ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6934/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6934/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la data de 10 decembrie 2009,

reclamantul B.A.Ș. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român,

reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, să se constate că reclamantul

împreună cu părinții săi au fost victimele măsurilor administrative cu caracter

politic și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 75.000 RON cu titlu de

daune morale, în temeiul Legii nr. 221/2009.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat

că, în anul 1952 tatăl său a fost declarat chiabur și a fost obligat să predea

toate bunurile imobile, fiind considerat dușman al societății. Pentru casa de

locuit s-au impus dări care nu au putut fi onorate, astfel încât casa a fost

vândută de stat. Tatălui reclamantului i s-a impus de către securitate să nu

părăsească domiciliul. În lipsa mijloacelor de subzistență, familia a fost

nevoită să apeleze la ajutorul rudelor și cunoscuților din sat, fiind supusă

oprobriului public.

Prin Sentința civilă

nr. 732 din 02 iulie 2010, Tribunalul Covasna a admis în parte acțiunea, a

constatat caracterul politic al măsurilor la care au fost supuși antecesorii

reclamantului, B.Ș. și B.I., precum și însuși reclamantul B.A.Ș., iar Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Covasna a fost obligat să plătească reclamantului suma de 12.000 RON cu

titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de părinții săi și de el

personal în urma măsurilor de persecuție la care au fost supuși aceștia. Au

fost respinse restul pretențiilor până la concurența sumei de 75.000 RON

solicitate prin acțiune, iar pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului

suma de 600 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

În considerentele

sentinței s-a reținut că, potrivit probelor administrate, începând cu anul 1949

tatăl reclamantului a figurat pe lista de chiaburi, pentru că a folosit și a

exploatat brațe de muncă străine.

Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității a atestat că tatăl reclamantului

figurează ca având un dosar informativ, din studierea dosarului menționat

reieșind că acesta a fost încadrat în categoria chiaburilor.

Din declarația

martorului L.V. prima instanță a reținut că tatăl reclamantului a fost

calificat drept chiabur și în consecință a fost considerat dușman de clasă,

întreaga familie având domiciliul obligatoriu impus în localitatea Odjula. De

asemenea, martorul L.L. a confirmat persecuțiile politice la care au fost

supuși membrii familiei reclamantului: stabilirea unor impozite enorme,

excluderea copiilor de la școală și în acest fel îngrădirea dreptului la o

educație care să le asigure un nivel de trai decent, confiscarea animalelor și

a bunurilor, precum și evacuarea din casă pentru a se instala miliția.

În temeiul art. 4

alin. (4) din Legea nr. 221/2009, tribunalul a constatat caracterul politic al

măsurilor la care au fost supuși reclamantul și părinții săi, iar în raport de

art. 4 alin. (2) din aceeași lege a reținut că se impune acordarea acelorași

despăgubiri, ca și în cazul persoanelor care au fost condamnate.

Împotriva sentinței a

declarat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

susținând că, din probele administrate în cauză, nu rezultă că familiei B. i

s-ar fi stabilit domiciliul obligatoriu în perioada 1952 - 1955, iar preluarea

terenurilor nu reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic dispusă

ca urmare a unor atitudini de împotrivire față de regimul comunist, nefiind

aplicată doar familiei reclamantului, ci tuturor cetățenilor care dețineau în

proprietate suprafețe de pământ mai mari de 25 ari. În motivarea apelului s-a

mai susținut că Legea nr. 221/2009 nu poate constitui temei pentru acordarea

daunelor morale în cazul măsurilor administrative cu caracter politic.

Apelantul a formulat critici și în ceea ce privește cuantumul daunelor morale

acordate de prima instanță.

Prin Decizia nr.

129/Ap din 12 octombrie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a

admis apelul, a schimbat în tot sentința și a respins acțiunea reclamantului.

În considerentele

acestei decizii, instanța de apel a reținut că Legea nr. 221/2009 a prevăzut

posibilitatea acordării de despăgubiri pentru prejudiciile morale suferite,

atât în cazul condamnărilor, cât și în cazul măsurilor administrative cu

caracter politic. S-a mai reținut în motivarea deciziei că legiuitorul, prin

art. 1 alin. (2) și 4 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, a instituit

posibilitatea ca instanța să constate caracterul politic al unor măsuri, dacă

prin faptele care au stat la baza lor s-a urmărit unul dintre scopurile

prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea

calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru

infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost

dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și

persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de

răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări

și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările

ulterioare.

În cauză, reclamantul

nu a dovedit nicio măsură administrativă cu caracter politic, în sensul art. 4

alin. (2) din Legea nr. 221/2009, respectiv, nu s-a făcut dovada unor fapte

prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1)

din O.U.G. nr. 214/1999.

Din probele

administrate în cauză nu rezultă că împotriva părinților reclamantului s-au

luat măsuri cu caracter politic ca o consecință a unor fapte de împotrivire la

regimul totalitar sau de apărare a valorilor democratice. Pierderea locurilor

de muncă, confiscarea unor bunuri mobile sau imobile, includerea în categoria

"chiaburilor" și alte persecuții din perioada regimului comunist nu

constituie măsuri administrative cu caracter politic în sensul art. 2 alin. (1)

din O.U.G. nr. 214/1999. Nu toate restricțiile și suferințele oamenilor din

perioada regimului comunist fac obiectul reparațiilor prevăzute de Legea nr.

221/2009, ci doar cele strict și limitativ prevăzute de legiuitor. Sub acest

aspect, interpretarea primei instanțe este incorectă, deoarece nu se ține cont

de cele mai importante reguli de interpretare a normei juridice aplicate,

precum interpretarea istorică, teleologică și gramaticală

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,

reclamantul B.A.Ș., invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs invocat, recurentul arată că, din economia dispozițiilor

Legii nr. 221/2009 și din interpretarea logică și teleologică a acestora

rezultă că beneficiază de dreptul la despăgubiri morale și materiale toate

persoanele care au fost supuse unor măsuri cu caracter politic, atât cele

condamnate cât și cele care au suferit măsuri administrative cu caracter

politic. Aceste măsuri vizează persoanele care s-au împotrivit sub diverse

forme regimului comunist și care au suferit, ca urmare a acestor fapte,

consecințe penale sau administrative, producătoare de prejudicii materiale și

morale. În cazul părinților reclamantului, împotrivirea a constat în refuzul

acestora de a intra în CAP, motiv pentru care au fost declarați chiaburi pentru

a li se confisca averea.

Recurentul mai arată

că măsura luată împotriva familiei sale, prin modalitatea în care a fost pusă

în aplicare - declararea ca fiind chiaburi, urmată de confiscarea terenurilor,

a mașinilor agricole, a casei de locuit, împiedicarea părinților de a realiza

venituri și expunerea familiei la condiții mizere de trai - a avut un impact

psihologic și emoțional negativ, care a produs traume serioase.

Prin întâmpinare,

intimatul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, solicită

respingerea recursului ca nefondat. Intimatul consideră că decizia instanței de

apel este legală, acțiunea în despăgubiri formulată de reclamant neavând temei

legal. Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 Curtea Constituțională a

constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale,

astfel încât aceste dispoziții legale și-au încetat efectele. Intimatul mai

arată că reclamantul nu a dovedit nicio măsură administrativă cu caracter

politic, în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, respectiv nu s-a

făcut dovada unor fapte prin care să se fi urmărit unul din scopurile prevăzute

la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.

Examinând decizia

civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și având în vedere

argumentele susținute de intimat în apărare, Înalta Curte reține următoarele:

Legea nr. 221/2009

are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor

care au suferit condamnări cu caracter politic sau față de care au fost luate

măsuri administrative asimilate condamnărilor politice în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989.

Acest act normativ

adoptat după aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999 a

completat cadrul legislativ existent referitor la acordarea reparațiilor morale

și materiale destinate a repara prejudiciile suportate de victimele regimului

totalitar.

Scopul legii rezultă

și din expunerea de motive a actului normativ ce a însoțit proiectul legii în

procesul de legiferare, care nu distinge între condamnații politic și

persoanele față de care s-au luat măsuri administrative cu caracter politic,

incluzând în noțiunea generică de "condamnați" ambele categorii de

victime ale totalitarismului.

Măsurile

administrative cu caracter politic sunt definite prin art. 3 din lege, în care

sunt enumerate și actele normative în baza cărora s-au dispus, iar potrivit

art. 4 alin. (2) pot fi asimilate acestora și alte măsuri administrative decât

cele al căror caracter politic este prevăzut expres - cu condiția de a se

constata caracterul politic al acestora de către instanță.

În acest sens, textul

prevede că: "Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative,

altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de

judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin.

(3) se aplică în mod corespunzător".

Potrivit art. 1 alin.

(3), aplicabil și în cazul măsurilor administrative, ca urmare a normei de

trimitere din partea finală a art. 4 alin. (2); "Constituie, de asemenea,

condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală,

dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la

art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de

luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni

săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse,

din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care

au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a

regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare".

Scopurile la care se

referă art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 sunt:

a) exprimarea

protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste,

precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;

b) susținerea sau

aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;

c) propaganda pentru

răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea

împotrivirii față de aceasta;

c

1

)

acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist;

d) respectarea drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea

drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;

e) înlăturarea

măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de

limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de

origine socială.

În cadrul acțiunii

formulate reclamantul a susținut că a suferit împreună cu părinții săi

consecințele declarării acestora ca fiind chiaburi, măsură care a avut ca

urmare pierderea tuturor bunurilor, expunerea familiei la sărăcie, privațiuni

și umilințe.

Situația de fapt

descrisă în motivarea acțiunii nu a fost contestată, însă instanța de apel a

apreciat că includerea părinților reclamantului în categoria chiaburilor și

persecuțiile ulterioare nu constituie măsuri cu caracter politic în sensul art.

2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, întrucât nu rezultă că acestea au fost

aplicate ca urmare a unor fapte de împotrivire la regimul totalitar sau de

apărare a valorilor democratice.

Înalta Curte

consideră că această concluzie a instanței de apel nu are corespondent în

realitatea istorică, fiind de notorietate faptul că în categoria

"chiaburilor" erau incluse persoanele care dețineau anumite suprafețe

de teren și unelte agricole și care refuzau să aducă de bună-voie aceste bunuri

în cooperativele de producție și să accepte astfel pierderea dreptului de

proprietate funciară prin cooperativizarea. Or, refuzul de a se supune planului

de cooperativizare reprezintă atât o modalitate de promovare a dreptului de

proprietate individuală, în opoziție cu proprietatea colectivă impusă de

regimul comunist, în sensul art. 2 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 214/1999,

dar și o formă de exprimare a protestului împotriva abuzului de putere din

partea celor care au deținut puterea politică, în sensul prevăzut la lit. a) a

aceluiași articol.

În consecință, în

temeiul art. art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, raportat la art. 2 alin.

(1) lit. a) și d) din O.U.G. nr. 214/1999, Înalta Curte constată că declararea

ca chiaburi a părinților reclamantului, cu toate consecințele negative ale unei

asemenea calificări, constituie măsură administrativă cu caracter politic, ce

conferă reclamantului dreptul de a solicita acordarea daunelor morale prevăzute

de Legea nr. 221/2009.

În ceea ce privește

efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010,

invocate de pârât prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Într-adevăr, prin

Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.

Of. nr. 761/15.11.2010, au fost declarate neconstituționale prevederile art. 5

alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, care reglementau dreptul

la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de persoanele condamnate

politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut

obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.

Contrar, însă,

susținerilor intimatului pârât, Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010 nu produce niciun efect în privința dreptului reclamantului la

despăgubiri, cât timp a intervenit după pronunțarea hotărârii din apel (12

octombrie 2010).

Dacă s-ar aplica

decizia Curții Constituționale (care nu a fost urmată de intervenția

legislativului în armonizarea dispoziției declarate neconstituționale cu legea

fundamentală), instanța de recurs ar fi lipsită, în totalitate, de

posibilitatea de a analiza legalitatea deciziei recurate din perspectiva

normelor legale avute în vedere de instanțele anterioare și în vigoare la data

pronunțării lor, cu consecința previzibilă și, bineînțeles, defavorabilă pentru

reclamant, de respingere a acțiunii.

Or, aceasta ar

însemna o ingerință în dreptul de acces al reclamantului la un tribunal,

ingerință care nu asigură un raport rezonabil de proporționalitate între scopul

urmărit, de ordin patrimonial, pentru stat, și mijloacele alese.

Aplicarea deciziei

Curții în faza procesuală a recursului, cu soluția previzibilă enunțată mai

sus, l-ar lipsi practic pe reclamant și în absența oricărei culpe procesuale

din partea sa, de posibilitatea obținerii unei hotărâri irevocabile favorabile

(dacă este cazul), în baza căreia să-și poată valorifica dreptul la

despăgubiri.

Pe de altă parte,

aplicarea deciziei Curții Constituționale în această fază procesuală ar avea

drept consecință și încălcarea dreptului la nediscriminare. În esență, acest

drept, recunoscut de art. 14 din Convenție, protejează persoanele fizice și

juridice aflate în situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament

diferit, în legătură cu drepturile și libertățile pe care Convenția le

recunoaște (în speță, cu dreptul de acces la instanță, prevăzut la art. 6).

Textul de lege impune

să se cerceteze, pentru a se vedea dacă există discriminare, dacă tratamentele

diferențiate sunt aplicate unor situații analoge sau comparabile, dacă

discriminarea are o justificare obiectivă și rezonabilă, respectiv dacă

urmărește un scop legitim și respectă un raport rezonabil de proporționalitate

între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru realizarea lui.

Or, însăși Curtea

Constituțională a constatat, în considerentele Deciziei nr. 1354/2010, că, prin

limitarea despăgubirilor, conform O.U.G. nr. 62/2010, se creează premisele unei

discriminări între persoane care, deși se află în situații obiectiv identice,

beneficiază de un tratament juridic diferit.

Prin prisma

argumentului de interpretare a fortiori ("cu atât mai mult"), care

presupune ideea că o normă de drept poate fi aplicată la o situație concretă,

neprevăzută în ipoteza acesteia, dacă motivele care au fost avute în vedere la

adoptarea normei se regăsesc cu și mai multă putere în situația respectivă,

neacordarea niciunei despăgubiri persoanelor interesate, care, la data

pronunțării Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, declanșaseră procedura

judiciară, creează un tratament discriminatoriu în raport cu cei care, la

aceeași dată, beneficiau de o hotărâre irevocabilă, putându-se bucura de

despăgubirile recunoscute printr-o asemenea hotărâre.

Aplicarea deciziei

sus-menționate, proceselor aflate în curs, determină o discriminare în ipoteza

a două acțiuni introduse la aceeași dată, de către persoane aflate în situații

identice (din punctul de vedere al drepturilor conferite prin actul normativ

menționat), dintre care una este soluționată prin hotărâre irevocabilă, iar

cealaltă nu este soluționată, aflându-se în faza apelului sau recursului, din

motive care nu au legătură cu atitudinea procesuală a reclamantului

(încărcătura instanțelor, termene lungi ș.a.).

Pentru toate

argumentele prezentate anterior, nu se poate ține seama, în soluționarea cauzei

de față, de Decizia nr. 1358/2010, cu rezultatul pretins de pârât, privind

respingerea acțiunii ca urmare a aplicării acestei decizii.

În concluzie,

constatând că instanța de apel a reținut în mod greșit că reclamantul nu are

calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de daune morale, iar ca urmare

a acestei soluții, deși a înlăturat în mod corect una dintre criticile

apelantului pârât, stabilind că Legea nr. 221/2009 recunoaște posibilitatea acordării

daunelor morale și în cazul măsurilor administrative cu caracter politic, a

lăsat neexaminate celelalte critici din apelul pârâtului privind cuantumul

acestor daune, în temeiul art. 312 alin. (5) și art. 313 C. proc. civ. se

impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul B.A.Ș. împotriva Deciziei nr. 129/Ap din 12 octombrie

2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia

civilă atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 octombrie 2011.