anume că „acea persoană se afla la circa 4

m. distanță, avea mâinile în buzunare și o privire bănuitoare".

S-a mai

remarcat că și martorul P.V. precizează că P.D.C. avea mâinile în buzunare, iar

însăși persoana vătămată declară că, atunci când i s-a cerut să se legitimeze,

avea mâinile în buzunare și a continuat să le țină în buzunare, chiar și după

ce agentul de poliție a scos pistolul din toc.

Declarația

martorului P.V., cu privire la faptul că agentul de politie „l-a prins pe

numitul P.D.C. de o mână, pe care i-a răsucit-o la spate, apoi a scos pistolul

din dotare, pe care i l-a pus după cap, conducându-l în interiorul

unității" a fost înlăturată, întrucât nu s-a coroborat cu declarațiile

făptuitorului I.C. și ale persoanei vătămate, referitoare la acest aspect. P.D.C.

nu a declarat că agentul de politie i-a răsucit mâna la spate, iar declarația

sa cu privire la acest aspect a fost apreciată ca fiind sinceră, fiind luată în

considerare la lămurirea situației de fapt, mai ales că, acesta a precizat, așa

cum s-a menționat anterior, că a ținut tot timpul mâinile în buzunare din

momentul în care i s-a cerut să se legitime și chiar după ce agentul de poliție

a scos pistolul din toc. Totodată, persoana vătămată a arătat că agentul de

poliție I.C. a rămas lângă autobuz.

P.D.C. a mai

reclamat faptul că a fost sechestrat în sediul sectorului aproximativ 30 de

minute, fără ca nimeni să vină să-l legitimeze. În declarația pe care a dat-o

la procuror în data de 03 martie 2010, a precizat însă că a stat în incinta

sectorului aproximativ 20 de minute, până când a venit un agent de poliție,

care i-a solicitat „datele de identitate".

Persoana

vătămată arată că i-a spus polițistului codul numeric personal, pe care acesta

l-a notat pe o hârtie, iar imediat după aceea, a plecat singur din sediul

sectorului și s-a deplasat spre autobuz. A reținut procurorul că această

declarație se coroborează cu declarația agentului principal C.P., care a arătat

că motivat de faptul că P.D.C. nu avea asupra sa niciun document care să-i

ateste identitatea, i-a solicitat datele personale, în vederea identificării

sale.

În cauză a

fost audiat făptuitorul B.C., care a declarat că nu a fost de față când agentul

I.C. ar fi scos pistolul din toc și i-a solicitat persoanei vătămate P.D.C. să

se deplaseze spre sediul sectorului, în vederea identificării sale, iar din

verificări a rezultat că, într-adevăr, acesta nu a fost prezent lângă autobuz

în acele momente, astfel încât, față de el, s-a dispus neînceperea urmăririi

penale, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât faptele prev. la art.

250, 193 și 189 C. pen. nu au fost săvârșite de acesta.

Și față de

făptuitorul I.C. procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, însă în

temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât, din contextul cauzei, a

rezultat că faptele săvârșite de către acesta nu întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 250, 193 și 189 C. pen., sub

aspectul laturii obiective și subiective.

Astfel,

potrivit procedurilor de lucru privind post control auto, agentul de poliție I.C.,

în exercitarea atribuțiilor de serviciu, avea obligația legală de a proceda la

legitimarea persoanelor prezente în acel moment, cu ocazia efectuării

controlului.

Infracțiunea

de purtare abuzivă, prev. de art. 250 C. pen. constă în „întrebuințarea de

expresii jignitoare față de o persoană, ori lovirea sau alte violențe,

exercitate asupra acesteia de către un funcționar public în exercitarea

atribuțiilor de serviciu".

În contextul

dat, elementul material al faptei nu este realizat, întrucât nu se poate reține

că agentul de poliție a folosit expresii jignitoare față de vreo persoană sau

că a avut o purtare abuzivă, în condițiile în care, persoana vătămată a refuzat

să se legitimeze.

Latura

subiectivă a infracțiunii, prev. de art. 250 C. pen. este reprezentată numai de

intenție. Ori, făptuitorul nu a întreprins o acțiune menită să producă un

rezultat socialmente periculos, să creeze o stare de pericol pentru buna și

normala desfășurare a relațiilor de serviciu sau să aducă o atingere reputației

persoanei vătămate, în condițiile în care pistolul nu era armat, aflându-se în

poziția „asigurat".

Făptuitorul I.C.

a formulat o solicitare, pe care era obligat să o facă în cadrul atribuțiilor

de serviciu, dar P.D.C. a refuzat să se conformeze și, motivat de faptul că

acesta ținea mâinile în buzunare, agentul de poliție a considerat că este

oportun să scoată pistolul din toc, care însă se afla în poziția

„asigurat", nefiind armat. Nu au existat dovezi certe care să demonstreze

faptul că agentul de poliție a îndreptat pistolul spre capul persoanei

vătămate.

S-a constatat

că fapta de amenințare, prev. de art. 193 C. pen. este absorbită în conținutul

infracțiunii prev. de art. 250 alin. (2) C. pen. A apreciat procurorul că se

impune această precizare, întrucât nu este ținut de încadrarea juridică pe care

o dau persoanele vătămate faptelor reclamate. Persoana vătămată nu poate invoca

propria sa conduită și anume, refuzul de a se legitima, ca o situație pentru

cercetarea penală a unui funcționar public care nu a făcut altceva decât să-și

îndeplinească atribuțiile de serviciu.

În ceea ce

privește infracțiunea prev. la art. 189 C. pen., s-a constatat că, în ceea ce

privește elementul material, nu este îndeplinită o cerință esențială, și anume

ca, privarea de libertate să aibă loc în mod ilegal. Din verificări rezultă că

persoana vătămată P.D.C. a fost condusă la sediul sectorului, în vederea

identificării sale, după care, a fost lăsată să plece. Elementul subiectiv al

acestei infracțiuni îmbracă numai forma intenției, ori agentul de poliție, când

a dispus conducerea persoanei vătămate în incinta sectorului, a avut în vedere

tocmai acest scop, respectiv identificarea iar nu s-o lipsească de libertate.

acestei soluții a formulat plângere petentul P.D.C., susținând că este

nelegală, în principal, pentru faptul că, în cauză nu s-au administrat toate

probele pentru stabilirea faptei și a vinovăției făptuitorului I.C., iar prin

rezoluția nr. 279/l1/2/2010 din 28 iulie 2010, procurorul ierarhic superior a

respins-o ca neîntemeiată.

B. În baza art.

278

1

C. proc. pen., petentul a formulat plângere în fața

judecătorului, solicitând, în principal, desființarea rezoluțiilor date în

cauză de către procuror și confirmate de procurorul ierarhic superior și

trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de

agentul I.C. pentru faptele de purtare abuzivă prev. de art. 250 C. pen. și

lipsire de libertate, prev. de art. 189 C. pen.

În motivare,

a susținut în esență că nu s-au administrat toate probele, respectiv că în mod

nejustificat nu a fost audiat niciunul din cei 7 martori propuși de el pentru a

se lămuri dacă agentul a folosit legal arma, a făcut o legitimare de persoană

ca urmare a unui refuz și dacă deplasarea sa în clădirea sectorului a fost

benevolă sau ca urmare a comportamentului intimatului. A precizat petentul că

nu a refuzat nici un moment să se legitimeze, că agentul a folosit ilegal arma

letală împotriva sa speriindu-l de moarte și umilindu-l în mod nejustificat, că

raportat la comportamentul său nu s-a justificat scoaterea din toc a armei și

îndreptarea către capul său și că a fost silit de intimat să meargă în sediu,

deși se putea trece la legitimarea sa, în condițiile în care actele de

identitate se aflau în mașină. în plus, s-a mai arătat că faptele de purtare

abuzivă ale agentului au continuat și prin încheierea ulterioară,

nejustificată, a procesului verbal de contravenție la 3-4 zile de la producerea

evenimentelor (14 februarie 2010), dar și cu amenințări prin convorbiri

telefonice.

Prin sentința

penală nr. 100 din 01 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și

pentru cauze cu minori, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de

petentul P.D.C. împotriva rezoluției nr. 134/P/2010 din 25 iunie 2010 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, fiind obligat petentul la plata

sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, de principiu, plângerea împotriva

soluției de netrimitere în judecată adresată procurorului ierarhic superior și

apoi, în caz de respingere, instanței de judecată, nu poate viza decât aspecte

de neiegaiitate și netemeinicie cu privire la cercetările efectuate asupra

persoanelor la care s-a referit petentul în plângerea inițială cu care a

sesizat parchetul.

În cauză,

prima instanță a reținut, pe de o parte, că soluția de netrimitere în judecată

a intimatului B.C. este corectă, în condițiile în care acesta nu a fost prezent

la locul și momentul derulării evenimentelor reclamate de petent, iar plângerea

adresată instanței nu-l vizează. Pe de altă parte, același probatoriu nu

demonstrează că faptele reclamate de petent în sarcina agentului de poliție I.C.

întrunesc, sub aspectul laturii obiective și subiective, după caz, elementele

constitutive ale infracțiunilor pentru care s-au efectuat cercetări.

Din

verificarea ansamblului actelor premergătoare existente la dosar, prima

instanță a constatat că situația de fapt reținută de procuror este corectă iar

raportat la aceasta, contrar punctului de vedere exprimat de petent, a apreciat

că agentul de poliție și-a exercitat în mod corect atribuțiile de serviciu, iar

prin acțiunea sa nu a urmărit să aducă atingere demnității și onoarei persoanei

vătămate sau să-i cauzeze o temere că este expusă unui pericol - în condițiile

în care presupusa faptă de amenințare care realizează conținutul infracțiunii

prev. de art. 193 C. pen. este absorbită de forma agravantă a infracțiunii de

purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (2) C. pen. - ci a adus la îndeplinire

dispozițiile legale aplicabile, referitoare la legitimarea persoanelor aflate

în zona de frontieră, a căror necunoaștere nu o poate invoca nimeni, astfel că

faptei de purtare abuzivă îi lipsește unul din elementele constitutive, și

anume latura subiectivă, sub forma intenției.

Pe de altă

parte, singura declarație incriminatoare cu privire la acest aspect aparține

numitului P.V., șoferul sancționat contravențional, care, datorită relației

sale cu petentul, a fost luată sub beneficiu de inventar, cu atât mai mult cu

cât nici nu se coroborează cu notele de raport întocmite de agenții care au

luat la cunoștință direct sau indirect de presupusul incident.

În ceea ce

privește restrângerea posibilității de mișcare a petentului, aceasta a avut un

caracter legal, cel în cauză fiind condus în sediul administrativ al S.P.F.

Stânca în vederea identificării sale, astfel că și faptei de lipsire de

libertate în mod ilegal îi lipsește unul din elementele constitutive, și anume

elementul material al laturii obiective.

Pe de altă

parte, declanșarea unor plângeri penale împotriva agentului de poliție pentru

măsurile dispuse în virtutea atribuțiilor pe care le are nu poate determinarea

trimiterea sa în judecată penală, în absența unor probe din care să rezulte

săvârșirea unor infracțiuni.

Ori, în speță

nu s-a efectuat nicio probă în acest sens de către petent, eventual chiar prin depunerea

în fața instanței de judecată al unor înscrisuri doveditoare care să

demonstreze că procesul verbal de contravenție a fost anulat pentru criticile

formulate (întocmit după 2, 3 zile și în mod nejustificat) și că acei martori

oculari - care nu au fost indicați, deși în partea finală a filei 5 din dosar

se face referire la o listă neanexată plângerii - probabil pasageri

sancționați, au contestat măsurile dispuse și au obținut soluții favorabile,

fiind astfel obiectivi în aprecierea situației și nu subiectivi, astfel cum au

fost apreciați de către petent colegii intimatului.

În fine,

reexaminând actele premergătoare întocmite de parchet, prima instanță a reținut

că infracțiunile reclamate de petent nu îndeplinesc elementele constitutive ale

acestora, nedovedindu-se latura subiectivă sau obiectivă, după caz, din partea

făptuitorului.

Invocarea de

către petent a neadministrării probelor de către procuror nu poate fi avută în

vedere, deoarece administrarea lor vizează procesul penal numai după începerea

urmăririi penale, fază care presupune garanțiile procesuale pentru efectuarea

unei urmăriri penale complete, iar în etapa actelor premergătoare nu pot fi

administrate mijloace de probă, ci doar se fac verificări cu privire la

presupuse acte penale.

În consecință,

pentru cele ce preced, prima instanță a constatat că plângerea petentului este

nefondată și a respins-o ca atare, menținând rezoluta atacată.

C. Împotriva

acestei sentințe, a declarat recurs petentul P.D.C., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea rezoluției și trimiterea

cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani în vederea completării

cercetărilor cu privire la unicul făptuitor, agentul de poliție I.C.

Examinând

recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Instanța de

fond, în baza materialului probator administrat în faza actelor premergătoare,

a analizat situația de fapt reclamată de petent apreciind, în mod corect, că

activitățile desfășurate de intimatul - agent de poliție I.C. în exercitarea

sarcinilor de serviciu, nu constituie infracțiunile prev. de art. 250 alin. (1)

și (2), art. 193 C. pen. și art. 189 alin. (1) C. pen.

Prin prisma

propriului examen, Înalta Curte constată că petentul a formulat plângere în

baza art. 278

1

C. proc. pen. doar față de agentul de poliție I.C.,

pentru faptele de purtare abuzivă prev. de art. 250 C. pen. și lipsire de

libertate, prev. de art. 189 C. pen., astfel că examinarea rezoluției

procurorului și sentinței de fond nu se va face decât fată de acest intimat.

Sub acest

aspect, Curtea constată că atât procurorul cât și prima instanță au stabilit

corect situația de fapt pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză,

analizând apoi în mod detaliat conținutul constitutiv al infracțiunii prin

prisma laturii obiective și subiective.

Astfel, în

esență, la baza acțiunii intimatului I.C., de a solicita persoanei vătămate P.D.C.

să se legitimeze, iar în cazul refuzului acesteia de a se conforma, de a o

conduce la sediu în împrejurările menționate, în vederea identificării, stă

tocmai atitudinea petentului, care a intervenit în activitatea lucrătorului

poliției de frontieră - ce depistase persoane ce aveau asupra lor mărfuri

accizabile sustrase controlului vamal și constata respectivele contravenții -

refuzând apoi a se legitima. Această atitudine, dublată de faptul că petentul

ținea mâinile în buzunare și avea o privire amenințătoare, precum și de faptul

că de față mai erau 14 persoane nemulțumite pentru că fuseseră sancționate și

li se confiscase marfa, a justificat folosirea de către agentul de poliție a

armei din dotare, pe care doar a scos-o din toc, fără a o arma, neexistând vreo

dovadă că intimatul a îndreptat pistolul spre capul persoanei vătămate.

Totodată,

conducerea petentului la post și reținerea acestuia pe o durată scurtă de timp,

necesară efectuării procedurii standard de identificare a persoanelor care nu

au acte de identitate asupra lor și refuză să-și declare identitatea, nu

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. la art. 189 C. pen.,

atâta vreme cât privarea de libertate nu a avut loc în mod ilegal, fiind

permisă de regulile stabilite în Legea nr. 218/2002 privind organizarea și

funcționarea Poliției Române, precum și a celor cuprinse în art. 10 alin. (2)

lit. k), teza ultimă și art. 11 alin. (2) lit. c) din Manualul de bune practici

de intervenție, aprobat prin Dispoziția nr. 643 din 5 decembrie 2005 a

inspectorului general al Poliției Române, coroborate cu dispozițiile art. 27

din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de

Frontieră - potrivit cărora polițiștii din cadrul acestei structuri pot să

legitimeze, să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispozițiile

legale privind frontiera de stat, să le conducă la sediul poliției de frontieră

și să efectueze controlul acestora și al bagajelor.

Nu în ultimul

rând, este important a se observa că petentul, deși a fost sancționat

contravențional de către intimatul I.C. pentru atitudinea sa, nu a înțeles să

conteste în instanță sancțiunea contravențională, deși este mai mult decât

evident că o consideră abuzivă; or, neuzitarea căilor legale de atac nu

justifică recurgerea la plângerea penală, ca o soluție universală pentru situațiile

când celelalte căi au fost respinse sau nu au fost exercitate în termen, mizând

pe faptul că organul de urmărire penală are oricum sarcina să administreze

probe. Această instituție procedurală, a plângerii penale, ar trebui folosită

de părți cu bună credință, iar nu în scopul de a șicana sau intimida

funcționarii publici în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Ca atare,

pentru aceste considerente, constatând că rezoluția procurorului precum și

sentința pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga

recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul P.D.C. împotriva sentinței penale nr.

100 din 01 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 15 decembrie 2010.