ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5017/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 2 iunie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București prin primarul general, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor virate în cuantum de 3.194.594,29 lei și a majorărilor de întârziere aferente calculate la data restituirii sumelor. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin adresa nr. 425156 din 05 decembrie 2008, a solicitat pârâtei să îi restituie sumele ce fac obiectul acțiunii, iar pârâta i-a răspuns prin adresa nr. 12666 din 15 ianuarie 2009, în sensul că solicitarea nu are temei legal.

A mai arătat reclamanta că a virat pârâtei suma de 3.194.594,29 lei în temeiul Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 301/2006, însă această hotărâre a fost anulată prin decizia nr. 2157 din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 7532/3/2007. Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale și ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală . 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4280 din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București - prin primarul general.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta solicită să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea sa în sensul restituirii sumei de 3.290.287,37 lei, încasată necuvenit în temeiul Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 301/2006 și obligarea să-i vireze această sumă, precum și penalitățile aferente. Prin adresa nr. 9542 din 31 decembrie 2008 (fila 25 la dosarul de fond) pârâta a comunicat reclamantei că sumele au fost virate în temeiul Codului fiscal și al O.G.

nr. 2/2001, iar Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 301/2006 nu se aplică pentru întreg anul 2007. A reținut instanța că sumele virate de reclamantă au reprezentat amenzi pentru circulație, amenzi preluate de la Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, taxe de reclamă și publicitate, taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare, alte taxe pentru utilizarea bunurilor și stimulente aferente sumelor virate. Cu privire la suma de 163.635,98 lei, reprezentând taxă pentru servicii de reclamă și publicitate, instanța a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 270 alin. (2) C. fisc., aceasta se plătește la bugetul local al unității administrativ teritoriale în raza căreia persoana prestează serviciile de reclamă și publicitate, în speță Municipiul București, astfel că pârâta a refuzat în mod justificat să restituie reclamantei suma respectivă.

Cu privire la taxa de eliberare licențe și autorizații de funcționare și taxa pentru utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pentru desfășurarea de activități, a reținut instanța că reclamanta nu a făcut dovada faptului că acestea s-ar referi la licențe și autorizații emise de instituții din subordinea Consiliului Local al Sectorului 1 București, în condițiile în care și Primăria Municipiului București poate emite licențe și autorizații, iar din ordinele de plată depuse la dosar nu rezultă în concret despre ce licențe sau autorizații este vorba, iar din cuprinsul ordinului de plată nr. 197/2007 rezultă că este vorba despre o taxă pentru o autorizație emisă de Primăria Municipiului București.

Pentru aceste motive, instanța a reținut că este justificat refuzul pârâtei de restituire a sumelor de 113 lei și 1.449 lei. Cu privire la amenzile și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale, în raport cu dispozițiile art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale art. 82 din Legea nr. 215/2001, Curtea de apel a reținut că aceste venituri se varsă la bugetul Municipiului București, care este un consiliu local, astfel că sumele respective au fost corect virate la bugetul Municipiului București, iar refuzul pârâtei de restituire a acestor sume este justificat de prevederile legale menționate. De asemenea, a reținut instanța că și sumele reprezentând stimulente aferente sumelor virate și amenzi au fost corect virate la bugetul Municipiului București, astfel că pârâta nu are obligația de restituire.

Constatând că sumele solicitate cu titlu de debit nu sunt datorate, conform principiului accesoriul urmează soarta principalului ( accessorium sequitur principale ), instanța a reținut că pârâta nu datorează nici majorări de întârziere. A mai reținut instanța că, deși Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 301/2006 a fost anulată pentru nelegalitate, legalitatea refuzului pârâtei de restituire a sumelor ce formează obiectul cauzei nu este necesar a fi analizat în raport cu hotărârea respectivă, având în vedere prevederile legale incidente fiecărui tip de virament. 3. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 4280 din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București Prin motivele de recurs, care se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, pentru următoarele motive: - în ceea ce privește taxele de reclamă și publicitate, din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. a) și art. 2 pct. 5, 7 și 8 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, ale art. 17 alin. (1) C. proc. fisc. și ale art. 295 C. fisc. , rezultă că aceste taxe se cuvin bugetului Sectorului 1 București care este asimilat bugetului local ; - în ceea ce privește taxele de eliberare a licențelor și autorizațiilor de funcționare, precum și la alte taxe pentru utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pentru desfășurarea de activități, din interpretarea dispozițiilor art. 268 alin. (2) și (5) C. fisc.

și ale pct. 131 alin. (2), pct. 142 din Titlul IX din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal , aprobate prin H.G. nr. 44/2004, rezultă că aceste taxe se fac venit la bugetul local al sectorului municipiului București, indiferent de autoritatea care le-a instituit și stabilit; - în ceea ce privește veniturile din amenzi si alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale în materie, din interpretarea dispozițiilor art. 8 alin. (3) și (4) din O.G. nr. 2/2001, ale art. 109 alin. (8) teza întâi și a 2-a din O.G.

nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și ale art. 1 alin. (2) lit. a) și art. 2 pct. 5, 7 și 8 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, rezultă că veniturile din amenzi si alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale în materie se fac venit la bugetele sectoarelor municipiului București, cu excepția sumelor provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu legislația în vigoare, care se fac venit integral la bugetul de stat, și a celor aplicate de către autoritățile aflate în subordinea Consiliului General al Municipiului București, care se fac venit la bugetul municipiului București. - în ceea ce privește stimulentele virate de către Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București către bugetul Consiliului General al Municipiului București – din interpretarea dispozițiilor art. 227 C. proc.

fisc. rezultă că acestea se cuvin tot bugetului sectorului, iar nu bugetului Municipiului București. În consecință, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. 4. Hotărârea instanței de recurs La termenul de judecată din 16 noiembrie 2010, în temeiul art. 137 cu referire la art. 306 alin. (2) coroborat cu art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire la excepția necompetenței materiale a Curții de apel de a judeca litigiul în fond, urmând a admite excepția invocată de instanță din oficiu pentru considerentele arătate în continuare: Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanta a învestit Curtea de apel cu o acțiune în contencios administrativ având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumelor virate în temeiul Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 301/2006, în cuantum de 3.194.594,29 lei, și a majorărilor de întârziere aferente calculate la data restituirii sumelor.

În fapt, din motivele acțiunii rezultă că reclamanta se consideră vătămată prin răspunsul dat de Primăria Municipiului București, prin adresa nr. 12666 din 15 ianuarie 2009, ca urmare a solicitării formulate de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București prin adresa nr. 425156 din 05 decembrie 2008, cuprinzând solicitarea de restituire a sumelor ce formează obiectul cauzei.

În ceea ce privește determinarea instanței competente material să soluționeze în fond un litigiu de contencios administrativ, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în mod constant și unitar, s-a reținut că dispozițiile respective prevăd două criterii distincte, după cum urmează: - criteriul rangului autorității emitente, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ general, competența materială este stabilită în favoarea curții de apel sau a tribunalului, după cum actul a fost emis de o autoritate centrală sau locală; - criteriul valoric, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ fiscal care privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența este stabilită în funcție de criteriul valoric, fie în favoarea curții de apel, dacă valoarea actului este mai mare de 500.000 lei, fie în favoarea tribunalului, dacă valoarea actului este de până la 500.000 lei, fără a mai fi avut în vedere criteriul rangului autorității emitente.

În cauză, Înalta Curte constată că instanța de contencios administrativ a fost învestită cu controlul de legalitate al refuzul exprimat de pârâtă prin adresa nr. 12666 din 15 ianuarie 2009 de soluționare a cererii reclamantei cuprinsă în adresa nr. 425156 din 05 decembrie 2008 privind restituirea sumelor în discuție, ipoteză care se circumscrie dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora: „se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim […] ”. Actul administrativ asimilat, constând în refuzul pârâtei de a rezolva favorabil cererea reclamantei, nu reprezintă un act administrativ fiscal, întrucât sumele a căror restituire o solicită reclamanta nu constituie, în sensul dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora.

În acest sens, se reține că sumele respective nu mai sunt datorate bugetului, ci ele sunt deja încasate și au regimul juridic al veniturilor bugetare, iar litigiul vizează doar stabilirea bugetului căruia i se cuvin veniturile respective. Astfel, întrucât litigiul privește un act administrativ asimilat, în sensul art. 2 alin. (2) cu referire la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, respectiv refuzul pârâtei de a rezolva cererea reclamantei, instanța de contencios administrativ competentă să soluționeze litigiul în fond se determină în funcție de rangul autorității publice pârâte emitente a refuzului contestat de către reclamantă, respectiv Primăria Municipiului București care este o autoritate publică locală.

Pe cale de consecință, competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București – autoritate publică locală – revine, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București. Pentru considerentele arătate, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum și prevederile art. 304 pct. 3, art. 312 alin. (1), (2) și (3) și art. 313 C. proc. civ., urmează a fi admis recursul declarat , cu consecința casării sentinței atacate și a trimiterii cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București împotriva sentinței civile nr. 4280 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2010.