ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1656/2012

Asupra

recursului de față :

Prin sentința comercială nr. 2511 din 02

noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Arad, s-a respins acțiunea comercială

formulată de reclamanta SC M.C. SRL Arad împotriva pârâtei S.S.E.K. B.T. Ungaria,

pentru pretenții și s-a anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanție

formulată de pârâta S.S.E.K. B.T. Ungaria împotriva H.T.E.G.M.B.H.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut următoarele:

Prin acțiunea comercială înregistrată la Judecătoria Arad în data de 8 februarie 2010 reclamanta SC M.C. SRL Arad a chemat în judecată

pârâta S.S.E.K. B.T. Ungaria și a solicitat obligarea acesteia la plata sumei

de 24.000 Euro cu titlu de despăgubiri și dobânzi comerciale de 5%/an calculate

asupra sumei de 24.000 Euro de la data de 26 noiembrie 2009 până la plata

efectivă a despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea acțiunii a arătat că, a

cumpărat de la firma F. France cantitatea de 20.000 kg carne porc lucru congelată la prețul de 24.000 Euro, conform facturii proforme nr. D0131

din 14 septembrie 2009 emisă de furnizori; că, plata a fost făcută în avans

conform dispoziției externe nr. 24 din 16 septembrie 2009, a extrasului de cont

din data de 16 septembrie 2009 transmis furnizorului prin mesajul Swift din

data de 16 septembrie 2009; că, condiția de livrare convenită cu furnizorul a

fost CIP Arad conform regulilor Incoterms 2000, condiție menționată pe factura

definitivă CD 1723 din 24 septembrie 2009 emisă de furnizori.

Reclamanta a mai arătat că, furnizorul

a încheiat cu pârâta contractul de transport concretizat în CMR nr. 1059937 din

23 septembrie 2009; că, în scrisoarea de transport nu este menționat termenul

convenit în care transportul trebuia să fie efectuat conform art. 6 pct. 2 lit.

f) din Convenția CMR astfel că, potrivit art. 19 durata transportului se

apreciază prin timpul care în mod rezonabil este acordat unui transportator

vigilent; că, pârâta nu a mai predat marfa.

Reclamanta a mai arătat că, potrivit

art. 12 pct. 1 din Convenție, expeditorul are dreptul de dispoziție asupra

mărfii pe parcursul transportului până la sosirea mărfii la locul prevăzut

pentru eliberare, afară de cazul când pe scrisoarea de transport expeditorul

face o mențiune că dreptul de dispoziție aparține destinatarului – mențiune ce

nu s-a făcut; că, potrivit condițiilor de livrare CIP Arad conform regulilor

Incoterms 2000 proprietatea asupra mărfii s-a transmis asupra acesteia odată cu

predarea mărfii de expeditor la cărăuș; că, în data de 2 octombrie 2009

printr-un fax pârâta i-a comunicat că, marfa a fost dată spre păstrare în

numele firmei H.T.E.G.M.B.H. Roth în depozitul firmei M.E.K.F.T. din Bekescsaba

din Ungaria și că, marfa nu-i va fi eliberată decât cu aprobarea firmei H.T.E.G.M.B.H.

Roth; că, pârâta susține că, are contract cu această firmă de la care a primit

comanda de transport și că, depozitarea mărfii la Bekescsaba a făcut-o la ordinul acesteia.

Prin cererea de chemare în garanție,

pârâta a chemat în judecată pe H.T.E.G.M.B.H. Roth și a solicitat obligarea

acesteia la plata sumei de 24.000 Euro plus dobânzile comerciale în situația în

care instanța ar înlătura apărările sale.

Prin sentința civilă nr. 6491 din 30

iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. 1949/55/2010, Judecătoria Arad a admis

excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare în

favoarea Tribunalului Arad.

Din analiza înscrisurilor prezentate,

tribunalul a reținut că, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată

de către pârâtă este întemeiată:

Cu dispoziția de plată externă nr. 24

din 16 septembrie 2009 cumpărătorul SC M.C. SRL Arad a achitat vânzătorului F. France

suma de 24.000 Euro reprezentând prețul a 20.000 kg carne porc lucru congelată.

Pentru livrarea mărfii, vânzătorul F. France

a încheiat un contract de transport concretizat în CMR nr. 1059937 din 23

septembrie 2009 cu S.S.E.K. B.T. Ungaria, dar cumpărătorului SC M.C. SRL Arad

în calitate de destinatar nu i-a remis cel de-al doilea exemplar al scrisorii

de trăsură și astfel nu s-a stins dreptul de dispoziție al expeditorului așa

cum rezultă din art. 12 pct. 1-2 coroborat cu art. 13 pct. 1 din Convenția CMR.

Prin exercitarea acestui drept de

dispoziție de către expeditor F. France, cărăușul S.S.E.K. B.T. Ungaria a

eliberat marfa la un alt destinatar decât cumpărătorul SC M.C. SRL Arad.

În această situație este evident că,

cărăușul S.S.E.K. B.T. Ungaria nu are calitatea de obligat în raportul de drept

material dedus judecății astfel că, pe calea excepției privitoare la lipsa

calității procesuale pasive, excepție de fond, dirimantă și absolută s-a

respins acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat apel reclamanta SC M.C. SRL solicitând admiterea apelului și

modificarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii sale așa

cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Analizând apelul declarat, din prisma

criticilor invocate, în limita motivelor de apel, conform art. 295 C. proc.

civ., Înalta Curte a constatat că acesta este întemeiat.

Instanța a reținut că, în cuprinsul

art. 12 pct. 1 din Convenție, se menționează că expeditorul are dreptul de

dispoziție asupra mărfii pe parcursul transportului până la sosirea mărfii la

locul prevăzut pentru eliberare, afară de cazul când pe scrisoarea de transport

expeditorul face o mențiune că dreptul de dispoziție aparține destinatarului –

mențiune ce nu s-a făcut.

Raportat la condițiile de livrare CIP

Arad, conform regulilor Incoterms 2000 proprietatea asupra mărfii s-a transmis,

odată cu predarea mărfii, de către expeditor cărăușului.

De asemenea, în data de 2 octombrie 2009

printr-un fax, pârâta i-a comunicat reclamantei că, marfa a fost dată spre

păstrare în numele firmei H.T.E.G.M.B.H. Roth în depozitul firmei M.E.K.F.T. din

Bekescsaba din Ungaria și că, marfa nu-i va fi eliberată decât cu aprobarea

firmei H.T.E.G.M.B.H. Roth;, cu care, însă, reclamanta nu are nici un raport

juridic.

Deși, pârâta susține că, are contract

cu această firmă de la care a primit comanda de transport și că, depozitarea

mărfii la Bekescsaba a făcut-o la ordinul acesteia, indiferent de convenția

dintre aceste părți, față de reclamantă, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile

contractuale.

Așa cum corect a susținut și apelanta,

că au fost ignorate dispozițiile art. 13 pct. 1 paragraful 2 din Convenția CMR

care reglementează expres ca, în situația în care marfa nu a sosit la expirarea

termenului prevăzut la art. 19 sau dacă pierderea mărfii este stabilită,

„destinatarul este autorizat să pretindă în numele său de la transportator

drepturile care rezultă din contractul de transport" aspect spre

realizarea căruia se tinde și în prezenta acțiune.

Astfel, potrivit art. 20 pct. 1 din

Convenția CMR cel în drept poate să considere marfa pierdută când aceasta nu a

fost eliberată în termen de 30 de zile de la expirarea termenului convenit sau,

dacă nu a fost convenit un asemenea termen, în termen de 60 de zile de la

primirea mărfii de către transportator.

În consecință, prin decizia civilă nr.

85 din 21 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a admis

apelul reclamantei SC M.C. SRL, a schimbat sentința apelată și pe fond, a admis

acțiunea reclamantei și a obligat pârâta SC S.S.K.K. Bt, cu sediul în Ungaria,

la plata sumei de 24.000 EURO cu titlu de despăgubiri și dobânzi 5% /an de la

data de 26 noiembrie 2009 până la plata efectivă a sumei principale precum și

la suma de 5426,10 lei taxă de timbru și timbru judiciar.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC S.S.K.K. BT UNGARIA, în temeiul motivelor de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat

admiterea recursului, anularea deciziei atacată și menținerea ca temeinică și

legală a sentinței de fond.

Înalta Curte, în conformitate cu

dispozițiile art. 137 raportat la dispozițiile art. 306 alin. (19 C. proc. civ.,

a luat în examinare excepția tardivității declarării recursului de față,

excepție pe care o apreciază întemeiată pentru următoarele considerente :

Potrivit art. 301 C. proc. civ.,

termenul de recurs este de 15 zile, termen care se socotește de la data

comunicării hotărârii care este supusă acestei căi de atac. În acest termen,

potrivit dispozițiilor procedurale se depune declarația de recurs, dar și

motivele de recurs. Sancțiunea nerespectării acestei obligații este prevăzută

de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., prin care se dispune că ,, Recursul este

nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția alin. (2)” .

Prin edictarea acestei dispoziții

legale, legiuitorul a avut în vedere instituirea unui termen legal, imperativ

pentru declararea recursului, termen care începe să curgă de la data

comunicării din oficiu a hotărârii care se atacă, realizată de către instanță

în baza art. 86 raportat la art. 261 alin. (3) C. proc. civ.

În speța de față, motivele prezentate

de către recurenta pârâtă, care poartă viza Curții de Apel Timișoara, față de

data comunicării deciziei, respectiv 13 aprilie 2011 și înregistrarea cererii

de recurs din 17 mai 2011, sunt formulate peste termenul legal de 15 zile

prevăzut de art. 301 C. proc. civ., coroborat cu art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., motiv pentru care Înalta Curte constată că recursul este tardiv formulat,

motivele invocate în sprijinul recursului, neputând fi analizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta SC S.S.K.K. BT UNGARIA împotriva deciziei civile

nr. 85 din 21 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca

tardiv declarat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 23 martie 2012.