ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale

de față ;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție sub nr. 2553/2/2010, ca urmare a declinării cauzei

de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, prin sentința penală nr. 113/F din 15 aprilie 2010, petentul T.C.

a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 96/P/2010 din 8 februarie 2010 a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

apreciind că nu s-a efectuat o cercetare corespunzătoare, nu a fost audiat, i

s-a încălcat accesul liber la justiție.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând plângerea petentului T.C. o consideră nefondată

pentru următoarele considerente:

Petentul T.C. a

formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de judecătorii Curții

Constituționale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, fals intelectual, abuz de încredere și neglijență

în serviciu, constând în aceea că nu au motivat în termen decizia pronunțată în

Dosarul nr. 5111 D/2009.

Ulterior, petentul a

formulat un memoriu în cuprinsul căruia a arătat că judecătorii din cadrul

Curții Constituționale au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu și prin

aceea că, prin adoptarea deciziei din dosarul menționat, au modificat

Constituția.

La data de 8

februarie 2010, prin rezoluția nr. 96/P/2010 a Secției de urmărire penală și

criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10

lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

judecătorii din cadrul Curții Constituționale, respectiv T.T., N.C., A.C., A.G.,

P.L., P.V.Z., A.Z., C.C.G. și C.M.K. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute

de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 289 C. pen.

Pentru a pronunța

această rezoluție s-a reținut că la data de 16 iunie 2009, prin încheierea

pronunțată în Dosarul nr. 17603/3/2009, Tribunalul București, secția a VI-a

comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie

civilă.

Excepția a fost

ridicată de T.C. într-o cauză comercială formulată pe calea ordonanței

președințiale.

Prin decizia nr. 1442

din 5 noiembrie 2009, Curtea Constituțională a respins excepția de

neconstituționalitate, ca inadmisibilă.

S-a apreciat că

faptele nu există, judecătorii Curții Constituționale neputând fi trași la

răspundere penală pentru opiniile și voturile exprimate în adoptarea

soluțiilor.

Împotriva acestei

rezoluții petentul T.C. a formulat plângere la procurorul șef al Secției de

Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, care prin rezoluția din 9 martie 2010, dată în Dosarul

nr. 1683/915/II/2/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în baza art. 278

alin. (1) C. proc. pen. respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii și a dispus

comunicarea soluției.

În motivarea soluției

s-a apreciat că decizia Curții Constituționale nu a fost motivată cu întârziere

și nu au rezultat indicii, potrivit cărora interesele petentului ar fi fost

vătămate.

Nemulțumit de modul

de soluționare al plângerii sale, petiționarul T.C. s-a adresat, în condițiile art.

278

1

C. proc. pen., instanței de judecată.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând plângerea petentului o consideră nefondată,

probatoriul administrat neconfirmând susținerile petentului, din acesta

nerezultând existența infracțiunilor învederate, în mod întemeiat organul de

urmărire penală dispunând în sensul neînceperii urmăririi penale față de

intimați.

Astfel, potrivit art.

28 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Curții Constituționale,

aprobat prin Hotărârea nr. 2 din 28 ianuarie 2005 a Plenului Curții

Constituționale, deciziile acestei Curți se publică în M. Of., iar de la aceste

date sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, acestea necomunicându-se

părților din dosar, fiind suficientă publicarea lor în M. Of.

De asemenea, potrivit

art. 14 din Legea nr. 47/1992 procedura jurisdicțională prevăzută de această

lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile

cu natura procedurii în fața Curții, astfel încât procedura jurisdicțională a

Curții Constituționale are reguli specifice, în mare parte derogatorii de la

dreptul comun.

Mai mult, deciziile

Curții Constituționale nu sunt susceptibile de nici o cale de atac, au putere

pentru viitor, astfel încât petentul nu poate invoca vreo vătămare prin

necomunicarea deciziei prin care s-a soluționat excepția de neconstituționalitate

invocată.

Respingerea unei

excepții de neconstituționalitate nu poate fi apreciată ca o îndeplinire

defectuoasă a atribuțiilor de serviciu sau ca fals intelectual, cu atât mai

mult cu cât potrivit art. 61 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, judecătorii

Curții Constituționale nu pot fi trași la răspundere juridică pentru opiniile și

voturile exprimate la adoptarea soluțiilor.

De asemenea, potrivit

art. 124 alin. (3) din Constituția României și art. 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004

judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

Drept urmare, dacă

obiectul plângerii penale l-ar putea constitui soluția pronunțată în cadrul

activității de jurisdicție și s-ar putea pretinde că judecătorii răspund penal

pentru soluțiile pronunțate, principiul constituțional menționat ar fi lipsit

de eficiență, iluzoriu, ceea ce este inadmisibil în condițiile statului de

drept.

De asemenea, critica

petentului T.C. referitoare la insuficienta cercetare, prin neaudierea sa este

nefondată, deoarece, în etapa actelor premergătoare, procurorul este singurul

care apreciază asupra oportunității efectuării verificărilor pe care le

consideră necesare și suficiente.

Față de cele

reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră rezoluția din 8

februarie 2010 dată în Dosarul nr. 96/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție este legală și temeinică, motiv pentru care în

baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petent.

Conform dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe petent la cheltuieli judiciare

către stat, conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată

de petentul T.C. împotriva rezoluției din 8 februarie 2010 dispusă în dosarul nr.

96/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petentul la plata sumei de 200 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 septembrie 2010.