ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3741/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3741/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S. SA a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Oficiul de Plăți și Contractare Phare solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună suspendarea executării actului administrativ reprezentat de procesul-verbal de constatare nr. 13305 încheiat la data de 19 noiembrie 2010 privind măsura ISPA 2004/RO/16/p/PE/008 „reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Drobeta Turnu Severin – România”, până la data la care instanța de fond se va pronunța în acțiunea având ca obiect anularea acestei hotărâri.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată (filele 558-564 dosar). Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 114 din 10 martie 2011, a admis acțiunea, a dispus suspendarea executării procesului-verbal de constatare nr. 13305 încheiat la data de 19 noiembrie 2010 de pârât, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Motivele invocate de reclamantă în cuprinsul contestației administrative, dar și în cadrul cererii de suspendare sunt în sensul că aceste cheltuieli efectuate cu achiziționarea de echipamente și realizarea unor lucrări au fost justificate cu documente și se încadrează în cerințele legale, contractuale și instrucțiunile Oficiului de Plăți și Contractare Phare.
Există o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ dedus judecății, care constituie un caz bine justificat, în sensul art. 14 din Legea contenciosului administrativ, având în vedere susținerile reclamantei și materialul probator existent la dosar. Prin punerea în executare a procesului-verbal de constatare nr. 13305 din 19 noiembrie 2010 se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității, întrucât cuantumul sumei aflate în discuție este însemnat, iar situația economică a reclamantei este precară. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Oficiul de Plăți și Contractare Phare, care a solicitat, în principal, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe iar, în subsidiar, modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de fond nu a analizat apărările sale cuprinse în întâmpinare, ci s-a limitat doar la preluarea susținerilor realizate de partea adversă. În cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâtul arată faptul că hotărârea instanței de fond nu respectă cerințele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât a realizat o motivare sumară, fără să analizeze îndeplinirea condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată. În cel de-al treilea motiv de recurs, fondat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul menționează faptul că intimata nu a probat îndeplinirea cerințelor cazului bine justificat și pagubei iminente.
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca tardiv formulat iar, în subsidiar, ca nefondat (filele 15-18 dosar). Excepția tardivității recursului formulată de intimată este nefondată, întrucât calea extraordinară de atac a fost promovată în interiorul termenului prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, cu respectarea art. 101 C. proc. civ. Astfel, hotărârea judecătorească contestată a fost comunicată părții recurente la data de 21 martie 2011, conform dovezii aflate la fila 586 dosar fond, iar cererea de recurs a fost înregistrată la poștă la data de 28 martie 2011. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc.
civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Mai precis, în cauză, sunt fondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ. Astfel, trebuie menționat faptul că, în dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale. Mai precis, judecătorul fondului s-a limitat doar să prezinte susținerile părților, fără să procedeze la analizarea acestora prin prisma materialului probator administrat în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile în materie.
Ca atare, Înalta Curte consideră că soluția recurată nu a fost motivată în fapt și în drept așa încât, pe calea controlului judiciar, nu s-a putut analiza justețea acesteia. În concret, prima instanță nu a analizat condițiile de admisibilitate ale unei cereri de suspendare, întemeiate pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată. Procedând în acest mod, prima instanță nu a cercetat, în realitate, fondul cauzei deduse judecății, fapt ce determină casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, ceea ce atrage aplicabilitatea art. 304 pct. 5 C. proc. civ. În raport de soluția adoptată, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge excepția tardivității recursului, invocată de intimată. Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice – Oficiul de Plăți și Contractare Phare, împotriva sentinței civile nr. 114 din 10 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauze spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.