ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2982/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe. Prin sentința nr. 106 din 7 martie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC F. SA , în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P. și, pe cale de consecință, a dispus suspendarea executării procesului verbal de constatare din 03 februarie 2011 emis de pârâtă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin procesul verbal de constatare din 03 februarie 2011, emis de pârâta A.P.D.R.P., reclamanta a fost obligată să restituie suma de 3.922.328,42 RON, reprezentând partea de finanțare nerambursabilă obținută prin contractul de finanțare din 20 februarie 2004. Pentru a dispune această măsură, pârâta a reținut încălcarea dispozițiilor art. 14 lit. e) din contract, constând în lipsa ofertelor de la cel puțin trei furnizori în achiziționarea bunurilor ce valorează mai mult decât echivalentul în RON a 10.000 euro. S-a reținut de către prima instanță că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor procedurale pentru suspendarea actului administrativ fiscal, respectiv a sesizat autoritatea publică emitentă cu cerere de revocare din 15 februarie 2011 și a făcut dovada achitării cauțiunii în sumă de 100.000 RON, stabilită de instanță în condițiile art. 215 alin. (2) C. proc.

fisc.

Instanța a avut în vedere faptul că, în sensul legii contenciosului administrativ, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit. t) și ș). Examinând sumar procesul verbal de constatare din 03 febrruarie 2011 emis de pârâta A.P.D.R.P., instanța a apreciat că există o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ și că înscrisurile depuse de reclamantă conduc la concluzia că în derularea contractului de achiziții s-au primit 4 oferte și chiar prin excluderea ofertei depuse de firma E., considerată neautentică, numărul minim de trei oferte stabilit prin art. 14 din contractul de finanțare a fost realizat.

Instanța de fond a constatat că actele dosarului și ansamblul circumstanțelor cauzei confirmă și îndeplinirea condiției privind iminența pagubei. Astfel, s-a reținut că, raportat la cuantumul sumei în discuție, specificul activității societății reclamante și numărul său de angajați, executarea silită, care de regulă se realizează prin poprire, este de natură să genereze dificultăți reale în executarea obligațiilor contractuale asumate, sistarea serviciilor și serioase probleme sociale. Față de aceste considerente, instanța a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru suspendarea executării procesul verbal de constatare din 03 februarie 2011 emis de pârâta A.P.D.R.P. și, în consecință, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea de suspendare.

2. Motivele de recurs înfățișate de recurenta-pârâtă. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta A.P.D.R.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 304 1 C. proc. civ., recurenta-pârâtă, în contextul unei detaliate prezentări a situației de fapt, respectiv a neregulilor constatate cu referire la încălcările de către intimata-reclamantă a obligațiilor contractuale asumate prin contractul de finanțare, a susținut, în esență, că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată.

Recurenta a arătat că intimata-reclamantă, în cuprinsul cererii de suspendare, nu a indicat nicio împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat, controlul O. confirmând, față de aspectele analizate, că oferta aparent depusă de firma E. este o ofertă neautentică, fiind evidentă conduita defectuoasă a reclamantei în derularea contractului de finanțare, ceea ce a și generat emiterea procesului-verbal atacat. S-a mai indicat de către recurentă că actele depuse la dosar nu demonstrează pericolul care ar duce la producerea unei pagube eminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ, instanța de fond însușindu-și fără temei simplele afirmații ale reclamantei, nesusținute de documente probante.

3. Apărările intimatei-reclamante. Intimata-reclamantă SC F. SA a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de autoritatea pârâtă, ca nefondat, fiind evident în opinia sa că instanța de fond, pe baza unei sumare analize a actului administrativ atacat, a constatat că în procedura de achiziții cu bani provenind de la bugetul european s-au respectat clauzele contractului cadru încheiat, în sensul că pentru fiecare achiziție de peste 10.000 euro s-au depus minim trei oferte. În fine, intimata a făcut ample referiri și la notele interne atașate în copie, ca și la corespondența purtată de O. cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din care rezultă că O. a solicitat A.P.D.R.P.

să revizuiască procedura practicată în sensul efectuării unor activități de control premergătoare activității de recuperare pentru a aplica sancțiuni proporționale și eficiente în raport cu neregulile constatate. 4. Soluția și considerentele instanței de control judiciar. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor aduse, a apărărilor formulate, precum și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare. Cu titlu de principiu, Înalta Curte arată că în mod constant, a statuat în jurisprudența sa în aceasta materie că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea.

Drept urmare, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/ 2004. După cum s-a reținut și în sentința atacată, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicata, condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, și care se impun a fi întrunite cumulativ sunt, declanșarea procedurii administrative prealabile, cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Din perspectiva celor sus enunțate și contrar criticilor susținute de recurenta-pârâtă, Înalta Curte apreciază, raportat la situația concreta a reclamantului intimat, ca judecătorul fondului a făcut în cauză o corectă interpretare și aplicare a prevederii legale incidente, astfel că în mod justificat a admis cererea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare din 3 februarie 2011, emis de autoritatea recurentă.

Reamintind că în jurisprudența sa în această materie, Înalta Curte a stabilit că în contextul examinării satisfacerii cerințelor legale, judecătorul de contencios administrativ nu poate să facă o examinare pe fond a legalității actului administrativ contestat, ci în mod obligatoriu trebuie să se limiteze la o simplă „pipăire" a fondului, instanța de control judiciar apreciază că și în cauza de față, prima instanță în mod corect a prezentat numai sumar argumentele juridice apreciate ca valabile în contestarea legalității actului contestat, de natura a crea o îndoială în privința conformității acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis, cum ar fi respectarea regulii de a avea trei oferte la orice achiziție de bunuri ce depășește o valoare de peste 10.000 euro, în condițiile în care, în cazul achiziției de utilaje la care a participat firma E. s-au depus patru oferte, astfel că și în ipoteza în care această ofertă ar fi cu certitudine neautentică, tot s-ar fi îndeplinit criteriul sus menționat, stipulat în contractul de finanțare.

Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate nici celelalte motive de recurs formulate ce vizează neîndeplinirea cerinței pagubei iminente, întrucât și pe acest aspect, se constată din cuprinsul considerentelor hotărârii că judecătorul fondului a făcut o pertinentă analiză a tuturor actelor depuse la dosar, ce atestă potențialului producerii unor grave disfuncționalități în activitatea societății reclamante, incluzând serioase probleme sociale, în ipoteza executării silite. Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge așadar ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.P.D.R.P. împotriva sentinței nr. 106 din 7 martie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2011.