Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.11.2010
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3665/2010

HOTĂRÂRE
03.11.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3665/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 septembrie 2009, SC M.T.S. SA, prin reprezentant A.S.P. M.T.S. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC M.I. SRL și C. SPRL anularea contractului de vânzare- cumpărare a imobilului înscris în CF Turia, încheiat între pârâte și autentificat din 12 mai 2008 de B.N.P. D.E.A. Prin întâmpinarea depusă la 20 octombrie 2009 pârâta SC M.I. SRL a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al administratorului special A.S.P. M.T.S. SA a SC M.T.S. SA. Prin sentința civilă nr. 1617/C din 9 noiembrie 2009, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția lipsei calității de reprezentant legal al SC M.T.S.

SA a administratorului special A.S.P. M.T.S. SA și, pe cale de consecință, a anulat cererea. Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că față de dispozițiile art. 20 alin. (1) lit. h), art. 79, art. 80 și art. 81 din Legea nr. 85/2006, atribuțiile de reprezentare a societății în susținerea unor acțiuni de tipul celei de față aparțin administratorului judiciar și nu special. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel societatea comercială reclamantă prin administratorul special dar nu l-a timbrat, astfel că cererea a fost anulată ca netimbrată prin decizia nr. 23/Ap. din 16 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Brașov. Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs societatea comercială reclamantă prin administratorul special, invocându-se nelegalitatea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, acțiunea formulată este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, normă aplicabilă și în apel. A formulat totodată, apărări pe fond privind obiectul cererii de chemare în judecată. Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, aplicând dispozițiile art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 137 C. proc. civ. și la art. 161 C. proc. civ., a pus în discuție excepția lipsei calității de reprezentant legal al S.C. MTS S.A., a administratorului special A.S.P. M.T.S. SA Târgu- Secuiesc. Astfel, susnumita are calitatea de administrator special al debitoarei SC M.T.S. SA fiind desemnată, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 85/2006.

Din analiza acestui text de lege rezultă că administratorul special reprezintă interesele societății și ale acționarilor debitorului și participă la procedură pe seama debitorului, iar după ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator, mandatul administratorului special reducându-se la reprezentarea intereselor acționarilor și limitat la atribuțiile cuprinse în alin. (2) al art. 18 din Legea nr. 85/2006. Potrivit acestui text de lege, administratorul special, printre alte atribuții legate strict de desfășurarea procedurii de faliment, participă, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acțiunilor prevăzute la art. 79 și art. 80 din lege.

Or, constatând că odată cu deschiderea procedurii, ridicarea de drept a dreptului de administrare și numirea administratorului judiciar, mandatul administratorului special, față de textul suscitat, s-a redus la atribuțiile cuprinse în aceste dispoziții legale și că obiectul acțiunii de față nu se încadrează în cele prevăzute de art. 79 și art. 80 din Legea nr. 85/2006, iar A.S.P. M.T.S. SA Târgu- Secuiesc nu și-a dovedit calitatea de reprezentant legal nici la fond, nici în recurs, deși potrivit art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 161 alin. (1) C. proc. civ. i s-a pus în vedere, urmează a se da eficiență alin. (2) al aceluiași articol și, pe cale de consecință, cererea de recurs va fi anulată.

D E C I D E Admite excepția lipsei calității de reprezentant legal a A.S.P. M.T.S. SA Târgu- Secuiesc- pentru recurenta- reclamantă SC M.T.S. SA, și, pe cale de consecință: Anulează cererea de recurs formulată împotriva deciziei nr. 23/Ap. din 16 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2188/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 26 iunie 2009 inițial sub nr. 5825/62/2009 și ulterior sub nr. 7445/62/2009 pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanta
ÎCCJ 2010-11-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3625/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 10 septembrie 2009 pe rolul Tribunalului Brașov, A.S.P. SC M.T.S. SA a formulat, în numele SC M.T.S. SA, în contradic
ÎCCJ 2010-03-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1856/2010
a părților proprietari ai imobilului în litigiu iar contractul de vânzare - cumpărare a cărei anulare a fost cerută a fost încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 cu SC R. SRL Brașov, cu bună credință. La termenul din 29 septembrie 2009 cont
ÎCCJ 2010-12-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4310/2010
Ședința publică de la 9 decembrie 2010 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 12225 din 30 octombrie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost
ÎCCJ 2009-12-03
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3219/2009
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la 30 decembrie 2008 contestatoarea SC M. SA Târgu Secuiesc, prin administrator special Asociația S.P.M. SA, re
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă