ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4847/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamanta SC S.E.A.C.I.D. SRL a solicitat suspendarea executării în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 a deciziei de impunere nr. FBV din 23 februarie 2011, a procesului verbal din data de 22 februarie 2011 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. FBV 159 din 23 februarie 2011 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, arătând că actele contestate au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 152 alin. (6) C. fisc. Referitor la obligația de a plăti cauțiunea, reclamanta a arătat că se află în imposibilitate de plată, deoarece a fost notificată de către instituțiile la care are deschise conturi bancare privind refuzul la plată a instrumentelor bancare având ca destinație taxe judiciare de timbru.

Prin sentința nr. 154/2011-PCA din 11 iulie 2011, Curtea de Apel Oradea a respins cererea de suspendare formulată de petenta SC S.E.A.C.I.D. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov. Pentru a pronunța această sentință, Curtea de apel a reținut în esență că deși instanța a stabilit, în sarcina reclamantei, obligația de plată a unei cauțiuni în sumă de 73.210 lei, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, situație în care nu se mai impune analizarea pe fond a motivelor invocate în cererea de suspendare. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta SC S.E.I.A.D. SRL solicitând să fie casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare.

In motivele de recurs se arată că deși a arătat în fata instanței de fond, prin actele depuse, că dreptul societății de a efectua plăți cu destinația taxă judiciară de timbru sau cauțiune, a fost suprimat prin efectul actelor administrative contestate, totuși instanța de fond a dispus respingerea cererii de suspendare pentru neplata cauțiunii. Recurenta susține că hotărârea atacată este nulă, întrucât instanța de fond nu a examinat efectiv susținerile reclamantei, întrucât acțiunea a fost respinsă fără să fi fost examinată pe fond, tocmai întrucât nemotivat în sentința s-au reținut doar normele interne.

S-a mai arătat în motivele de recurs că sentința atacată este netemeinică, întrucât instanța de la CEDO s-a pronunțat în repetate rânduri în sensul că instituirea unor taxe judiciare sau cauțiuni oneroase în sarcina justițiabililor , astfel cum s-a întâmplat și în cazul reclamantei, reprezintă o încălcare a dreptul oricărei persoane ca cererea sa să fie efectiv examinată. Examinând sentința prin prisma criticilor formulate de recurentă, dar și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Obiectul cererii formulate în cauză îl constituie suspendarea executării unor acte administrativ-fiscala Potrivit art. 215 alin. (2) teza finală din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care reglementează această procedură, „Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei". Rezultă, așadar, că - pentru suspendarea executării unui act administrativ fiscal - pe lângă condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la inițierea procedurii de anulare a actului administrativ, la existența unui caz bine justificat și la iminența producerii unei pagube, este necesară plata unei cauțiuni.

Criticile recurentei-reclamante în sensul că instanța de fond nu a analizat susținerile referitoare la imposibilitatea de a plăti cauțiunea, sunt nefondate, întrucât prima instanța în mod corect a reținut că, deși reclamanta a arătat că se află în imposibilitate de plată deoarece au fost notificați de către instituțiile la care au deschise conturi bancare privind refuzul la plată a instrumentelor bancare, în cauză au fost încălcate prevederile dispozițiilor art. 215 alin. (2) din O.G. 92/2003. Această condiție prevăzute de art. 215 din O.G. nr. 92/2003 este obligatorie, plata cauțiunii nefiind lăsată la aprecierea instanței de judecată, care are posibilitatea de a dispune numai cu privire la cuantumul acesteia, în limita prevăzută de dispozițiile legale citate, neputând dispune scutirea de plată.

Plata cauțiunii este o condiție de admisibilitate a cererii de suspendare, reprezentând o garanție să asigure executarea cel puțin parțială a debitului creanței bugetare. Fată de cele arătate, cum recurenta-reclamantă nu a făcut dovada depunerii cauțiunii stabilite de prima instanță, în mod corect a procedat aceasta respingând cererea de suspendare a executării, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se soluția criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de SC S.E.A.C.I.D.SRL împotriva sentinței nr. 154/2011-PCA din 11 iulie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.