ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3741/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, reclamanta SC S. SA a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice – Oficiul de Plăți și Contractare Phare solicitând instanței

ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună suspendarea executării

actului administrativ reprezentat de procesul-verbal de constatare nr. 13305

încheiat la data de 19 noiembrie 2010 privind măsura ISPA 2004/RO/16/p/PE/008

„reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în

municipiul Drobeta Turnu Severin – România”, până la data la care instanța de

fond se va pronunța în acțiunea având ca obiect anularea acestei hotărâri.

În întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată

(filele 558-564 dosar).

Curtea de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 114

din 10 martie 2011, a admis acțiunea, a dispus suspendarea executării

procesului-verbal de constatare nr. 13305 încheiat la data de 19 noiembrie 2010

de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Motivele invocate de

reclamantă în cuprinsul contestației administrative, dar și în cadrul cererii

de suspendare sunt în sensul că aceste cheltuieli efectuate cu achiziționarea

de echipamente și realizarea unor lucrări au fost justificate cu documente și

se încadrează în cerințele legale, contractuale și instrucțiunile Oficiului de

Plăți și Contractare Phare.

Există o îndoială

puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ

dedus judecății, care constituie un caz bine justificat, în sensul art. 14 din

Legea contenciosului administrativ, având în vedere susținerile reclamantei și

materialul probator existent la dosar.

Prin punerea în

executare a procesului-verbal de constatare nr. 13305 din 19 noiembrie 2010 se

creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce

la imposibilitatea continuării activității, întrucât cuantumul sumei aflate în

discuție este însemnat, iar situația economică a reclamantei este precară.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Oficiul de

Plăți și Contractare Phare, care a solicitat, în principal, casarea acesteia și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe iar, în subsidiar,

modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În primul motiv de

recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de fond nu a analizat apărările sale cuprinse în

întâmpinare, ci s-a limitat doar la preluarea susținerilor realizate de partea

adversă.

În cel de-al doilea

motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâtul arată faptul că hotărârea instanței de fond nu respectă cerințele impuse de

art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât a realizat o motivare sumară, fără să

analizeze îndeplinirea condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

modificată.

În cel de-al treilea

motiv de recurs, fondat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul menționează faptul că intimata nu a probat îndeplinirea cerințelor

cazului bine justificat și pagubei iminente.

Intimata a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca tardiv formulat iar,

în subsidiar, ca nefondat (filele 15-18 dosar).

Excepția tardivității

recursului formulată de intimată este nefondată, întrucât calea extraordinară

de atac a fost promovată în interiorul termenului prevăzut de art. 14 alin. (4)

din Legea contenciosului administrativ, cu respectarea art. 101 C. proc. civ.

Astfel, hotărârea

judecătorească contestată a fost comunicată părții recurente la data de 21

martie 2011, conform dovezii aflate la fila 586 dosar fond, iar cererea de

recurs a fost înregistrată la poștă la data de 28 martie 2011.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Mai precis, în cauză,

sunt fondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, trebuie

menționat faptul că, în dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești

este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta

dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenței

instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o

instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat

totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să

reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Pe de altă parte,

dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a

prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenția

Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi

teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate

fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real

„ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Cu alte cuvinte, art.

6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales

în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al

mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin

pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte

apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al

termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe

judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speța de față,

instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată nu îndeplinește

cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța

de fond nu a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea

convingerii sale.

Mai precis,

judecătorul fondului s-a limitat doar să prezinte susținerile părților, fără să

procedeze la analizarea acestora prin prisma materialului probator administrat

în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile în materie.

Ca atare, Înalta

Curte consideră că soluția recurată nu a fost motivată în fapt și în drept așa

încât, pe calea controlului judiciar, nu s-a putut analiza justețea acesteia.

În concret, prima

instanță nu a analizat condițiile de admisibilitate ale unei cereri de suspendare,

întemeiate pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată.

Procedând în acest

mod, prima instanță nu a cercetat, în realitate, fondul cauzei deduse

judecății, fapt ce determină casarea acesteia și trimiterea cauzei spre

rejudecare, ceea ce atrage aplicabilitatea art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În raport de soluția

adoptată, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite

recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității

recursului, invocată de intimată.

Admite recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice – Oficiul de Plăți și Contractare Phare, împotriva

sentinței civile nr. 114 din 10 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauze spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 24 iunie 2011.