ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4716/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și precizată, reclamanta SC A.I. SA a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, solicitând suspendarea executării procesului-verbal de constatare din 11 ianuarie 2011 emis de pârât, prin care a fost obligată la restituirea sumei de 200.000 euro, reprezentând contravaloarea serviciilor de mentenanță prestate în cadrul contractului de furnizare nr. X, până la data soluționării fondului cauzei. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în urma aprobării cererii de finanțare a Proiectului PHARE X, la data de 30 noiembrie 2006 a fost încheiat contractul de furnizare cu același număr, între Oficiul de Plăți și Contractare PHARE în calitate de autoritate contractantă și SC A.I.

SA, în calitate de contractor, beneficiarul proiectului susmenționat/titular al cererii de finanțare fiind Agenția Națională a Funcționarilor Publici, reclamanta având doar calitatea de contractant în cadrul contractului de furnizare. Prin sentința nr. 215 din 07 iulie 2011, Curtea de Apel Ploiești secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare executare act administrativ, formulată de reclamanta SC A.I. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, a suspendat executarea procesului-verbal de constatare din 11 ianuarie 2011 întocmit de către pârât, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: În cauză, reclamanta a invocat drept motiv de nelegalitate împrejurarea că acesteia nu îi erau aplicabile dispozițiile O.G.

nr. 79/2003, astfel că verificarea efectuată și măsurile luate în urma verificării sunt nelegale. Referitor la acest aspect, instanța de fond a reținut că, de principiu, dispozițiile O.G. nr. 79/2003, precum și cele ale H.G. nr. 1306/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei ordonanțe, reglementează procedura de control și recuperare a fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente, utilizate necorespunzător. S-a reținut în considerentele hotărârii atacate că, în ce privește subiecții acestei proceduri, dispozițiile art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 1306/2007 reglementează noțiunea de „debitor” - respectiv persoană care trebuie să restituie fondurile utilizate necorespunzător - ca fiind „persoana fizică sau juridică ce gestionează sau este beneficiarul fondurilor comunitare și de cofinanțare aferente, care a fost supus activității de verificare și în sarcina căruia a fost stabilită o creanță bugetară în sensul ordonanței”.

Potrivit susținerilor reclamantei, necontestate de către pârât, calitatea de gestionar al fondurilor europene o are în cauză pârâtul, în calitate de autoritate contractantă, care a efectuat, de altfel, plățile aferente serviciilor prestate de către reclamantă în temeiul contractului de prestări servicii, respectiv de furnizare, amintit mai sus. S-a reținut că, în ceea ce privește calitatea de beneficiar, părțile au puncte de vedere diferite, în sensul că reclamanta afirmă că beneficiar este Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în timp ce pârâtul afirmă că această calitate revine reclamantei, care a încasat sumele provenite din finanțarea comunitară.

Or, în condițiile în care există posibilitatea și a unei alte interpretări a noțiunii de „beneficiar”, decât cea dată de pârât în cadrul procesului verbal de constatare contestat, iar această interpretare ar face inoperante dispozițiile legale în baza cărora s-a efectuat verificarea și, implicit, procesul-verbal menționat și măsura dispusă prin acesta, precum și ale existenței unei culpe concurente a pârâtului legată de acceptarea ofertei reclamantei și valorificarea acesteia prin încheierea contractului de furnizare, în condițiile în care cerințele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici legate de mentenanță, preluate în ofertă, sunt contrare condițiilor contractului de furnizare, Curtea de apel a considerat că aceste împrejurări se pot circumscrie noțiunii de „caz bine justificat”, reglementată de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește paguba iminentă, aceasta a fost definită de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil (...)”. Sub acest aspect instanța a reținut că din înscrisurile depuse la dosar, dar și din circumstanțele cauzei - referitoare la cuantumul sumei la plata căreia a fost obligată reclamanta, respectiv echivalentul în RON a 200.000 euro, la faptul că pârâtul a demarat procedura executării silite a sumei de 851.620 RON, precum și la criza economico-financiară mondială, de notorietate publică, de altfel, concretizată prin lipsa de lichidități, că este întemeiată susținerea reclamantei privind faptul că executarea silită a sumei precizate este de natură să îi producă un important prejudiciu, respectiv o gravă afectare a activității, care nu ar putea fi reparate.

Astfel, alături de condițiile concrete menționate, Curtea de apel a reținut și situația economico-financiară a reclamantei, concretizată în raportul de expertiză contabilă extrajudiciară depus la dosar, concluziile expertului contabil fiind, în esență, în sensul că datoriile fiscale sunt superioare (aproape duble) față de creanțele societății, precum și că un dezechilibru financiar - care poate fi lesne produs prin executarea silită a sumei de 851.620 RON - ar putea afecta continuitatea activității și genera insolvența și falimentul acesteia.

S-a mai arătat că, nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere și faptul că posibilitatea suspendării actelor administrative este consacrată și în documente emise de organisme internaționale, în acest sens fiind Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei din 13 septembrie 1989 privitoare la protecția jurisdicțională în materie administrativă, care prevede ca principiu tocmai posibilitatea persoanei care se consideră vătămată de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor, apreciază că executarea acrului administrativ ar fi de natură a produce pagube semnificative, dificil de reparat și când există și argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis.

Împotriva sentinței nr. 215 din data de 07 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac cu consecința, în principal, a casării hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, și, în subsidiar, a modificării în întregime a sentinței recurate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanta SC A.I. SA Ploiești. S-a învederat, prin motivele de recurs, că sentința atacată este netemeinică și nelegală, datorită următoarelor considerente: 1. Prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.). Instanța de fond nu a analizat apărările formulate de Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare, lipsind astfel hotărârea de indicarea motivelor de fapt și de drept pentru care s-au înlăturat aceste apărări, adică de elementele care atrag criticile și în raport de care trebuie să fie formulat recursul. În aceste condiții, se impune casarea hotărârii și trimiterea dosarului la instanța de fond, în vederea pronunțării unei hotărâri din a cărei motivare să rezulte că au fost reținute și analizate apărările formulate de Ministerul Finanțelor Publice. 2. Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.). Prima instanță a apreciat că îndoiala serioasă în privința legalității actului administrativ ar rezulta din faptul că noțiunea de „beneficiar” are mai multe interpretări și, totodată, din faptul că ar exista o culpă a Ministerului Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE la încheierea contractului. În mod evident, cele reținute de instanța de fond nu se circumscriu noțiunii de „îndoială serioasă”, astfel cum a fost definită de legiuitor, ci reprezintă o opinie subiectivă a judecătorului. De altfel, aceste aspecte reprezintă o dovadă în plus a faptului că prima instanță nu a analizat apărările formulate de Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare, prin care s-a relevat că eventualele servicii de mentenanță care vor fi fost prestate sau ar fi putut fi prestate excedau cadrului legal existent, respectiv prevederilor contractului de servicii.

În legătură cu prevenirea unei pagube iminente, recurenta a precizat că judecătorul primei instanțe a mai adăugat un criteriu la definiția pagubei iminente, și anume valoare sumei reținute în cuprinsul actului administrativ fiscal. Or, devreme ce legiuitorul vorbește de „prejudiciul viitor și previzibil”, nu valoarea sumei propriu-zise constituie criteriul îndeplinirii condiției privind prevenirea unei pagube iminente. În plus, s-a menționat că instanța de fond a nesocotit apărările formulate de Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, luând în considerare. În schimb, un raport de expertiză care, fiind extrajudiciar și neomologat, în condițiile legii nu putea constitui mijloc de probă în cauză.

Intimata SC A.I. SA Ploiești a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond. Intimata a arătat, prin întâmpinare, că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate de recurentă, întrucât, pe de o parte, instanța de fond a arătat pe larg atât motivele pentru care a admis cererea reclamantei, cât și pe cele pentru care a înlăturat apărările recurentei-pârâte, și, pe de altă parte, judecătorul cauzei nu a prejudecat fondul litigiului deoarece nu a analizat cine este beneficiarul fondurilor, ci doar a constatat cine este beneficiarul serviciilor prestate de către intimata-reclamantă, adică un aspect de fapt, necontestat de niciuna dintre părți.

Recursul este nefondat. În general, se recunoaște că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu. Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului; o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați. În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu -suspendarea executării constituie, totuși, o situație de excepție aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Prin „cazuri bine justificate” se înțelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ” [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar prin „pagubă iminentă” se desemnează „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public” [art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare].

Pe de altă parte, în condițiile art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanța putând dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 14 alin. (2)-(7) din Legea contenciosului administrativ.

Prima instanță a reținut în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și a dispus în mod întemeiat, prin sentința recurată, admiterea cererii reclamantei și suspendarea executării procesului-verbal de constatare din 11 ianuarie 2011 întocmit de către Oficiul de Plăți și Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, până la pronunțarea instanței de fond.

Suspendarea executării actelor administrativ fiscale atacate de către reclamantă și pe calea contenciosului administrativ se impune, în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care este îndeplinită atât condiția cazului bine justificat (întrucât într-adevăr motivele de fapt și de drept invocate prin contestația administrativă sunt de natură să determine o serioasă îndoială sub aspectul legalității și temeiniciei actelor administrative fiscale atacate), cât și cerința prevenirii unei pagube iminente (deoarece executarea de îndată a actului administrativ fiscal ar putea conduce la desfășurarea cu mari dificultăți, pe mai departe, a activității economice a intimatei, și i-ar produce astfel acesteia un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului).

Pe de altă parte, se reține că nu este întemeiată nici critica recurentului referitoare la încălcarea, de către instanța de fond, a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., fiind evident că judecătorul fondului a relevat, prin considerentele sentinței pronunțate, chiar dacă într-o formă relativ sintetică, atât motivele pentru care a admis cererea reclamantei, cât și cele pentru care au fost înlăturate apărările recurentei-pârâte. În aceste condiții, constatând că motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate și că hotărârea atacată este legală și temeinică se va dispune. în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE împotriva sentinței nr. 215 din data de 07 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE împotriva sentinței nr. 215 din 07 iulie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2011.