ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2949/2008

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 223 din 27 noiembrie 2007 Tribunalul Tulcea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C.M., cetățean român, studii 4 clase, fără ocupație, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 - 175 lit. e) C. pen.

În temeiul art. 217 alin. (4) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.M. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

A admis ca fondate pretențiile părții civile SC „Asigurarea Românească ASIROM” SA Tulcea.

A obligat pe inculpatul C.M. la plata sumei de 5.534,7 RON către SC „Asigurarea Românească ASIROM” SA Tulcea, cu sediul în Tulcea, județul Tulcea.

A admis în parte pretențiile formulate de părțile civile R.M. și R.N., în nume propriu și ca reprezentanți legali ai minorului R.M.T. și a obligat inculpatul să plătească acestor părți civile suma de 5.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale.

A obligat inculpatul să plătească Spitalului Județean de Urgență Tulcea, cu sediul în Tulcea, județul Tulcea, suma de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

În conformitate cu art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut, în fapt, că între C.M. și părțile vătămate R.M. și R.N. exista o relație tensionată, determinată de convingerea inculpatului că între soția sa și partea vătămată R.M. ar fi existat de mai mult timp o relație extraconjugală.

În aceste împrejurări inculpatul a încercat să ia legătura cu partea vătămată R.N., pe care a căutat-o de două ori la locul său de muncă, încercând să o convingă de existența relației extraconjugale dintre soțul acesteia și soția inculpatului.

Inculpatul a stăruit și ulterior să se întâlnească cu părțile vătămate pe care le-a contactat telefonic în încercarea de a purta discuții cu aceștia.

A mai reținut instanța că atitudinea inculpatului i-a inspirat părții vătămate R.N. o stare de temere care s-a accentuat în vara anului 2003 când familia inculpatului s-a întâlnit pe plaja localității Tudor Vladimirescu cu părțile vătămate, ocazie cu care inculpatul și-a agresat soția cerându-i să recunoască că ar fi avut o relație cu partea vătămată R.M.

Pe fondul acestei stări tensionate dintre cele două familii, în noaptea de 26/27 decembrie 2003, în jurul orelor 3

00

partea vătămată R.M. trezindu-se din somn a constatat că apartamentul era plin de fum care provenea de la un incendiu care cuprinsese ușa de acces în locuință, mobilierul și hainele care se aflau în hol.

Partea vătămată R.M. ajutat de vecini a reușit să stingă focul, iar în fața ușii apartamentului său au fost găsite o sticlă de plastic de 2 l și o pâlnie improvizată tot dintr-o sticlă de plastic, obiecte pe care s-au găsit urme papilare aparținând inculpatului C.M.

Pe baza acestei situații de fapt prima instanță a reținut că în drept, fapta inculpatului de a incendia apartamentul părților vătămate producând în acest fel o degradare a imobilului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 217 alin. (4) C. pen., pericolul public rezultând în cazul de față din amplasarea incendiului produs, într-un imobil cu mai multe apartamente și din urmările care au avut loc.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 lit. e) C. pen., pentru care inculpatul a fost de asemenea trimis în judecată, instanța a apreciat că în cauză nu s-a stabilit dacă inculpatul a știut că în apartamentul a cărei ușă a incendiat-o s-a aflat cineva, astfel că în cauză existând un dubiu cu privire la intenția inculpatului de a ucide se impune achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate instanța a avut în vedere gravitatea faptei și pericolul social al acesteia rezultat din modul în care a fost executată acțiunea, urmările produse, dar și circumstanțele personale ale inculpatului.

Împotriva sentinței penale pronunțată de prima instanță au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, inculpatul C.M. și părțile civile R.M. și R.N., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În apelul său Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 lit. e) C. pen. și pentru greșita individualizare a pedepsei aplicate pentru infracțiunea de distrugere.

Inculpatul a criticat hotărârea primei instanțe susținând că în mod greșit s-a dispus condamnarea pentru infracțiunea de distrugere, deoarece în opinia sa nu există probe care să dovedească vinovăția sa.

În apelul lor părțile civile au solicitat condamnarea inculpatului și pentru tentativă la infracțiunea de omor, iar sub aspect civil au susținut că se impune majorarea daunelor care le-au fost acordate de instanță.

Prin Decizia penală nr. 42/P din 8 aprilie 2008 Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondate, toate apelurile declarate în cauză, reținând că în mod legal și temeinic s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat deoarece în cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul ar fi știut că în apartament se aflau părțile vătămate în momentul în care a incendiat ușa imobilului, lipsind astfel intenția atât directă cât și indirectă de a ucide.

Cât privește apelul inculpatului, instanța de control judiciar a constatat că infracțiunea de distrugere pentru care inculpatul a fost condamnat a fost dovedită, raportul de constatare tehnico-științifică efectuat în cauză stabilind că urmele papilare ridicate de pe sticla de plastic și de pe pâlnia improvizată aparțin inculpatului C.M., astfel încât criticile invocate de inculpatul apelant au fost respinse.

În fine, instanța de apel a apreciat ca nefondate și criticile părților civile apelante, atât cele referitoare la greșita achitare a inculpatului pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, cât și cele privitoare la acordarea daunelor morale, considerând că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., dar și pe cele ale art. 14 și 346 C. proc. pen.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpatul C.M.

Parchetul a criticat hotărârile pronunțate, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și a susținut că în cauză s-a produs o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpatului pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat.

Inculpatul a declarat și el recurs împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, criticând hotărârile instanțelor în temeiul cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen. și a solicitat, prin apărător, casarea ambelor hotărâri și, în principal, achitarea sa pentru infracțiunea de distrugere în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei pe care o apreciază ca fiind prea aspră și aplicarea dispozițiilor art. 81 sau 86

1

C. pen.

Examinând hotărârile atacate, respectiv actele și lucrările de la dosar în raport cu criticile invocate cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchet este întemeiat, iar cel al inculpatului este nefondat pentru motivele ce urmează a fi arătate.

Cu privire la recursul Parchetului

Din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă împrejurările în care inculpatul a acționat și intenția acestuia, indirectă, de a suprima viața părților vătămate, punând în pericol și viața copilului acestora, care se afla în momentul incendierii în apartament.

Acțiunea inculpatului de incendiere a fost oprită de părțile vătămate, trezite din somn de o bubuitură și de fumul gros care a umplut apartamentul, iar ulterior prin intervenția vecinilor și a rudelor s-a reușit stingerea focului care se propagase dinspre intrarea în apartament spre interiorul locuinței.

Preocuparea inculpatului de a lua legătura cu partea vătămată R.N. dar și cu soțul acesteia, R.M., demersurile făcute în acest sens constând în identificarea locului de muncă al acesteia dar și a numărului de telefon al părților vătămate cu care a purtat mai multe discuții telefonice, demonstrează faptul că inculpatul avea cunoștință de adresa la care locuiau cei doi dar și de programul de lucru al părții vătămate R.N.

Pe de altă parte, acțiunea de incendiere a avut loc la ora 3

00

, în noaptea de 26/27 decembrie 2003, la finele unor zile de sărbătoare a Crăciunului, când locatarii imobilului se odihneau.

De altfel, ora aleasă de inculpat pentru a acționa demonstrează că acesta a dorit să se asigure că persoanele vizate se aflau în casă, urmărind prin acțiunea sa, pe lângă distrugerea bunurilor, indirect, și suprimarea vieții părții vătămate R.M., punând în pericol viața întregii familii a acestuia.

Expertizele medico-legale efectuate în cauză au concluzionat că părțile vătămate au suferit intoxicații acute prin inhalare de produși toxici rezultați din arderea unor obiecte, iar acțiunea inculpatului, consumată în împrejurările reținute, era aptă să producă moartea membrilor familiei părților vătămate, în situația în care aceștia nu s-ar fi trezit și acționat pentru limitarea incendiului.

Relevant sub aspectul intenției pe care a avut-o inculpatul este și faptul că, așa cum a rezultat din constatările făcute la fața locului, declarațiile martorilor și probelor științifice, inculpatul a turnat benzină prin spațiul dintre ușa apartamentului și prag, cu ajutorul unei pâlnii improvizată dintr-o sticlă de plastic, identificându-se ulterior atât pe sticlă cât și pe pâlnia găsite la fața locului amprentele inculpatului.

Așa fiind, hotărârile instanțelor, de achitare a inculpatului pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 lit. e) C. pen. apar ca fiind greșite sub acest aspect, astfel că Înalta Curte urmează a le casa în parte și a dispune condamnarea inculpatului și pentru această infracțiune.

La individualizarea pedepsei Înalta Curte va avea în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., orientându-se spre o pedeapsă care să satisfacă cerințele impuse de art. 52 C. pen., respectiv scopul coercitiv dar și preventiv al sancțiunii astfel cum a fost avut în vedere de legiuitor.

Urmează ca în baza art. 33 și 34 C. pen. inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea în condițiile art. 57 C. pen., cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a), b) C. pen.

Cu privire la recursul inculpatului

Apărarea inculpatului în sensul că nu el este autorul incendierii apartamentului părților vătămate este contrazisă de probele administrate în cauză.

Cele două obiecte găsite la fața locului, respectiv sticla de plastic în care s-a aflat benzina și o pâlnie improvizată folosită la turnarea benzinei, au relevat în urma examinării urmele papilare ale inculpatului.

Încercarea soției inculpatului de a oferi o explicație referitoare la existența amprentelor inculpatului pe respectivele obiecte nu este credibilă deoarece în situația în care într-adevăr în luna noiembrie 2003 i-ar fi făcut cadou părții vătămate R.M. câteva sticle cu vin, pe recipientul respectiv s-ar fi identificat și amprentele părții vătămate dar și ale soției inculpatului, care însă nu s-au găsit.

Pe de altă parte, alibiul oferit de soția inculpatului nu explică existența amprentelor inculpatului pe pâlnia improvizată.

Așa fiind, cererea de achitare formulată de inculpatul recurent nu poate fi primită, hotărârile instanțelor, de condamnare a acestuia pentru infracțiunea de distrugere fiind corecte sub acest aspect.

Referitor la cea de-a doua critică invocată și care vizează individualizarea pedepsei Înalta Curte apreciază că instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen. acordând eficiența cuvenită tuturor criteriilor prevăzute de legiuitor, astfel că pedeapsa de 4 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen. a fost just individualizată, astfel că nu se impune realizarea acesteia.

Pentru considerentele arătate recursul declarat de inculpat este nefondat și va fi respins ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva Deciziei penale nr. 42P din 8 aprilie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Casează decizia penală atacată și Sentința penală nr. 223 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Tulcea, secția penală și, rejudecând condamnă pe inculpatul C.M. la 8 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 lit. e) C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevederilor de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 33 lit. b), art. 34 lit. b) C. pen. dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor pronunțate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva Deciziei penale nr. 42P din 8 aprilie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2008.