ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3038/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 03 august 2009 pe rolul Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta N.M. a chemat în judecată pe pârâta COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENTA ANTICOMUNISTĂ, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Deciziei nr. 62/2009, emisă de pârâtă. In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin decizia contestată pârâta în mod eronat a apreciat că dosarul său nu se încadrează în prevederile art. 2 din Legea 173/2006 care a completat și modificat art. 5 din O.U.G.

nr. 214/1999 și a respins cererea sa de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă, ca fiind tardiv introdusă. In acest sens, reclamanta susține că cererea sa, formulată încă din data de 23 aprilie 2003, se încadrează în dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, text de lege care nu se referă la vreun anume termen de sesizare a acestei comisii.

Prin sentința nr. 479 din 15 octombrie 2009, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea, Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul respectivei instanțe la data de 11 noiembrie 2009. 2. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 266 din 09 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanta N.M.M. împotriva deciziei nr. 62/2009 emisă de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin Decizia nr. 1047 din 16 iulie 2009 (62/2009) pronunțată de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă s-a decis, cu unanimitatea voturilor membrilor, respingerea cererii de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă formulată de reclamantă, ca fiind tardiv introdusă. Pentru a pronunța această decizie Comisia a reținut că potrivit prevederilor art. 2 din Legea nr. 173/2006, care a modificat și completat O.U.G. nr. 214/ 1999, s-a acordat un termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în care persoanele condamnate sau supuse unor măsuri administrative abuzive ori, după decesul acestora soțul sau rudele până la gradul patru inclusiv, pot depune cerere pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă.

In sensul acestor prevederi ultima zi de depunere a cererilor a fost 27 noiembrie 2006, iar reclamanta a depus cererea la data de 30 iunie 2009. Instanța de fond a reținut că prin probele administrate în cauză reclamanta nu a făcut dovada unei alte situații de fapt, nedepunând la dosarul cauzei copia unei cereri adresată Comisiei anterior datei limită de 27 noiembrie 2006. Susținerea reclamantei cum că s-a aflat în imposibilitate de a formula cererea în termen întrucât a primit actele doveditoare de la C.N.S.A.S. la data de 10 aprilie 2009, nu este de natură a schimba situația de fapt reținută având în vedere că reclamanta avea posibilitatea de a formula cererea în termen cu mențiunea că va depune ulterior actele în susținerea ei.

Cu privire la repunerea în termen solicitată de reclamantă, Curtea, a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. 3. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 266 din 09 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta N.M.M., invocând dispozițiile art. 312 art. 313 și art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

In esență, prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă aduce următoarele critici sentinței atacate: Nesoluționarea cererii de repunere în termen, întemeiată in drept pe dispozițiile Decretului nr. 167/1958; Consideră recurenta-reclamantă că susținerea instanței de fond în sensul că putea fi depusă cererea mai întâi la Comisie și ulterior să fie atașate actele doveditoare nu echivalează cu o pronunțare asupra cererii de repunere în termen, în condițiile în care nici în dispozitivul sentinței recurate și nici în minuta întocmită in dosar nu se face nici o referire, în mod expres, la cererea de repunere în termen. In opinia recurentei instanța de fond a făcut doar o referire tangențială la cererea de repunere în termen, apreciind, in mod , eronat că nu a existat o cauză temeinică, care a împiedicat depunerea cererii în termenul legal.

Susține recurenta-reclamantă ca reprezintă un motiv temeinic pentru repunerea în termen atitudinea C.N.S.A.S.-ului, care nu a înțeles să soluționeze cererea cu care a fost investit încă din cursul anul 2003, în ciuda nenumăratelor apeluri telefonice efectuate. Consideră recurenta-reclamantă că cererea sa adresată C.N.S.A.S.-ului la 23 aprilie 2003, echivalează cu o cerere greșit îndreptată așa încât aceasta ar trebui sa fie calificată ca o cerere formulată în termen în baza art. 5 din O.U.G. nr. 214 din 29 decembrie 1999. O interpretare greșită a dispozițiilor legale în materie. în acest sens recurenta-reclamantă consideră eronată susținerea instanței de fond, în sensul că putea fi depusă doar cererea la Comisie și ulterior actele doveditoare, în condițiile în care Comisia ia pretins depunerea actelor doveditoare iar C.N.S.A.S.

i-a răspuns cu o întârziere de sase ani la cererea formulată. 4. Hotărârea instanței de recurs Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Este neîntemeiat motivul de recurs invocat în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 5 C.proc. civ., Înalta Curte constatând că sentința pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost dată rară încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., înlăturând, în acest sens, critica privind omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra unei cereri, respectiv cererea de repunere în termen.

Înalta Curtea constată, astfel, că în mod corect Curtea de apel a analizat în considerente, ca și apărări de fond, în raport cu sancțiunea constatată prin decizia contestată, susținerile recurentei-reclamante referitoare la motivele care au determinat nedepunerea in termenul legal a cererii de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă. Așadar aceste apărări nu pot fi calificate drept o cerere distinctă care să impună soluționarea sa prin dispozitiv, așa cum în mod eronat susține recurenta-reclamantă,cu atât mai mult cu cât acestea au fost expuse în concluziile scrise depuse în timpul dezbaterilor. Totodată, Înalta Curte consideră ca fiind neîntemeiate și criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc civ., pentru următoarele considerente: Potrivit art. II din Legea nr. 173 din 16 mai 2006 pentru modificarea și completarea O.U.G.

nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România … se acordă un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele condamnate sau supuse unei măsuri administrative abuzive ori, după decesul acestora, soțul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv pot depune cereri pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă...in sensul acestor prevederi, ultima zi de depunere a cererilor a fost 27 noiembrie 2006. Așadar legiuitorul a stabilit prin lege, în mod imperativ, un termen fix de 6 luni, pentru exercitarea dreptului de a depune cererea de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă.

Faptul că reclamanta, depunând cererea la data de 30 iunie 2009, a lăsat să expire acest termen fără să beneficieze de el a fost de natură a atrage sancțiunea decăderii, ce a stat la baza emiterii deciziei contestate. Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. considerând ca nefondate susținerile recurentei-reclamante cum că s-a aflat în imposibilitate de a formula cererea în termen întrucât a primit actele doveditoare de la C.N.S.A.S. abia la data de 10 aprilie 2009, în condițiile în care din economia dispozițiile art. 5 alin. (3) din O.U.G.

nr. 214 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 173/2006 rezultă că recurenta- reclamantă avea posibilitatea să depună la Comisie, cu respectarea termenului legal, doar cererea de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă, fără actele doveditoare, urmând ca aceste dovezi să fie solicitate de Comisia investită cu soluționarea cererii, căreia îi incumbă o obligație legală in acest sens. Dat fiind faptul că termenul reglementat de art. II din Legea nr. 173/2006 este un termen de decădere și nu un termen de prescripție Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Decretului nr. 167 din 10 aprilie 1958 privind prescripția extinctivă așa încât nu va analiza susținerile recurentei-reclamante referitoare la indicarea Decretului nr. 167/1958 drept temei de drept al cererii de repunere în termen.

În consecință, în raport cu cele mai sus reținute, constatându-se că hotărârea dată de instanța de fond este legală și temeinică, iar prin criticile formulate de recurenta-reclamantă nu au fost dovedite cauze de casare sau de modificare, în sensul solicitat prin cererea de recurs, și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta N.M.M. împotriva sentinței nr. 266 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2010.