ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 325/2011

Asupra recursului penal de față; Analizând actele și lucrările din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 171/F din 8 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins excepția inadmisibilității plângerii invocată de intimatul L.S.N. A respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.G. A obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 10 martie 2010, petentul M.G. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 79/II/2/2010 din data de 5 februarie 2010 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pronunțată în dosarul nr. 1471/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În motivarea plângerii s-a arătat, cu privire la activitatea infracțională, că prin decizia nr. 2 din 22 mai 2002 petentului M.G. i s-a desfăcut contractul de muncă, hotărâre atacată în instanță, iar prin decizia nr. 757/2003 a Curții de Apel București, s-a anulat decizia nr. 2/2002, reintegrarea subsemnatului în postul avut anterior desfacerii contractului de muncă și obligarea CS B.T. SA la plata drepturilor salariale cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă până la reintegrarea efectivă. În Ordonanța din 15 septembrie 2008, dată în dosarul nr. 2293/P/2004, s-au reținut următoarele: La data de 1 august 2003, persoana vătămată M.G. a formulat plângere penală împotriva mai multor persoane din cadrul CS B.T.

SA sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și nerespectarea hotărârilor judecătorești. Prin Ordonanța nr. 2293/P/2004 din data de 17 februarie 2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 83 din Legea nr. 168/1999, precum și neînceperea urmăririi penale față de aceeași persoană pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 84 din Legea nr. 168/1999. Prin ordonanța nr. 1255/II-1/2005 din data de 25 mai 2005, a fost admisă plângerea formulată de persoana vătămată și a fost infirmată ordonanța nr. 2293/P/2004 din data de 17 februarie 2005. Ulterior, prin rezoluția nr. 2293/P/2004 din 30 noiembrie 2005 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.I.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 83 din Legea nr. 168/1999, neînceperea urmăririi penale față de aceeași persoană pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 84 din Legea nr. 168/1999, art. 246 C. pen. și art. 290 C. pen., precum și neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii R.L., P.C. și D.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 83, art. 84 din Legea nr. 168/1999, art. 246 și art. 290 C. pen. Prin sentința penală nr. 2039 din 3 octombrie 2006, Judecătoria Sectorului 1 a desființat rezoluția menționată și a trimis cauza la Parchet pentru a se adopta o soluție și cu privire la L.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 83 din Legea nr. 168/1999, art. 246 și art. 290 C. pen.

Prin rezoluția nr. 2293/P/2004 din data de 11 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul L.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor menționate, soluția infirmată prin rezoluția nr. 2898/II-1/2008 din data de 9 septembrie 2008 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, dată fiind nerespectarea normelor privind competența după calitatea persoanei, făptuitorul L.S. fiind avocat, în cadrul Baroului București, încă din anul 1999. S-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei care a făcut obiectul dosarului nr. 2293/P/2004 în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin rezoluția nr. 79/II-2/2010 din 5 februarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 2701, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de petent împotriva ordonanței din 29 septembrie 2008 adoptată în dosarul nr. 1471/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. S-a constatat că prin ordonanța din 29 septembrie 2008, adoptată în dosarul nr. 1471/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus, în baza art. 10 lit. c) și d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de L.S.N., avocat în cadrul baroului București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 290, art. 246 C. pen. și art. 83, art. 84 din Legea nr. 68/1999, s-a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe B.I.

în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 83 și art. 84 din Legea nr. 68/1999 și art. 246 și art. 290 alin. (1) C. pen. S-a reținut că prin sentința nr. 2039/2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, a fost admisă plângerea formulată de numitul M.G. și desființarea rezoluției emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, față de numitul L. nu a fost adoptată o soluție. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, dată fiind calitatea de avocat, spre competentă soluționare. Din actele premergătoare, s-a constatat că L.S. și-a îndeplinit obligațiile în limitele mandatului încredințat de către SC B. SA, așa încât în sarcina acestuia nu au putut fi reținute infracțiunile prev. de art. 83 și art. 84 din Legea nr. 168/1999.

Împotriva rezoluției nr. 1471/P/2008 în baza dispozițiilor art. 278/1 C. proc. pen. a formulat plângere petiționarul M.G. fiind nemulțumit de faptul că procurorul nu a dat dovadă de rol activ. Reține instanța de fond că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică cât timp actele premergătoare efectuate în cauză nu au evidențiat aspecte de natură penală în activitatea desfășurată de intimatul L.S.N. De asemenea, instanța de fond a considerat că excepția inadmisibilității plângerii formulată de intimat nu este întemeiată, din plângerea formulată de petiționar reieșind că atacă rezoluția nr. 1471/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și nu rezoluția de respingere a plângerii dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petiționarul M.G., solicitând casarea sentinței penale și trimiterea cauzei la parchet pentru reluarea urmăririi penale considerând că intimatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor invocate. Critica adusă nu este fondată. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., sub toate celelalte aspecte, reține Înalta Curte că recursul declarat de petiționar nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Soluția de neîncepere a urmăririi penale dată de intimat sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., art. 246 C. pen., art. 83 și art. 84 din Legea 168/1999, dispusă prin rezoluția nr. 1471/P/208 din 29 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și menținută de instanța de fond prin sentința atacată, este legală și temeinică. Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că prin decizia nr. 757 din 15 mai 2003 a Curții de Apel București s-a dispus anularea deciziei nr. 2 din 22 mai 2002 emisă de CS B.T. SA, reintegrarea petiționarului în postul avut anterior desfacerii contractului de muncă și obligarea CS B.T. SA la plata drepturilor salariale cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă până la reintegrarea efectivă.

Reține Înalta Curte că împrejurarea că intimatul a fost desemnat de CS B.T. SA să aducă la îndeplinire respectiva decizie de reîncadrare în muncă nu poate atrage răspunderea penală a acestuia întrucât dispozițiile art. 85 din Legea 168/1999 califică subiectul activ al infracțiunilor prevăzute de art. 83 și art. 84, respectiv „ să fie persoanele care aveau obligația de a dispune plata salariilor sau după caz, reintegrarea salariatului respectiv”. Or, faptul că intimatul, în calitate de avocat, a participat la discuții și a fost însărcinat cu aducerea la îndeplinire a deciziei de reintegrare în muncă nu poate fi subiect activ al acestor infracțiuni. Nici infracțiunea prev. de art. 246 C. pen. nu poate fi reținută în sarcina intimatului, așa cum corect a reținut și instanța de fond cât timp avocatul nu este funcționar public, calitate pe care trebuie să o aibă subiectul activ al acestei infracțiuni.

Cu privire la infracțiunea prev. de art. 290 C. pen., s-a constatat că această infracțiune nu este imputată intimatului, fapt pentru care instanța de fond nu a supus-o analizei. Reținând că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de petiționar. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.G. împotriva sentinței penale nr. 171/F din 8 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2011.