ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4452/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamanta S.A.E. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.

Timiș să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. 6791 din 06

iulie 2012, emisă de pârâtă, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații

fiscale din care 2.463.633 lei - TVA suplimentar de plată, 741.061 lei -

majorări de întârziere și 369.545 lei - penalități de întârziere, până la

pronunțarea instanței de fond.

Prin

sentința civilă nr. 525 din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara a

respins cererea de suspendare, hotărârea fiind modificată prin admiterea

recursului declarat de reclamantă, prin decizia civilă nr. 4948 din 11 aprilie 2013

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispunându-se admiterea cererii și

suspendarea executării deciziei de impunere nr. 6791 din 6 iulie 2012, până la

pronunțarea instanței de fond.

În

cauza de față, reclamanta a solicitat restituirea cauțiunii consemnată la

dispoziția Curții de Apel Timișoara în vederea soluționării cererii de suspendare

a executării actului administrativ fiscal.

Prin

Încheierea din 6 iunie 2013 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta S.A.E., prin

care solicita restituirea cauțiunii în cuantum de 100.000 lei consemnată cu

recipisa CEC de consemnare din 18 septembrie 2012, eliberată de C.E.C. Bank -

Sucursala Timișoara.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că ar fi necesar ca, în

speță, reclamanta să dovedească soluționarea irevocabilă a acțiunii în anularea

actului administrativ fiscal, iar nu doar a cererii de suspendare a executării

acestuia, probă ce nu a fost făcută, iar din evidențele instanței, din

aplicația informatică E.C.R.I.S. rezultă că acțiunea în anularea deciziei de

impunere nr. 6791 din 6 iulie 2012 nu a fost soluționată irevocabil, ci se află

în curs de judecată la Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva

Încheierii din 6 iunie 2013 reclamanta S.A.E. a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea recursului reclamanta arată că instanța de fond a omis să observe că,

teza a doua a art. 723

1

alin. (3) C. proc. civ. prevede în sensul

că, cu toate acestea, cauțiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată

declară în mod expres că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru

prejudiciile cauzate.

Recurenta

precizează că partea adversă a menționat că nu a formulat cerere pentru plata de

despăgubiri. Prin urmare, condiția cerută de teza a doua este îndeplinită, astfel

că nu există nici un impediment de la restituirea de îndată a cauțiunii.

Pe

de altă parte, dat fiind obiectul cauzei a cărei suspendare a fost solicitată,

este evident că o asemenea cerere nici nu ar putea fi admisibilă în condițiile

în care eventualul prejudiciu este acoperit prin dobânzile și penalitățile de

întârziere care curg și în situația în care executarea actului administrativ a

fost suspendată.

Examinând

cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru

a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Potrivit

art. 723

1

alin. (3) C. proc. civ.: „Cauțiunea se eliberează celui

care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a

formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea

termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a

soluționat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauțiunea se eliberează de îndată,

dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea părții

adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate”.

În

cazul actelor administrativ fiscale cauțiunea se plătește în vederea soluționării

cererii de suspendare, având în vedere caracterul executoriu, din oficiu, al

actului administrativ.

Cauțiunea

nu reprezintă o garanție a creditorilor ci, este o măsură care se dispune în

vederea suspendării actului administrativ.

Cum

cererea de suspendare a fost soluționată și având în vedere prevederile art. 723

1

teza a II-a C. proc. civ., se constată că în mod greșit prima instanță a respins

cererea de restituire a cauțiunii.

În

cauză sunt incidente prevederile art. 723

1

alin. (3) C. proc. civ., teza

a doua, text potrivit căruia cauțiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată

declară în mod expres  că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri

pentru prejudiciile cauzate.

Din

adresa aflată la fila 7 a dosarului de fond rezultă că Direcția Generală a

Finanțelor Publice Timișoara nu a formulat cerere pentru plata de despăgubiri

în temeiul art. 723

1

alin. (3) C. proc. civ.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de textul de lege sus menționat, deoarece nu a fost formulată cerere pentru

plata unei despăgubiri.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile

art. 723

1

alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul,

va modifica sentința în sensul că va admite cererea de restituire a cauțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanta S.A.E. împotriva Încheierii din 06 iunie 2013 a Curții de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că admite cererea de restituire a cauțiunii în sumă de

100.000 lei achitată în baza recipisei de consemnare din 18 septembrie 2012

emisă de C.E.C.B. formulată de reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2014.