ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 105/2012

Asupra recursului de față;î

Din actele și lucrările dosarului,

constată că:

Prin cererea înregistrată sub nr.

1465/212/2009 la Judecătoria Constanta, reclamanta B.E. a solicitat ca

instanța, în contradictoriu cu pârâta SC RAJA SA, să pronunțe o hotărâre prin

care să dispună obligarea pârâtei la desființarea conductei de canalizare ce

traversează proprietatea sa; obligarea pârâtei la anularea chitanței nr.

8261169 din 18 noiembrie 2008 ce reprezintă achitarea contravalorii facturilor

nr. 80574909 din 14 octombrie 2008

și

nr.

80506743 din 24 septembrie 2009, precum și a majorărilor aferente facturii nr.

80737150 din 12 decembrie 2008.

La data de 3 aprilie 2009, reclamanta

și-a calificat acțiunea și a cerut obligarea pârâtei la devierea conductei de

canalizare.

Prin sentința civilă nr. 7119 din 17

aprilie 2009, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale și

a declinat cauza spre competentă soluționare Tribunalului Constanța, reținând

natura comercială a cauzei și caracterul neevaluabil în bani al acesteia.

Prin încheierea din data de 8

septembrie 2010, Tribunalul Constanța a încuviințat în principiu cererea de

intervenție formulată de intervenientul B.M., calificată în interes alăturat

reclamantei.

În ședința din 17 decembrie 2010,

reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei și la plata

penalităților de întârziere în cuantum de 0,5% din valoarea lucrării de deviere

a conductei de canalizare, pentru fiecare zi de întârziere.

Prin sentința civilă nr. 6850 din 30

noiembrie 2010, Tribunalul Constanța a admis excepția decăderii din dreptul de

a-și completa acțiunea și, în consecință, a constatat decăzută reclamanta din

dreptul de completare a acțiunii; a respins acțiunea formulată de reclamanta B.E.,

în contradictoriu cu pârâta SC R. SA Constanța, ca nefondată și a respins ca

nefondată cererea de intervenție în interes accesoriu formulată de

intervenientul B.M. și a admis cererea de arătare a titularului dreptului

JUDEȚUL CONSTANȚA și a respins acțiunea ca nefondată împotriva titularului

dreptului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut, în esență, că a fost învestită cu o acțiune în devierea unui sistem

de canalizare ce afectează terenul proprietatea reclamantei, acțiune ce

prezintă caracteristicile unei acțiuni în revendicare.

Dreptul de proprietate publică al

Județului Constanța este preferabil dreptului de proprietate al reclamantei,

dobândit prin uzucapiune, prin această modalitate juridică, a acceptat dreptul

de servitute legală în legătură cu sistemul de alimentare.

În conformitate cu dispozițiile art. 5

alin. (2) din Legea nr. 51/2006, operatorii, furnizori/prestatori de servicii

de utilități publice, indiferent de modul de organizare, de forma de

proprietate, natura capitatului sau țara de origine, au dreptul de servitute

legală asupra sistemelor de utilități publice destinate serviciilor.

În baza art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 241/2006, dreptul de servitute se exercită pe toată durata existenței

sistemelor de alimentare cu apă și canalizare pentru executarea lucrărilor

necesare întreținerii și exploatării sistemelor respective; exercitarea

dreptului de servitute asupra proprietăților afectate de sistemul de alimentare

cu apă și de canalizare se realizează cu titlu gratuit pe toată durata

existenței acestuia.

Așadar, reclamanta nu este

îndreptățită în a solicita înlăturarea servituții prin devierea conductei,

putând fi îndreptățită doar la plata de despăgubiri, ceea ce nu a solicitat

prin acțiunea de față.

Prin decizia nr. 29/COM din 28

februarie 2011, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul comercial

formulat de apelanta-reclamantă B.E. și apelantul-intervenient B.M., împotriva

sentinței civile a Tribunalului Constanța nr. 6850 din 30 noiembrie 2010, în

contradictoriu cu intimata-pârâtă SC R. SA CONSTANTA și intimatul-intervenient JUDEȚUL

CONSTANȚA prin PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN, având ca obiect obligația de

a face și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului

Județean Constanța invocată de apelanta-reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că, în mod corect, prima instanță, prin compararea titlurilor a

stabilit că titlul Consiliului Județean este preferabil sentinței de uzucapiune

obținută în contradictoriu cu autoritatea locală și a făcut trimitere la

dispozițiile Legii nr. 51/2006 și ale Legii nr. 241/2006 pe care le-a aplicat

cu justețe.

Cu privire la cererea de intervenție,

instanța de apel a reținut că B.M. a solicitat să fie acceptat ca parte alături

de reclamantă, cerere corect calificată de prima instanță ca fiind cerere de

intervenție în interes alăturat reclamantei, deci, accesorie, astfel că această

cerere depindea de modul de soluționare a cererii principale.

Împotriva deciziei pronunțate în apel

au formulat recurs reclamanta B.E. și intervenientul B.M., neindicând nici unul

dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 punctele 1-9 C. proc.

civ.

Recurenții au arătat, în esență, că:

- instanța de apel nu a comparat

titlurile de proprietate, pârâta neavând titlu de proprietate;

- instanța de apel nu a cercetat

fondul, ceea ce rezultă din însăși motivarea netemeinică a hotărârii;

- instanța de apel nu a examinat

probele și argumentele reclamanților;

- cererea formulată de B.M. nu este

accesorie, ci în nume și interes propriu;

- nu se poate invoca un drept de

servitute al pârâtei, câtă vreme nu există un drept de proprietate asupra

terenului;

- lipsa calității procesuale pasive a

Consiliului Județean Constanta, având în vedere că obiectul dosarului este

revendicarea terenului prin comparare de titluri, această parte neprobând că

deține în proprietate terenul în cauză, ci numai dreptul de concesionare asupra

conductei.

Recursul este nefondat.

Cu referire la motivul de ordine

publică ce vizează excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului

Județean Constanța se reține netemeinicia acestuia în raport cu calitatea

intimatului Consiliului Județean, de titular al dreptului de proprietate asupra

imobilelor aflate în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale.

De altfel, această calitate procesuală

a intimatului a fost recunoscută implicit în cadrul acțiunii de uzucapiune,

recurenții formulând cererea de chemare în judecată la acel moment împotriva

autorității locale, privită ca proprietar nediligent, ce nu și-a manifestat calitatea

în termenul prescris de lege.

Este de observat că nu se poate

analiza decizia atacată din perspectiva criticilor ce vizează motivarea

netemeinică a hotărârii și, deopotrivă, neexaminarea probelor și argumentelor

reclamanților, acestea fiind expres abrogate prin O.U.G. nr. 138 din 2000.

De asemenea, nici simplele afirmații

și susțineri cuprinse în cererea de recurs, nefiind dezvoltate conform

cerințelor cuprinse în art. 302 ind. l alin. (1) lit. c) C. proc. civ. nu pot

permite examinarea deciziei din apel prin prisma acestora.

Depășind aspectele arătate mai sus, se

constată că reclamanta B.E. a solicitat obligarea pârâtei SC R. SA de a

desființa conducta de canalizare ce traversează proprietatea reclamantei,

ulterior, reclamanta precizând că obiectul acțiunii îl constituie obligarea

pârâtei de a devia menționata conductă.

Este de evidențiat, că instanța de

apel a reținut, în mod corect, că titlul de proprietate al reclamantei și al

intervenientului asupra terenului îl reprezintă sentința Judecătoriei Constanța

nr. 2910 din 21 martie 2005 prin care a fost constatat dreptul de proprietate

ca efect al uzucapiunii.

Recurenții, exercitând o posesie utilă

asupra terenului, au înțeles că se află într-o limitare a posesiei, constând în

grevarea de servitutea legală pe toată durata existenței conductei, situație pe

care au acceptat-o.

Potrivit dispozițiilor art. 5 alin.

(2) din Legea nr. 51/2006, există servitute legală în favoarea prestatorilor de

utilități publice pentru sistemele de utilități publice destinate serviciilor .

Mai mult, art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și canalizare prevede că

dreptul de servitute se exercită pe toată durata existenței sistemelor de

alimentare cu apă și canalizare pentru executarea lucrărilor necesare

întreținerii și exploatării sistemelor respective, exercitarea dreptului de

servitute asupra proprietăților afectate de sistemul de alimentare cu apă și de

canalizare realizându-se cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestuia,

text legal avut în vedere și în apel.

În raport cu evocatele împrejurări și

față de precitatele articole de lege, se constată că recurenții sunt ținuți să

respecte servitutea legală, cum, cu justețe, a considerat și instanța de apel.

Cu privire la critica ce vizează

cererea de intervenție se constată că, în prezenta pricină, aceasta nu

îndeplinește condițiile prevăzute de art. 49 alin. (2) C. proc. civ, în sensul

că, în adevăr, nu poate fi apreciată în interesul celui care a intervenit,

având în vedere că intervenientul nu a invocat un drept al său, aspect reținut,

în mod corect, și de instanța de apel.

În consecință, pentru considerentele

arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să

respingă ca nefondat recursul formulat în cauză.

Văzând și cererea de acordare a

cheltuielilor de judecată, formulată de intimata-pârâtă SC R. SA Constanța, Înalta

Curte, în aplicarea art. 274 C. proc. civ., urmează să o admită și să oblige

recurenții să plătească intimatei-pârâte suma de 500 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul formulat

de reclamanta B.E. și intervenientul B.M., împotriva deciziei Curții de Apel

Constanța nr. 29/COM din 28 februarie 2011.

Obligă recurenții să plătească intimatei

SC R. SA Constanța suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 19 ianuarie 2012.