ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3551/2010

Asupra recursului

penal de față;

Prin Sentința penală nr. 80/F din 10 martie

2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenta I.C.

împotriva Rezoluției din 8 septembrie 2009 a Procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A fost obligată

petenta la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că la

data de 1 octombrie 2009 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București,

secția a II-a penală, plângerea formulată de petenta I.C., în baza

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. împotriva Rezoluției din 8

septembrie 2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, despre care a arătat că este nelegală și netemeinică.

În motivarea

plângerii, petenta a susținut că există dovezi concludente în sensul că

judecătorul T.A.V., soluționând Dosarul nr. 17.058/3/2008 al Tribunalului

București, secția a VIII-a (litigiu de muncă), în care I.C. este contestatoare,

a săvârșit infracțiunile de:

- abuz în serviciu

prin îngrădirea unor drepturi (art. 247 C. pen.), deoarece i-a încălcat dreptul

la apărare în proces;

- abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen.);

- fals intelectual și

uz de fals (art. 289 și art. 291 C. pen.);

- favorizarea

infractorului (art. 264 C. pen.).

Petenta a mai arătat

că numita P.M., manager al S.C.U.O. București, care i-a desfăcut în mod nelegal

contractul de muncă (acesta fiind obiectul procesului aflat pe rolul

Tribunalului București), se face vinovată de instigare și complicitate la

infracțiunile săvârșite de judecătorul T.A.V., la care se adaugă instigarea la

tentativă de lipsire de libertate și asociere în vederea comiterii de

infracțiuni.

Petenta a cerut de

asemenea ca numita P.G., avocat, care a apărat în instanță interesele intimatei

S.C.U.O., să fie condamnată pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals,

fals în declarații și instigare la comiterea celorlalte fapte penale.

Petenta a mai

solicitat admiterea plângerii, infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale și reținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința condamnării celor

trei făptuitoare. În privința laturii civile a cauzei, petenta s-a constituit

parte civilă cu suma de 150.000 RON împotriva judecătorului T.A.V.,

reprezentând daune morale.

A fost atașat Dosarul

nr. 159/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar petenta

a depus, în copie, mai multe înscrisuri din dosarul civil având ca obiect

contestația sa împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Prin ordonanța din 23

iulie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în Dosarul

penal nr. 159/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitele:

- T.A.V., judecător

în cadrul Tribunalului București, pentru infracțiunile de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu

prin îngrădirea unor drepturi și favorizarea infractorului;

- P.G., avocat în

cadrul Baroului București, pentru infracțiunile de instigare la abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, la uz de fals, uz de fals, fals în

declarații și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

Prin aceeași

ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce o privește pe numita P.M. în

vederea cercetării acesteia sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în

înscrisuri sub semnătură privată, asociere pentru săvârșire de infracțiuni,

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și uz de fals

și declinarea cauzei referitor la aceasta în favoarea Parchetului de pe lângă

Judecătoria sectorului 1.

În cuprinsul

ordonanței se motivează soluția de neîncepere a urmăririi penale, în ceea ce îl

privește pe magistratul T.A.V., în sensul că petenta este nemulțumită de

Sentința civilă nr. 3019 din 8 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr.

17058/3/2008 al Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale. Prin această sentință s-a admis contestația petentei, a fost

anulată Decizia de sancționare nr. 30 din 9 aprilie 2008, obligarea intimatului

S.C.U.O. de a o reintegra pe postul avut anterior, cu plata integrală a

drepturilor salariale până la reintegrarea efectivă; au fost însă respinse

solicitările contestatoarei privind plata de daune materiale și morale. Petenta

a declarat recurs, afirmând că magistratul a reținut la dosarul cauzei un

înscris prin care I.C. era calificată drept „o persoană iresponsabilă".

În ordonanță s-a

arătat că din examinarea materialului probator nu se conturează elementele

săvârșirii vreunei infracțiuni, magistratul îndeplinindu-și îndatoririle de

serviciu în conformitate cu prevederile legale, fără a arăta părtinire în

soluția adoptată, care este, în cea mai mare măsură, favorabilă petentei.

În ceea ce o privește

pe numita P.G., avocat, ordonanța a reținut că în sarcina acesteia nu s-au

stabilit elemente ale săvârșirii vreunei infracțiuni, ea îndeplinindu-și

mandatul în condiții legale.

Împotriva acestei

ordonanțe petenta I.C. a formulat plângere, considerând-o nelegală și netemeinică

și solicitând trimiterea în judecată a persoanelor reclamate.

Prin Rezoluția din 9

septembrie 2009, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București a respins, cu o motivare similară, plângerea petentei.

Examinând plângerea

formulată de petentă în condițiile art. 278

1

C. proc. pen. și având

în vedere întregul material probator administrat, Curtea de Apel a reținut că

aceasta este nefondată.

În ordonanță și în

rezoluția care a confirmat-o s-a concluzionat în mod corect că nu există, în

ceea ce le privește pe magistratul T.A.V. și avocatul P.G., elemente ale

săvârșirii vreunei infracțiuni. Nemulțumirea subiectivă a petentei față de

modul în care aceste persoane și-au îndeplinit atribuțiile profesionale nu

poate constitui, în lipsa oricăror dovezi privind săvârșirea de infracțiuni,

temei pentru urmărirea lor penală și cu atât mai puțin pentru condamnare, așa

cum s-a solicitat. Legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate sunt

verificate prin exercitarea căilor de atac și nu prin intermediul plângerilor

penale.

În ceea ce o privește

pe numita P.G., în mod justificat s-a apreciat că nu există dovezi privind

exercitarea nelegală a mandatului avocațial.

În fine, măsura

disjungerii și a declinării competenței referitor la numita P.M. apare ca fiind

legală, competența materială și teritorială revenind Parchetului de pe lângă

Judecătoria sectorului 1.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petiționara I.C., aducând în motivarea scrisă a căii

de atac critici la adresa modului în care cauza sa civilă a fost soluționată de

către intimata T.A.V.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că petenta a avut calitatea de contestator într-un

dosar civil având ca obiect anularea unei decizii emisă de S.C.U.O. prin care i

s-a desfăcut contractul de muncă, obligarea la reintegrarea sa pe postul

deținut anterior, cu plata unei despăgubiri egale cu salariile de care a fost

lipsită, precum și a unor daune morale.

Cauza a format

obiectul Dosarului nr. 17058/3/2008 al Tribunalului București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale, iar intimata T.A.V. a fost

președintele completului colegial care a soluționat, în fond, cauza petentei,

pronunțând astfel Sentința civilă nr. 3019 din 8 aprilie 2009.

Prin această sentință

a fost admisă în parte acțiunea contestatoarei.

Prin plângerea penală

formulată de către petentă împotriva intimatei T.A.V., acesta a formulat

critici la adresa modului în care a fost soluționată cauza sa civilă.

Curtea reține că

procedura reglementată de art. 278

1

C. proc. pen. are în vedere

cenzurarea sub aspectul legalității și temeiniciei a soluțiilor dispuse de

procuror, prin care acesta, apreciind că nu se impune începerea urmăririi

penale sau trimiterea în judecată, a pus capăt conflictului de drept penal cu

care a fost sesizat.

Această procedură nu

se substituie altor proceduri judiciare reglementate în diferite materii, cum

ar fi căile de atac ce pot fi exercitate împotriva soluțiilor date de

magistrați în procesul de interpretare și aplicare a legii într-o cauză dată.

Eventualele erori

apărute în acest proces nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor

de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma

exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta

fiind de altfel și justificarea existenței lor.

Prin urmare,

nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de

soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele

recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de

jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva

magistratului(magistraților) care a(u) soluționat cauza.

Trecerea în sfera

ilicitului penal are loc numai în cazul în care cele invocate în susținerea

unei plângeri penale reprezintă aspecte care depășesc cenzura actelor întocmite

de intimată (și care poate fi exercitată exclusiv prin căile de atac

recunoscute de lege), fiind vorba în sens larg despre o exercitare cu

rea-credință a funcției deținute, ceea ce înseamnă că intimata a cunoscut

caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea

intereselor legale ale unei persoane.

Or, în speță, Curtea

constată că atât motivarea plângerii penale, cât și cea a plângerii adresate

instanței, ca de altfel și motivarea prezentului recurs, cuprind în realitate

critici aduse soluției adoptate de către intimată (care în esență îi era

favorabilă petentei) și pe care aceasta din urmă le putea invoca odată cu

exercitarea căii de atac împotriva hotărârii pronunțate în respectiva cauză, în

condițiile Codului de procedură civilă, astfel încât soluția de neîncepere a

urmăririi penale este legală și temeinică.

În privința intimatei

P.G., avocat al S.C.U.O. din același litigiu de muncă, Curtea constată că

acuzațiile aduse acesteia au în vedere în esență participația sa la comiterea

presupuselor fapte penale de către intimata T.A.V. Or, câtă vreme actele

premergătoare efectuate în cauză au condus la concluzia că faptele imputate

acesteia din urmă, ca autor, nu sunt prevăzute de legea penală, aceeași soluție

de neîncepere a urmăririi penale se impune și cu privire la presupusa instigare

sau complicitate la săvârșirea acestora.

În fine, în privința

numitei P.M., deși aceasta este menționată în plângerea penală formulată de

petentă, Curtea constată că prin rezoluția atacată s-au disjuns cercetările

față de aceasta, soluție ce nu poate fi cenzurată în procedura instituită de

art. 278

1

C. proc. pen.

În consecință,

soluția de neîncepere a urmăririi penale, dispusă în cauză de către procuror și

menținută prin hotărârea atacată, este legală și temeinică, astfel încât

recursul de față este nefondat și urmează a fi respins conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea petentei la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționara I.C. împotriva Sentinței penale nr. 80/F din

10 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 octombrie 2010.

Procesat

de GGC - CT