ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1639/2011

Asupra

contestației în anulare de față

În baza

actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 1545/1/2011 la 23 februarie 2011, pe rolul Înaltei Curți

de Casație și Justiție contestatorul N.C. a formulat contestație în anulare

împotriva deciziei penale nr. 3235 din 20 septembrie 2010, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 523/54/2010.

În motivarea

contestației contestatorul N.C. a criticat pentru netemeinicie și nelegalitate

dispozițiile deciziei contestate, invocând prevederile art. 386 C. proc. pen. Astfel,

contestatorul a arătat că i-a fost refuzată acordarea unui termen de judecată

solicitat ca urmare a imposibilității de prezentare pe motive medicale dovedită

cu acte medicale.

Prin decizia

penală nr. 3235 din 20 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 523/54/2010 a fost respins, ca

nefondat, recursul declarat de petentul N.C. împotriva sentinței penale nr. 53

din 4 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Împotriva

deciziei pronunțate de instanța de recurs, contestatorul N.C. a formulat

contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 și art. 390 C.

proc. pen.

Concluziile

reprezentantul Ministerului Public, la termenul din 21 aprilie 2011 au fost

consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând

contestația în anulare formulată de contestatorul N.C. în raport cu motivele

invocate ce au fost întemeiate pe dispozițiile art. 386 C. proc. pen., Înalta

Curte apreciază ca aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor

arăta.

În

conformitate cu art. 386 C. proc. pen. împotriva hotărârii penale definitive se

poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când

procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii:

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

nu a fost îndeplinită conform legii;

c) când

instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului

penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i) cu privire la care

existau probe în dosar;

d)

când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Conform art.

391 alin. (2) C. proc. pen. admisibilitatea în principiu a contestației în

anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind

respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea penală, invocarea

motivelor pe care se sprijină prevăzute de art. 386 C. proc. pen., sus

enunțate, precum și invocarea dovezilor în susținerea căii extraordinare de

atac depuse la dosarul cauzei.

Prin urmare,

examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior admiterii

în principiu a acesteia, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art.

391 alin. (2) C. proc. pen.

Examinând,

conform art. 391 alin. (1) și (2) C. proc. pen., contestația formulată se

constată că deși este introdusă în termen legal, aceasta nu cuprinde motive din

cele menționate în textul evocat și nu indică dovezi în sprijinul acesteia.

Analizând

contestația în anulare, în raport de actele și lucrările de la dosarul cauzei

și în raport de dispozițiile art. 386 C. proc. pen., mai sus redate, se

constată că pentru termenul din 20 septembrie 2010, când au avut loc în fața

instanței supreme dezbaterile asupra recursului, procedura de citare cu

contestatorul N.C. a fost legal îndeplinită.

Se constată

așadar, că instanța supremă a soluționat recursul în condițiile în care

procedura de citare a fost legal îndeplinită cu petiționarul-contestator.

Motivele

invocate în contestația în anulare nu se încadrează nici în dispozițiile art.

386 lit. b) C. proc. pen. care vizează imposibilitatea de a se prezenta la

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs și de a

încunoștința instanța despre această împiedicare.

Cum, cerințele

art. 386 lit. b) C. proc. pen., sunt cumulative, pentru admiterea contestației

în anulare nu este suficient să se facă dovada imposibilității de prezentare,

ci contestatorul trebuie să dovedească pe lângă aceasta și imposibilitatea de a

încunoștința instanța despre împiedicarea de a se prezenta, ceea ce în cauză nu

s-a probat. În speță contestatorul a solicitat amânarea judecării cauzei pentru

imposibilitate de prezentare, iar instanța de recurs, constatând că în cauză

s-au acordat anterior două termene la cererea contestatorului și a intimatului

R.I. a respins ca nefondată cererea de amânare acordând cuvântul în dezbateri.

In atare

situație, curtea, constatând că contestația nu se sprijină pe unul din motivele

prevăzute de art. 386 C. proc. pen., că nu se invocă și nu se depun dovezi în sensul

unor motive din cele prevăzute expres și limitativ de art. 386 C. proc. pen. va

respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de N.C. împotriva

deciziei penale nr. 3235 din 20 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 523/54/2010.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul N.C. împotriva

deciziei penale nr. 3235 din 20 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 523/54/2010.

Obligă

contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 21 aprilie 2011.