ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.02.2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2145/2011

HOTĂRÂRE
02.02.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2145/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

16 decembrie 2010 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, plângerea formulată conform

dispozițiilor art. 278

1

de petenta G.L. împotriva rezoluției nr. 173/P/2009 din 21 octombrie 2010

a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută prin

rezoluția nr. 2487/ll-22/2010 din 25 noiembrie 2010 a Procurorului general al aceluiași

Parchet.

În motivarea

plângerii petenta a arătat, în esență, că soluția de neîncepere a urmăririi penale

față de executorul judecătoresc B.C., pentru infracțiunile prevăzute de art. 246

și art. 249 C. proc. pen., este greșită și în contradicție cu probatoriile

administrate.

Prin sentința

penală nr. 54 din 02 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta G.L. împotriva

rezoluției nr. 173/P/2009 din

21 octombrie 2010

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută

prin

rezoluția nr. 2487/l1-2/2010 din 25 noiembrie 2010 a procurorului general al

aceluiași Parchet, fiind obligată petenta la 200 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a

hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că, la data de 3 februarie 2009,

petenta s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cu o

plângere penală formulată împotriva numitului B.C., executor judecătoresc, pe

care l-a angajat în vederea punerii în executare silită a sentinței civile nr. 4882

din 9 iulie 2004 a Judecătoriei Târgu Jiu. Petenta a susținut că executorul

judecătoresc și-a îndeplinit în

mod

defectuos obligațiile ce-i reveneau, nedepunând la dosarul instanței o

serie

de documente, astfel încât a trebuit să suporte cheltuieli de judecată pentru

apel și recurs în sumă de 9.740.000 ROL și nu a putut executa o creanță de

Prin

rezoluțiile atacate, parchetul a reținut că a existat într-adevăr o

neconcordanță cu privire la creanța de executat, fiind vorba despre 616 RON și

nu doar de 321,9 RON, dar ea nu este imputabilă executorului judecătoresc și nu

are nicio conotație penală, instanța judecătorească procedând la rectificarea

unei erori materiale.

Pe de altă

parte, este în dezacord cu probatoriile administrate susținerea petentei în

sensul că, în mod abuziv, executorul judecătoresc ar fi sistat procedurile

execuționale. În realitate, acesta a constatat că executarea silită prin

poprire asupra debitorului Inspectoratul de Stat în Construcții București nu

este posibilă și a încheiat procesul-verbal prevăzut de art. 371

5

lit. b) C. proc. pen.

În consecință,

s-a dispus în baza prevederilor art. 10 lit. b) și d) C. proc. pen. neînceperea

urmăririi penale pentru ambele infracțiuni.

Prima instanță

a constatat că această soluție este conformă cu probatoriile administrate,

elementele caracteristice ale infracțiunilor respective nefiind întrunite. De

altfel, plângerea nu se referă la aspecte concrete ale pretinsei nelegalități

ori netemeinicii a soluției, ci conține nemulțumirea cu caracter general a

petentei față de modul în care a fost finalizată cauza.

acestei sentințe, a declarat recurs petenta, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, exprimând

nemulțumiri legate de fondul

cauzei, respectiv negarantarea respectării

hotărârilor judecătorești, prin punerea lor în executare.

Examinând recursul

declarat de petentă sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că acesta este inadmisibil pentru motivul de

critică invocat din oficiu.

Astfel,

sentința recurată a fost pronunțată la data de 2 februarie 2011, după intrarea

în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor, la data de 26 noiembrie 2010.

Potrivit

dispozițiilor art. XXIV alin. (1) din această lege „hotărârile pronunțate în

cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse

căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început

procesul". Per a contrario, hotărârilor pronunțate în cauzele penale după

intrarea în vigoare a acestei legi le vor fi aplicabile dispozițiile noii legi,

inclusiv în ceea ce privește calea de atac.

Sub acest

ultim aspect, din examinarea dispozițiilor Legii nr. 202/2010 se poate observa

că alin. (10) și (13) al art. 278

1

sensul că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este

definitivă".

Ca atare, cum

sentința recurată a fost pronunțată sub imperiul noii legii care prevede că

hotărârea pronunțată de judecător în plângerea întemeiată pe dispozițiile art.

278

1

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu mai putea fi

atacată cu recurs, astfel că va respinge recursul ca inadmisibil, iar în baza

art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurenta la cheltuieli judiciare

către stat.

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționara G.L. împotriva sentinței penale

nr. 54 din 02 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția II-a penală.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 25 mai 2011.

Sursă