ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4452/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta S.A.E. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Timiș să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. 6791 din 06 iulie 2012, emisă de pârâtă, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale din care 2.463.633 lei - TVA suplimentar de plată, 741.061 lei - majorări de întârziere și 369.545 lei - penalități de întârziere, până la pronunțarea instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 525 din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de suspendare, hotărârea fiind modificată prin admiterea recursului declarat de reclamantă, prin decizia civilă nr. 4948 din 11 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispunându-se admiterea cererii și suspendarea executării deciziei de impunere nr. 6791 din 6 iulie 2012, până la pronunțarea instanței de fond.

În cauza de față, reclamanta a solicitat restituirea cauțiunii consemnată la dispoziția Curții de Apel Timișoara în vederea soluționării cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal. Prin Încheierea din 6 iunie 2013 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta S.A.E., prin care solicita restituirea cauțiunii în cuantum de 100.000 lei consemnată cu recipisa CEC de consemnare din 18 septembrie 2012, eliberată de C.E.C. Bank - Sucursala Timișoara. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că ar fi necesar ca, în speță, reclamanta să dovedească soluționarea irevocabilă a acțiunii în anularea actului administrativ fiscal, iar nu doar a cererii de suspendare a executării acestuia, probă ce nu a fost făcută, iar din evidențele instanței, din aplicația informatică E.C.R.I.S.

rezultă că acțiunea în anularea deciziei de impunere nr. 6791 din 6 iulie 2012 nu a fost soluționată irevocabil, ci se află în curs de judecată la Curtea de Apel Timișoara. Împotriva Încheierii din 6 iunie 2013 reclamanta S.A.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului reclamanta arată că instanța de fond a omis să observe că, teza a doua a art. 723 1 alin. (3) C. proc. civ. prevede în sensul că, cu toate acestea, cauțiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate. Recurenta precizează că partea adversă a menționat că nu a formulat cerere pentru plata de despăgubiri.

Prin urmare, condiția cerută de teza a doua este îndeplinită, astfel că nu există nici un impediment de la restituirea de îndată a cauțiunii. Pe de altă parte, dat fiind obiectul cauzei a cărei suspendare a fost solicitată, este evident că o asemenea cerere nici nu ar putea fi admisibilă în condițiile în care eventualul prejudiciu este acoperit prin dobânzile și penalitățile de întârziere care curg și în situația în care executarea actului administrativ a fost suspendată. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 723 1 alin. (3) C. proc. civ.: „Cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauțiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate”. În cazul actelor administrativ fiscale cauțiunea se plătește în vederea soluționării cererii de suspendare, având în vedere caracterul executoriu, din oficiu, al actului administrativ. Cauțiunea nu reprezintă o garanție a creditorilor ci, este o măsură care se dispune în vederea suspendării actului administrativ.

Cum cererea de suspendare a fost soluționată și având în vedere prevederile art. 723 1 teza a II-a C. proc. civ., se constată că în mod greșit prima instanță a respins cererea de restituire a cauțiunii. În cauză sunt incidente prevederile art. 723 1 alin. (3) C. proc. civ., teza a doua, text potrivit căruia cauțiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate. Din adresa aflată la fila 7 a dosarului de fond rezultă că Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara nu a formulat cerere pentru plata de despăgubiri în temeiul art. 723 1 alin. (3) C. proc. civ. Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege sus menționat, deoarece nu a fost formulată cerere pentru plata unei despăgubiri.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 723 1 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința în sensul că va admite cererea de restituire a cauțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta S.A.E. împotriva Încheierii din 06 iunie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite cererea de restituire a cauțiunii în sumă de 100.000 lei achitată în baza recipisei de consemnare din 18 septembrie 2012 emisă de C.E.C.B. formulată de reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2014.