ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3551/2010

Asupra recursului penal de față; Prin Sentința penală nr. 80/F din 10 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenta I.C. împotriva Rezoluției din 8 septembrie 2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. A fost obligată petenta la 200 RON cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că la data de 1 octombrie 2009 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, plângerea formulată de petenta I.C., în baza dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. împotriva Rezoluției din 8 septembrie 2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, despre care a arătat că este nelegală și netemeinică.

În motivarea plângerii, petenta a susținut că există dovezi concludente în sensul că judecătorul T.A.V., soluționând Dosarul nr. 17.058/3/2008 al Tribunalului București, secția a VIII-a (litigiu de muncă), în care I.C. este contestatoare, a săvârșit infracțiunile de: - abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247 C. pen.), deoarece i-a încălcat dreptul la apărare în proces; - abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen.); - fals intelectual și uz de fals (art. 289 și art. 291 C. pen.); - favorizarea infractorului (art. 264 C. pen.). Petenta a mai arătat că numita P.M., manager al S.C.U.O. București, care i-a desfăcut în mod nelegal contractul de muncă (acesta fiind obiectul procesului aflat pe rolul Tribunalului București), se face vinovată de instigare și complicitate la infracțiunile săvârșite de judecătorul T.A.V., la care se adaugă instigarea la tentativă de lipsire de libertate și asociere în vederea comiterii de infracțiuni.

Petenta a cerut de asemenea ca numita P.G., avocat, care a apărat în instanță interesele intimatei S.C.U.O., să fie condamnată pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, fals în declarații și instigare la comiterea celorlalte fapte penale. Petenta a mai solicitat admiterea plângerii, infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și reținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința condamnării celor trei făptuitoare. În privința laturii civile a cauzei, petenta s-a constituit parte civilă cu suma de 150.000 RON împotriva judecătorului T.A.V., reprezentând daune morale. A fost atașat Dosarul nr. 159/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar petenta a depus, în copie, mai multe înscrisuri din dosarul civil având ca obiect contestația sa împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea de Apel a reținut următoarele: Prin ordonanța din 23 iulie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în Dosarul penal nr. 159/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitele: - T.A.V., judecător în cadrul Tribunalului București, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi și favorizarea infractorului; - P.G., avocat în cadrul Baroului București, pentru infracțiunile de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, la uz de fals, uz de fals, fals în declarații și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce o privește pe numita P.M. în vederea cercetării acesteia sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, asociere pentru săvârșire de infracțiuni, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și uz de fals și declinarea cauzei referitor la aceasta în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1. În cuprinsul ordonanței se motivează soluția de neîncepere a urmăririi penale, în ceea ce îl privește pe magistratul T.A.V., în sensul că petenta este nemulțumită de Sentința civilă nr. 3019 din 8 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 17058/3/2008 al Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin această sentință s-a admis contestația petentei, a fost anulată Decizia de sancționare nr. 30 din 9 aprilie 2008, obligarea intimatului S.C.U.O. de a o reintegra pe postul avut anterior, cu plata integrală a drepturilor salariale până la reintegrarea efectivă; au fost însă respinse solicitările contestatoarei privind plata de daune materiale și morale. Petenta a declarat recurs, afirmând că magistratul a reținut la dosarul cauzei un înscris prin care I.C. era calificată drept „o persoană iresponsabilă". În ordonanță s-a arătat că din examinarea materialului probator nu se conturează elementele săvârșirii vreunei infracțiuni, magistratul îndeplinindu-și îndatoririle de serviciu în conformitate cu prevederile legale, fără a arăta părtinire în soluția adoptată, care este, în cea mai mare măsură, favorabilă petentei.

În ceea ce o privește pe numita P.G., avocat, ordonanța a reținut că în sarcina acesteia nu s-au stabilit elemente ale săvârșirii vreunei infracțiuni, ea îndeplinindu-și mandatul în condiții legale. Împotriva acestei ordonanțe petenta I.C. a formulat plângere, considerând-o nelegală și netemeinică și solicitând trimiterea în judecată a persoanelor reclamate. Prin Rezoluția din 9 septembrie 2009, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, cu o motivare similară, plângerea petentei. Examinând plângerea formulată de petentă în condițiile art. 278 1 C. proc. pen. și având în vedere întregul material probator administrat, Curtea de Apel a reținut că aceasta este nefondată.

În ordonanță și în rezoluția care a confirmat-o s-a concluzionat în mod corect că nu există, în ceea ce le privește pe magistratul T.A.V. și avocatul P.G., elemente ale săvârșirii vreunei infracțiuni. Nemulțumirea subiectivă a petentei față de modul în care aceste persoane și-au îndeplinit atribuțiile profesionale nu poate constitui, în lipsa oricăror dovezi privind săvârșirea de infracțiuni, temei pentru urmărirea lor penală și cu atât mai puțin pentru condamnare, așa cum s-a solicitat. Legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate sunt verificate prin exercitarea căilor de atac și nu prin intermediul plângerilor penale. În ceea ce o privește pe numita P.G., în mod justificat s-a apreciat că nu există dovezi privind exercitarea nelegală a mandatului avocațial.

În fine, măsura disjungerii și a declinării competenței referitor la numita P.M. apare ca fiind legală, competența materială și teritorială revenind Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționara I.C., aducând în motivarea scrisă a căii de atac critici la adresa modului în care cauza sa civilă a fost soluționată de către intimata T.A.V. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că petenta a avut calitatea de contestator într-un dosar civil având ca obiect anularea unei decizii emisă de S.C.U.O.

prin care i s-a desfăcut contractul de muncă, obligarea la reintegrarea sa pe postul deținut anterior, cu plata unei despăgubiri egale cu salariile de care a fost lipsită, precum și a unor daune morale. Cauza a format obiectul Dosarului nr. 17058/3/2008 al Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, iar intimata T.A.V. a fost președintele completului colegial care a soluționat, în fond, cauza petentei, pronunțând astfel Sentința civilă nr. 3019 din 8 aprilie 2009. Prin această sentință a fost admisă în parte acțiunea contestatoarei. Prin plângerea penală formulată de către petentă împotriva intimatei T.A.V., acesta a formulat critici la adresa modului în care a fost soluționată cauza sa civilă.

Curtea reține că procedura reglementată de art. 278 1 C. proc. pen. are în vedere cenzurarea sub aspectul legalității și temeiniciei a soluțiilor dispuse de procuror, prin care acesta, apreciind că nu se impune începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată, a pus capăt conflictului de drept penal cu care a fost sesizat. Această procedură nu se substituie altor proceduri judiciare reglementate în diferite materii, cum ar fi căile de atac ce pot fi exercitate împotriva soluțiilor date de magistrați în procesul de interpretare și aplicare a legii într-o cauză dată. Eventualele erori apărute în acest proces nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor.

Prin urmare, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului(magistraților) care a(u) soluționat cauza. Trecerea în sfera ilicitului penal are loc numai în cazul în care cele invocate în susținerea unei plângeri penale reprezintă aspecte care depășesc cenzura actelor întocmite de intimată (și care poate fi exercitată exclusiv prin căile de atac recunoscute de lege), fiind vorba în sens larg despre o exercitare cu rea-credință a funcției deținute, ceea ce înseamnă că intimata a cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Or, în speță, Curtea constată că atât motivarea plângerii penale, cât și cea a plângerii adresate instanței, ca de altfel și motivarea prezentului recurs, cuprind în realitate critici aduse soluției adoptate de către intimată (care în esență îi era favorabilă petentei) și pe care aceasta din urmă le putea invoca odată cu exercitarea căii de atac împotriva hotărârii pronunțate în respectiva cauză, în condițiile Codului de procedură civilă, astfel încât soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică. În privința intimatei P.G., avocat al S.C.U.O. din același litigiu de muncă, Curtea constată că acuzațiile aduse acesteia au în vedere în esență participația sa la comiterea presupuselor fapte penale de către intimata T.A.V.

Or, câtă vreme actele premergătoare efectuate în cauză au condus la concluzia că faptele imputate acesteia din urmă, ca autor, nu sunt prevăzute de legea penală, aceeași soluție de neîncepere a urmăririi penale se impune și cu privire la presupusa instigare sau complicitate la săvârșirea acestora. În fine, în privința numitei P.M., deși aceasta este menționată în plângerea penală formulată de petentă, Curtea constată că prin rezoluția atacată s-au disjuns cercetările față de aceasta, soluție ce nu poate fi cenzurată în procedura instituită de art. 278 1 C. proc. pen. În consecință, soluția de neîncepere a urmăririi penale, dispusă în cauză de către procuror și menținută prin hotărârea atacată, este legală și temeinică, astfel încât recursul de față este nefondat și urmează a fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara I.C. împotriva Sentinței penale nr. 80/F din 10 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 octombrie 2010. Procesat de GGC - CT