ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 459/2013

Asupra recursului de față:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei.

Prin

încheierea de ședință din data de 19 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr.

1723/59/2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și

fiscală, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de D.I. prin care a

solicitat eliberarea cauțiunii în sumă de 7.396 RON pe care a consemnat-o la

C.E.C. la dispoziția Curții de Apel Timișoara în Dosar nr. 1723/59/2011, cu

recipisa de consemnare nr. 770650/1 din data de 28 decembrie 2011.

Curtea a reținut că în raport cu dispozițiile

art. 723 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "cauțiunea se eliberează

celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză

nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea

termenului de 30 de zile de la data care, prin hotărâre irevocabilă, s-a

pronunțat fondul cauzei. (...)" și cu faptul că în cauză nu s-a făcut

dovada soluționării cauzei, pe fond, cererea este inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamantul D.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul reclamant a susținut în esență că

în mod greșit prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 723

1

alin. (3) C. proc. civ., întrucât în cazul de față cererea de suspendare a fost

respinsă irevocabil și deci executarea actelor administrative nefiind

suspendată, cauțiunea depusă în scopul garantării sumelor stabilite cu titlu de

obligații fiscale prin actele administrative a căror executare nu a fost

suspendată, nu se justifică

Justiție.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile,

constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

În mod greșit instanța de fond a respins

cererea recurentului reclamant D.I. privind restituirea cauțiunii în cuantum de

7.396 RON plătită cu recipisa nr. 770650/1 din 28 decembrie 2011, în Dosarul

nr. 1723/59/2011.

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la

dosarul cauzei, cauțiunea a fost constituită în temeiul dispozițiilor art. 215

alin. (2) C. proc. fisc., fiind depusă dovada achitării acesteia în vederea

soluționării cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 7298/1

din 30 iunie 2011 emisă de DGFP Timiș, în baza Raportului de inspecție fiscală

nr. 7298 din 30 iunie 2011 întocmit de Activitatea de inspecție fiscală din

cadrul DGFP Timiș, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații

suplimentare în cuantum de 739.537 RON.

Cererea de suspendare a executării a fost

formulată în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, solicitându-se suspendarea executării actelor

administrative fiscale atacate până la pronunțarea instanței de fond și a fost

soluționată irevocabil, prin Decizia nr. 1687 din 29 martie 2012, Înalta Curte

de Casație și Justiție, admițând recursul a casat hotărârea atacată și a

respins cererea de suspendare ca neîntemeiată.

În motivarea încheierii din 19 iunie 2012

prin care a fost respinsă cererea de restituire a cauțiunii, instanța a invocat

incidența în cauză a dispozițiilor art. 723

1

C. proc. civ. potrivit

cărora, cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra

acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata

despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data

la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei.

Curtea apreciază că invocarea acestor dispoziții

procedurale în motivarea respingerii cererii de restituire a cauțiunii achitate

în conformitate cu dispozițiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. este eronată,

având în vedere natura juridică a litigiului supus judecății respectiv un

litigiu de contencios administrativ-fiscal care se supune regulilor de

procedură stabilite prin Legea nr. 554/2004 modificată și completată, ale cărei

dispoziții se completează cu dreptul comun, în condițiile stabilite de art. 28

din lege, respectiv cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt

incompatibile specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice pe

de o parte și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe

de altă parte, compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă urmând a

fi stabilită de către instanță, cu prilejul soluționării cauzei.

Dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 stabilesc întinderea efectelor suspendării actelor administrative,

numai în cazul admiterii acțiunii formulate de persoana vătămată stabilind că

neintroducerea unei acțiunii în anularea actului în termen de 60 de zile,

determinând încetarea de drept a suspendării fără nici o formalitate.

Astfel fiind, în cazul respingerii acțiunii,

executarea actelor administrative nefiind suspendată, cauțiunea depusă în cauză

în scopul garantării sumelor stabilite cu titlu de obligații fiscale prin

actele administrative a căror executare nu a fost suspendată nu se justifică.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 14

alin. (7) din lege, pot fi formulate cereri succesive de suspendare a

executării acelorași acte administrative în temeiul dispozițiilor art. 14 alin.

(1) singura condiție impusă, fiind aceea ca motivele să fie diferite.

În raport cu aceste dispoziții legale, apare

cu evidență că nu este incompatibilă aplicarea dispozițiilor art. 723

1

C. proc. civ. cu litigiile de contencios fiscal, având ca obiect suspendarea

executării reglementată de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, întrucât s-ar crea o situație inechitabilă pentru reclamantul a cărui

cerere de suspendare a fost respinsă și care nu își va putea recupera cauțiunea

achitată conform dispozițiilor art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., fiind în

imposibilitate de a mai formula o nouă cerere de suspendare în condițiile art.

14 alin. (7) din lege.

Ori, o astfel de situație nu poate fi

acceptată întrucât ar fi încălcate cerințele dreptului la un proces echitabil

prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

drept care include și dreptul de acces la instanță.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că

recursul formulat în cauză este fondat în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) și (3) C. proc. civ., îl va admite și va modifica încheierea atacată,

pronunțată la data de 19 iunie 2012 către Curtea de Apel Timișoara, secția de

contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. nr. 1723/59/2011, în sensul

că va admite cererea de restituire a cauțiunii în sumă de 7.396 RON, consemnată

cu recipisa nr. 770650/1 din 28 decembrie 2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.I. împotriva

încheierii din 19 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică hotărârea atacată în sensul că

admite cererea de restituire a cauțiunii în sumă de 7.396 RON, consemnată în

Dosarul nr. 1723/59/2011 al Curții de Apel Timișoara cu recipisa nr. 770650/1

din 28 decembrie 2011.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30

ianuarie 2013.

Procesat

de GGC - CL