ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3038/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 03 august 2009

pe rolul Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ,

reclamanta N.M. a chemat în judecată pe pârâta COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII

DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENTA ANTICOMUNISTĂ, solicitând instanței ca, prin

hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Deciziei nr. 62/2009, emisă de

pârâtă.

In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin

decizia contestată pârâta în mod eronat a apreciat că dosarul său nu se

încadrează în prevederile art. 2 din Legea 173/2006 care a completat și

modificat art. 5 din O.U.G. nr. 214/1999 și a respins cererea sa de constatare

a calității de luptător în rezistența anticomunistă, ca fiind tardiv introdusă.

In acest sens, reclamanta susține că cererea sa,

formulată încă din data de 23 aprilie 2003, se încadrează în dispozițiile art. 6

alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, text de

lege

care nu se referă la vreun anume termen de sesizare a acestei comisii.

Prin sentința nr. 479 din 15 octombrie 2009,

Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, a admis

excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, și a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea, Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal,

cauza fiind înregistrată pe rolul respectivei instanțe la data de 11

noiembrie 2009.

Prin sentința civilă nr. 266 din 09 decembrie 2009,

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanta N.M.M. împotriva

deciziei

nr. 62/2009 emisă de Comisia

pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența

Anticomunistă.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a

reținut, în esență, următoarele:

Prin Decizia nr. 1047 din 16 iulie 2009 (62/2009)

pronunțată de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența

Anticomunistă s-a decis, cu unanimitatea voturilor membrilor, respingerea

cererii de constatare a calității de

luptător

în rezistența anticomunistă formulată de reclamantă, ca fiind tardiv introdusă.

Pentru a pronunța această decizie Comisia a reținut

că potrivit prevederilor art. 2 din Legea nr. 173/2006, care a modificat și

completat O.U.G. nr. 214/ 1999, s-a acordat un termen de 6 luni de la intrarea

în vigoare a prezentei legi, în care persoanele condamnate sau supuse unor

măsuri administrative abuzive ori, după decesul acestora soțul sau rudele până

la gradul patru inclusiv, pot depune cerere

pentru

constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă. In sensul

acestor prevederi ultima zi de depunere a cererilor a fost 27 noiembrie 2006,

iar reclamanta a

depus cererea la data de 30 iunie 2009.

Instanța de fond a reținut că

prin probele administrate în cauză reclamanta nu a făcut dovada unei alte

situații de fapt, nedepunând la dosarul cauzei copia unei cereri

adresată Comisiei anterior datei limită de 27

noiembrie 2006.

Susținerea reclamantei cum că

s-a aflat în imposibilitate de a formula cererea în

termen întrucât a primit actele doveditoare de la C.N.S.A.S.

la data de 10 aprilie 2009, nu

este de

natură a schimba situația de fapt reținută având în vedere că reclamanta avea posibilitatea

de a formula cererea în termen cu mențiunea că va depune ulterior actele

în

susținerea ei.

Cu privire la repunerea în termen solicitată de

reclamantă, Curtea, a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva sentinței civile nr. 266

din 09 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția

de contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs reclamanta N.M.M., invocând dispozițiile art. 312 art. 313 și art. 304

pct. 5 și 9 C. proc. civ.

In esență, prin motivele de recurs,

recurenta-reclamantă aduce următoarele critici sentinței atacate:

Nesoluționarea cererii de repunere în termen,

întemeiată in drept pe dispozițiile Decretului nr.

167/1958;

Consideră recurenta-reclamantă că susținerea

instanței de fond în sensul că putea fi depusă cererea mai întâi la Comisie și

ulterior să fie atașate actele doveditoare nu echivalează cu o pronunțare

asupra cererii de repunere în termen, în condițiile în care nici în

dispozitivul sentinței recurate și nici în minuta întocmită in dosar nu se face

nici o referire, în mod expres, la cererea de repunere în termen.

In opinia recurentei instanța de fond a făcut doar o

referire tangențială la cererea de repunere în termen, apreciind, in mod ,

eronat că nu a existat o cauză temeinică, care a împiedicat depunerea cererii

în termenul legal.

Susține recurenta-reclamantă ca reprezintă un motiv

temeinic pentru repunerea în termen atitudinea C.N.S.A.S.-ului, care nu a

înțeles să soluționeze cererea cu care a fost investit încă din cursul anul

2003, în ciuda nenumăratelor apeluri telefonice efectuate.

Consideră recurenta-reclamantă că cererea sa adresată

C.N.S.A.S.-ului la 23 aprilie 2003, echivalează cu o cerere greșit îndreptată

așa încât aceasta ar trebui sa fie calificată ca o cerere formulată în termen

în baza art. 5 din O.U.G. nr. 214 din 29 decembrie 1999.

O interpretare greșită a dispozițiilor legale în

materie.

în acest sens

recurenta-reclamantă consideră eronată susținerea instanței de fond, în sensul

că putea fi depusă doar cererea la Comisie și ulterior actele doveditoare, în

condițiile în care Comisia ia pretins depunerea actelor doveditoare iar C.N.S.A.S.

i-a răspuns cu o întârziere de sase ani la cererea formulată.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în

raport cu dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele

considerente:

Este neîntemeiat motivul de recurs invocat în raport

cu dispozițiile art. 304 pct. 5 C.proc. civ., Înalta Curte constatând că

sentința pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost dată rară încălcarea

normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., înlăturând, în acest sens, critica privind omisiunea instanței de

fond de a se pronunța asupra unei cereri, respectiv cererea de repunere în

termen.

Înalta Curtea constată, astfel, că în mod corect

Curtea de apel a analizat în considerente, ca și apărări de fond, în raport cu

sancțiunea constatată prin decizia contestată, susținerile

recurentei-reclamante referitoare la motivele care au determinat nedepunerea in

termenul legal a cererii de constatare a calității de luptător în rezistența

anticomunistă. Așadar aceste apărări nu pot fi calificate drept o cerere

distinctă care să impună soluționarea sa prin dispozitiv, așa cum în mod eronat

susține recurenta-reclamantă,cu atât mai mult cu cât acestea au fost expuse în

concluziile scrise depuse în timpul dezbaterilor.

Totodată, Înalta Curte consideră ca fiind neîntemeiate

și criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art.

II

din Legea

nr. 173 din 16 mai 2006 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 214/1999

privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor

condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor

împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative

abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu

arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România ....se

acordă un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în

care persoanele condamnate sau supuse unei măsuri administrative abuzive ori,

după decesul acestora, soțul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv pot

depune cereri pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă...in

sensul acestor prevederi, ultima zi de depunere a cererilor a fost 27 noiembrie

2006.

Așadar legiuitorul a stabilit prin lege, în mod

imperativ, un termen fix de 6 luni, pentru exercitarea dreptului de a depune

cererea de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă.

Faptul că reclamanta, depunând cererea la data de 30 iunie 2009, a lăsat să

expire acest termen fără să beneficieze de el a fost de natură

a atrage sancțiunea decăderii, ce a stat la baza

emiterii deciziei contestate.

Înalta Curte constată că în mod corect instanța de

fond a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 103

alin. (1) C. proc. civ. considerând ca nefondate susținerile

recurentei-reclamante cum că s-a aflat în imposibilitate de a formula cererea

în termen întrucât a primit actele doveditoare de la C.N.S.A.S. abia la data de

10 aprilie 2009, în condițiile în care din economia dispozițiile art. 5 alin. (3)

din

O.U.G. nr. 214 așa cum a fost modificat

prin Legea nr. 173/2006 rezultă că recurenta-

reclamantă avea

posibilitatea să depună la Comisie, cu respectarea termenului legal, doar

cererea de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă, fără

actele doveditoare, urmând ca aceste dovezi să fie solicitate de Comisia

investită cu

soluționarea cererii, căreia

îi incumbă o obligație legală in acest sens.

Dat fiind faptul că termenul reglementat de art. II

din Legea nr. 173/2006 este un termen de decădere și nu un termen de

prescripție Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile

Decretului nr. 167 din 10 aprilie 1958 privind prescripția extinctivă așa încât

nu va analiza susținerile recurentei-reclamante referitoare la indicarea

Decretului nr. 167/1958 drept temei de drept al cererii de repunere în termen.

În consecință, în raport cu cele mai sus reținute,

constatându-se că hotărârea

dată de

instanța de fond este legală și temeinică, iar prin criticile formulate de

recurenta-reclamantă nu au fost dovedite cauze de casare sau de modificare, în

sensul

solicitat prin cererea de recurs, și față de dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta N.M.M.

împotriva sentinței nr. 266 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 iunie 2010.