ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2982/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 106

din 7 martie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC F. SA , în contradictoriu

cu pârâta A.P.D.R.P. și, pe cale de consecință, a dispus suspendarea executării

procesului verbal de constatare din 03 februarie 2011 emis de pârâtă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin procesul verbal de constatare

din 03 februarie 2011, emis de pârâta A.P.D.R.P., reclamanta a fost obligată să

restituie suma de 3.922.328,42 RON, reprezentând partea de finanțare nerambursabilă

obținută prin contractul de finanțare din 20 februarie 2004.

Pentru a dispune această

măsură, pârâta a reținut încălcarea dispozițiilor art. 14 lit. e) din contract,

constând în lipsa ofertelor de la cel puțin trei furnizori în achiziționarea bunurilor

ce valorează mai mult decât echivalentul în RON a 10.000 euro.

S-a reținut de către prima

instanță că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor procedurale pentru

suspendarea actului administrativ fiscal, respectiv a sesizat autoritatea publică

emitentă cu cerere de revocare din 15 februarie 2011 și a făcut dovada achitării

cauțiunii în sumă de 100.000 RON, stabilită de instanță în condițiile art. 215

alin. (2) C. proc. fisc.

Instanța a avut în vedere

faptul că, în sensul legii contenciosului administrativ, cazurile bine justificate

reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar

paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui

serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit. t) și ș).

Examinând sumar procesul

verbal de constatare din 03 febrruarie 2011 emis de pârâta A.P.D.R.P., instanța

a apreciat că există o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate

a actului administrativ și că înscrisurile depuse de reclamantă conduc la concluzia

că în derularea contractului de achiziții s-au primit 4 oferte și chiar prin excluderea

ofertei depuse de firma E., considerată neautentică, numărul minim de trei oferte

stabilit prin art. 14 din contractul de finanțare a fost realizat.

Instanța de fond a constatat

că actele dosarului și ansamblul circumstanțelor cauzei confirmă și îndeplinirea

condiției privind iminența pagubei. Astfel, s-a reținut că, raportat la cuantumul

sumei în discuție, specificul activității societății reclamante și numărul său de

angajați, executarea silită, care de regulă se realizează prin poprire, este de

natură să genereze dificultăți reale în executarea obligațiilor contractuale asumate,

sistarea serviciilor și serioase probleme sociale.

Față de aceste considerente,

instanța a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru suspendarea

executării procesul verbal de constatare din 03 februarie 2011 emis de pârâta A.P.D.R.P.

și, în consecință, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea de

suspendare.

înfățișate de recurenta-pârâtă.

Împotriva hotărârii instanței

de fond a declarat recurs pârâta A.P.D.R.P., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Invocând motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 304

1

C. proc. civ., recurenta-pârâtă,

în contextul unei detaliate prezentări a situației de fapt, respectiv a neregulilor

constatate cu referire la încălcările de către intimata-reclamantă a obligațiilor

contractuale asumate prin contractul de finanțare, a susținut, în esență, că hotărârea

primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată.

Recurenta a arătat că

intimata-reclamantă, în cuprinsul cererii de suspendare, nu a indicat nicio împrejurare

de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ

atacat, controlul O. confirmând, față de aspectele analizate, că oferta aparent

depusă de firma E. este o ofertă neautentică, fiind evidentă conduita defectuoasă

a reclamantei în derularea contractului de finanțare, ceea ce a și generat emiterea

procesului-verbal atacat.

S-a mai indicat de către

recurentă că actele depuse la dosar nu demonstrează pericolul care ar duce la producerea

unei pagube eminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ,

instanța de fond însușindu-și fără temei simplele afirmații ale reclamantei, nesusținute

de documente probante.

Intimata-reclamantă SC

F. SA a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului

declarat de autoritatea pârâtă, ca nefondat, fiind evident în opinia sa că instanța

de fond, pe baza unei sumare analize a actului administrativ atacat, a constatat

că în procedura de achiziții cu bani provenind de la bugetul european s-au respectat

clauzele contractului cadru încheiat, în sensul că pentru fiecare achiziție de peste

10.000 euro s-au depus minim trei oferte.

În fine, intimata a făcut

ample referiri și la notele interne atașate în copie, ca și la corespondența purtată

de O. cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din care rezultă că O. a

solicitat A.P.D.R.P. să revizuiască procedura practicată în sensul efectuării unor

activități de control premergătoare activității de recuperare pentru a aplica sancțiuni

proporționale și eficiente în raport cu neregulile constatate.

instanței de control judiciar.

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor aduse, a apărărilor formulate, precum și în temeiul art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

argumentele expuse în continuare.

Cu titlu de principiu,

Înalta Curte arată că în mod constant, a statuat în jurisprudența sa în aceasta

materie că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care,

la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, de unde

decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a

nu executa legea.

Drept urmare, suspendarea

executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios

administrativ decât în situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii

exigențelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ

nr. 554/ 2004.

După cum s-a reținut și

în sentința atacată, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, republicata, condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea

executării actului administrativ contestat, și care se impun a fi întrunite cumulativ

sunt, declanșarea procedurii administrative prealabile, cazul bine justificat și

prevenirea unei pagube iminente.

Din perspectiva celor

sus enunțate și contrar criticilor susținute de recurenta-pârâtă, Înalta Curte apreciază,

raportat la situația concreta a reclamantului intimat, ca judecătorul fondului a

făcut în cauză o corectă interpretare și aplicare a prevederii legale incidente,

astfel că în mod justificat a admis cererea de suspendare a executării procesului-verbal

de constatare din 3 februarie 2011, emis de autoritatea recurentă.

Reamintind că în jurisprudența

sa în această materie, Înalta Curte a stabilit că în contextul examinării satisfacerii

cerințelor legale, judecătorul de contencios administrativ nu poate să facă o examinare

pe fond a legalității actului administrativ contestat, ci în mod obligatoriu trebuie

să se limiteze la o simplă „pipăire" a fondului, instanța de control judiciar

apreciază că și în cauza de față, prima instanță în mod corect a prezentat numai

sumar argumentele juridice apreciate ca valabile în contestarea legalității actului

contestat, de natura a crea o îndoială în privința conformității acestuia cu legea

în a cărui executare a fost emis, cum ar fi respectarea regulii de a avea trei oferte

la orice achiziție de bunuri ce depășește o valoare de peste 10.000 euro, în condițiile

în care, în cazul achiziției de utilaje la care a participat firma E. s-au depus

patru oferte, astfel că și în ipoteza în care această ofertă ar fi cu certitudine

neautentică, tot s-ar fi îndeplinit criteriul sus menționat, stipulat în contractul

de finanțare.

Înalta Curte apreciază

că nu sunt fondate nici celelalte motive de recurs formulate ce vizează neîndeplinirea

cerinței pagubei iminente, întrucât și pe acest aspect, se constată din cuprinsul

considerentelor hotărârii că judecătorul fondului a făcut o pertinentă analiză a

tuturor actelor depuse la dosar, ce atestă potențialului producerii unor grave disfuncționalități

în activitatea societății reclamante, incluzând serioase probleme sociale, în ipoteza

executării silite.

Față de toate cele mai

sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge așadar

ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.P.D.R.P. împotriva sentinței nr. 106 din 7 martie 2011 a Curții de Apel Suceava,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 mai 2011.