ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 960/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 960/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei penale
de față;
În baza actelor și lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală
nr. 445 din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală
și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea
formulată de petentul S.C.S. împotriva rezoluției pronunțată de Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 1161/P/2010 din 1 octombrie 2010.
A fost obligat
petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Prin rezoluția nr. 1161/P/2010
din 1 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a
dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul S.C.B., sub aspectul
infracțiunilor de nerespectarea unei hotărâri judecătorești definitive privind
reintegrarea în muncă și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,
prevăzute de art. 278 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii și art. 246 C. pen.,
în cauza privind plângerile numitului S.C.S., dispunându-se totodată
disjungerea cauzei, sub aspectul încălcării de către aceeași persoană a dispozițiilor
art. 71 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor
publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor și a art.
331 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2856/C din 29 octombrie 2004.
Împotriva soluției de
netrimitere în judecată, petentul a formulat plângere la procurorul general al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care i-a fost respinsă prin
rezoluția nr. 2281/II-2/2010 din 17 noiembrie 2010.
În motivarea soluției
s-au avut în vedere următoarele aspecte rezultate din verificările efectuate.
Prin decizia H -
80586 din data de 05 noiembrie 2009 Directorul Penitenciarului București Jilava
a decis destituirea din sistemul administrației penitenciare a numitului C.S.S.,
decizie împotriva căreia acesta din urmă a formulat cerere de anulare la
instanța judecătorească, iar prin sentința civilă nr. 1049 din data de 30
martie 2010 Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal,
s-a hotărât respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Deciziile nr. H-20949
din 02 februarie 2010 și nr. 88054 din 16 decembrie 2009 ale Directorului
Penitenciarului Jilava au avut același obiect, respectiv destituirea din
funcție a numitului S.C.S. pe motive diferite, împotriva cărora acesta a
formulat separat acțiuni în anulare, înregistrate cu nr. 17487/3/CA/2010 și nr.
13975/3/CA/2010 aflate în prezent în curs de soluționare și cereri de
suspendare a executării acestor decizii până la rămânerea irevocabilă a
soluțiilor ce se vor pronunța în dosarele menționate anterior.
Prin sentințele cu nr.
1780 din 02 iunie 2010 respectiv nr. 2158 din 06 iulie 2010 s-a dispus
admiterea cererilor, suspendarea deciziilor nr. H-20949 din 02 februarie 2010
și nr. 88054 din 16 decembrie 2009 până la rămânerea irevocabilă a soluțiilor
din dosarele de fond.
Din declarația
numitului S.C.B. a rezultat că cele trei decizii de destituire din funcție
menționate anterior nu au produs efecte până la data de 15 martie 2010 întrucât
numitul S.C.S. s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, fiind respectate
prevederile Codului muncii, iar după această dată s-a procedat la emiterea
deciziei nr. 46 din 15 martie 2010, prin care sus-numitului i-au încetat
raporturile de serviciu.
Prin sentința civilă
nr. 2180 din 23 iulie 2010 s-a dispus respingerea cererii formulată de numitul S.C.S.
de suspendare a deciziei nr. 46 din 15 martie 2010 până la soluționarea
definitivă și irevocabilă a contestației care face obiectul dosarului nr. 23786/3/2010,
ca neîntemeiată.
Procurorul a apreciat
că având în vedere această succesiune într-un interval scurt de timp, de
sentințe judecătorești conținând dispoziții contradictorii, nu se poate vorbi
în ce îl privește pe numitul S.C.B. de săvârșirea cu intenție a infracțiunii de
neexecutare a unei hotărâri judecătorești definitive privind reintegrarea în
muncă. Deși sentințele cu nr. 1780 din 02 iunie 2010, respectiv nr. 2158 din 06
iulie 2010 sunt executorii de drept de la momentul pronunțării, acest efect se
referă la actul administrativ contestat, iar nu la acte administrative în
vigoare, astfel încât nu se putea face abstracție de faptul că la momentul
pronunțării celor două sentințe era încă în vigoare decizia nr. 46 din 15
martie 2010 la baza căreia au stat atât deciziile (neanulate) a căror
suspendare a fost admisă, cât și decizia nr. H - 80586 din data de 5 noiembrie 2009
cu privire la care cererea de anulare a fost respinsă de instanța
judecătorească. Buna credință a numitului S.C.B. rezultă din demersurile
întreprinse de către acesta în vederea clarificării situației create, atât prin
cererea de lămurire cu privire la aplicarea dispozitivului sentinței civile nr.
1780 din 2 iunie 2010, formulată la data de 25 iunie 2010, această cerere fiind
adusă la cunoștința numitului S.C.S. cu mențiunea ca în urma obținerii
lămuririlor solicitate de la instanță, urmează să fie înștiințat cu privire la
solicitarea de reintegrare în funcție, cât și prin cererea din data de 16
august 2010 prin care s-a solicitat Tribunalului București pronunțarea pe calea
ordonanței președințiale a unei hotărâri în vederea stabilirii care dintre cele
trei sentințe executorii de drept, conținând dispoziții contradictorii, urmează
a fi executată.
În raport de această
situație, procurorul a concluzionat că referitor la infracțiunea prevăzută de
art. 278 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, reclamată ca fiind comisă de S.C.B.
sunt aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt
întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective.
În privința
infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., despre care S.C.S. susține că a
fost săvârșită prin refuzul reîncadrării sale în funcție de către S.C.B.,
procurorul a dispus aceeași soluție pentru aceleași considerente având în
vedere că încadrarea juridică a faptelor este dată de prevederile art. 278 din
Legea nr. 53/2003 Codul muncii, astfel că infracțiunea prevăzută de art. 246 C.
pen. are caracter subsidiar în raport de infracțiunea incriminată de Codul
Muncii.
Cu privire la
plângerile formulate de S.C.S. la datele de 18 august 2010 și 20 august 2010
referitor la încălcarea de către S.C.B. a dispozițiilor art. 71 alin. (4) din
Legea nr. 293/2004 și a Ordinului Ministerului Justiției nr. 2856/C din 29
octombrie 2004, procurorul a dispus disjungerea cauzei în interesul unei mai
bune judecăți, având în vedere că respectivele plângeri au fost făcute ulterior,
având ca obiect diferit de cel al cauzei, respectiv neexecutarea hotărârilor
judecătorești de reintegrare în funcție a petentului.
Împotriva rezoluției
din data de 1 ianuarie 2010 în dosarul nr. 1161/P/2010, S.C.S. a formulat
plângere la 2 noiembrie 2010, solicitând începerea urmăririi penale față de S.C.B.
pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 278 din Legea nr. 53/2003
Codul muncii și art. 246 C. pen.
În motivarea
contestației, S.C.S. a reiterat argumentele consemnate în plângerile penale și
în memoriile sale, fără a indica mijloacele de probă noi de natură să conducă
la schimbarea situației avută în vedere de procuror la soluționarea cauzei.
Procedând la
verificarea actelor dosarului penal nr. 1161/P/2010 și a rezoluției din data de
1 octombrie 2010 s-a constatat că cercetările în cauză sunt complete,
referindu-se la toate aspectele sesizate de S.C.E.
Nemulțumit de modul
de soluționare a plângerilor sale, petentul s-a adresat instanței de judecată,
în condițiile art. 278
1
C. proc. pen., solicitând desființarea
rezoluției și trimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii urmăririi
penale.
Instanța de fond a
considerat că nu se poate reține intenția numitului S.C.B. de a nu executa
hotărârea judecătorească definitivă privind reintegrarea în muncă a petentului
în raport de succesiunea sentințelor judecătorești, care conțin dispoziții
contradictorii, acesta făcând chiar demersuri în vederea clarificării situației
create.
Cu privire la
infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de
art. 246 C. pen., s-a apreciat că soluția procurorului este legală și
temeinică, având în vedere principiul
specialia generalibus derogant
.
Referitor la
plângerile formulate de petent, vizând încălcarea de către numitul S.C.B. a
dispozițiilor art. 71 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 privind statutul
funcționarilor publici cu statutul special din Administrația Națională a Penitenciarelor
și art. 33
1
din Ordinul Ministerului Justiției nr. 85/C din 29
octombrie 2004 cu ocazia emiterii celor trei hotărâri de sancționare cu
destituirea din sistemul penitenciar, s-a considerat că nu pot face obiectul
analizei instanței, întrucât s-a dispus disjungerea cauzei cuprinse la aceste
plângeri.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs petentul S.C.S., depunând alături de cererea de
recurs și un set de acte.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, la termenul de judecată din 10 martie 2011, în raport de
dispozițiile art. 278
1
alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost
modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, a pus în discuție
excepția admisibilității recursului.
Astfel, conform art. 278
1
alin. (10) C. proc. pen., „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8)
este definitivă”, motiv pentru care, conform art. 385
15
pct. 1 lit. a)
C. proc. pen., va respinge prezentul recurs ca inadmisibil, având în vedere că
hotărârea atacată este pronunțată la 20 decembrie 2010, când Legea nr. 202/2010
intrase în vigoare (25 noiembrie 2010), iar conform principiului „
tempus
regit actum
”, legile sunt de imediată aplicare, împotriva hotărârii
pronunțate nu mai există cale de atac.
Având în vedere și
interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. XXIV din Legea nr. 202/2010
„hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a
prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute
de legea sub care a început procesul”, prin raportare la art. 278
1
alin. (10) C. proc. pen., rezultă că sentințele date în materia plângerilor
întemeiate pe dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen., pronunțate
începând cu data de 25 noiembrie 2010, indiferent de data sesizării instanței
(anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010) sunt
definitive din momentul pronunțării, nefiind supuse nici unei căi ordinare de
atac, astfel încât prezentul recurs este inadmisibil.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat
de petentul M.(fost S.)C.S. împotriva sentinței penale nr. 445 din 20 decembrie
2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori
și de familie.
Obligă recurentul petent la plata sumei de
100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie
2011