ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 960/2011

Asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 445 din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.C.S. împotriva rezoluției pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 1161/P/2010 din 1 octombrie 2010. A fost obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 1161/P/2010 din 1 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul S.C.B., sub aspectul infracțiunilor de nerespectarea unei hotărâri judecătorești definitive privind reintegrarea în muncă și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 278 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii și art. 246 C. pen., în cauza privind plângerile numitului S.C.S., dispunându-se totodată disjungerea cauzei, sub aspectul încălcării de către aceeași persoană a dispozițiilor art. 71 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor și a art. 331 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2856/C din 29 octombrie 2004. Împotriva soluției de netrimitere în judecată, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care i-a fost respinsă prin rezoluția nr. 2281/II-2/2010 din 17 noiembrie 2010. În motivarea soluției s-au avut în vedere următoarele aspecte rezultate din verificările efectuate.

Prin decizia H - 80586 din data de 05 noiembrie 2009 Directorul Penitenciarului București Jilava a decis destituirea din sistemul administrației penitenciare a numitului C.S.S., decizie împotriva căreia acesta din urmă a formulat cerere de anulare la instanța judecătorească, iar prin sentința civilă nr. 1049 din data de 30 martie 2010 Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a hotărât respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Deciziile nr. H-20949 din 02 februarie 2010 și nr. 88054 din 16 decembrie 2009 ale Directorului Penitenciarului Jilava au avut același obiect, respectiv destituirea din funcție a numitului S.C.S.

pe motive diferite, împotriva cărora acesta a formulat separat acțiuni în anulare, înregistrate cu nr. 17487/3/CA/2010 și nr. 13975/3/CA/2010 aflate în prezent în curs de soluționare și cereri de suspendare a executării acestor decizii până la rămânerea irevocabilă a soluțiilor ce se vor pronunța în dosarele menționate anterior. Prin sentințele cu nr. 1780 din 02 iunie 2010 respectiv nr. 2158 din 06 iulie 2010 s-a dispus admiterea cererilor, suspendarea deciziilor nr. H-20949 din 02 februarie 2010 și nr. 88054 din 16 decembrie 2009 până la rămânerea irevocabilă a soluțiilor din dosarele de fond. Din declarația numitului S.C.B. a rezultat că cele trei decizii de destituire din funcție menționate anterior nu au produs efecte până la data de 15 martie 2010 întrucât numitul S.C.S.

s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, fiind respectate prevederile Codului muncii, iar după această dată s-a procedat la emiterea deciziei nr. 46 din 15 martie 2010, prin care sus-numitului i-au încetat raporturile de serviciu. Prin sentința civilă nr. 2180 din 23 iulie 2010 s-a dispus respingerea cererii formulată de numitul S.C.S. de suspendare a deciziei nr. 46 din 15 martie 2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației care face obiectul dosarului nr. 23786/3/2010, ca neîntemeiată. Procurorul a apreciat că având în vedere această succesiune într-un interval scurt de timp, de sentințe judecătorești conținând dispoziții contradictorii, nu se poate vorbi în ce îl privește pe numitul S.C.B.

de săvârșirea cu intenție a infracțiunii de neexecutare a unei hotărâri judecătorești definitive privind reintegrarea în muncă. Deși sentințele cu nr. 1780 din 02 iunie 2010, respectiv nr. 2158 din 06 iulie 2010 sunt executorii de drept de la momentul pronunțării, acest efect se referă la actul administrativ contestat, iar nu la acte administrative în vigoare, astfel încât nu se putea face abstracție de faptul că la momentul pronunțării celor două sentințe era încă în vigoare decizia nr. 46 din 15 martie 2010 la baza căreia au stat atât deciziile (neanulate) a căror suspendare a fost admisă, cât și decizia nr. H - 80586 din data de 5 noiembrie 2009 cu privire la care cererea de anulare a fost respinsă de instanța judecătorească.

Buna credință a numitului S.C.B. rezultă din demersurile întreprinse de către acesta în vederea clarificării situației create, atât prin cererea de lămurire cu privire la aplicarea dispozitivului sentinței civile nr. 1780 din 2 iunie 2010, formulată la data de 25 iunie 2010, această cerere fiind adusă la cunoștința numitului S.C.S. cu mențiunea ca în urma obținerii lămuririlor solicitate de la instanță, urmează să fie înștiințat cu privire la solicitarea de reintegrare în funcție, cât și prin cererea din data de 16 august 2010 prin care s-a solicitat Tribunalului București pronunțarea pe calea ordonanței președințiale a unei hotărâri în vederea stabilirii care dintre cele trei sentințe executorii de drept, conținând dispoziții contradictorii, urmează a fi executată.

În raport de această situație, procurorul a concluzionat că referitor la infracțiunea prevăzută de art. 278 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, reclamată ca fiind comisă de S.C.B. sunt aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective. În privința infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., despre care S.C.S. susține că a fost săvârșită prin refuzul reîncadrării sale în funcție de către S.C.B., procurorul a dispus aceeași soluție pentru aceleași considerente având în vedere că încadrarea juridică a faptelor este dată de prevederile art. 278 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, astfel că infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

are caracter subsidiar în raport de infracțiunea incriminată de Codul Muncii. Cu privire la plângerile formulate de S.C.S. la datele de 18 august 2010 și 20 august 2010 referitor la încălcarea de către S.C.B. a dispozițiilor art. 71 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 și a Ordinului Ministerului Justiției nr. 2856/C din 29 octombrie 2004, procurorul a dispus disjungerea cauzei în interesul unei mai bune judecăți, având în vedere că respectivele plângeri au fost făcute ulterior, având ca obiect diferit de cel al cauzei, respectiv neexecutarea hotărârilor judecătorești de reintegrare în funcție a petentului. Împotriva rezoluției din data de 1 ianuarie 2010 în dosarul nr. 1161/P/2010, S.C.S. a formulat plângere la 2 noiembrie 2010, solicitând începerea urmăririi penale față de S.C.B.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 278 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii și art. 246 C. pen. În motivarea contestației, S.C.S. a reiterat argumentele consemnate în plângerile penale și în memoriile sale, fără a indica mijloacele de probă noi de natură să conducă la schimbarea situației avută în vedere de procuror la soluționarea cauzei. Procedând la verificarea actelor dosarului penal nr. 1161/P/2010 și a rezoluției din data de 1 octombrie 2010 s-a constatat că cercetările în cauză sunt complete, referindu-se la toate aspectele sesizate de S.C.E. Nemulțumit de modul de soluționare a plângerilor sale, petentul s-a adresat instanței de judecată, în condițiile art. 278 1 C. proc.

pen., solicitând desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii urmăririi penale. Instanța de fond a considerat că nu se poate reține intenția numitului S.C.B. de a nu executa hotărârea judecătorească definitivă privind reintegrarea în muncă a petentului în raport de succesiunea sentințelor judecătorești, care conțin dispoziții contradictorii, acesta făcând chiar demersuri în vederea clarificării situației create. Cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., s-a apreciat că soluția procurorului este legală și temeinică, având în vedere principiul specialia generalibus derogant . Referitor la plângerile formulate de petent, vizând încălcarea de către numitul S.C.B.

a dispozițiilor art. 71 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici cu statutul special din Administrația Națională a Penitenciarelor și art. 33 1 din Ordinul Ministerului Justiției nr. 85/C din 29 octombrie 2004 cu ocazia emiterii celor trei hotărâri de sancționare cu destituirea din sistemul penitenciar, s-a considerat că nu pot face obiectul analizei instanței, întrucât s-a dispus disjungerea cauzei cuprinse la aceste plângeri. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul S.C.S., depunând alături de cererea de recurs și un set de acte. Înalta Curte de Casație și Justiție, la termenul de judecată din 10 martie 2011, în raport de dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, a pus în discuție excepția admisibilității recursului. Astfel, conform art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă”, motiv pentru care, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge prezentul recurs ca inadmisibil, având în vedere că hotărârea atacată este pronunțată la 20 decembrie 2010, când Legea nr. 202/2010 intrase în vigoare (25 noiembrie 2010), iar conform principiului „ tempus regit actum ”, legile sunt de imediată aplicare, împotriva hotărârii pronunțate nu mai există cale de atac.

Având în vedere și interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. XXIV din Legea nr. 202/2010 „hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”, prin raportare la art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., rezultă că sentințele date în materia plângerilor întemeiate pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., pronunțate începând cu data de 25 noiembrie 2010, indiferent de data sesizării instanței (anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010) sunt definitive din momentul pronunțării, nefiind supuse nici unei căi ordinare de atac, astfel încât prezentul recurs este inadmisibil.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul M.(fost S.)C.S. împotriva sentinței penale nr. 445 din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2011