ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față ; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 2553/2/2010, ca urmare a declinării cauzei de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 113/F din 15 aprilie 2010, petentul T.C. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 96/P/2010 din 8 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, apreciind că nu s-a efectuat o cercetare corespunzătoare, nu a fost audiat, i s-a încălcat accesul liber la justiție. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând plângerea petentului T.C.

o consideră nefondată pentru următoarele considerente: Petentul T.C. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de judecătorii Curții Constituționale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual, abuz de încredere și neglijență în serviciu, constând în aceea că nu au motivat în termen decizia pronunțată în Dosarul nr. 5111 D/2009. Ulterior, petentul a formulat un memoriu în cuprinsul căruia a arătat că judecătorii din cadrul Curții Constituționale au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu și prin aceea că, prin adoptarea deciziei din dosarul menționat, au modificat Constituția.

La data de 8 februarie 2010, prin rezoluția nr. 96/P/2010 a Secției de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii din cadrul Curții Constituționale, respectiv T.T., N.C., A.C., A.G., P.L., P.V.Z., A.Z., C.C.G. și C.M.K. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 289 C. pen. Pentru a pronunța această rezoluție s-a reținut că la data de 16 iunie 2009, prin încheierea pronunțată în Dosarul nr. 17603/3/2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G.

nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Excepția a fost ridicată de T.C. într-o cauză comercială formulată pe calea ordonanței președințiale. Prin decizia nr. 1442 din 5 noiembrie 2009, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate, ca inadmisibilă. S-a apreciat că faptele nu există, judecătorii Curții Constituționale neputând fi trași la răspundere penală pentru opiniile și voturile exprimate în adoptarea soluțiilor. Împotriva acestei rezoluții petentul T.C. a formulat plângere la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin rezoluția din 9 martie 2010, dată în Dosarul nr. 1683/915/II/2/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în baza art. 278 alin. (1) C. proc.

pen. respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii și a dispus comunicarea soluției. În motivarea soluției s-a apreciat că decizia Curții Constituționale nu a fost motivată cu întârziere și nu au rezultat indicii, potrivit cărora interesele petentului ar fi fost vătămate. Nemulțumit de modul de soluționare al plângerii sale, petiționarul T.C. s-a adresat, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., instanței de judecată. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând plângerea petentului o consideră nefondată, probatoriul administrat neconfirmând susținerile petentului, din acesta nerezultând existența infracțiunilor învederate, în mod întemeiat organul de urmărire penală dispunând în sensul neînceperii urmăririi penale față de intimați.

Astfel, potrivit art. 28 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Curții Constituționale, aprobat prin Hotărârea nr. 2 din 28 ianuarie 2005 a Plenului Curții Constituționale, deciziile acestei Curți se publică în M. Of., iar de la aceste date sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, acestea necomunicându-se părților din dosar, fiind suficientă publicarea lor în M. Of. De asemenea, potrivit art. 14 din Legea nr. 47/1992 procedura jurisdicțională prevăzută de această lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în fața Curții, astfel încât procedura jurisdicțională a Curții Constituționale are reguli specifice, în mare parte derogatorii de la dreptul comun.

Mai mult, deciziile Curții Constituționale nu sunt susceptibile de nici o cale de atac, au putere pentru viitor, astfel încât petentul nu poate invoca vreo vătămare prin necomunicarea deciziei prin care s-a soluționat excepția de neconstituționalitate invocată. Respingerea unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi apreciată ca o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu sau ca fals intelectual, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 61 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, judecătorii Curții Constituționale nu pot fi trași la răspundere juridică pentru opiniile și voturile exprimate la adoptarea soluțiilor. De asemenea, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituția României și art. 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

Drept urmare, dacă obiectul plângerii penale l-ar putea constitui soluția pronunțată în cadrul activității de jurisdicție și s-ar putea pretinde că judecătorii răspund penal pentru soluțiile pronunțate, principiul constituțional menționat ar fi lipsit de eficiență, iluzoriu, ceea ce este inadmisibil în condițiile statului de drept. De asemenea, critica petentului T.C. referitoare la insuficienta cercetare, prin neaudierea sa este nefondată, deoarece, în etapa actelor premergătoare, procurorul este singurul care apreciază asupra oportunității efectuării verificărilor pe care le consideră necesare și suficiente. Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră rezoluția din 8 februarie 2010 dată în Dosarul nr. 96/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este legală și temeinică, motiv pentru care în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petent. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe petent la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.C. împotriva rezoluției din 8 februarie 2010 dispusă în dosarul nr. 96/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 16 septembrie 2010.