ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 19446 la 13 mai 2009 și pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 4188/1/2009 la 15 mai 2009, petiționarul T.V., a formulat plângere penală întemeiată în drept pe dispozițiile art. 278 1 , art. 287 și urm. și art. 414 2 alin. (3) C. proc. pen., împotriva ordonanței nr. 211/P din 2 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe care o găsește ca fiind netemeinică și nelegală. În motivarea plângerii formulate, petiționarul consideră că critică modul în care a fost efectuată cercetarea de procuror, arătând că ordonanța dată este nemotivată, că există un conflict de interese, judecătorii fiind favorizați prin cercetarea efectuată, făcând referire cu privire la fișa postului șef stație adjunct pe care a contestat-o.

Petiționarul a mai menționat că ordonanța nu motivează în conformitate cu dispozițiile art. 202 și urm. C. proc. pen., soluționarea prioritară a infracțiunii primare, infracțiune prevăzută de art. 289 C. pen., fals intelectual săvârșită de învinuiții judecători G.M.A. și G.M. și N.T. și H.A., asistenți judiciar ai completului Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, ce au judecat în fond cauza în dosarul civil nr. 299950/3/2006, infracțiune săvârșită prin actul material, sentința civilă nr. 477 din 18 ianuarie 2007, hotărârea fiind motivată de judecători contrar realității probelor deduse de părți instanței civile și defavoarea intereselor petiționarului, judecătorii ignorând dispozițiile art. 129 alin. (4), (5) C. proc.

pen., făcând referiri la actele depuse în cauza civilă și la modul cum a fost judecată acea cauză. Petiționarul apreciază că fapta judecătorilor instanței de fond materializată în sentința civilă nr. 477 de la 18 iulie 2007 întrunește elementele materiale ale infracțiunilor de favorizarea infractorului și fals intelectual, prevăzute de art. 264 și art. 289 C. pen. De asemenea, se mai precizează că s-a adresat cu cerere de revizuire a sentinței civile nr. 477 de la 18 ianuarie 2007, solicitând instanței să se pronunțe asupra următoarelor aspecte: tabelele deduse judecății și asupra cărora instanța de judecată s-a pronunțat, așa cum s-a arătat la pct. 3 sunt false, sub aspectul că T.V.

a luat la cunoștință de fișele de post, atât timp cât semnătura din dreptul numelui său nu îi aparține; cauza a fost clasată, deoarece nu există învinuit; în speță nu este caz de judecată penală și, pe cale de consecință, nu se poate da o hotărâre care să declare false tabelele respective; fișa postului aflată la filele 15-19 nu conține numele și semnătura lui T.V., contrar susținerilor instanței de fond și a situației de fapt. Instanța prin sentința civilă nr. 1958 de la 7 martie 2008 a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire, admițând excepția de inadmisibilitate invocată de intimată, fără a cerceta și motiva cele cerute prin cererea de revizuire, contrat dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc.

pen., rolul activ al instanței și situației reale pe care o aveau de judecată, astfel favorizând instanța ce pronunțase sentința civilă nr. 477/2007 și intimata sucursala marfă București, în detrimentul adevărului și intereselor petiționarului.

Petiționarul a făcut referiri ample și la decizia civilă nr. 4332/R din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru conflicte de muncă, care deși a dispus rejudecarea revizuirii la aceeași instanță a Tribunalului București au bătut pasul pe loc, contrar obligației instanței dispuse de art. 312 alin. (4), criticând motivarea deciziei și considerând că judecătorii au nedenunțat și tăinuit infracțiunile de fals intelectual și favorizarea infractorului sucursala Marfa București, infracțiuni săvârșite de judecătorii învinuiți ai instanței de fond prin sentința civilă nr. 477 de la 18 ianuarie 2009, așa încât sunt întrunite elementele materiale ale infracțiunii de favorizarea infractorilor prevăzută de art. 264 C. pen.

Totodată, petiționarul a mai arătat că se impunea aplicarea de către procuror a dispozițiilor art. 35 alin. (5) C. proc. pen., considerând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 33 lit. c) C. proc. pen., aplicarea de către procuror a dispozițiilor art. 38 raportat la art. 42 și art. 45 alin. (1) C. proc. pen. este o posibilitate ce nu conferă cauzei judecarea cu celeritate. Petiționarul a invocat în drept dispozițiile art. 278 1 alin. (1), (8) lit. b) sau lit. c) și urm. C. proc. pen., art. 287 și urm. C. proc. pen. și art. 414. 2 alin. (3) C. proc.

pen., solicitând admiterea plângerii și desființarea ordonanței nr. 211/P/2009, judecarea în fond a învinuiților și faptele penală ale acestora, în funcție de motivațiile și piesele cu înscrisurile deduse lor de patent și anexate plângerii penale, lucrările aferente plângerii penale efectuate de procuror celor două parchete, dacă există, în cercetarea și urmărirea proprie, menționând că anexează plângerii 34 de file. Plângerii i-au fost anexate fotocopiile mai multor înscrisuri, aflate la filele 9-42 dosarul Înaltei Curți.

Înalta Curte, prin adresă a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică trimiterea dosarului nr. 211/P/2009 și lucrarea nr. 3443/1767/11-2/2009, (fila 45 din dosarul Înaltei Curți), iar prin adresa parchetului înregistrată prin Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 3066 la 10 iunie 2009 s-a comunicat înaintarea dosarului solicitat la care se află atașat un exemplar al rezoluției nr. 3443/1767/11/2/2009 împreună cu lucrarea menționată (fila 52 dosarul Înaltei Curți), dosarul și lucrarea fiind atașate prezentei cauze.

La termenul de judecată de la 18 iunie 2009, petiționarul a formulat mai multe cereri, asupra cărora Înalta Curte s-a pronunțat motivat, acordându-se termen la 2 iulie 2009, la solicitarea petiționarului pentru ca acesta să-și pregătească apărarea, așa cum rezultă din consemnările încheierii de ședință de la data menționată, aflată la filele 57-58 din dosarul Înaltei Curți. La termenul de astăzi, petiționarul, în dezbateri, a susținut oral plângerea formulată, dezvoltând motivele acesteia, solicitând admiterea plângerii, constatarea nulității ordonanței procurorului, desființarea acesteia și trimiterea dosarului procurorului șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea începerii urmăririi penale față de intimați, pentru toate faptele reclamate.

Petiționarul a învederat că procurorul nu a avut un rol activ, potrivit art. 202 alin. (1) și (4) C. proc. pen., nerespectând dispozițiile art. 200 cu referire la art. 2 alin. (1) din același cod în strângerea probelor concludente pentru urmărirea penală, potrivit art. 62, art. 69 C. proc. pen., astfel că, a încălcat dispozițiile procedurale și prin măsura de disjungere, se impune constatarea nulității de fapt a dosarului de urmărire penală, conform art. 197 alin. (1) C. proc. pen., argumentând că judecătorii care au soluționat cauza civilă de revizuire, nu s-au pronunțat motivat asupra inadmisibilității. Petiționarul a făcut referiri concrete la dispozițiile art. 129 C. proc. pen., precum și la anexele depuse, iar sentința civilă confirmă fișa de post, care nu era semnată de petiționar, ceea ce i-a adus grave prejudicii, instanțele, împiedicându-i accesul la justiție și încălcându-i dreptul la apărare, depunând la doar și concluzii scrise.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra plângerii formulate au fost consemnate în detaliu în parte introductivă a prezentei sentințe. În concluziile scrise depuse la filele 64-67 dosarul Înaltei Curți, petiționarul a arătat că temeiul plângerii formulate îl constituie dispozițiile art. 278 1 alin. (1) și urm. C. proc. pen., că au fost atașate cauzei dosarele penale nr. 3443/1767/11/2009 și nr. 211/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dosare din a căror evidență și înscrisuri reiese în fapt că probele constând din declarațiile învinuiților nu se află la dosarele atașate. Avându-se în vedere dispozițiile art. 200 și art. 2 alin. (1) C. proc. pen.

raportate la art. 62, art. 69 și art. 202 alin. (1) și alin. (4) C. proc. pen., obligația procurorului ca în cursul urmăririi penale să strângă probele cu privire la declarațiile învinuiților, împrejurările, contextul, continuitatea și conexitatea cauzei cu privire la fapta infracțională incriminată, respectiv favorizarea infractorului, petiționarul consideră că urmărirea penală în cauză a fost efectuată prin încălcarea dispozițiilor procedurale invocate. Petiționarul consideră că procurorul Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin ordonanța nr. 211/P/2009 a încălcat dispozițiile art. 45 alin. (1) C. proc. pen. raportate la art. 35 alin. (5) C. proc. pen., în cursul urmăririi penale se aplică dispozițiile art. 35 C. proc.

pen. corespunzător, respectiv infracțiunile de tăinuire, favorizare a infractorului și nedenunțarea unor infracțiuni fiind de competența procurorului care face urmărirea penală cu privire la infracțiunea la care acestea se referă, iar dacă competența după calitatea persoanelor aparține unor parchete de grad diferit, competența de a face urmărirea penală toate cauzele reunite „revine" parchetului superior în grad, respectiv Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Așa cum reiese din motivarea ordonanței nr. 211/p/2009 atacată, procurorul nu a efectuat urmărirea penală pentru toate faptele săvârșite și pentru toți învinuiții, indiferent de competența după calitate persoanelor învinuite, judecători ai instanțelor Curții de Apel București și Tribunalului București ce s-au pronunțat în fond, revizuire și recurs revizuire cu privire la sentința civilă nr. 447 din 18 ianuarie 2007, făcând referire la modul cum a fost judecată cauza civilă și a motivării hotărârii menționate, ceea ce contravine dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. pen. Petiționarul consideră că mai vătămător pentru acesta a fost faptul că prin asigurarea legalității și veridicității acestui act nr. M.5.1/129/2004 conștientă sau inconștientă instanța privind conflictul de muncă a Tribunalului București a asigurat procurorului S.B.

din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 4 București, elementul esențial în urmărirea și cercetarea penală a petentului T.V. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu împotriva persoanei, așa cum reiese din motivarea ordonanței nr. 4539/P/2006 din data de 15 februarie 2007 și chiar s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicare unei amenzi administrative de 800 RON, fapta a fost trecută în cazierul său judiciar, vătămarea neputând fi îndreptată decât prin anularea ordonanței nr. 4539/P/2006 rămasă definitivă și irevocabilă Petiționarul, având în vedere dispozițiile art. 197 alin. (1) raportat la art. 3 și art. 2 alin. (1) și art. 414.2 alin. (3) raportat la art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc.

pen. a solicitat constatarea nulității ordonanței nr. 211/P/2006 a procurorului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, admitere plângerii, desființarea ordonanței atacate și trimiterea dosarului penal șefului de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea începerii urmăririi penale a învinuiților numiți prin plângerea penală nr. 114 din 29 ianuarie 2009, pentru toți și pentru toate faptele lor penale săvârșite în îngrădirea și împiedicarea dreptului la justiție echitabilă al petentului. Examinând plângerea formulată de petiționarul T.V., în condițiile art. 278 1 C. proc. pen.

împotriva ordonanței de la 2 martie 2009 dată de procuror, în dosarul nr. 211/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, Înalta Curte, în raport cu actele și lucrările dosarului parchetului, precum și cu fotocopiile înscrisurilor depuse de petiționar și aflate la filele 9-42 dosarul Înaltei Curți, constată plângerea petiționarului ca nefondată pentru considerentele ce se vor arăta. Prin ordonanța de la 2 martie 2009 în dosarul nr. 211/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, procurorul, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc.

pen., art. 38 și art. 210 combinat cu art. 42 raportat la art. 45 alin. (1) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., față de C.S. , R.F.G. și U.L., judecători în cadrul Curții de Apel București. Prin aceeași ordonanță, procurorul a dispus disjungerea cauzei față de G.M.A. și G.M., judecători în cadrul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. și față de O.D. și T.A.V., judecători în cadrul aceleiași instanțe, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.

De asemenea s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei disjunse la pct. 2 în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Soluția se comunică. în considerentele ordonanței date, procurorul a constatat că prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, persoana vătămată T.V. a solicitat cercetarea penală a magistraților: G.M.A. și G.M., judecători în cadrul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., O.D. și T.A.V., judecători în cadrul aceleiași instanțe, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.

și a magistraților C.S., R.F.G. și U.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. și de favorizare a infractorului prevăzută și pedepsită de art. 264 C. pen. Petentul a precizat că magistrații care au pronunțat sentința civilă nr. 447 din 18 ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admisă în parte acțiune petentului - reclamant, având ca obiect contestație decizie de sancționare disciplinară, nu au admis proba verificării de scripte precum și alte probe solicitate de contestator, aspect ce a condus la pronunțarea unei hotărâri judecătorești nelegale și netemeinice.

Prin sentința civilă nr. 1958 din 7 martie 2008 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, pronunțată de către magistrații O.D. și T.A.V. s-a dispus respingerea cererii de revizuire formulate de petent împotriva sentinței civile nr. 447 din 18 ianuarie 2007 a Tribunalului București, ca inadmisibilă. Magistrații care au pronunțat această hotărâre judecătorească se fac vinovați, în opinia petentului, de săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. Împotriva acestei hotărâri, petentul a formulat recurs, ce a fost admis, prin decizia civilă nr. 4332/R din 5 noiembrie 2008, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, dispunându-se casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Această decizie civilă a fost pronunțată de către magistrații C.S., R.F.G. și U.L. Petentul a solicitat față de magistrații anterior menționați, judecători în cadrul Curții de Apel București, să se efectueze cercetări sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., întrucât, „au ascuns infracțiunea comisă de instanța de fond." Petentul nu a indicat elemente, acte, înscrisuri din care să rezulte că magistrații anterior menționați au comis o faptă de natură penală, criticile acestuia cu privire la decizia civilă pronunțată în cadrul dosarului, având ca obiect revizuire, vizează aspecte de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii criticate, care însă nu pot constitui temei pentru punerea în mișcare sau pentru exercitarea acțiunii penale.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă, Legii nr. 303/2004 și Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, Ministerul Public neavând calitatea de parte în cauza civilă la care face referire petentul și nefiind îndeplinite prevederile art. 45 alin. (4) C. proc. pen., parchetul nu se poate pronunța cu privire la legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești civile irevocabile, această posibilitate având-o doar instanțele de control judiciar în soluționarea unor căi extraordinare de atac exercitate de părțile din cauza respectivă. În același sens, procurorul a menționat că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu mai are posibilitatea de a reforma o hotărâre judecătorească irevocabilă, pe calea recursului în anulare, fiind abrogate dispozițiile art. 330 C. proc.

pen., care reglementau această instituție. Toate criticile formulate de petent reprezintă considerații cu privire la aplicarea unor dispoziții de natură civilă, iar pretinsa încălcare a unor astfel de norme nu poate constitui o faptă care să atragă răspunderea penală a persoanelor cercetate. Pentru aceste motive, având în vedere inexistența faptelor imputate, în temeiurile dispozițiilor legale precizate au fost dispuse soluțiile mai sus menționate. În dosarul nr. 211/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se află depuse ordonanța din 12 februarie 2009 dată în dosarul nr. 130/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care procurorul, în baza dispozițiilor art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc.

pen. și art. 42 alin. (2) raportat la art. 45 alin. (1) C. proc. pen. a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind magistrații C.S.L., R.F.G. și U.L., judecători în cadrul Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, cât și a celorlalți magistrați, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, că dosarul cauzei împreună cu ordonanța nr. 130/P/2009 din 12 februarie 2009 se trimit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică (filele 6-3 în dosarul parchetului nr. 211/P/2009); plângerea petiționarului T.V.

(filele 4-12 voi. II al dosarului parchetului); fotocopiile mai multor înscrisuri, respectiv a sentinței civile nr. 447 de la 18 ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 29950/3/2006, a sentinței civile nr. 1958 de la 7 martie 2008 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a deciziei civile nr. 4332/R de la 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a deciziei de sancționare nr. M.7.1.c/433 din 30 august 2006 a S.N.T.F.M. C.F.R.

M. SA, SUCURSALA BUCUREȘTI, a unei comunicări, a contestației la decizia de sancționare nr. M 1.7.C/433 din 30 august 2006, a tabelului nominal cu personalul stației București Progresu care a luat la cunoștință fișele de post, a tabelului nominal cu personalul stației București-Progresu care a luat la cunoștință fișele de post, a fișei postului, a declarației numitului M.O., a întâmpinării în dosarul nr. 29950/3/2006 al Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ, a fișei postului nr. M.5.1/129/2004, a tabelului nominal cu personalul stației București Progresu care a luat la cunoștință fișele de post, alte înscrisuri, a precizărilor la contestație formulate de petiționar, a dispoziției directorului general al C.F.R.

M. SA cu nr. 28 din 15 martie 2004 privind întocmirea fișei postului, a unor sesizări formulate de petiționar la șeful Secției regionale de poliție, Transporturi București, a plângerii petiționarului împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 4 București din dosarul penal nr. 8304/P/2006 necomunicată și nesoluționată în termenul prevăzut de art. 277 C. proc. pen., a raportului de constatare tehnico- științifică nr. 258301 din 21 martie 2007, a declarației numitului Z.S.

, a declarației numitului B.N., a declarației numitei P.E., a rezoluției dată de procuror la 28 ianuarie 2008 în dosarul nr. 8304/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4, a cererii de revizuire a sentinței civile nr. 447 din 18 ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, a comunicării Direcției de Poliție Transporturi, Secția Regională e Poliție Transporturi București cu nr. 939535 de la 4 octombrie 2007 către petiționar, a motivelor de recurs formulate de petiționar împotriva sentinței civile nr. 1958 de la 7 martie 2008 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, în dosarul nr. 37402/3/2007, a unor înscrisuri la care s-a mai făcut referire mai sus, a ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ la 15 februarie 2007 în dosarul nr. 4539/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, a comunicării parchetului către Inspectoratul General al Poliției Române, cazier judiciar cu privire la ordonanța menționată (filele 13-92 dosarul parchetului).

Prin rezoluția de la 13 aprilie 2009 dată în lucrarea cu nr. 3443/1767/11-2/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, procurorul șef secție, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de numitul T.V. împotriva ordonanței nr. 211/P/2009 din 2 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică. Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen.

a verificat ordonanța de la 2 martie 2009 dată de procuror în dosarul nr. 211/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică pe baza actelor și lucrărilor dosarului parchetului, precum și a fotocopiilor înscrisurilor depuse de petiționar și aflate la filele aflate la filele 9-42 dosarul Înaltei Curți Înalta Curte constată că procurorul, în mod legal și temeinic motivat a dispus soluția neînceperii urmăririi penale față de C.S., R.F.G.

și U.L., judecători în cadrul Curții de Apel București pentru faptele prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., ca urmare a inexistenței acestora, deoarece nu se poate antrena răspunderea penală a intimatelor pentru soluția dată, prin decizia civilă nr. 4332/R de la 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în dosarul nr. 37402/3/2007 (format vechi nr. 3442/2008), deoarece aceasta a fost pronunțată în baza unui proces de interpretare a materialului probator și a aprecierii condițiilor legale incidente și care a condus la soluția admiterii recursului formulat de recurentul T.V. împotriva sentinței civile nr. 1958 din data de 7 martie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata S.NT.F.M C.F.R.M.

SA, SUCURSALA BUCUREȘTI, casată sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare, la aceeași instanță. Dispozițiile art. 2 din Principiile Fundamentale ale Independenței Justiției adoptate de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în noiembrie 1985 stipulează că puterea judecătorească decide în cauzele în care este investită de o manieră imparțială pe baza faptelor și în conformitate cu legea. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa, în deplin acord cu dispozițiile art. 4 din Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr. (94)12, că standardele universal recunoscute ale independenței puterii judecătorești interzic orice intervenție negarantată sau care nu oferă garanția unui proces judiciar și impun ca hotărârile judecătorești să nu poată fi modificate decât prin procedurile de control judiciar prevăzute de lege.

De asemenea în Avizul nr. 3 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni din cadrul Consiliului Europei, aviz dat în anul 2002 asupra principiilor și regulilor privind imperativele profesionale aplicabile judecătorilor în mod deosebit a deontologiei comportamentelor incompatibile și imparțialității la pct. 5 „Concluzii privind răspunderea judecătorilor" se arată în § 75 că „în ceea ce privește răspunderea penală, CCJE consideră că: i) judecătorii trebuie să fie răspunzători penal în fața legii ordinare pentru infracțiuni comise în afara funcției lor juridice; ii) răspunderea penală nu trebuie să se aplice judecătorilor pentru greșeli neintenționate în exercițiul funcțiunii." Simpla exercitare a atribuțiilor judiciare de către un magistrat nu poate fi calificată ca abuz sau favorizarea unei persoane, chiar dacă una dintre părți este nemulțumită de soluția pronunțată în cauză.

De altfel, nici erorile judiciare, care se pot produce în confirmarea sau aplicarea legii ori în evaluarea probatorilor nu pot constitui obiectiv și nici subiectiv conținutul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. Înalta Curte constată că procurorul a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimate sub aspectul faptelor arătate, ca urmare a exercitării atribuțiilor conferite prin lege, ca singurul organ competent de a stabili nu numai încadrarea în drept a împrejurărilor de fapt pretinse a fi săvârșite de persoanele arătate de petiționar în plângerea penală adresată parchetului, de a efectua verificările necesare specifice actelor premergătoare, dar și obligația de a le evalua și a da soluția prevăzută de lege, ce rezultă din acest proces de analiză a faptelor reclamate, constatând motivat inexistența faptelor imputate.

Înalta Curte nu poate reține nici critica arătată de petiționar referitoare la insuficienta cercetare, deoarece în etapa actelor premergătoare, procurorul este singurul care apreciază asupra oportunității efectuării verificărilor pe care le consideră necesare și suficiente. Invocarea de către petiționar a nerespectării dispozițiilor art. 202 alin. (1) și (4) C. proc. pen. cu privire la rolul procurorului, a neadministrării de probe în condițiile art. 62 din același cod și respectiv art. 69 C. proc. pen. cu privire la declarațiile învinuitului sau inculpatului, nu pot fi avute în vedere, deoarece, pe de-o parte rolul procurorului urmează a fi avut în vedere în limita atribuțiilor prevăzute de art. 224 alin. (1) C. proc.

pen. privind actele premergătoare, iar pe de altă parte, administrarea probelor vizează procesul penal numai după începerea urmăririi penale, fază care presupune garanțiile procesuale pentru efectuarea unei urmăriri penale complete. Altfel spus, în etapa actelor premergătoare, etapă care se situează în afara procesului penal, nu pot fi administrate mijloace de probă, ci doar se fac verificări cu privire la presupuse fapte penale, așa cum de altfel s-a arătat. Așadar, Înalta Curte constată că nu există niciun indiciu cu privire la existența săvârșirii pretinselor fapte prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen. în sarcina intimatelor C.S., R.F.G. și U.L., judecători în cadrul Curții de Apel București, așa încât în mod corect a fost indicat temeiul, în drept, al soluției dispuse, pentru inexistența faptei, respectiv art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. Înalta Curte nu poate examina critica petiționarului referitoare la soluția disjungerii cauzei față de G.M.A. și G.M., judecători în cadrul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. și față de O.D. și T.A.V., judecătoare în cadrul aceleiași instanțe sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. și declinarea competenței de soluționare a cauzei disjunse, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, deoarece exced conținutului dispozițiilor art. 278 1 C. proc.

pen., al cărui obiect este strict și exclusiv reglementat numai la soluțiile de netrimitere și actele procedurale precizate în conținutul său. Or, soluția disjungerii cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, dispusă prin ordonanța de la 2 martie 2009 este o soluție procedurală, pe de-o parte a cărei finalitate juridică este diferită, în raport cu soluțiile de netrimitere în judecată, iar pe de altă parte, nu este menționată în norma arătată, așa încât nu poate face obiectul verificării sale prin prisma dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. În raport cu cele menționate, Înalta Curte constată că ordonanța dată la 2 martie 2009 dată în dosarul nr. 211/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Urmărire Penală și Criminalistică, prin care s-a dispus soluția neînceperii urmăririi penale, în condițiile mai sus arătate, este legală și temeinică.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul T.V. împotriva ordonanței din 2 martie 2009 dată în dosarul nr. 211/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Urmărire Penală și Criminalistică, ordonanță pe care o va menține. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul T.V. împotriva ordonanței din 2 martie 2009 dată în dosarul nr. 211/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Urmărire Penală și Criminalistică, ordonanță pe care o va menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi 2 iulie 2009.