ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2145/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. La data de 16 decembrie 2010 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, plângerea formulată conform dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. de petenta G.L. împotriva rezoluției nr. 173/P/2009 din 21 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută prin rezoluția nr. 2487/ll-22/2010 din 25 noiembrie 2010 a Procurorului general al aceluiași Parchet. În motivarea plângerii petenta a arătat, în esență, că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de executorul judecătoresc B.C., pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 249 C. proc.

pen., este greșită și în contradicție cu probatoriile administrate. Prin sentința penală nr. 54 din 02 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta G.L. împotriva rezoluției nr. 173/P/2009 din 21 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută prin rezoluția nr. 2487/l1-2/2010 din 25 noiembrie 2010 a procurorului general al aceluiași Parchet, fiind obligată petenta la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că, la data de 3 februarie 2009, petenta s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cu o plângere penală formulată împotriva numitului B.C., executor judecătoresc, pe care l-a angajat în vederea punerii în executare silită a sentinței civile nr. 4882 din 9 iulie 2004 a Judecătoriei Târgu Jiu.

Petenta a susținut că executorul judecătoresc și-a îndeplinit în mod defectuos obligațiile ce-i reveneau, nedepunând la dosarul instanței o serie de documente, astfel încât a trebuit să suporte cheltuieli de judecată pentru apel și recurs în sumă de 9.740.000 ROL și nu a putut executa o creanță de 3.219.000 ROL. Prin rezoluțiile atacate, parchetul a reținut că a existat într-adevăr o neconcordanță cu privire la creanța de executat, fiind vorba despre 616 RON și nu doar de 321,9 RON, dar ea nu este imputabilă executorului judecătoresc și nu are nicio conotație penală, instanța judecătorească procedând la rectificarea unei erori materiale. Pe de altă parte, este în dezacord cu probatoriile administrate susținerea petentei în sensul că, în mod abuziv, executorul judecătoresc ar fi sistat procedurile execuționale.

În realitate, acesta a constatat că executarea silită prin poprire asupra debitorului Inspectoratul de Stat în Construcții București nu este posibilă și a încheiat procesul-verbal prevăzut de art. 371 5 lit. b) C. proc. pen. În consecință, s-a dispus în baza prevederilor art. 10 lit. b) și d) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale pentru ambele infracțiuni. Prima instanță a constatat că această soluție este conformă cu probatoriile administrate, elementele caracteristice ale infracțiunilor respective nefiind întrunite. De altfel, plângerea nu se referă la aspecte concrete ale pretinsei nelegalități ori netemeinicii a soluției, ci conține nemulțumirea cu caracter general a petentei față de modul în care a fost finalizată cauza.

B. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, exprimând nemulțumiri legate de fondul cauzei, respectiv negarantarea respectării hotărârilor judecătorești, prin punerea lor în executare. Examinând recursul declarat de petentă sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este inadmisibil pentru motivul de critică invocat din oficiu.

Astfel, sentința recurată a fost pronunțată la data de 2 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, la data de 26 noiembrie 2010. Potrivit dispozițiilor art. XXIV alin. (1) din această lege „hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". Per a contrario, hotărârilor pronunțate în cauzele penale după intrarea în vigoare a acestei legi le vor fi aplicabile dispozițiile noii legi, inclusiv în ceea ce privește calea de atac. Sub acest ultim aspect, din examinarea dispozițiilor Legii nr. 202/2010 se poate observa că alin. (10) și (13) al art. 278 1 C. proc.

pen. a fost modificat în sensul că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă". Ca atare, cum sentința recurată a fost pronunțată sub imperiul noii legii care prevede că hotărârea pronunțată de judecător în plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. este definitivă, văzând și dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu mai putea fi atacată cu recurs, astfel că va respinge recursul ca inadmisibil, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara G.L. împotriva sentinței penale nr. 54 din 02 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția II-a penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2011.