ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2811/2012

Asupra contestației în anulare de față, constată

următoarele:

Prin decizia penală nr. 4144 din 06 decembrie 2011, pronunțată în Dosarul

nr. 19221/63/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva Deciziei penale nr.

143 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori, constatându-se că decizia pronunțată de instanța de apel este legală

și temeinică.

Prin prezenta contestație în anulare inculpatul a

invocat motivul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., susținând că la

termenul de judecată din data de 6 decembrie 2011, inculpatul a fost în

imposibilitate de prezentare și a încunoștințat instanța despre această

împrejurare, dovada făcând-o prin înscrisuri medicale.

De asemenea a anexat cererii de contestație în anulare

adeverința medicală și dovezile transmiterii acestei adrese prin fax.

Examinând cauza în raport de motivele invocate și

dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

cererea de contestație în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce

urmează:

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 386 lit. b)

C. proc. pen. prevăd că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face

contestație în anuare când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat

cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și

de a încunoștința instanța despre această împiedicare. Or, în prezenta cauză la

termenul de judecată din 6 decembrie 2011, termen la care instanța de recurs a

rămas în pronunțare, inculpatul a formulat o cerere prin care a solicitat

acordarea unui termen de judecată pentru a fi audiat, inculpatul aflându-se în

imposibilitate de prezentare, împrejurare dovedită cu înscrisuri medicale.

Înalta Curte a respins cererea inculpatului având în vedere

că prezența acestuia nu este obligatorie.

Astfel, Înalta Curte constată că nu ne aflăm în prezența

acestui caz prevăzut pentru formularea unei contestații în anulare deoarece

instanța de recurs a avut cunoștință de imposibilitatea de prezentare a

inculpatului însă i-a respins cererea de acordare a unui nou termen de judecată

apreciind că prezența inculpatului nu este obligatorie.

Prin urmare, pentru a fi însă admisibilă contestația în

anulare îndreptată împotriva unei hotărâri penale definitive, trebuie

îndeplinite cumulativ condițiile enumerate în art. 391 alin. (2) C. proc. pen.,

respectiv, contestația să fie făcută în termenul prevăzut de lege, motivul

invocat să fie dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., iar în

susținerea contestației să fie depuse ori să se invoce dovezi aflate la dosarul

cauzei.

Or, în speță, nu s-au invocat situații de felul celor

prevăzute la art. 386 C. proc. pen. și nici nu au putut fi constatate pe baza

actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele

invocate de contestatorul condamnat, nu fac parte din textele incidente pentru

a fi admisibilă această cale extraordinară de atac așa cum prevăd cazurile de

contestație enumerate expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen. și va respinge,

ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestație în anulare formulată de

formulată de contestatorul condamnat B.V. împotriva Deciziei penale nr. 4144

din 06 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. 19221/63/2010.

În temeiul ari 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte

va dispune obligarea contestatorului condamnat la plata cheltuielilor judiciare,

conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată

de contestatorul condamnat B.V. împotriva Deciziei penale nr. 4144 din 06

decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. 19221/63/2010.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 100

lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 septembrie 2012.