ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1071/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1071/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
Obiectul acțiunii și soluția
instanței de fond.
Prin sentința nr. 144/CA/2009-P.I.
din 19 august 2009, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC H.F. SRL
Oradea, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Bihor – A.F.P.M. Oradea, prin care
solicită suspendarea executării deciziei de impunere nr. 809 din 29 octombrie 2008,
a dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 134648
din 29 octombrie 2008 și a deciziei de impunere nr. 54 din 11 mai 2009, prin
care s-a respins contestația formulată împotriva deciziei de impunere nr. 809
din 29 octombrie 2008, emise de către pârâtă.
1.2. Pentru a pronunța această sentință,
prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Suspendarea executării actului
administrativ se poate dispune în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 numai
dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: 1) un caz bine justificat, în
sensul existenței unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de
care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit
căruia actul administrativ este executoriu din oficiu [(art. 2 lit. t); 2)]
prevenirea unei pagube iminente, a unui prejudiciu material viitor dar
previzibil cu evidență, sau a unei perturbări previzibile grave a funcționării
unei autorități publice ori a unui serviciu public [(art. 2 lit. ș)].
Cele două condiții, prin tonul lor
restrictiv și imperativ, denotă caracterul lor de excepție al măsurii
suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea
efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului
atacat, care să fie de natură a argumenta existența unui „caz bine justificat”
și a „iminenței producerii pagubei”.
De asemenea, arată prima instanță,
reglementând instituția suspendării executării actului administrativ, prin art.
14 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a dorit să-l apere pe cel ce se
consideră vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim, împotriva
unei pagube care cu greu ar putea fi acoperită, chiar și în condițiile în care
actul administrativ ar fi anulat.
Or, se arată în considerentele
sentinței recurate, motivele de nelegalitate a actului administrativ atacat,
invocate de reclamantă, potrivit cărora cheltuielile de transport și cazare
pentru salariați sunt deductibile doar în baza ordinului de deplasare, care
este un document justificativ, fără a fi nevoie sa se atașeze alte documente
justificative privind aceste cheltuieli, nu sunt de natură a crea o îndoială
serioasă în privința legalității acestuia, aceste aspecte putând face obiectul
analizei în cadrul soluționării pe fond a acțiunii în anulare a deciziilor de
impunere, iar nu în contextul unei cereri de suspendare a executării acestuia.
De asemenea, reține prima instanță,
urmează a face analiza dosarului de fond și criticile reclamantei privind cota
de impozitare sau modul de calcul al penalităților și majorărilor de
întârziere.
Concluzionează prima instanță că,
întrucât nu este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, iar
această condiție, conform art. 14 din Legea nr. 554/204, trebuie să fie
întrunită cumulativ cu cea referitoare la paguba iminentă, această din urmă
condiție nu se mai impune a fi analizată.
Recursul formulat de reclamanta
SC H.F. SRL.
Motive de recurs întemeiate pe
dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă consideră că în
mod nejustificat și nelegal instanța de fond a respins cererea de suspendare a
executării actelor administrativ-fiscale atacate, deși aceasta se încadra în
prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004.
2.1. În speță există un caz bine
justificat, întrucât există o îndoială cu privire la legalitatea actelor emise
de organul fiscal:
- invocarea de către organul de
inspecție fiscală a faptului că ordinele de deplasare (delegație) nu reprezintă
documente justificative pentru înregistrarea în contabilitate a operațiunilor
economico-financiare, în sensul prevederilor art. 6 din Legea contabilității nr.
82/1991 este neîntemeiată, deoarece potrivit O.M.F.P. nr. 1752/2005 „din punct
de vedere contabil, efectuarea operațiunii economico-financiare este probată de
orice document în care se consemnează aceasta”;
- cheltuielile efectuate cu
deplasarea sunt cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil;
- nivelul cheltuielilor cu cazarea
acordată salariaților a fost cel stabilit de H.G. nr. 518/1995;
- organul fiscal s-a prevalat de
chestiuni de formă și procedură;
- calculul datoriei s-a făcut
retroactiv, cu încălcarea principiului producerii efectelor juridice numai
pentru viitor.
2.2. Există pericolul producerii
unei pagube iminente, executarea silită iminentă ar afecta grav activitatea
societății, sumele stabilite prin actele atacate fiind deosebit de mari
raportat la situația financiară a societății.
II. Considerentele instanței de
recurs.
Recursul este nefondat.
În mod corect, instanța de fond a
constatat neîndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de
dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, pentru
suspendarea executării actului administrativ în raport de caracterul de
excepție a măsurii de la principiul legalității actului administrativ.
Cazul bine justificat nu este
îndeplinit în cauză, deoarece toate motivele invocate de recurenta-reclamantă
țin de soluționarea fondului pricinii.
Aparența de nelegalitate nu este
demonstrată.
Criticile aduse actului
administrativ-fiscal nu pot fi combătute decât prin analiza fiecărui document
de decontare a cheltuielilor, ceea ce nu se poate realiza pe calea sumară
prevăzută de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/ 2004, modificată și completată.
În mod legal, dată fiind
constatarea neîndeplinirii condiției „cazului bine justificat”, judecătorul
fondului nu a mai analizat și cea de-a doua condiție, având în vedere că
acestea trebuie întrunite cumulativ.
Prin neîndeplinirea uneia dintre
condiții devine inutilă analizarea celei de-a doua, astfel încât nici în calea
de atac a recursului instanța nu mai consideră necesar a se pronunța și cu
privire la condiția „pagubei iminente”.
Față de acestea, nefiind
întrunite motive de recurs invocate în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.
proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și
completată, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
reclamanta SC H.F. SRL Oradea împotriva sentinței nr. 144/CA/2009-P.I. din 19
august 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 25 februarie 2010.