ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1241/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1241/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Instanța de fond
Acțiunea reclamantului
Prin cererea înregistrată
pe rolul Curții de Apel București, reclamantul I.D., în contradictoriu cu pârâții
U.T., Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Colegiul Central
de Onoare al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a solicitat
suspendarea executării hotărârii nr. 1/2009 a Colegiului Central de Onoare al
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, hotărârea nr. 36
din 07 iulie 2008 a Senatului U.T. Cluj Napoca și a deciziei nr. 16735 din 07
iulie 2008 a Rectorului U.T. din Cluj Napoca.
În susținerea cererii
sale, reclamantul I.D. a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de
art. 14 din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă constând în paguba care s-ar produce
atât în patrimoniul contestatorului cât și în activitatea intimatei U.T. din Cluj,
prin lipsirea acesteia de un cadru didactic care se bucură de recunoaștere profesională
pe plan intern și extern.
Soluția primei instanțe
Prin încheierea de ședință
din data de 3 decembrie 2010, Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare
ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că din analiza dispoziției art.
15 din Legea nr. 554/2004, rezultă că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii
condiției privind existența unei împrejurări legate de starea de fapt sau de drept
care să creeze o serioasă îndoială asupra legalității actelor administrative atacate.
Concluzionând, instanța
de fond, a constatat că nu există nici o îndoială serioasă asupra legalității hotărârii
nr. 1/2009 a Colegiului Central de Onoare al Ministerul Educației, Cercetării,
Tineretului și Sportului, hotărârii nr. 36 din 07 iulie 2008 a Senatului U.T. Cluj
Napoca și a deciziei nr. 16735 din 07 iulie 2008 a Rectorului U.T. din Cluj Napoca,
acestea fiind emise cu respectarea condițiilor legale.
II. Instanța de recurs
Criticile reclamantului
Împotriva acestei încheieri
a declarat recurs reclamantul I.D., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie,
arătând că prima instanță nu a avut un rol activ în soluționarea cauzei și identificarea
adevărului, în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., deoarece nu s-au luat în
considerare înscrisurile care au detaliat capetele de cerere depuse la termenele
din 22 octombrie 2010 și 3 decembrie 2010, care ar fi dovedit existența cazului
bine justificat, ce putea conduce la admiterea cererii de suspendare executare formulată.
A arătat recurentul că
din analiza procedurii specifice de învățământ superior reiese că atât la numirea,
dar și la destituirea/concedierea profesorilor universitari este necesar avizul
Ministerului de resort, care în cazul său nu a existat.
S-a învederat că a ridicat
excepția de nelegalitate a hotărârii Senatului nr. 34 din 24 iunie 2008 de numire
a comisiei de cercetare disciplinară prealabilă, iar în privința hotărârii nr. 1
din 2009 a Colegiului Central de Onoare al Ministerului Educației s-au invocat mai
multe aspecte de nelegalitate, privind posibilitatea notării cu numere întregi cu
două zecimale, conform art. 148 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, aplicarea sistemului
de evaluare ECTS conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 288/2004, neefectuarea
unei cercetări prealabile legale, întrucât Comisia de cercetare nu a fost numită
de angajator, încălcându-se art. 267 alin. (2) C. muncii și i s-a încălcat dreptul
la apărare, nerespectându-se prevederile art. 267 alin. (3) și (4) și art. 266 C.
muncii.
Recurentul a mai susținut
că hotărârea nr. 36 din 7 iulie 2008 a Senatului U.T. Cluj Napoca este emisă cu
exces de putere, deoarece se întemeiază pe un referat al Consiliului Facultății
de Automatică și Calculatoare și nu pe un referat al Comisiei de Cercetare Disciplinară
prealabilă, ignorându-se prevederile art. 116 și 123 alin. (1) din Legea nr. 128/1996.
În privința deciziei 16735
din 7 iulie 2008 a Rectorului U.T. Cluj Napoca s-a arătat că nu este semnată de
angajator și nu are la bază o cercetare prealabilă veritabilă, Comisia de cercetare
nu a fost legal numită și a avut o componență nelegală, bazându-se pe o hotărâre
a Senatului adoptată cu abuz de putere, care la rândul său s-a întemeiat pe o hotărâre
a Consiliului Facultății și nu a Comisiei de cercetare prealabilă.
Apărările intimaților
Intimații Ministerul Educației,
Cercetării, Tineretului și Sportului și U.T. Cluj Napoca au depus la dosar întâmpinări,
în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ. prin care au solicitat respingerea recursului
ca nefondat.
Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Analizând încheierea criticată,
ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente,
Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după
cum se va arăta în continuare:
Prin încheierea pronunțată
la termenul de judecată din 3 decembrie 2010 Curtea de Apel București a respins
cererea de suspendare a hotărârii nr. 1/2009 a Colegiului Central de Onoare al Ministerul
Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a hotărârii nr. 36 din 7 iulie
2008 a Senatului U.T. Cluj Napoca și a deciziei nr. 16735 din 7 iulie 2008 a Rectorului
U.T. din Cluj Napoca privind măsurile disciplinare luate împotriva petiționarului
I.D., constatând că respectivele acte administrative s-au emis cu respectarea cerințelor
de fond și de formă, precum și a competențelor prevăzute de lege.
Actele administrativ fiscale
se bucură de prezumția de legalitate, bazată la rândul său pe prezumțiile de veridicitate
și autenticitate, ceea ce motivează caracterul executoriu „ex officio” al actelor
administrative. Suspendarea executării este o măsură de excepție, care nu se poate
aplica decât dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din
Legea nr. 554/2004.
Conform art. 15 din Legea
contenciosului administrativ, pe care recurentul – reclamant și-a întemeiat cererea
de suspendare, suspendarea unui act administrativ se poate dispune pentru motivele
prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv numai în cazuri bine justificate
și pentru prevenirea unei pagube iminente, dacă a fost sesizată instanța competentă
cu cererea de anulare a actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.
Art. 2 lit. t) din Legea
554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de
starea de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității
actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor
și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități
publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.
Prima instanță a constatat
în mod corect că în speță nu erau îndeplinite toate condițiile legale, pentru a
se putea proceda la suspendarea actelor administrative invocate de recurentul –
reclamant I.D.
Recurentul – reclamant
nu a dovedit existența unui caz bine justificat, în sensul dispozițiilor art. 15,
coroborat cu art. 14 și art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Fără a antama fondul dreptului
dedus judecății, Curtea de Apel București a constatat corect că aparența dreptului
nu este în favoarea recurentului, deoarece actele aparținând intimaților, a căror
suspendare s-a solicitat, s-au emis cu respectarea condițiilor de fond și de formă
prevăzute de lege, precum și a competenței ce revine acestora.
Împrejurările invocate
de recurent, în susținerea cererii de suspendare urmează a fi analizate în cadrul
acțiunii în anularea actelor administrative, deoarece privesc probleme de legalitate
a emiterii acestora, care nu pot fi verificate decât cu ocazia cercetării fondului
dreptului. Pe de altă parte, acestea reprezintă simple afirmații ale recurentului
și aprecieri proprii, care nu sunt de natură să creeze o serioasă îndoială cu privire
la corectitudinea actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat.
Cu toate că neîndeplinirea
condiției „cazului bine justificat” este de natură prin ea însăși să conducă la
respingerea cererii de suspendare, se constată că nici cea de a doua condiție, a
„pagubei iminente” nu a fost probată de recurent, în sensul prevăzut de art. 2
lit. ș) din Legea nr. 554, adică al iminenței producerii unui prejudiciu viitor.
Simplele afirmații ale
recurentului, cum că executarea actelor administrative a căror suspendare a solicitat-o
este de natură să-i provoace un prejudiciu material însemnat și iminent nu face
dovada îndeplinirii cerinței „pagubei iminente”, așa cum este definită această noțiune
de art. 14 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât nu s-au depus înscrisuri
care să probeze eventuala lipsă a resurselor financiare necesare întreținerii proprii
sau a unui minor ori a altei persoane pe care recurentul ar avea obligația legală
să o întrețină, contractarea unor credite bancare, lipsa altor mijloace materiale
de subzistență, etc.
Soluția instanței de
recurs
Constatând că sentința
atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau de modificare prevăzute
de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Curtea va respinge
recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de I.D. împotriva încheierii de ședință din data de 3 decembrie 2010 a Curții de
Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 2 martie 2011.