ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3246/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta B.L. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Mureș, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ să dispună anularea Hotărârii nr. 5218 din 15 iulie 2010, emisă de pârâtă. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin hotărârea a cărei anulare a solicitat-o pârâta i-a respins cererea de recunoaștere a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pe considerentul că reclamanta nu ar fi făcut dovada acestui fapt. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta B.L. Mai arată că, în aceeași situație s-a aflat și numita D.A., născută în aceeași perioadă cu reclamanta și a căror părinți au fost refugiați dar, care beneficiază de prevederile acestui act normativ.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/ 1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Simpla mutare a reclamantei dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuții etnice. Or, în scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul, acest lucru nefiind însă dovedit în cauză.

De remarcat este faptul că sora reclamantei beneficiază de aceste drepturi, dovada acestui fapt fiind depusă în recurs. Potrivit art. 314 C. proc. civ. Înalta Curte hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării corecte a legii la hotărâri de fapt ce au fost deplin stabilite. Cum în speță materialul probator administrat este insuficient pentru a conduce la concluzia unei împrejurări de fapt deplin stabilite, se impune completarea probatoriului cu alte declarații de martori din care să rezulte motivul refugiului, respectiv persecuția etnică, sau prin ascultarea nemijlocită a celor doi martori prin intermediul instanței. De asemenea, se va dispune obligarea reclamantei să depună înscrisul de la fila 14 din dosar în forma tradusă în limba română.

Totodată, va fi avut în vedere și faptul că sora reclamantei beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, fiindu-i emisă decizie în acest sens (fila 7 dosar recurs). Față de cele ce preced, recursul declarat în cauză este fondat urmând să fie admis și să se caseze sentința atacată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.L. împotriva sentinței civile nr. 152 din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iunie 2011.