ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți de

Casație și Justiție sub nr. 19446 la 13 mai 2009 și pe rolul Secției

Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 4188/1/2009 la 15 mai

2009, petiționarul T.V., a formulat plângere penală întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 278

1

, art.

287 și urm. și art. 414

2

alin. (3) C. proc. pen., împotriva

ordonanței nr. 211/P din 2 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție pe care o găsește ca fiind netemeinică și nelegală.

În motivarea plângerii formulate,

petiționarul consideră că critică modul în care a fost efectuată cercetarea de

procuror, arătând că ordonanța dată este nemotivată, că există un conflict de

interese, judecătorii fiind favorizați prin cercetarea efectuată, făcând

referire cu

privire la fișa postului șef

stație adjunct pe care a contestat-o.

Petiționarul a mai menționat că

ordonanța nu motivează în conformitate cu dispozițiile art. 202 și urm. C.

proc. pen., soluționarea prioritară a infracțiunii primare, infracțiune

prevăzută de art. 289 C. pen., fals intelectual săvârșită de învinuiții

judecători G.M.A. și G.M. și N.T. și H.A., asistenți judiciar ai completului

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, ce au judecat în

fond cauza în dosarul civil nr. 299950/3/2006, infracțiune săvârșită prin actul

material, sentința civilă nr. 477 din 18 ianuarie 2007, hotărârea fiind

motivată de judecători contrar realității probelor deduse de părți instanței

civile și defavoarea intereselor petiționarului, judecătorii ignorând

dispozițiile art. 129 alin. (4), (5) C. proc. pen., făcând referiri la actele

depuse în cauza civilă și la modul cum a fost judecată acea cauză.

Petiționarul apreciază că fapta

judecătorilor instanței de fond materializată în sentința civilă nr. 477 de la

18 iulie 2007 întrunește elementele materiale ale infracțiunilor de favorizarea

infractorului și fals intelectual, prevăzute de art. 264 și art. 289 C. pen.

De asemenea, se mai precizează că s-a

adresat cu cerere de revizuire a sentinței civile nr. 477 de la 18 ianuarie

2007, solicitând instanței să se pronunțe asupra următoarelor aspecte: tabelele

deduse judecății și asupra cărora instanța de judecată s-a pronunțat, așa cum

s-a arătat la pct. 3 sunt false, sub aspectul că T.V. a luat la cunoștință de

fișele de post, atât timp cât semnătura din dreptul numelui său nu îi aparține;

cauza a fost clasată, deoarece nu există învinuit; în speță nu este caz de

judecată penală și, pe cale de consecință, nu se poate da o hotărâre care să

declare false tabelele respective; fișa postului aflată la filele 15-19 nu

conține numele și semnătura lui T.V., contrar susținerilor instanței de fond și

a situației de fapt.

Instanța prin sentința civilă nr. 1958 de la 7

martie 2008 a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire, admițând excepția

de inadmisibilitate invocată de intimată, fără a cerceta și motiva cele cerute

prin cererea de revizuire, contrat dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C.

proc. pen., rolul activ al instanței și situației reale pe care o aveau de

judecată, astfel favorizând instanța ce pronunțase sentința civilă nr. 477/2007

și intimata sucursala marfă București, în detrimentul adevărului și intereselor

petiționarului.

Petiționarul a făcut referiri ample și la

decizia civilă nr. 4332/R din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția

a VII-a civilă și pentru conflicte de muncă, care deși a dispus rejudecarea

revizuirii la aceeași instanță a Tribunalului București au bătut pasul pe loc,

contrar obligației instanței dispuse de art. 312 alin. (4), criticând motivarea

deciziei și considerând că judecătorii au nedenunțat și tăinuit infracțiunile

de fals intelectual și favorizarea infractorului sucursala Marfa București,

infracțiuni săvârșite de judecătorii învinuiți ai instanței de fond prin

sentința civilă nr. 477 de la 18 ianuarie 2009, așa încât sunt întrunite

elementele materiale ale infracțiunii de favorizarea infractorilor prevăzută de

art. 264 C. pen.

Totodată, petiționarul a mai arătat că

se impunea aplicarea de către procuror a dispozițiilor art. 35 alin. (5) C.

proc. pen., considerând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 33 lit. c)

C. proc. pen., aplicarea de către procuror a dispozițiilor art. 38 raportat la

art. 42 și art. 45 alin. (1) C. proc. pen. este o posibilitate ce nu conferă

cauzei judecarea cu celeritate.

Petiționarul a invocat în drept

dispozițiile art. 278

1

alin. (1), (8) lit. b) sau

lit. c) și urm. C. proc. pen., art. 287 și urm.

C.

proc. pen. și art. 414. 2 alin. (3) C. proc. pen., solicitând admiterea

plângerii și desființarea ordonanței nr. 211/P/2009, judecarea în fond a

învinuiților și faptele penală ale acestora, în funcție de motivațiile și

piesele cu înscrisurile deduse lor de patent și anexate plângerii penale,

lucrările aferente plângerii penale efectuate de procuror celor două parchete,

dacă există, în cercetarea și urmărirea proprie, menționând că anexează

plângerii 34 de file.

Plângerii i-au

fost anexate fotocopiile mai multor înscrisuri, aflate la

filele

9-42 dosarul Înaltei Curți.

Înalta Curte, prin adresă a solicitat

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire

Penală și Criminalistică

trimiterea

dosarului nr. 211/P/2009 și lucrarea nr. 3443/1767/11-2/2009,

(fila 45

din dosarul Înaltei Curți), iar prin adresa parchetului înregistrată prin

Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 3066 la 10 iunie

2009 s-a comunicat înaintarea dosarului solicitat

la care se află atașat un

exemplar al rezoluției nr. 3443/1767/11/2/2009

împreună cu lucrarea menționată (fila 52 dosarul Înaltei Curți), dosarul și

lucrarea fiind atașate prezentei cauze.

La termenul de judecată de la 18 iunie 2009,

petiționarul a formulat mai multe cereri, asupra cărora Înalta Curte s-a

pronunțat motivat,

acordându-se termen la 2

iulie 2009, la solicitarea petiționarului pentru ca

acesta să-și

pregătească apărarea, așa cum rezultă din consemnările încheierii de ședință de

la data menționată, aflată la filele 57-58 din dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, petiționarul, în

dezbateri, a susținut oral plângerea formulată, dezvoltând motivele acesteia,

solicitând admiterea plângerii, constatarea nulității ordonanței procurorului,

desființarea acesteia și trimiterea dosarului procurorului șef de secție al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea

începerii urmăririi penale față de intimați, pentru toate faptele reclamate.

Petiționarul a învederat că procurorul nu a avut un rol activ, potrivit art.

202 alin. (1) și (4) C. proc. pen., nerespectând dispozițiile art. 200 cu

referire la art. 2 alin. (1) din același cod în strângerea probelor concludente

pentru urmărirea penală, potrivit art. 62, art. 69 C. proc. pen., astfel că, a

încălcat dispozițiile procedurale și prin măsura de disjungere, se impune

constatarea nulității de fapt a dosarului de urmărire penală, conform art. 197

alin. (1) C. proc. pen., argumentând că judecătorii care au soluționat cauza

civilă de revizuire, nu s-au pronunțat motivat asupra inadmisibilității.

Petiționarul a făcut referiri concrete la dispozițiile art. 129 C. proc. pen.,

precum și la anexele depuse, iar sentința civilă confirmă fișa de post, care nu

era semnată de petiționar, ceea ce i-a adus grave prejudicii, instanțele,

împiedicându-i accesul la justiție și încălcându-i dreptul la apărare, depunând

la doar și concluzii scrise.

Concluziile reprezentantului Ministerului

Public asupra plângerii formulate au fost consemnate în detaliu în parte

introductivă a prezentei sentințe.

În concluziile scrise depuse la filele

64-67 dosarul Înaltei Curți, petiționarul a arătat că temeiul plângerii

formulate îl constituie dispozițiile art. 278

1

alin. (1) și urm. C.

proc. pen., că au fost atașate cauzei dosarele penale nr. 3443/1767/11/2009 și

nr. 211/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

dosare din a căror evidență și înscrisuri reiese în fapt că probele constând

din declarațiile învinuiților nu se află la dosarele atașate. Avându-se în

vedere dispozițiile art. 200 și art. 2 alin. (1) C. proc. pen. raportate la

art. 62, art. 69 și art. 202 alin. (1) și alin. (4) C. proc. pen., obligația

procurorului ca în cursul urmăririi penale să strângă probele cu privire la

declarațiile învinuiților, împrejurările, contextul, continuitatea și

conexitatea cauzei cu privire la fapta infracțională incriminată, respectiv

favorizarea infractorului, petiționarul consideră că urmărirea penală în cauză

a fost efectuată prin încălcarea dispozițiilor procedurale invocate.

Petiționarul consideră că procurorul Pachetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin ordonanța nr. 211/P/2009 a

încălcat dispozițiile art. 45 alin. (1) C. proc. pen. raportate la art. 35

alin. (5) C. proc. pen., în cursul urmăririi penale se aplică dispozițiile art.

35 C. proc. pen. corespunzător, respectiv infracțiunile

de

tăinuire, favorizare a infractorului și nedenunțarea unor infracțiuni

fiind de competența procurorului care face urmărirea penală cu privire la

infracțiunea la care acestea se referă, iar dacă

competența după calitatea

persoanelor aparține unor parchete de grad

diferit, competența de a face urmărirea penală toate cauzele reunite

„revine" parchetului superior în grad, respectiv Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Așa cum reiese din motivarea ordonanței nr.

211/p/2009 atacată, procurorul nu a efectuat urmărirea penală pentru toate

faptele săvârșite și pentru toți învinuiții, indiferent de competența după

calitate persoanelor învinuite, judecători ai instanțelor Curții de Apel

București și Tribunalului București ce s-au pronunțat în fond, revizuire și

recurs revizuire cu privire la sentința civilă nr. 447 din 18 ianuarie 2007,

făcând referire la modul cum a fost judecată cauza civilă și a motivării

hotărârii menționate, ceea ce contravine dispozițiilor art. 129 alin. (5) C.

proc. pen.

Petiționarul consideră că mai vătămător

pentru acesta a fost faptul că prin asigurarea legalității și veridicității

acestui act nr. M.5.1/129/2004 conștientă sau inconștientă instanța privind

conflictul de muncă a

Tribunalului

București a asigurat procurorului S.B. din cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria sector 4 București, elementul esențial

în urmărirea și

cercetarea penală a petentului T.V. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în

serviciu împotriva persoanei, așa cum reiese din motivarea ordonanței nr.

4539/P/2006 din data de 15 februarie

2007

și chiar s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicare unei

amenzi

administrative de 800 RON, fapta a fost trecută în cazierul său judiciar,

vătămarea neputând fi îndreptată decât prin anularea ordonanței nr. 4539/P/2006

rămasă definitivă și irevocabilă

Petiționarul, având în vedere dispozițiile art.

197 alin. (1) raportat la art. 3 și art. 2 alin. (1) și art. 414.2 alin. (3)

raportat la art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a solicitat

constatarea nulității ordonanței nr. 211/P/2006 a procurorului Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, admitere plângerii, desființarea

ordonanței atacate și trimiterea

dosarului

penal șefului de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație

și Justiție în vederea începerii urmăririi penale a învinuiților numiți prin

plângerea penală nr. 114 din 29 ianuarie 2009, pentru toți și pentru toate

faptele lor penale săvârșite în îngrădirea și împiedicarea dreptului la justiție

echitabilă al petentului.

Examinând plângerea formulată de petiționarul T.V.,

în condițiile art. 278

1

C. proc. pen. împotriva ordonanței de la 2

martie 2009 dată de procuror, în dosarul nr. 211/P/2009 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, Înalta Curte, în raport cu actele și lucrările dosarului

parchetului, precum și cu fotocopiile înscrisurilor depuse de petiționar și

aflate la filele 9-42 dosarul Înaltei Curți, constată plângerea petiționarului

ca nefondată pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin ordonanța de la 2 martie 2009 în dosarul

nr. 211/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, procurorul, în temeiul

dispozițiilor art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38 și

art. 210 combinat cu art. 42 raportat la art. 45 alin. (1) C. proc. pen., a

dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 246

și art. 264 C. pen., față de C.S.

, R.F.G.

și U.L., judecători în cadrul Curții

de Apel București.

Prin aceeași ordonanță, procurorul a dispus

disjungerea cauzei față de G.M.A. și G.M., judecători în cadrul Tribunalului

București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios

administrativ și fiscal, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals

intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. și față de O.D. și T.A.V.,

judecători în cadrul aceleiași instanțe, sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.

De asemenea s-a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei disjunse la pct. 2 în favoarea Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București.

Cheltuielile judiciare au rămas în

sarcina statului.

Soluția se comunică.

în considerentele ordonanței date,

procurorul a constatat că prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, persoana vătămată T.V. a solicitat cercetarea penală

a

magistraților: G.M.A. și G.M., judecători

în cadrul

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă,

asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., O.D. și T.A.V.,

judecători în cadrul aceleiași instanțe, sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de favorizare a infractorului

prevăzută de

art. 264 C. pen. și a magistraților C.S.,

R.F.G. și U.L., sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. și de favorizare a infractorului

prevăzută și pedepsită de art. 264 C. pen.

Petentul a

precizat că magistrații care au pronunțat sentința civilă nr.

447 din 18 ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte

de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, prin care a

fost admisă în parte acțiune petentului - reclamant, având ca obiect

contestație decizie de sancționare disciplinară, nu au admis proba verificării

de scripte precum și alte probe solicitate de contestator, aspect ce a condus

la pronunțarea unei hotărâri judecătorești nelegale și netemeinice.

Prin sentința civilă nr. 1958 din 7 martie 2008

a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări

sociale, contencios administrativ și fiscal, pronunțată de către magistrații O.D.

și T.A.V. s-a dispus respingerea cererii de revizuire formulate de petent

împotriva sentinței civile nr. 447 din 18 ianuarie 2007 a Tribunalului

București, ca inadmisibilă.

Magistrații care au pronunțat această

hotărâre judecătorească se fac vinovați, în opinia petentului, de săvârșirea

infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, petentul a formulat

recurs, ce a fost

admis, prin decizia civilă

nr. 4332/R din 5 noiembrie 2008, pronunțată de către

Curtea de Apel

București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale, dispunându-se casarea sentinței recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare.

Această decizie civilă a fost pronunțată de

către magistrații C.S., R.F.G. și U.L.

Petentul a solicitat față de magistrații

anterior menționați, judecători în cadrul Curții de Apel București, să se

efectueze cercetări sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art.

264 C. pen., întrucât, „au ascuns infracțiunea comisă de instanța de

fond."

Petentul nu

a indicat elemente, acte, înscrisuri din care să rezulte că

magistrații anterior menționați au comis o faptă de natură penală, criticile

acestuia cu privire la decizia civilă pronunțată în cadrul dosarului, având ca

obiect revizuire, vizează aspecte de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii

criticate, care însă nu pot constitui temei pentru punerea în mișcare sau

pentru exercitarea acțiunii penale.

Totodată, în

conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă,

Legii

nr. 303/2004 și Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor,

Ministerul Public neavând calitatea de parte în cauza civilă la care face

referire petentul și nefiind îndeplinite prevederile art. 45 alin. (4) C. proc.

pen., parchetul nu se poate pronunța cu privire la legalitatea și temeinicia

unei hotărâri judecătorești civile irevocabile, această posibilitate având-o

doar instanțele de control judiciar în soluționarea unor căi extraordinare de

atac exercitate de părțile din cauza respectivă.

În același sens, procurorul a menționat că

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, nu mai are

posibilitatea de a

reforma o hotărâre judecătorească irevocabilă, pe calea

recursului în

anulare, fiind abrogate dispozițiile art. 330 C. proc. pen., care reglementau

această instituție.

Toate criticile

formulate de petent reprezintă considerații cu privire la

aplicarea

unor dispoziții de natură civilă, iar pretinsa încălcare a unor astfel de norme

nu poate constitui o faptă care să atragă răspunderea penală a persoanelor

cercetate.

Pentru aceste

motive, având în vedere inexistența faptelor imputate, în temeiurile

dispozițiilor legale precizate au fost dispuse soluțiile mai sus

menționate.

În

dosarul nr. 211/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție se află depuse ordonanța din 12 februarie 2009 dată în

dosarul nr. 130/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, prin care procurorul, în baza dispozițiilor art. 29 pct. 1 lit. f) C.

proc. pen. și art. 42 alin. (2) raportat la art. 45 alin. (1) C. proc. pen. a

dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind

magistrații C.S.L., R.F.G. și U.L.,

judecători

în cadrul Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, cât și a celorlalți

magistrați, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, că dosarul cauzei

împreună cu ordonanța nr. 130/P/2009 din 12 februarie 2009 se trimit

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire

Penală și Criminalistică (filele 6-3 în dosarul parchetului nr. 211/P/2009);

plângerea petiționarului T.V. (filele 4-12 voi. II al dosarului parchetului);

fotocopiile mai multor înscrisuri, respectiv a sentinței civile nr. 447 de la

18 ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări

sociale, contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr.

29950/3/2006, a sentinței civile nr. 1958 de la 7 martie 2008 a Tribunalului

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a deciziei

civile nr. 4332/R de la 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a

deciziei de sancționare nr. M.7.1.c/433 din 30 august 2006 a S.N.T.F.M. C.F.R.

M. SA,

SUCURSALA BUCUREȘTI, a unei comunicări,

a contestației la decizia de

sancționare nr. M 1.7.C/433 din 30 august 2006,

a tabelului nominal cu personalul stației București Progresu care a luat la

cunoștință fișele de post, a tabelului nominal cu personalul stației

București-Progresu care a luat la cunoștință fișele de post, a fișei postului,

a declarației numitului M.O., a întâmpinării în dosarul nr. 29950/3/2006 al

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios

administrativ, a fișei postului nr. M.5.1/129/2004, a tabelului nominal cu

personalul stației București Progresu care a luat la cunoștință fișele de post,

alte înscrisuri, a precizărilor la contestație formulate de petiționar, a

dispoziției directorului general al C.F.R. M. SA cu nr. 28 din 15 martie 2004

privind întocmirea fișei postului, a unor sesizări formulate de petiționar la

șeful Secției regionale de poliție, Transporturi București, a plângerii

petiționarului împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului Parchetului de

pe lângă Judecătoria sector 4 București din dosarul penal nr. 8304/P/2006

necomunicată și nesoluționată în termenul prevăzut de art. 277 C. proc. pen., a

raportului de constatare tehnico-

științifică

nr. 258301 din 21 martie 2007, a declarației numitului Z.S.

, a declarației

numitului B.N., a declarației numitei P.E., a rezoluției dată de procuror la 28

ianuarie 2008 în dosarul nr. 8304/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Sector 4, a cererii de revizuire a sentinței civile nr. 447 din 18 ianuarie

2007 a Tribunalului

București, secția a VIII-a

conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios

administrativ și

fiscal, a comunicării Direcției de Poliție Transporturi, Secția

Regională e Poliție Transporturi București cu nr.

939535 de la 4 octombrie

2007 către petiționar, a motivelor de recurs

formulate de petiționar împotriva sentinței civile nr. 1958 de la 7 martie 2008

a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, în dosarul nr.

37402/3/2007, a unor înscrisuri la care s-a mai făcut referire mai sus, a

ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu

caracter administrativ la 15 februarie 2007 în dosarul nr. 4539/P/2006 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, a comunicării

parchetului către Inspectoratul General al Poliției Române, cazier judiciar cu

privire la ordonanța menționată (filele 13-92 dosarul parchetului).

Prin rezoluția de la 13 aprilie 2009

dată în lucrarea cu nr.

3443/1767/11-2/2009

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică, procurorul șef secție, în temeiul art. 278 alin.

(1) C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de numitul T.V.

împotriva ordonanței nr. 211/P/2009 din 2 martie 2009 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și

criminalistică.

Înalta Curte, în conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

alin. (7)

C. proc. pen.

a verificat ordonanța de la 2 martie 2009 dată de procuror

în dosarul nr. 211/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică pe baza actelor și

lucrărilor dosarului parchetului, precum și a fotocopiilor înscrisurilor depuse

de petiționar și aflate la filele aflate la filele 9-42 dosarul Înaltei Curți

Înalta Curte constată că procurorul, în mod

legal și temeinic motivat a dispus soluția neînceperii urmăririi penale față de

C.S., R.F.G. și U.L., judecători în cadrul Curții de Apel București pentru

faptele prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., ca urmare a inexistenței

acestora, deoarece nu se poate antrena răspunderea penală a intimatelor pentru

soluția dată, prin decizia civilă nr. 4332/R de la 5 noiembrie 2008 a Curții de

Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă

și asigurări sociale, pronunțată în dosarul nr. 37402/3/2007 (format vechi nr.

3442/2008), deoarece aceasta a fost pronunțată în baza unui proces de

interpretare a materialului probator și a aprecierii condițiilor legale incidente

și care a condus la soluția admiterii recursului formulat de

recurentul T.V. împotriva sentinței civile nr.

1958 din data de 7

martie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata

S.NT.F.M

C.F.R.M. SA, SUCURSALA BUCUREȘTI,

casată sentința recurată și

trimisă cauza spre rejudecare, la aceeași

instanță.

Dispozițiile art. 2 din Principiile

Fundamentale ale Independenței Justiției adoptate de Adunarea Generală a

Națiunilor Unite în noiembrie

1985

stipulează că puterea judecătorească decide în cauzele în care este

investită

de o manieră imparțială pe baza faptelor și în conformitate cu legea.

Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa,

în deplin acord cu dispozițiile art. 4 din Recomandarea Comitetului de

Miniștri al Consiliului Europei nr. (94)12, că standardele universal

recunoscute ale independenței puterii judecătorești interzic orice intervenție

negarantată sau care nu oferă garanția unui proces judiciar și impun ca

hotărârile judecătorești să nu poată fi modificate decât prin procedurile de

control judiciar prevăzute de lege.

De asemenea în Avizul nr. 3 al

Consiliului Consultativ al

Judecătorilor

Europeni din cadrul Consiliului Europei, aviz dat în anul 2002

asupra

principiilor și regulilor privind imperativele profesionale aplicabile judecătorilor

în mod deosebit a deontologiei comportamentelor incompatibile și

imparțialității la pct. 5 „Concluzii privind răspunderea

judecătorilor" se arată în § 75 că „în ceea

ce privește răspunderea penală,

CCJE consideră că: i) judecătorii

trebuie să fie răspunzători penal în fața legii ordinare pentru infracțiuni

comise în afara funcției lor juridice; ii) răspunderea penală nu trebuie să se

aplice judecătorilor pentru greșeli neintenționate în exercițiul

funcțiunii."

Simpla exercitare a atribuțiilor judiciare

de către un magistrat nu poate fi calificată ca abuz sau favorizarea unei

persoane, chiar dacă una dintre părți este nemulțumită de soluția pronunțată în

cauză.

De altfel, nici erorile judiciare, care se pot

produce în confirmarea sau aplicarea legii ori în evaluarea probatorilor nu pot

constitui obiectiv și nici subiectiv conținutul infracțiunilor de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și

favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.

Înalta Curte constată că procurorul a dispus

soluția de neîncepere a

urmăririi penale

față de intimate sub aspectul faptelor arătate, ca urmare a

exercitării

atribuțiilor conferite prin lege, ca singurul organ competent de a stabili nu

numai încadrarea în drept a împrejurărilor de fapt pretinse a fi săvârșite de

persoanele arătate de petiționar în plângerea penală adresată parchetului, de a

efectua verificările necesare specifice actelor

premergătoare, dar și obligația de a le evalua și a da soluția

prevăzută de

lege, ce rezultă din acest proces de analiză a faptelor

reclamate, constatând motivat inexistența faptelor imputate.

Înalta Curte nu poate reține nici

critica arătată de petiționar referitoare la insuficienta cercetare, deoarece

în etapa actelor premergătoare, procurorul este singurul care apreciază asupra

oportunității efectuării verificărilor pe care le consideră necesare și

suficiente.

Invocarea de către petiționar a nerespectării

dispozițiilor art. 202 alin. (1) și (4) C. proc. pen. cu privire la rolul

procurorului, a neadministrării de probe în condițiile art. 62 din același cod

și respectiv art. 69 C. proc. pen. cu privire la declarațiile învinuitului sau

inculpatului, nu pot fi avute în vedere, deoarece, pe de-o parte rolul

procurorului urmează a fi avut în vedere în limita atribuțiilor prevăzute de

art. 224 alin. (1) C. proc. pen. privind actele premergătoare, iar pe de altă

parte, administrarea probelor vizează procesul penal numai după începerea

urmăririi penale, fază care presupune garanțiile procesuale pentru efectuarea

unei urmăriri penale complete.

Altfel spus, în etapa actelor premergătoare, etapă care se

situează

în afara procesului penal, nu pot

fi administrate mijloace de probă, ci doar

se fac verificări cu privire

la presupuse fapte penale, așa cum de altfel s-a arătat.

Așadar, Înalta Curte

constată că nu există niciun indiciu cu privire la

existența

săvârșirii pretinselor fapte prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen. în

sarcina intimatelor C.S., R.F.G. și U.L., judecători în cadrul Curții de Apel

București, așa încât în mod corect a fost indicat temeiul, în drept, al

soluției dispuse, pentru inexistența faptei, respectiv art. 228 alin. (6)

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Înalta Curte nu poate examina critica

petiționarului referitoare la soluția disjungerii cauzei față de G.M.A. și G.M.,

judecători în cadrul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de

muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, cercetate sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C.

pen. și față de O.D. și T.A.V., judecătoare în cadrul aceleiași instanțe sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de

art. 264 C. pen. și declinarea competenței de soluționare a cauzei disjunse, în

favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, deoarece exced

conținutului dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., al cărui

obiect este strict și exclusiv

reglementat numai la soluțiile de netrimitere și actele procedurale precizate

în conținutul său.

Or, soluția disjungerii cauzei și declinarea

competenței de

soluționare în favoarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, dispusă prin ordonanța de la

2 martie 2009 este o soluție procedurală, pe

de-o parte a cărei

finalitate juridică este diferită, în raport cu soluțiile de netrimitere în

judecată, iar pe de altă parte, nu este menționată în norma arătată, așa încât

nu poate face obiectul verificării sale prin prisma dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte

constată că ordonanța

dată la 2 martie 2009

dată în dosarul nr. 211/P/2009 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - Secția Urmărire Penală și Criminalistică, prin care

s-a dispus soluția neînceperii urmăririi penale, în condițiile mai sus arătate,

este legală și temeinică.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în

baza dispozițiilor art.

278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată

de petiționarul T.V. împotriva

ordonanței

din 2 martie 2009 dată în dosarul nr. 211/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Secția Urmărire Penală și

Criminalistică,

ordonanță pe care o va menține.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. se va obliga petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul T.V.

împotriva ordonanței din 2 martie 2009 dată în dosarul nr. 211/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Urmărire

Penală și Criminalistică, ordonanță pe care o va menține.

Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei

cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată, în ședință publică, azi 2 iulie 2009.