ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 622/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 622/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de fața în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia
penală nr. 1736/R din 1 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a
penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă contestația în
anulare formulată de contestatorul C.I. împotriva deciziei penale nr. 204/R din
3 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
Prin cererea
înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a
II
a
penală, la data de 10 martie 2010, petentul C.I., a formulat contestația în
anulare împotriva deciziei penale nr. 204 din 3 februarie 2010 pronunțată de
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 2145/249/2001.
Totodată,
contestatorul a învederat că temeiul juridic al cererii sale îl constituie
prevederile art. 386 lit. b) și c) C. proc. pen., motivând că a fost în
imposibilitate de a se prezenta la termenul din 3 februarie 2010, din motive
meteo, iar instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a
procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc.
pen., și anume că există cauza care înlătură caracterul penal al faptei.
Prin
încheierea de ședință din 30 iunie 2010 a fost admisă, în principiu,
contestația în anulare, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute
art. 391 C. proc. pen.
Cu privire la
primul caz de contestație în anulare invocat, și anume cel prevăzut de art. 386
lit. b) C. proc. pen., Curtea a constatat că petentul nu a făcut dovada
imposibilității de prezentare la termenul la care s-a judecat cauza de către
instanța de recurs. Or, potrivit dispozițiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen.,
partea trebuie să dovedească că la termenul când s-a judecat cauza de către
instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a
încunoștința instanța. Sub acest aspect critica formulată de contestator este
neîntemeiată.
Cu privire la
cel de-al doilea caz de contestație în anulare, respectiv cel prevăzut de art. 386
lit. c) C. proc. pen., s-a susținut incidența art. 10 lit. f) C. proc. pen.,
întrucât instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a
procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc.
pen., și anume că există cauza care înlătură caracterul penal al faptei.
Potrivit art.
386 lit. c) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate
face contestație în anulare când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra
unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin.
(1) lit. f)-i) cu privire la care existau probe în dosar.
Din examinarea
actelor dosarului, instanța a constatat că starea de necesitate pe care a
invocat-o contestatorul nu se înscrie între cauzele de încetare a procesului
penal, pentru a fi incident cazul de contestație în anulare mai sus menționat.
Pentru
considerentele expuse, instanța a apreciat ca fiind neîntemeiată contestația în
anulare formulată de petentul C.I.
Împotriva
acestei decizii, contestatorul a declarat recurs.
Examinând
lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul contestatorului este
inadmisibil.
Din
interpretarea dispozițiilor procesual penale referitoare la căile de atac
împotriva hotărârilor penale pronunțate cu ocazia soluționării unei căi
extraordinare de atac, rezultă că acestea pot fi supuse acelorași căi de atac
ca și hotărârea contestată.
În cauză,
hotărârea împotriva căreia contestatorul a formulat contestație în anulare,
respectiv decizia penală nr. 204/R din 3 februarie 2010, pronunțată de Curtea
de Apel București, secția a II-a penală, a fost pronunțată în calea de atac a
recursului, astfel că nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Așa fiind,
nici hotărârea pronunțată cu ocazia soluționării contestației în anulare
împotriva acestei decizii nerecurabile, nu mai poate fi supusă vreunei căi de
atac.
Pentru aceste
considerente, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de
recurentul contestator C.I. împotriva deciziei penale nr. 1736/R din 1
noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze
cu minori și de familie, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare
către stat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E
C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de recurentul contestator C.I. împotriva
deciziei penale nr. 1736/R din 1 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția
a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă
recurentul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli
judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 17 februarie 2011.