ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4556/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. 1. La data de 16 februarie 2010, orele 10:00, petentul P.D.C. s-a prezentat în audiență la comisar șef H.D. - șef I.J.P.F. Botoșani, sesizând comiterea de fapte penale de către agentul de politie I.C., respectiv purtare abuzivă, lipsire de libertate, amenințare, fapte comise la data de 11 februarie 2010, prilej cu care a depus și o plângere penală în conținutul căreia a prezentat situația de fapt astfel cum a perceput-o, plângere ce a fost înregistrată sub nr. P/359166 din aceeași dată - (f. 19, 12 Dosar nr. 134/P/2010).

Ulterior, la data 25 februarie 2010, data poștei de pe plic, același petent a înaintat o plângere similară Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, plângere ce a fost înregistrată pe rolul acestei instituții sub nr. 89/P/2010 din 02 martie 2010. 2. Prin ordonanța nr. 84/P/2010 din 03 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, pentru o mai bună înfăptuire a justiției, în baza art. 45 rap. la art. 34 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus conexarea Dosarului nr. 89/P/2010 la Dosarul nr. nr. 84/P/2010, privind pe I.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped.

de art. 189 alin. (2) și art. 250 alin. (2) și (3) C. pen., iar prin rezoluția din 25 mai 2010, dată în Dosarul nr. 84/P/2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe comisarul B.C., adjunctul șefului sectorului Poliției de Frontieră Stînca și a agentului I.C., ambii din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Botoșani, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, amenințare și purtare abuzivă, prev. de art. 189, art. 193 și art. 250 C. pen., având în vedere prevederile art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002, modificată prin Legea nr. 281/2003, precum și ale Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului.

S-a reținut că, la data de 10 februarie 2010, comisarul B.C., adjunctul șefului Sectorului Politiei de Frontieră Stînca, a dispus și a condus efectuarea controlului autobuzului, aparținând SC M.T. SRL Botoșani, care efectua curse regulate de călători pe ruta Botoșani-Rîșcani și retur, operațiune la care au participat mai mulți agenți, printre care și agentul I.C., persoană împotriva căreia P.D.C., administratorul firmei de transport, a formulat plângere, reclamând că l-ar fi amenințat cu pistolul, pe care i l-a pus apoi în ceafă, iar apoi l-a condus la sediul sectorului, pentru a se proceda la identificarea sa și sancționarea contravențională. Motivat de faptul că efectuarea controlului a fost dispusă de către comisarul B.C., care a condus totodată operațiunea și având în vedere calitatea acestuia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

3. Prin rezoluția nr. 134/P/2010 din 25 iunie 2010, procurorul a dispus, în temeiul art. 10 lit. c) și d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de B.C. - comisar și I.C. - agent, ambii din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Botoșani, sub aspectul infracțiunilor de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen., amenințare, prev. de art. 193 C. pen. și lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) C. pen. Pentru a dispune astfel, procurorul care a instrumentat cauza în faza actelor premergătoare a constatat că, la data de 10 februarie 2010, comisarul B.C. a dispus și a condus controlul autobuzului, aparținând SC M.T. SRL Botoșani, care efectua curse regulate de călători pe ruta Botoșani - Rîșcani și retur.

Controlul a fost efectuat conform procedurii de Post control auto, controlul autovehiculelor, al persoanelor și al bagajelor, iar la operațiuni au participat agenții: O.D., C.P., C.N., Z.I., A.M., U.l., A.C., P.D. și I.C. În autocar se aflau 13 pasageri, precum și conducătorul auto P.V., toți fiind supuși controlului, în vederea identificării de mărfuri accizabile, sustrase controlului vamal. Întrucât au fost identificate în bagaje și asupra pasagerilor pachete cu țigări, sustrase controlului vamal, s-a dispus conducerea persoanelor, dar și a mijlocului de transport, în curtea Sectorului Poliției de Frontieră Stînca. Urmare a unor manevre greșite efectuate de către conducătorul auto P.V., autobuzul a derapat, intrând într-un șanț, astfel încât nu a mai ajuns în curtea Sectorului Politiei de Frontieră Stînca.

Potrivit „Formularului - captură țigări pe căile de comunicație" din 10 februarie 2010, încheiat cu prilejul controlului, persoanele controlate aveau ascunse în bagajele personale și pe corp un număr de 2.507 pachete țigări cu timbru Republica Moldova și duty free, fără documente de proveniență, în valoare de 7630,1 lei. Persoanele în cauză au fost sancționate contravențional cu 12 avertismente, conform art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990 și două amenzi, în valoare de 2.000 lei, iar potrivit art. 4 alin. (1) din același act normativ, iar țigările au fost ridicate în vederea confiscării. În jurul orei 12,00, în timp ce agentul I.C. îi prezenta conducătorului auto P.V. cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare contravențională, lângă autobuz s-a prezentat persoana vătămată P.D.C., care l-a întrebat pe agentul de poliție „ce se întâmplă". A menționat procurorul că din declarația martorului P.V.

rezultă că agentul de poliție și-a declinat identitatea, după care i-a cerut lui P.D.C., în mai multe rânduri, să spună cine este, că făptuitorul I.C., fiind audiat, a declarat că, după ce s-a prezentat, menționându-și numele și funcția, i-a solicitat lui P.D.C. să se legitimeze, iar din declarația celui din urmă reiese că a precizat doar că este reprezentantul firmei de transport. În raportul întocmit de către agentul de poliție H.M.F., se descrie același fapt și anume că agentul I.C. a procedat la legitimarea unei persoane, care a refuzat însă să se conformeze, spunând doar că este reprezentantul firmei de transport. în continuare, în raport, se arată că, pentru acest motiv, în cele din urmă, I.C.

a scos pistolul din toc, indicându-i acelei persoane să se deplaseze, însoțit de agentul H.M.F., în incinta sectorului, în vederea identificării sale. Făptuitorul I.C. a declarat că, în urma refuzului acelei persoane de a se legitima, a scos pistolul din toc, dar fără a-l arma și, în poziția „asigurat", l-a îndreptat în plan vertical, solicitându-i acesteia să se deplaseze, însoțit de agentul H.M.F., în sediul sectorului, pentru a se proceda la identificarea sa. I.C. a menționat un aspect esențial, care a fost determinant în luarea deciziei sale de a scoate pistolul din toc și anume că „acea persoană se afla la circa 4 m. distanță, avea mâinile în buzunare și o privire bănuitoare". S-a mai remarcat că și martorul P.V.

precizează că P.D.C. avea mâinile în buzunare, iar însăși persoana vătămată declară că, atunci când i s-a cerut să se legitimeze, avea mâinile în buzunare și a continuat să le țină în buzunare, chiar și după ce agentul de poliție a scos pistolul din toc. Declarația martorului P.V., cu privire la faptul că agentul de politie „l-a prins pe numitul P.D.C. de o mână, pe care i-a răsucit-o la spate, apoi a scos pistolul din dotare, pe care i l-a pus după cap, conducându-l în interiorul unității" a fost înlăturată, întrucât nu s-a coroborat cu declarațiile făptuitorului I.C. și ale persoanei vătămate, referitoare la acest aspect. P.D.C.

nu a declarat că agentul de politie i-a răsucit mâna la spate, iar declarația sa cu privire la acest aspect a fost apreciată ca fiind sinceră, fiind luată în considerare la lămurirea situației de fapt, mai ales că, acesta a precizat, așa cum s-a menționat anterior, că a ținut tot timpul mâinile în buzunare din momentul în care i s-a cerut să se legitime și chiar după ce agentul de poliție a scos pistolul din toc. Totodată, persoana vătămată a arătat că agentul de poliție I.C. a rămas lângă autobuz. P.D.C. a mai reclamat faptul că a fost sechestrat în sediul sectorului aproximativ 30 de minute, fără ca nimeni să vină să-l legitimeze.

În declarația pe care a dat-o la procuror în data de 03 martie 2010, a precizat însă că a stat în incinta sectorului aproximativ 20 de minute, până când a venit un agent de poliție, care i-a solicitat „datele de identitate". Persoana vătămată arată că i-a spus polițistului codul numeric personal, pe care acesta l-a notat pe o hârtie, iar imediat după aceea, a plecat singur din sediul sectorului și s-a deplasat spre autobuz. A reținut procurorul că această declarație se coroborează cu declarația agentului principal C.P., care a arătat că motivat de faptul că P.D.C. nu avea asupra sa niciun document care să-i ateste identitatea, i-a solicitat datele personale, în vederea identificării sale. În cauză a fost audiat făptuitorul B.C., care a declarat că nu a fost de față când agentul I.C.

ar fi scos pistolul din toc și i-a solicitat persoanei vătămate P.D.C. să se deplaseze spre sediul sectorului, în vederea identificării sale, iar din verificări a rezultat că, într-adevăr, acesta nu a fost prezent lângă autobuz în acele momente, astfel încât, față de el, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât faptele prev. la art. 250, 193 și 189 C. pen. nu au fost săvârșite de acesta. Și față de făptuitorul I.C. procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, însă în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât, din contextul cauzei, a rezultat că faptele săvârșite de către acesta nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 250, 193 și 189 C. pen., sub aspectul laturii obiective și subiective.

Astfel, potrivit procedurilor de lucru privind post control auto, agentul de poliție I.C., în exercitarea atribuțiilor de serviciu, avea obligația legală de a proceda la legitimarea persoanelor prezente în acel moment, cu ocazia efectuării controlului. Infracțiunea de purtare abuzivă, prev. de art. 250 C. pen. constă în „întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană, ori lovirea sau alte violențe, exercitate asupra acesteia de către un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de serviciu". În contextul dat, elementul material al faptei nu este realizat, întrucât nu se poate reține că agentul de poliție a folosit expresii jignitoare față de vreo persoană sau că a avut o purtare abuzivă, în condițiile în care, persoana vătămată a refuzat să se legitimeze.

Latura subiectivă a infracțiunii, prev. de art. 250 C. pen. este reprezentată numai de intenție. Ori, făptuitorul nu a întreprins o acțiune menită să producă un rezultat socialmente periculos, să creeze o stare de pericol pentru buna și normala desfășurare a relațiilor de serviciu sau să aducă o atingere reputației persoanei vătămate, în condițiile în care pistolul nu era armat, aflându-se în poziția „asigurat". Făptuitorul I.C. a formulat o solicitare, pe care era obligat să o facă în cadrul atribuțiilor de serviciu, dar P.D.C. a refuzat să se conformeze și, motivat de faptul că acesta ținea mâinile în buzunare, agentul de poliție a considerat că este oportun să scoată pistolul din toc, care însă se afla în poziția „asigurat", nefiind armat.

Nu au existat dovezi certe care să demonstreze faptul că agentul de poliție a îndreptat pistolul spre capul persoanei vătămate. S-a constatat că fapta de amenințare, prev. de art. 193 C. pen. este absorbită în conținutul infracțiunii prev. de art. 250 alin. (2) C. pen. A apreciat procurorul că se impune această precizare, întrucât nu este ținut de încadrarea juridică pe care o dau persoanele vătămate faptelor reclamate. Persoana vătămată nu poate invoca propria sa conduită și anume, refuzul de a se legitima, ca o situație pentru cercetarea penală a unui funcționar public care nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu. În ceea ce privește infracțiunea prev. la art. 189 C. pen., s-a constatat că, în ceea ce privește elementul material, nu este îndeplinită o cerință esențială, și anume ca, privarea de libertate să aibă loc în mod ilegal.

Din verificări rezultă că persoana vătămată P.D.C. a fost condusă la sediul sectorului, în vederea identificării sale, după care, a fost lăsată să plece. Elementul subiectiv al acestei infracțiuni îmbracă numai forma intenției, ori agentul de poliție, când a dispus conducerea persoanei vătămate în incinta sectorului, a avut în vedere tocmai acest scop, respectiv identificarea iar nu s-o lipsească de libertate. 4. Împotriva acestei soluții a formulat plângere petentul P.D.C., susținând că este nelegală, în principal, pentru faptul că, în cauză nu s-au administrat toate probele pentru stabilirea faptei și a vinovăției făptuitorului I.C., iar prin rezoluția nr. 279/l1/2/2010 din 28 iulie 2010, procurorul ierarhic superior a respins-o ca neîntemeiată.

B. În baza art. 278 1 C. proc. pen., petentul a formulat plângere în fața judecătorului, solicitând, în principal, desființarea rezoluțiilor date în cauză de către procuror și confirmate de procurorul ierarhic superior și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de agentul I.C. pentru faptele de purtare abuzivă prev. de art. 250 C. pen. și lipsire de libertate, prev. de art. 189 C. pen. În motivare, a susținut în esență că nu s-au administrat toate probele, respectiv că în mod nejustificat nu a fost audiat niciunul din cei 7 martori propuși de el pentru a se lămuri dacă agentul a folosit legal arma, a făcut o legitimare de persoană ca urmare a unui refuz și dacă deplasarea sa în clădirea sectorului a fost benevolă sau ca urmare a comportamentului intimatului.

A precizat petentul că nu a refuzat nici un moment să se legitimeze, că agentul a folosit ilegal arma letală împotriva sa speriindu-l de moarte și umilindu-l în mod nejustificat, că raportat la comportamentul său nu s-a justificat scoaterea din toc a armei și îndreptarea către capul său și că a fost silit de intimat să meargă în sediu, deși se putea trece la legitimarea sa, în condițiile în care actele de identitate se aflau în mașină. în plus, s-a mai arătat că faptele de purtare abuzivă ale agentului au continuat și prin încheierea ulterioară, nejustificată, a procesului verbal de contravenție la 3-4 zile de la producerea evenimentelor (14 februarie 2010), dar și cu amenințări prin convorbiri telefonice.

Prin sentința penală nr. 100 din 01 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul P.D.C. împotriva rezoluției nr. 134/P/2010 din 25 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, fiind obligat petentul la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, de principiu, plângerea împotriva soluției de netrimitere în judecată adresată procurorului ierarhic superior și apoi, în caz de respingere, instanței de judecată, nu poate viza decât aspecte de neiegaiitate și netemeinicie cu privire la cercetările efectuate asupra persoanelor la care s-a referit petentul în plângerea inițială cu care a sesizat parchetul.

În cauză, prima instanță a reținut, pe de o parte, că soluția de netrimitere în judecată a intimatului B.C. este corectă, în condițiile în care acesta nu a fost prezent la locul și momentul derulării evenimentelor reclamate de petent, iar plângerea adresată instanței nu-l vizează. Pe de altă parte, același probatoriu nu demonstrează că faptele reclamate de petent în sarcina agentului de poliție I.C. întrunesc, sub aspectul laturii obiective și subiective, după caz, elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-au efectuat cercetări.

Din verificarea ansamblului actelor premergătoare existente la dosar, prima instanță a constatat că situația de fapt reținută de procuror este corectă iar raportat la aceasta, contrar punctului de vedere exprimat de petent, a apreciat că agentul de poliție și-a exercitat în mod corect atribuțiile de serviciu, iar prin acțiunea sa nu a urmărit să aducă atingere demnității și onoarei persoanei vătămate sau să-i cauzeze o temere că este expusă unui pericol - în condițiile în care presupusa faptă de amenințare care realizează conținutul infracțiunii prev. de art. 193 C. pen. este absorbită de forma agravantă a infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (2) C. pen.

- ci a adus la îndeplinire dispozițiile legale aplicabile, referitoare la legitimarea persoanelor aflate în zona de frontieră, a căror necunoaștere nu o poate invoca nimeni, astfel că faptei de purtare abuzivă îi lipsește unul din elementele constitutive, și anume latura subiectivă, sub forma intenției. Pe de altă parte, singura declarație incriminatoare cu privire la acest aspect aparține numitului P.V., șoferul sancționat contravențional, care, datorită relației sale cu petentul, a fost luată sub beneficiu de inventar, cu atât mai mult cu cât nici nu se coroborează cu notele de raport întocmite de agenții care au luat la cunoștință direct sau indirect de presupusul incident. În ceea ce privește restrângerea posibilității de mișcare a petentului, aceasta a avut un caracter legal, cel în cauză fiind condus în sediul administrativ al S.P.F.

Stânca în vederea identificării sale, astfel că și faptei de lipsire de libertate în mod ilegal îi lipsește unul din elementele constitutive, și anume elementul material al laturii obiective. Pe de altă parte, declanșarea unor plângeri penale împotriva agentului de poliție pentru măsurile dispuse în virtutea atribuțiilor pe care le are nu poate determinarea trimiterea sa în judecată penală, în absența unor probe din care să rezulte săvârșirea unor infracțiuni.

Ori, în speță nu s-a efectuat nicio probă în acest sens de către petent, eventual chiar prin depunerea în fața instanței de judecată al unor înscrisuri doveditoare care să demonstreze că procesul verbal de contravenție a fost anulat pentru criticile formulate (întocmit după 2, 3 zile și în mod nejustificat) și că acei martori oculari - care nu au fost indicați, deși în partea finală a filei 5 din dosar se face referire la o listă neanexată plângerii - probabil pasageri sancționați, au contestat măsurile dispuse și au obținut soluții favorabile, fiind astfel obiectivi în aprecierea situației și nu subiectivi, astfel cum au fost apreciați de către petent colegii intimatului. În fine, reexaminând actele premergătoare întocmite de parchet, prima instanță a reținut că infracțiunile reclamate de petent nu îndeplinesc elementele constitutive ale acestora, nedovedindu-se latura subiectivă sau obiectivă, după caz, din partea făptuitorului.

Invocarea de către petent a neadministrării probelor de către procuror nu poate fi avută în vedere, deoarece administrarea lor vizează procesul penal numai după începerea urmăririi penale, fază care presupune garanțiile procesuale pentru efectuarea unei urmăriri penale complete, iar în etapa actelor premergătoare nu pot fi administrate mijloace de probă, ci doar se fac verificări cu privire la presupuse acte penale. În consecință, pentru cele ce preced, prima instanță a constatat că plângerea petentului este nefondată și a respins-o ca atare, menținând rezoluta atacată. C. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul P.D.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani în vederea completării cercetărilor cu privire la unicul făptuitor, agentul de poliție I.C.

Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Instanța de fond, în baza materialului probator administrat în faza actelor premergătoare, a analizat situația de fapt reclamată de petent apreciind, în mod corect, că activitățile desfășurate de intimatul - agent de poliție I.C. în exercitarea sarcinilor de serviciu, nu constituie infracțiunile prev. de art. 250 alin. (1) și (2), art. 193 C. pen. și art. 189 alin. (1) C. pen. Prin prisma propriului examen, Înalta Curte constată că petentul a formulat plângere în baza art. 278 1 C. proc. pen. doar față de agentul de poliție I.C., pentru faptele de purtare abuzivă prev. de art. 250 C. pen.

și lipsire de libertate, prev. de art. 189 C. pen., astfel că examinarea rezoluției procurorului și sentinței de fond nu se va face decât fată de acest intimat. Sub acest aspect, Curtea constată că atât procurorul cât și prima instanță au stabilit corect situația de fapt pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, analizând apoi în mod detaliat conținutul constitutiv al infracțiunii prin prisma laturii obiective și subiective. Astfel, în esență, la baza acțiunii intimatului I.C., de a solicita persoanei vătămate P.D.C. să se legitimeze, iar în cazul refuzului acesteia de a se conforma, de a o conduce la sediu în împrejurările menționate, în vederea identificării, stă tocmai atitudinea petentului, care a intervenit în activitatea lucrătorului poliției de frontieră - ce depistase persoane ce aveau asupra lor mărfuri accizabile sustrase controlului vamal și constata respectivele contravenții - refuzând apoi a se legitima.

Această atitudine, dublată de faptul că petentul ținea mâinile în buzunare și avea o privire amenințătoare, precum și de faptul că de față mai erau 14 persoane nemulțumite pentru că fuseseră sancționate și li se confiscase marfa, a justificat folosirea de către agentul de poliție a armei din dotare, pe care doar a scos-o din toc, fără a o arma, neexistând vreo dovadă că intimatul a îndreptat pistolul spre capul persoanei vătămate.

Totodată, conducerea petentului la post și reținerea acestuia pe o durată scurtă de timp, necesară efectuării procedurii standard de identificare a persoanelor care nu au acte de identitate asupra lor și refuză să-și declare identitatea, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. la art. 189 C. pen., atâta vreme cât privarea de libertate nu a avut loc în mod ilegal, fiind permisă de regulile stabilite în Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, precum și a celor cuprinse în art. 10 alin. (2) lit. k), teza ultimă și art. 11 alin. (2) lit. c) din Manualul de bune practici de intervenție, aprobat prin Dispoziția nr. 643 din 5 decembrie 2005 a inspectorului general al Poliției Române, coroborate cu dispozițiile art. 27 din O.U.G.

nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră - potrivit cărora polițiștii din cadrul acestei structuri pot să legitimeze, să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispozițiile legale privind frontiera de stat, să le conducă la sediul poliției de frontieră și să efectueze controlul acestora și al bagajelor. Nu în ultimul rând, este important a se observa că petentul, deși a fost sancționat contravențional de către intimatul I.C. pentru atitudinea sa, nu a înțeles să conteste în instanță sancțiunea contravențională, deși este mai mult decât evident că o consideră abuzivă; or, neuzitarea căilor legale de atac nu justifică recurgerea la plângerea penală, ca o soluție universală pentru situațiile când celelalte căi au fost respinse sau nu au fost exercitate în termen, mizând pe faptul că organul de urmărire penală are oricum sarcina să administreze probe.

Această instituție procedurală, a plângerii penale, ar trebui folosită de părți cu bună credință, iar nu în scopul de a șicana sau intimida funcționarii publici în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu. Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că rezoluția procurorului precum și sentința pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.D.C. împotriva sentinței penale nr. 100 din 01 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 decembrie 2010.