ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2145/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2145/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față;
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. La data de
16 decembrie 2010 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a
penală și pentru cauze cu minori și de familie, plângerea formulată conform
dispozițiilor art. 278
1
C. proc. pen.
de petenta G.L. împotriva rezoluției nr. 173/P/2009 din 21 octombrie 2010
a
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută prin
rezoluția nr. 2487/ll-22/2010 din 25 noiembrie 2010 a Procurorului general al aceluiași
Parchet.
În motivarea
plângerii petenta a arătat, în esență, că soluția de neîncepere a urmăririi penale
față de executorul judecătoresc B.C., pentru infracțiunile prevăzute de art. 246
și art. 249 C. proc. pen., este greșită și în contradicție cu probatoriile
administrate.
Prin sentința
penală nr. 54 din 02 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a
penală, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta G.L. împotriva
rezoluției nr. 173/P/2009 din
21 octombrie 2010
a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută
prin
rezoluția nr. 2487/l1-2/2010 din 25 noiembrie 2010 a procurorului general al
aceluiași Parchet, fiind obligată petenta la 200 lei cheltuieli judiciare către
stat.
Pentru a
hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că, la data de 3 februarie 2009,
petenta s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cu o
plângere penală formulată împotriva numitului B.C., executor judecătoresc, pe
care l-a angajat în vederea punerii în executare silită a sentinței civile nr. 4882
din 9 iulie 2004 a Judecătoriei Târgu Jiu. Petenta a susținut că executorul
judecătoresc și-a îndeplinit în
mod
defectuos obligațiile ce-i reveneau, nedepunând la dosarul instanței o
serie
de documente, astfel încât a trebuit să suporte cheltuieli de judecată pentru
apel și recurs în sumă de 9.740.000 ROL și nu a putut executa o creanță de
3.219.000 ROL.
Prin
rezoluțiile atacate, parchetul a reținut că a existat într-adevăr o
neconcordanță cu privire la creanța de executat, fiind vorba despre 616 RON și
nu doar de 321,9 RON, dar ea nu este imputabilă executorului judecătoresc și nu
are nicio conotație penală, instanța judecătorească procedând la rectificarea
unei erori materiale.
Pe de altă
parte, este în dezacord cu probatoriile administrate susținerea petentei în
sensul că, în mod abuziv, executorul judecătoresc ar fi sistat procedurile
execuționale. În realitate, acesta a constatat că executarea silită prin
poprire asupra debitorului Inspectoratul de Stat în Construcții București nu
este posibilă și a încheiat procesul-verbal prevăzut de art. 371
5
lit. b) C. proc. pen.
În consecință,
s-a dispus în baza prevederilor art. 10 lit. b) și d) C. proc. pen. neînceperea
urmăririi penale pentru ambele infracțiuni.
Prima instanță
a constatat că această soluție este conformă cu probatoriile administrate,
elementele caracteristice ale infracțiunilor respective nefiind întrunite. De
altfel, plângerea nu se referă la aspecte concrete ale pretinsei nelegalități
ori netemeinicii a soluției, ci conține nemulțumirea cu caracter general a
petentei față de modul în care a fost finalizată cauza.
B. Împotriva
acestei sentințe, a declarat recurs petenta, criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie, exprimând
nemulțumiri legate de fondul
cauzei, respectiv negarantarea respectării
hotărârilor judecătorești, prin punerea lor în executare.
Examinând recursul
declarat de petentă sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc.
pen., Înalta Curte apreciază că acesta este inadmisibil pentru motivul de
critică invocat din oficiu.
Astfel,
sentința recurată a fost pronunțată la data de 2 februarie 2011, după intrarea
în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea
soluționării proceselor, la data de 26 noiembrie 2010.
Potrivit
dispozițiilor art. XXIV alin. (1) din această lege „hotărârile pronunțate în
cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse
căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început
procesul". Per a contrario, hotărârilor pronunțate în cauzele penale după
intrarea în vigoare a acestei legi le vor fi aplicabile dispozițiile noii legi,
inclusiv în ceea ce privește calea de atac.
Sub acest
ultim aspect, din examinarea dispozițiilor Legii nr. 202/2010 se poate observa
că alin. (10) și (13) al art. 278
1
C. proc. pen. a fost modificat în
sensul că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este
definitivă".
Ca atare, cum
sentința recurată a fost pronunțată sub imperiul noii legii care prevede că
hotărârea pronunțată de judecător în plângerea întemeiată pe dispozițiile art.
278
1
C. proc. pen. este definitivă, văzând și dispozițiile art. 385/15
pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu mai putea fi
atacată cu recurs, astfel că va respinge recursul ca inadmisibil, iar în baza
art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurenta la cheltuieli judiciare
către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de petiționara G.L. împotriva sentinței penale
nr. 54 din 02 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția II-a penală.
Obligă recurenta
petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 25 mai 2011.