ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4716/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4716/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată și precizată, reclamanta SC A.I. SA a chemat în judecată pe

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE,

solicitând suspendarea executării procesului-verbal de constatare din 11 ianuarie

2011 emis de pârât, prin care a fost obligată la restituirea sumei de 200.000

euro, reprezentând contravaloarea serviciilor de mentenanță prestate în cadrul

contractului de furnizare nr. X, până la data soluționării fondului cauzei.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că, în urma aprobării cererii de finanțare a Proiectului PHARE X, la

data de 30 noiembrie 2006 a fost încheiat contractul de furnizare cu același

număr, între Oficiul de Plăți și Contractare PHARE în calitate de autoritate

contractantă și SC A.I. SA, în calitate de contractor, beneficiarul proiectului

susmenționat/titular al cererii de finanțare fiind Agenția Națională a

Funcționarilor Publici, reclamanta având doar calitatea de contractant în

cadrul contractului de furnizare.

Prin sentința nr. 215 din 07 iulie

2011, Curtea de Apel Ploiești secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea de suspendare executare act administrativ, formulată

de reclamanta SC A.I. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, a suspendat executarea

procesului-verbal de constatare din 11 ianuarie 2011 întocmit de către pârât,

până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut următoarele:

În cauză, reclamanta a invocat drept

motiv de nelegalitate împrejurarea că acesteia nu îi erau aplicabile

dispozițiile O.G. nr. 79/2003, astfel că verificarea efectuată și măsurile

luate în urma verificării sunt nelegale.

Referitor la acest aspect, instanța de

fond a reținut că, de principiu, dispozițiile O.G. nr. 79/2003, precum și cele

ale H.G. nr. 1306/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

acestei ordonanțe, reglementează procedura de control și recuperare a fondurilor

comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente, utilizate

necorespunzător.

S-a reținut în considerentele

hotărârii atacate că, în ce privește subiecții acestei proceduri, dispozițiile

art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 1306/2007 reglementează noțiunea de „debitor” -

respectiv persoană care trebuie să restituie fondurile utilizate

necorespunzător - ca fiind „persoana fizică sau juridică ce gestionează sau

este beneficiarul fondurilor comunitare și de cofinanțare aferente, care a fost

supus activității de verificare și în sarcina căruia a fost stabilită o creanță

bugetară în sensul ordonanței”.

Potrivit susținerilor reclamantei,

necontestate de către pârât, calitatea de gestionar al fondurilor europene o

are în cauză pârâtul, în calitate de autoritate contractantă, care a efectuat,

de altfel, plățile aferente serviciilor prestate de către reclamantă în temeiul

contractului de prestări servicii, respectiv de furnizare, amintit mai sus.

S-a reținut că, în ceea ce privește

calitatea de beneficiar, părțile au puncte de vedere diferite, în sensul că

reclamanta afirmă că beneficiar este Agenția Națională a Funcționarilor

Publici, în timp ce pârâtul afirmă că această calitate revine reclamantei, care

a încasat sumele provenite din finanțarea comunitară.

Or, în condițiile în care există

posibilitatea și a unei alte interpretări a noțiunii de „beneficiar”, decât cea

dată de pârât în cadrul procesului verbal de constatare contestat, iar această

interpretare ar face inoperante dispozițiile legale în baza cărora s-a efectuat

verificarea și, implicit, procesul-verbal menționat și măsura dispusă prin

acesta, precum și ale existenței unei culpe concurente a pârâtului legată de

acceptarea ofertei reclamantei și valorificarea acesteia prin încheierea

contractului de furnizare, în condițiile în care cerințele Agenției Naționale a

Funcționarilor Publici legate de mentenanță, preluate în ofertă, sunt contrare

condițiilor contractului de furnizare, Curtea de apel a considerat că aceste

împrejurări se pot circumscrie noțiunii de „caz bine justificat”, reglementată

de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește paguba iminentă,

aceasta a fost definită de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr.

554/2004, ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil (...)”.

Sub acest aspect instanța a reținut că

din înscrisurile depuse la dosar, dar și din circumstanțele cauzei -

referitoare la cuantumul sumei la plata căreia a fost obligată reclamanta,

respectiv echivalentul în RON a 200.000 euro, la faptul că pârâtul a demarat

procedura executării silite a sumei de 851.620 RON, precum și la criza

economico-financiară mondială, de notorietate publică, de altfel, concretizată

prin lipsa de lichidități, că este întemeiată susținerea reclamantei privind faptul

că executarea silită a sumei precizate este de natură să îi producă un

important prejudiciu, respectiv o gravă afectare a activității, care nu ar

putea fi reparate.

Astfel, alături de condițiile concrete

menționate, Curtea de apel a reținut și situația economico-financiară a

reclamantei, concretizată în raportul de expertiză contabilă extrajudiciară

depus la dosar, concluziile expertului contabil fiind, în esență, în sensul că

datoriile fiscale sunt superioare (aproape duble) față de creanțele societății,

precum și că un dezechilibru financiar - care poate fi lesne produs prin

executarea silită a sumei de 851.620 RON - ar putea afecta continuitatea

activității și genera insolvența și falimentul acesteia.

S-a mai arătat că, nu în ultimul rând,

trebuie avut în vedere și faptul că posibilitatea suspendării actelor

administrative este consacrată și în documente emise de organisme

internaționale, în acest sens fiind Recomandarea Comitetului de Miniștri al

Consiliului Europei din 13 septembrie 1989 privitoare la protecția

jurisdicțională în materie administrativă, care prevede ca principiu tocmai

posibilitatea persoanei care se consideră vătămată de a solicita suspendarea

executării unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda

atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor, apreciază

că executarea acrului administrativ ar fi de natură a produce pagube

semnificative, dificil de reparat și când există și argumente juridice valabile

față de regularitatea actului emis.

Împotriva sentinței nr. 215 din data

de 07 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal

Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, prin

care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac cu consecința, în

principal, a casării hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare la instanța

de fond, și, în subsidiar, a modificării în întregime a sentinței recurate în

sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării actului

administrativ formulată de reclamanta SC A.I. SA Ploiești.

S-a învederat, prin motivele de

recurs, că sentința atacată este netemeinică și nelegală, datorită următoarelor

considerente:

încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (2) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.). Instanța de fond nu a

analizat apărările formulate de Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare,

lipsind astfel hotărârea de indicarea motivelor de fapt și de drept pentru care

s-au înlăturat aceste apărări, adică de elementele care atrag criticile și în

raport de care trebuie să fie formulat recursul. În aceste condiții, se impune

casarea hotărârii și trimiterea dosarului la instanța de fond, în vederea

pronunțării unei hotărâri din a cărei motivare să rezulte că au fost reținute

și analizate apărările formulate de Ministerul Finanțelor Publice.

de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii

(art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Prima instanță a apreciat că îndoiala serioasă

în privința legalității actului administrativ ar rezulta din faptul că noțiunea

de „beneficiar” are mai multe interpretări și, totodată, din faptul că ar

exista o culpă a Ministerului Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și

Contractare PHARE la încheierea contractului. În mod evident, cele reținute de

instanța de fond nu se circumscriu noțiunii de „îndoială serioasă”, astfel cum

a fost definită de legiuitor, ci reprezintă o opinie subiectivă a

judecătorului. De altfel, aceste aspecte reprezintă o dovadă în plus a faptului

că prima instanță nu a analizat apărările formulate de Ministerul Finanțelor

Publice prin întâmpinare, prin care s-a relevat că eventualele servicii de

mentenanță care vor fi fost prestate sau ar fi putut fi prestate excedau

cadrului legal existent, respectiv prevederilor contractului de servicii. În

legătură cu prevenirea unei pagube iminente, recurenta a precizat că

judecătorul primei instanțe a mai adăugat un criteriu la definiția pagubei

iminente, și anume valoare sumei reținute în cuprinsul actului administrativ

fiscal. Or, devreme ce legiuitorul vorbește de „prejudiciul viitor și

previzibil”, nu valoarea sumei propriu-zise constituie criteriul îndeplinirii

condiției privind prevenirea unei pagube iminente. În plus, s-a menționat că

instanța de fond a nesocotit apărările formulate de Ministerul Finanțelor

Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, luând în considerare. În

schimb, un raport de expertiză care, fiind extrajudiciar și neomologat, în

condițiile legii nu putea constitui mijloc de probă în cauză.

Intimata SC A.I. SA Ploiești a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de

instanța de fond. Intimata a arătat, prin întâmpinare, că nu sunt întemeiate

motivele de recurs invocate de recurentă, întrucât, pe de o parte, instanța de

fond a arătat pe larg atât motivele pentru care a admis cererea reclamantei,

cât și pe cele pentru care a înlăturat apărările recurentei-pârâte, și, pe de

altă parte, judecătorul cauzei nu a prejudecat fondul litigiului deoarece nu a

analizat cine este beneficiarul fondurilor, ci doar a constatat cine este

beneficiarul serviciilor prestate de către intimata-reclamantă, adică un aspect

de fapt, necontestat de niciuna dintre părți.

Recursul este nefondat.

În general, se recunoaște că actul

administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se

bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu

executoriu. Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât

ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile

lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea

acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Prin

urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat

un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari,

întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea

trebuie să furnizeze individului; o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie

considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la

îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura

respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât

autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să

nu-și producă efectele asupra celor vizați. În considerarea celor două

principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării

acestuia din oficiu -suspendarea executării constituie, totuși, o situație de

excepție aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres

prevăzute de lege.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond. Prin „cazuri bine justificate” se înțelege, în sensul legii,

„împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ” [art.

2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar prin „pagubă iminentă” se

desemnează „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui

serviciu public” [art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare]. Pe

de altă parte, în condițiile art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, suspendarea executării actului

administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele

prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru

anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanța putând

dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor

art. 14 alin. (2)-(7) din Legea contenciosului administrativ.

Prima instanță a reținut în mod

judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare, și a dispus în mod întemeiat, prin sentința recurată,

admiterea cererii reclamantei și suspendarea executării procesului-verbal de

constatare din 11 ianuarie 2011 întocmit de către Oficiul de Plăți și

Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, până la

pronunțarea instanței de fond.

Suspendarea executării actelor

administrativ fiscale atacate de către reclamantă și pe calea contenciosului

administrativ se impune, în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în

condițiile în care este îndeplinită atât condiția cazului bine justificat

(întrucât într-adevăr motivele de fapt și de drept invocate prin contestația

administrativă sunt de natură să determine o serioasă îndoială sub aspectul

legalității și temeiniciei actelor administrative fiscale atacate), cât și

cerința prevenirii unei pagube iminente (deoarece executarea de îndată a

actului administrativ fiscal ar putea conduce la desfășurarea cu mari

dificultăți, pe mai departe, a activității economice a intimatei, și i-ar

produce astfel acesteia un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în

ipoteza anulării actului).

Pe de altă parte, se reține că nu este

întemeiată nici critica recurentului referitoare la încălcarea, de către

instanța de fond, a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de

art. 105 alin. (2) C. proc. civ., fiind evident că judecătorul fondului a

relevat, prin considerentele sentinței pronunțate, chiar dacă într-o formă

relativ sintetică, atât motivele pentru care a admis cererea reclamantei, cât

și cele pentru care au fost înlăturate apărările recurentei-pârâte.

În aceste condiții, constatând că

motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate și că hotărârea atacată

este legală și temeinică se va dispune. în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE împotriva

sentinței nr. 215 din data de 07 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE împotriva

sentinței nr. 215 din 07 iulie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

13 octombrie 2011.