ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5017/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5017/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 2 iunie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, reclamanta Direcția Generală de Impozite și Taxe

Locale a Sectorului 1 București, în contradictoriu cu pârâta Primăria

Municipiului București prin primarul general, a solicitat instanței ca, prin

hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor

virate în cuantum de 3.194.594,29 lei și a majorărilor de întârziere aferente

calculate la data restituirii sumelor.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, prin adresa nr. 425156 din 05 decembrie 2008, a solicitat pârâtei să

îi restituie sumele ce fac obiectul acțiunii, iar pârâta i-a răspuns prin adresa

nr. 12666 din 15 ianuarie 2009, în sensul că solicitarea nu are temei legal.

A mai arătat reclamanta că a virat

pârâtei suma de 3.194.594,29 lei în temeiul Hotărârii Consiliului General al

Municipiului București nr. 301/2006, însă această hotărâre a fost anulată prin

decizia nr. 2157 din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 7532/3/2007.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea

pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 273/2006 privind finanțele

publice locale și ale O.G. nr. 92/2003 privind

Codul de procedură fiscală

.

Prin sentința civilă nr. 4280 din 2

decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta

Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București, în

contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București - prin primarul

general.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamanta solicită să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a

soluționa cererea sa în sensul restituirii sumei de 3.290.287,37 lei, încasată

necuvenit în temeiul Hotărârii Consiliului General al Municipiului București

nr. 301/2006 și obligarea să-i vireze această sumă, precum și penalitățile

aferente.

Prin adresa nr. 9542 din 31

decembrie 2008 (fila 25 la dosarul de fond) pârâta a comunicat reclamantei că

sumele au fost virate în temeiul Codului fiscal și al O.G. nr. 2/2001, iar

Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 301/2006 nu se

aplică pentru întreg anul 2007.

A reținut instanța că sumele virate

de reclamantă au reprezentat amenzi pentru circulație, amenzi preluate de la

Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, taxe

de reclamă și publicitate, taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și

autorizații de funcționare, alte taxe pentru utilizarea bunurilor și stimulente

aferente sumelor virate.

Cu privire la suma de 163.635,98 lei,

reprezentând taxă pentru servicii de reclamă și publicitate, instanța a reținut

că, în raport cu dispozițiile art. 270 alin. (2) C. fisc., aceasta se plătește

la bugetul local al unității administrativ teritoriale în raza căreia persoana

prestează serviciile de reclamă și publicitate, în speță Municipiul București,

astfel că pârâta a refuzat în mod justificat să restituie reclamantei suma

respectivă.

Cu privire la taxa de eliberare

licențe și autorizații de funcționare și taxa pentru utilizarea bunurilor,

autorizarea utilizării bunurilor sau pentru desfășurarea de activități, a

reținut instanța că reclamanta nu a făcut dovada faptului că acestea s-ar

referi la licențe și autorizații emise de instituții din subordinea Consiliului

Local al Sectorului 1 București, în condițiile în care și Primăria Municipiului

București poate emite licențe și autorizații, iar din ordinele de plată depuse

la dosar nu rezultă în concret despre ce licențe sau autorizații este vorba,

iar din cuprinsul ordinului de plată nr. 197/2007 rezultă că este vorba despre

o taxă pentru o autorizație emisă de Primăria Municipiului București. Pentru

aceste motive, instanța a reținut că este justificat refuzul pârâtei de

restituire a sumelor de 113 lei și 1.449 lei.

Cu privire la amenzile și alte

sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale, în raport cu dispozițiile

art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor

și ale art. 82 din Legea nr. 215/2001, Curtea de apel a reținut că aceste

venituri se varsă la bugetul Municipiului București, care este un consiliu

local, astfel că sumele respective au fost corect virate la bugetul

Municipiului București, iar refuzul pârâtei de restituire a acestor sume este

justificat de prevederile legale menționate.

De asemenea, a reținut instanța că

și sumele reprezentând stimulente aferente sumelor virate și amenzi au fost

corect virate la bugetul Municipiului București, astfel că pârâta nu are

obligația de restituire.

Constatând că sumele solicitate cu

titlu de debit nu sunt datorate, conform principiului accesoriul urmează soarta

principalului (

accessorium sequitur principale

), instanța a reținut că

pârâta nu datorează nici majorări de întârziere.

A mai reținut instanța că, deși

Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 301/2006 a fost

anulată pentru nelegalitate, legalitatea refuzului pârâtei de restituire a

sumelor ce formează obiectul cauzei nu este necesar a fi analizat în raport cu

hotărârea respectivă, având în vedere prevederile legale incidente fiecărui tip

de virament.

Împotriva sentinței civile nr. 4280

din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de

Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București

Prin motivele de recurs, care se

circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă

susține că instanța de fond a pronunțat sentința recurată

cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, pentru următoarele motive:

- în ceea ce

privește

taxele de reclamă și publicitate, din interpretarea dispozițiilor

art. 1 alin. (2)

lit. a) și art. 2 pct. 5, 7 și 8 din Legea nr.

273/2006 privind finanțele publice locale, ale

art. 17 alin. (1) C. proc. fisc.

și ale

art. 295 C. fisc.

,

rezultă că aceste taxe se cuvin

bugetului Sectorului 1

București care este asimilat bugetului local

;

-

în ceea ce privește

taxele de

eliberare a licențelor și autorizațiilor de

funcționare, precum și la alte taxe

pentru utilizarea bunurilor, autorizarea

utilizării bunurilor sau pentru desfășurarea de activități,

din interpretarea dispozițiilor art. 268 alin. (2) și (5) C. fisc. și ale pct. 131

alin. (2), pct. 142 din Titlul IX din

Normele

metodologice de aplicare

a Legii nr.

571/2003 privind Codul fiscal

,

aprobate prin H.G. nr. 44/2004, rezultă că aceste

taxe se fac venit la

bugetul local al sectorului municipiului București, indiferent de autoritatea

care le-a instituit

și stabilit;

-

în

ceea ce privește

veniturile din amenzi si alte sancțiuni aplicate

potrivit dispozițiilor legale în materie, din interpretarea dispozițiilor

art. 8 alin. (3) și (4) din O.G. nr.

2/2001,

ale

art. 109 alin. (8) teza întâi și a 2-a

din

O.G. nr. 195/2002 privind

circulația pe drumurile publice și ale

art.

1 alin. (2) lit. a) și art. 2 pct. 5, 7 și 8 din Legea nr.

273/2006

privind finanțele publice locale, rezultă că veniturile din amenzi si alte

sancțiuni aplicate potrivit

dispozițiilor

legale în materie se fac venit la bugetele sectoarelor municipiului

București,

cu excepția sumelor provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în

conformitate cu legislația în vigoare, care se fac venit integral la bugetul de

stat, și a celor aplicate de către autoritățile aflate în subordinea

Consiliului General al Municipiului București, care se fac venit la bugetul

municipiului București.

-

în

ceea ce privește

stimulentele virate de către

Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București

către bugetul Consiliului General al Municipiului București – din interpretarea

dispozițiilor

art. 227 C. proc.

fisc.

rezultă că acestea se cuvin

tot bugetului sectorului, iar nu bugetului Municipiului București.

În consecință, recurenta-reclamantă

a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea

sentinței atacate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii astfel cum a

fost formulată.

La termenul de judecată din 16

noiembrie 2010, în temeiul art. 137 cu referire la art. 306 alin. (2) coroborat

cu art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire

la excepția necompetenței materiale a Curții de apel de a judeca litigiul în

fond, urmând a admite excepția invocată de instanță din oficiu pentru

considerentele arătate în continuare:

Așa cum rezultă din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanta a învestit Curtea de apel cu o

acțiune în contencios administrativ având ca obiect obligarea pârâtei la

restituirea sumelor virate în temeiul Hotărârii Consiliului General al

Municipiului București nr. 301/2006, în cuantum de 3.194.594,29 lei, și a

majorărilor de întârziere aferente calculate la data restituirii sumelor.

În fapt, din motivele acțiunii

rezultă că reclamanta se consideră vătămată prin răspunsul dat de Primăria

Municipiului București, prin adresa nr. 12666 din 15 ianuarie 2009, ca urmare a

solicitării formulate de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a

Sectorului 1 București prin adresa nr. 425156 din 05 decembrie 2008, cuprinzând

solicitarea de restituire a sumelor ce formează obiectul cauzei.

În ceea ce privește determinarea

instanței competente material să soluționeze în fond un litigiu de contencios

administrativ, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Secției de contencios administrativ și

fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în mod constant și unitar, s-a

reținut că dispozițiile respective prevăd două criterii distincte, după cum

urmează:

- criteriul rangului autorității

emitente, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act

administrativ general, competența materială este stabilită în favoarea curții

de apel sau a tribunalului, după cum actul a fost emis de o autoritate centrală

sau locală;

- criteriul valoric, conform căruia,

în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ fiscal care privește

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora,

competența este stabilită în funcție de criteriul valoric, fie în favoarea

curții de apel, dacă valoarea actului este mai mare de 500.000 lei, fie în

favoarea tribunalului, dacă valoarea actului este de până la 500.000 lei, fără

a mai fi avut în vedere criteriul rangului autorității emitente.

În cauză, Înalta Curte constată că

instanța de contencios administrativ a fost învestită cu controlul de

legalitate al refuzul exprimat de pârâtă prin adresa nr. 12666 din 15 ianuarie 2009

de soluționare a cererii reclamantei cuprinsă în adresa nr. 425156 din 05

decembrie 2008 privind restituirea sumelor în discuție, ipoteză care se

circumscrie dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform

cărora: „se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes

legitim

[…]

”.

Actul administrativ asimilat,

constând în refuzul pârâtei de a rezolva favorabil cererea reclamantei, nu

reprezintă un act administrativ fiscal, întrucât sumele a căror restituire o

solicită reclamanta nu constituie, în sensul dispozițiilor art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și

accesorii ale acestora. În acest sens, se reține că sumele respective nu mai sunt

datorate bugetului, ci ele sunt deja încasate și au regimul juridic al

veniturilor bugetare, iar litigiul vizează doar stabilirea bugetului căruia i

se cuvin veniturile respective.

Astfel, întrucât litigiul privește

un act administrativ asimilat, în sensul art. 2 alin. (2) cu referire la art. 2

alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, respectiv refuzul pârâtei de a

rezolva cererea reclamantei, instanța de contencios administrativ competentă să

soluționeze litigiul în fond se determină în funcție de rangul autorității

publice pârâte emitente a refuzului contestat de către reclamantă, respectiv

Primăria Municipiului București care este o autoritate publică locală.

Pe cale de consecință, competența de

soluționare a acțiunii formulate de reclamanta Direcția Generală de Impozite și

Taxe Locale a Sectorului 1 București în contradictoriu cu pârâta Primăria

Municipiului București – autoritate publică locală – revine, potrivit art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Secției de contencios administrativ și fiscal

a Tribunalului București.

Pentru considerentele arătate,

având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, precum și

prevederile art. 304 pct. 3, art. 312 alin. (1), (2) și (3) și art. 313 C.

proc. civ., urmează a fi

admis

recursul declarat

, cu consecința

casării sentinței atacate și a trimiterii cauzei spre competentă soluționare la

Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București împotriva

sentinței civile nr. 4280 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 noiembrie 2010.