ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1241/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Instanța de fond 1. Acțiunea reclamantului Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul I.D., în contradictoriu cu pârâții U.T., Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Colegiul Central de Onoare al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a solicitat suspendarea executării hotărârii nr. 1/2009 a Colegiului Central de Onoare al Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, hotărârea nr. 36 din 07 iulie 2008 a Senatului U.T. Cluj Napoca și a deciziei nr. 16735 din 07 iulie 2008 a Rectorului U.T. din Cluj Napoca. În susținerea cererii sale, reclamantul I.D.

a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă constând în paguba care s-ar produce atât în patrimoniul contestatorului cât și în activitatea intimatei U.T. din Cluj, prin lipsirea acesteia de un cadru didactic care se bucură de recunoaștere profesională pe plan intern și extern. 2. Soluția primei instanțe Prin încheierea de ședință din data de 3 decembrie 2010, Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că din analiza dispoziției art. 15 din Legea nr. 554/2004, rezultă că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condiției privind existența unei împrejurări legate de starea de fapt sau de drept care să creeze o serioasă îndoială asupra legalității actelor administrative atacate.

Concluzionând, instanța de fond, a constatat că nu există nici o îndoială serioasă asupra legalității hotărârii nr. 1/2009 a Colegiului Central de Onoare al Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, hotărârii nr. 36 din 07 iulie 2008 a Senatului U.T. Cluj Napoca și a deciziei nr. 16735 din 07 iulie 2008 a Rectorului U.T. din Cluj Napoca, acestea fiind emise cu respectarea condițiilor legale. II. Instanța de recurs 1. Criticile reclamantului Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul I.D., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că prima instanță nu a avut un rol activ în soluționarea cauzei și identificarea adevărului, în sensul art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., deoarece nu s-au luat în considerare înscrisurile care au detaliat capetele de cerere depuse la termenele din 22 octombrie 2010 și 3 decembrie 2010, care ar fi dovedit existența cazului bine justificat, ce putea conduce la admiterea cererii de suspendare executare formulată. A arătat recurentul că din analiza procedurii specifice de învățământ superior reiese că atât la numirea, dar și la destituirea/concedierea profesorilor universitari este necesar avizul Ministerului de resort, care în cazul său nu a existat.

S-a învederat că a ridicat excepția de nelegalitate a hotărârii Senatului nr. 34 din 24 iunie 2008 de numire a comisiei de cercetare disciplinară prealabilă, iar în privința hotărârii nr. 1 din 2009 a Colegiului Central de Onoare al Ministerului Educației s-au invocat mai multe aspecte de nelegalitate, privind posibilitatea notării cu numere întregi cu două zecimale, conform art. 148 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, aplicarea sistemului de evaluare ECTS conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 288/2004, neefectuarea unei cercetări prealabile legale, întrucât Comisia de cercetare nu a fost numită de angajator, încălcându-se art. 267 alin. (2) C. muncii și i s-a încălcat dreptul la apărare, nerespectându-se prevederile art. 267 alin. (3) și (4) și art. 266 C. muncii.

Recurentul a mai susținut că hotărârea nr. 36 din 7 iulie 2008 a Senatului U.T. Cluj Napoca este emisă cu exces de putere, deoarece se întemeiază pe un referat al Consiliului Facultății de Automatică și Calculatoare și nu pe un referat al Comisiei de Cercetare Disciplinară prealabilă, ignorându-se prevederile art. 116 și 123 alin. (1) din Legea nr. 128/1996. În privința deciziei 16735 din 7 iulie 2008 a Rectorului U.T. Cluj Napoca s-a arătat că nu este semnată de angajator și nu are la bază o cercetare prealabilă veritabilă, Comisia de cercetare nu a fost legal numită și a avut o componență nelegală, bazându-se pe o hotărâre a Senatului adoptată cu abuz de putere, care la rândul său s-a întemeiat pe o hotărâre a Consiliului Facultății și nu a Comisiei de cercetare prealabilă.

2. Apărările intimaților Intimații Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și U.T. Cluj Napoca au depus la dosar întâmpinări, în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ. prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând încheierea criticată, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare: Prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din 3 decembrie 2010 Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare a hotărârii nr. 1/2009 a Colegiului Central de Onoare al Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a hotărârii nr. 36 din 7 iulie 2008 a Senatului U.T.

Cluj Napoca și a deciziei nr. 16735 din 7 iulie 2008 a Rectorului U.T. din Cluj Napoca privind măsurile disciplinare luate împotriva petiționarului I.D., constatând că respectivele acte administrative s-au emis cu respectarea cerințelor de fond și de formă, precum și a competențelor prevăzute de lege. Actele administrativ fiscale se bucură de prezumția de legalitate, bazată la rândul său pe prezumțiile de veridicitate și autenticitate, ceea ce motivează caracterul executoriu „ex officio” al actelor administrative. Suspendarea executării este o măsură de excepție, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 15 din Legea contenciosului administrativ, pe care recurentul – reclamant și-a întemeiat cererea de suspendare, suspendarea unui act administrativ se poate dispune pentru motivele prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, dacă a fost sesizată instanța competentă cu cererea de anulare a actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat. Art. 2 lit. t) din Legea 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a constatat în mod corect că în speță nu erau îndeplinite toate condițiile legale, pentru a se putea proceda la suspendarea actelor administrative invocate de recurentul – reclamant I.D. Recurentul – reclamant nu a dovedit existența unui caz bine justificat, în sensul dispozițiilor art. 15, coroborat cu art. 14 și art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Fără a antama fondul dreptului dedus judecății, Curtea de Apel București a constatat corect că aparența dreptului nu este în favoarea recurentului, deoarece actele aparținând intimaților, a căror suspendare s-a solicitat, s-au emis cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, precum și a competenței ce revine acestora.

Împrejurările invocate de recurent, în susținerea cererii de suspendare urmează a fi analizate în cadrul acțiunii în anularea actelor administrative, deoarece privesc probleme de legalitate a emiterii acestora, care nu pot fi verificate decât cu ocazia cercetării fondului dreptului. Pe de altă parte, acestea reprezintă simple afirmații ale recurentului și aprecieri proprii, care nu sunt de natură să creeze o serioasă îndoială cu privire la corectitudinea actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat. Cu toate că neîndeplinirea condiției „cazului bine justificat” este de natură prin ea însăși să conducă la respingerea cererii de suspendare, se constată că nici cea de a doua condiție, a „pagubei iminente” nu a fost probată de recurent, în sensul prevăzut de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554, adică al iminenței producerii unui prejudiciu viitor.

Simplele afirmații ale recurentului, cum că executarea actelor administrative a căror suspendare a solicitat-o este de natură să-i provoace un prejudiciu material însemnat și iminent nu face dovada îndeplinirii cerinței „pagubei iminente”, așa cum este definită această noțiune de art. 14 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât nu s-au depus înscrisuri care să probeze eventuala lipsă a resurselor financiare necesare întreținerii proprii sau a unui minor ori a altei persoane pe care recurentul ar avea obligația legală să o întrețină, contractarea unor credite bancare, lipsa altor mijloace materiale de subzistență, etc. 4. Soluția instanței de recurs Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Curtea va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.D. împotriva încheierii de ședință din data de 3 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2011.