ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 325/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 325/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

penal de față;

Analizând actele și

lucrările din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 171/F din 8 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins excepția inadmisibilității

plângerii invocată de intimatul L.S.N.

A respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul M.G.

A obligat petentul la

plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe

rolul Curții de Apel București la data de 10 martie 2010, petentul M.G. a

formulat plângere împotriva rezoluției nr. 79/II/2/2010 din data de 5 februarie

2010 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București pronunțată în dosarul nr. 1471/P/2008 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București.

În motivarea

plângerii s-a arătat, cu privire la activitatea infracțională, că prin decizia

nr. 2 din 22 mai 2002 petentului M.G. i s-a desfăcut contractul de muncă,

hotărâre atacată în instanță, iar prin decizia nr. 757/2003 a Curții de Apel

București, s-a anulat decizia nr. 2/2002, reintegrarea subsemnatului în postul

avut anterior desfacerii contractului de muncă și obligarea CS B.T. SA la plata

drepturilor salariale cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă până

la reintegrarea efectivă.

În Ordonanța din 15

septembrie 2008, dată în dosarul nr. 2293/P/2004, s-au reținut următoarele:

La data de 1 august

2003, persoana vătămată M.G. a formulat plângere penală împotriva mai multor

persoane din cadrul CS B.T. SA sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz

în serviciu și nerespectarea hotărârilor judecătorești.

Prin Ordonanța nr.

2293/P/2004 din data de 17 februarie 2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria

Sectorului 1 a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.I.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 83 din Legea nr. 168/1999, precum

și neînceperea urmăririi penale față de aceeași persoană pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 84 din Legea nr. 168/1999.

Prin ordonanța nr.

1255/II-1/2005 din data de 25 mai 2005, a fost admisă plângerea formulată de

persoana vătămată și a fost infirmată ordonanța nr. 2293/P/2004 din data de 17

februarie 2005.

Ulterior, prin

rezoluția nr. 2293/P/2004 din 30 noiembrie 2005 s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală a învinuitului B.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de

art. 83 din Legea nr. 168/1999, neînceperea urmăririi penale față de aceeași

persoană pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 84 din Legea nr.

168/1999, art. 246 C. pen. și art. 290 C. pen., precum și neînceperea urmăririi

penale față de făptuitorii R.L., P.C. și D.M. pentru săvârșirea infracțiunilor

prev. de art. 83, art. 84 din Legea nr. 168/1999, art. 246 și art. 290 C. pen.

Prin sentința penală

nr. 2039 din 3 octombrie 2006, Judecătoria Sectorului 1 a desființat rezoluția

menționată și a trimis cauza la Parchet pentru a se adopta o soluție și cu

privire la L.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 83 din

Legea nr. 168/1999, art. 246 și art. 290 C. pen.

Prin rezoluția nr.

2293/P/2004 din data de 11 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Sectorului 1, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul L.S.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor menționate, soluția infirmată prin

rezoluția nr. 2898/II-1/2008 din data de 9 septembrie 2008 a prim-procurorului

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, dată fiind nerespectarea

normelor privind competența după calitatea persoanei, făptuitorul L.S. fiind

avocat, în cadrul Baroului București, încă din anul 1999.

S-a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei care a făcut obiectul dosarului nr.

2293/P/2004 în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin rezoluția nr.

79/II-2/2010 din 5 februarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 2701, s-a dispus

respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de petent împotriva

ordonanței din 29 septembrie 2008 adoptată în dosarul nr. 1471/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

S-a constatat că prin

ordonanța din 29 septembrie 2008, adoptată în dosarul nr. 1471/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus, în baza art. 10

lit. c) și d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de L.S.N.,

avocat în cadrul baroului București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.

de art. 290, art. 246 C. pen. și art. 83, art. 84 din Legea nr. 68/1999, s-a

dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe

B.I. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București în

vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.

de art. 83 și art. 84 din Legea nr. 68/1999 și art. 246 și art. 290 alin. (1)

C. pen.

S-a reținut că prin

sentința nr. 2039/2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, a fost admisă

plângerea formulată de numitul M.G. și desființarea rezoluției emisă de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, față de numitul L. nu a fost

adoptată o soluție.

Dosarul a fost

înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, dată fiind calitatea

de avocat, spre competentă soluționare.

Din actele

premergătoare, s-a constatat că L.S. și-a îndeplinit obligațiile în limitele

mandatului încredințat de către SC B. SA, așa încât în sarcina acestuia nu au

putut fi reținute infracțiunile prev. de art. 83 și art. 84 din Legea nr.

168/1999.

Împotriva rezoluției

nr. 1471/P/2008 în baza dispozițiilor art. 278/1 C. proc. pen. a formulat

plângere petiționarul M.G. fiind nemulțumit de faptul că procurorul nu a dat

dovadă de rol activ.

Reține instanța de

fond că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică cât

timp actele premergătoare efectuate în cauză nu au evidențiat aspecte de natură

penală în activitatea desfășurată de intimatul L.S.N.

De asemenea, instanța

de fond a considerat că excepția inadmisibilității plângerii formulată de

intimat nu este întemeiată, din plângerea formulată de petiționar reieșind că

atacă rezoluția nr. 1471/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București și nu rezoluția de respingere a plângerii dată de Procurorul General

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a formulat recurs petiționarul M.G., solicitând

casarea sentinței penale și trimiterea cauzei la parchet pentru reluarea urmăririi

penale considerând că intimatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor

invocate.

Critica adusă nu este

fondată.

Analizând legalitatea

și temeinicia sentinței recurate, sub aspectul motivelor de recurs invocate cât

și din oficiu, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., sub toate celelalte

aspecte, reține Înalta Curte că recursul declarat de petiționar nu este fondat

urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Soluția de neîncepere

a urmăririi penale dată de intimat sub aspectul infracțiunilor prev. de art.

290 alin. (1) C. pen., art. 246 C. pen., art. 83 și art. 84 din Legea 168/1999,

dispusă prin rezoluția nr. 1471/P/208 din 29 septembrie 2008 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București și menținută de instanța de fond prin

sentința atacată, este legală și temeinică.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză rezultă că prin decizia nr. 757 din 15 mai

2003 a Curții de Apel București s-a dispus anularea deciziei nr. 2 din 22 mai

2002 emisă de CS B.T. SA, reintegrarea petiționarului în postul avut anterior

desfacerii contractului de muncă și obligarea CS B.T. SA la plata drepturilor

salariale cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă până la

reintegrarea efectivă.

Reține Înalta Curte

că împrejurarea că intimatul a fost desemnat de CS B.T. SA să aducă la

îndeplinire respectiva decizie de reîncadrare în muncă nu poate atrage

răspunderea penală a acestuia întrucât dispozițiile art. 85 din Legea 168/1999

califică subiectul activ al infracțiunilor prevăzute de art. 83 și art. 84,

respectiv „ să fie persoanele care aveau obligația de a dispune plata

salariilor sau după caz, reintegrarea salariatului respectiv”.

Or, faptul că

intimatul, în calitate de avocat, a participat la discuții și a fost însărcinat

cu aducerea la îndeplinire a deciziei de reintegrare în muncă nu poate fi

subiect activ al acestor infracțiuni.

Nici infracțiunea

prev. de art. 246 C. pen. nu poate fi reținută în sarcina intimatului, așa cum

corect a reținut și instanța de fond cât timp avocatul nu este funcționar

public, calitate pe care trebuie să o aibă subiectul activ al acestei

infracțiuni.

Cu privire la

infracțiunea prev. de art. 290 C. pen., s-a constatat că această infracțiune nu

este imputată intimatului, fapt pentru care instanța de fond nu a supus-o

analizei.

Reținând că soluția

pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, Înalta Curte urmează

ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat

recursul declarat de petiționar.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul M.G. împotriva sentinței penale nr.

171/F din 8 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 ianuarie 2011.