ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 325/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 325/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului
penal de față;
Analizând actele și
lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală
nr. 171/F din 8 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și
pentru cauze cu minori și de familie, a respins excepția inadmisibilității
plângerii invocată de intimatul L.S.N.
A respins, ca
nefondată, plângerea formulată de petentul M.G.
A obligat petentul la
plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe
rolul Curții de Apel București la data de 10 martie 2010, petentul M.G. a
formulat plângere împotriva rezoluției nr. 79/II/2/2010 din data de 5 februarie
2010 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
București pronunțată în dosarul nr. 1471/P/2008 al Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel București.
În motivarea
plângerii s-a arătat, cu privire la activitatea infracțională, că prin decizia
nr. 2 din 22 mai 2002 petentului M.G. i s-a desfăcut contractul de muncă,
hotărâre atacată în instanță, iar prin decizia nr. 757/2003 a Curții de Apel
București, s-a anulat decizia nr. 2/2002, reintegrarea subsemnatului în postul
avut anterior desfacerii contractului de muncă și obligarea CS B.T. SA la plata
drepturilor salariale cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă până
la reintegrarea efectivă.
În Ordonanța din 15
septembrie 2008, dată în dosarul nr. 2293/P/2004, s-au reținut următoarele:
La data de 1 august
2003, persoana vătămată M.G. a formulat plângere penală împotriva mai multor
persoane din cadrul CS B.T. SA sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz
în serviciu și nerespectarea hotărârilor judecătorești.
Prin Ordonanța nr.
2293/P/2004 din data de 17 februarie 2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria
Sectorului 1 a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.I.
pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 83 din Legea nr. 168/1999, precum
și neînceperea urmăririi penale față de aceeași persoană pentru săvârșirea
infracțiunii prev. de art. 84 din Legea nr. 168/1999.
Prin ordonanța nr.
1255/II-1/2005 din data de 25 mai 2005, a fost admisă plângerea formulată de
persoana vătămată și a fost infirmată ordonanța nr. 2293/P/2004 din data de 17
februarie 2005.
Ulterior, prin
rezoluția nr. 2293/P/2004 din 30 noiembrie 2005 s-a dispus scoaterea de sub
urmărire penală a învinuitului B.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de
art. 83 din Legea nr. 168/1999, neînceperea urmăririi penale față de aceeași
persoană pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 84 din Legea nr.
168/1999, art. 246 C. pen. și art. 290 C. pen., precum și neînceperea urmăririi
penale față de făptuitorii R.L., P.C. și D.M. pentru săvârșirea infracțiunilor
prev. de art. 83, art. 84 din Legea nr. 168/1999, art. 246 și art. 290 C. pen.
Prin sentința penală
nr. 2039 din 3 octombrie 2006, Judecătoria Sectorului 1 a desființat rezoluția
menționată și a trimis cauza la Parchet pentru a se adopta o soluție și cu
privire la L.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 83 din
Legea nr. 168/1999, art. 246 și art. 290 C. pen.
Prin rezoluția nr.
2293/P/2004 din data de 11 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria
Sectorului 1, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul L.S.
sub aspectul săvârșirii infracțiunilor menționate, soluția infirmată prin
rezoluția nr. 2898/II-1/2008 din data de 9 septembrie 2008 a prim-procurorului
Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, dată fiind nerespectarea
normelor privind competența după calitatea persoanei, făptuitorul L.S. fiind
avocat, în cadrul Baroului București, încă din anul 1999.
S-a dispus declinarea
competenței de soluționare a cauzei care a făcut obiectul dosarului nr.
2293/P/2004 în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Prin rezoluția nr.
79/II-2/2010 din 5 februarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 2701, s-a dispus
respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de petent împotriva
ordonanței din 29 septembrie 2008 adoptată în dosarul nr. 1471/P/2008 al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
S-a constatat că prin
ordonanța din 29 septembrie 2008, adoptată în dosarul nr. 1471/P/2008 al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus, în baza art. 10
lit. c) și d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de L.S.N.,
avocat în cadrul baroului București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.
de art. 290, art. 246 C. pen. și art. 83, art. 84 din Legea nr. 68/1999, s-a
dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe
B.I. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București în
vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.
de art. 83 și art. 84 din Legea nr. 68/1999 și art. 246 și art. 290 alin. (1)
C. pen.
S-a reținut că prin
sentința nr. 2039/2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, a fost admisă
plângerea formulată de numitul M.G. și desființarea rezoluției emisă de
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, față de numitul L. nu a fost
adoptată o soluție.
Dosarul a fost
înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, dată fiind calitatea
de avocat, spre competentă soluționare.
Din actele
premergătoare, s-a constatat că L.S. și-a îndeplinit obligațiile în limitele
mandatului încredințat de către SC B. SA, așa încât în sarcina acestuia nu au
putut fi reținute infracțiunile prev. de art. 83 și art. 84 din Legea nr.
168/1999.
Împotriva rezoluției
nr. 1471/P/2008 în baza dispozițiilor art. 278/1 C. proc. pen. a formulat
plângere petiționarul M.G. fiind nemulțumit de faptul că procurorul nu a dat
dovadă de rol activ.
Reține instanța de
fond că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică cât
timp actele premergătoare efectuate în cauză nu au evidențiat aspecte de natură
penală în activitatea desfășurată de intimatul L.S.N.
De asemenea, instanța
de fond a considerat că excepția inadmisibilității plângerii formulată de
intimat nu este întemeiată, din plângerea formulată de petiționar reieșind că
atacă rezoluția nr. 1471/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
București și nu rezoluția de respingere a plângerii dată de Procurorul General
al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Împotriva acestei
sentințe, în termen legal, a formulat recurs petiționarul M.G., solicitând
casarea sentinței penale și trimiterea cauzei la parchet pentru reluarea urmăririi
penale considerând că intimatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor
invocate.
Critica adusă nu este
fondată.
Analizând legalitatea
și temeinicia sentinței recurate, sub aspectul motivelor de recurs invocate cât
și din oficiu, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., sub toate celelalte
aspecte, reține Înalta Curte că recursul declarat de petiționar nu este fondat
urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Soluția de neîncepere
a urmăririi penale dată de intimat sub aspectul infracțiunilor prev. de art.
290 alin. (1) C. pen., art. 246 C. pen., art. 83 și art. 84 din Legea 168/1999,
dispusă prin rezoluția nr. 1471/P/208 din 29 septembrie 2008 a Parchetului de
pe lângă Curtea de Apel București și menținută de instanța de fond prin
sentința atacată, este legală și temeinică.
Din actele
premergătoare efectuate în cauză rezultă că prin decizia nr. 757 din 15 mai
2003 a Curții de Apel București s-a dispus anularea deciziei nr. 2 din 22 mai
2002 emisă de CS B.T. SA, reintegrarea petiționarului în postul avut anterior
desfacerii contractului de muncă și obligarea CS B.T. SA la plata drepturilor
salariale cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă până la
reintegrarea efectivă.
Reține Înalta Curte
că împrejurarea că intimatul a fost desemnat de CS B.T. SA să aducă la
îndeplinire respectiva decizie de reîncadrare în muncă nu poate atrage
răspunderea penală a acestuia întrucât dispozițiile art. 85 din Legea 168/1999
califică subiectul activ al infracțiunilor prevăzute de art. 83 și art. 84,
respectiv „ să fie persoanele care aveau obligația de a dispune plata
salariilor sau după caz, reintegrarea salariatului respectiv”.
Or, faptul că
intimatul, în calitate de avocat, a participat la discuții și a fost însărcinat
cu aducerea la îndeplinire a deciziei de reintegrare în muncă nu poate fi
subiect activ al acestor infracțiuni.
Nici infracțiunea
prev. de art. 246 C. pen. nu poate fi reținută în sarcina intimatului, așa cum
corect a reținut și instanța de fond cât timp avocatul nu este funcționar
public, calitate pe care trebuie să o aibă subiectul activ al acestei
infracțiuni.
Cu privire la
infracțiunea prev. de art. 290 C. pen., s-a constatat că această infracțiune nu
este imputată intimatului, fapt pentru care instanța de fond nu a supus-o
analizei.
Reținând că soluția
pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, Înalta Curte urmează
ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat
recursul declarat de petiționar.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de petiționarul M.G. împotriva sentinței penale nr.
171/F din 8 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și
pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul
petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 31 ianuarie 2011.