ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1161/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1161/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în judecată

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamanta SC R.P. SRL a solicitat, în contradictoriu

cu pârâta A.P.D.R.P., suspendarea executării procesului-verbal de constatare

din 31 mai 2010 întocmit de pârâtă, până la rămânerea irevocabilă a sentinței pronunțate

în Dosarul nr. 1115/57/2010 al acestei instanțe.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat un contract având ca obiect acordarea

unui ajutor financiar nerambursabil în sumă de 2.379.823 RON, pentru realizarea

proiectului de investiție „Extindere și modernizare fabrică de conserve din carne”,

proiectul fiind finalizat, furnizorului din Italia fiindu-i achitată de către pârâtă

suma de 600.000 euro, cu o economie de 70.000 euro față de costurile stabilite inițial.

Prin procesul-verbal contestat,

s-a dispus, de către reprezentanții pârâtei, recuperarea sumei de 2.156.808 RON

reprezentând fondurile nerambursabile acordate, sub pretextul că oferta făcută de

către o firmă italiană ar fi fost numai formală și că ar exista suspiciuni privind

livrarea de echipamente second hand, reclamanta arătând că aceste constatări nu

au suport real.

A mai susținut reclamanta

că există elemente care confirmă că aparent actul administrativ contestat este abuziv,

iar executarea acestuia ar atrage falimentul său cu consecința pierderii locului

de muncă a zeci de salariați.

apel

Prin sentința civilă

nr. nr. 274/F/CA din 9 noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea executării

procesului-verbal de constatare din 31 mai 2010 până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a acțiunii în contencios fiscal ce face obiectul Dosarului nr. 1115/57/2010

al Curții de Apel Alba Iulia, obligând pârâta și la plata sumei de 10,3 RON cu titlu

de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că prin contractul cadru din 20 decembrie 2006, pârâta

A.P.D.R.P. s-a angajat să acorde reclamantei SC R.P. SRL o finanțare nerambursabilă

de maxim 2.379.823 RON reprezentând echivalentul a 50% din valoarea eligibilă a

Proiectului de „Extindere și modernizare fabrică de conserve din carne, în concordanță

cu directivele Uniunii Europene, județul Hunedoara”, proiect în prezent finalizat,

plățile pentru achiziționarea liniei de dozare, închidere și sterilizare conserve

de la furnizorul SC T.C. SRL, în temeiul contractului din 10 noiembrie 2006, în

cuantum de 600.000 euro, fiind efectuate în totalitate.

Cheltuielile eligibile

acceptate la plată de către pârâtă în sumă totală de 2.156.808,73 RON aferente contractului

au fost decontate în patru tranșe, suma încadrându-se în limita liniei bugetare

aprobate.

În urma controalelor efectuate

în Italia, pentru verificarea ofertelor de furnizare echipamente de către companii

italiene, prezentate de către societăți românești în sprijinul cererilor SAPARD,

OLAF a recomandat pârâtei, în calitate de autoritate contractantă, în numele Comunității

Europene și a Statului Român, demararea procedurii administrative de recuperare

de la reclamantă a fondurilor decontate în cadrul acestui proiect, considerându-se

că există suficiente dovezi că s-a produs o neregulă gravă, respectiv, prezentarea

de documente false în cadrul procedurii de selecție de oferte.

Pârâta și-a însușit constatările

OLAF privind prezentarea de către reclamantă a unei oferte supraevaluate și a unei

facturi pentru suma de 670.000 euro de la SC T.C. SRL către Agenție în sprijinul

cererii sale, în realitate plătindu-se doar 600.000 euro pentru linia de dozare,

închidere și sterilizare conserve, din e-mail-ul scris de un angajat al firmei furnizoare

la 5 februarie 2007 despre un contract revizuit cu deducere de preț rezultând suspiciunea

că o parte din echipamentele livrate au fost second-hand.

De asemenea, s-a avut

în vedere că OLAF are convingerea că reclamanta sau reprezentantul său legal au

cunoștință despre împrejurarea că oferta transmisă de SC B. SRL, societate italiană

participantă la selecția de oferte, nu a fost transmisă în mod independent, deoarece

a fost o ofertă suport elaborată la sediul firmei SC T.C. SRL, aspect ce a fost

apreciat ca reprezentând o încălcare gravă referitoare la „conflictul de interese”,

fiind încălcate prevederile Contractului de finanțare, respectiv, art. 1 alin. (2)

din anexa 1, pct. 1 parag. 2 din Cap. I, pct. 1 parag. 5 din Cap. I, art. 4, anexa

4, art. 4 din Secțiunea B din Legea nr. 316/2001 și art. 4 din anexa I din contractul

cadru.

Ca urmare, prin procesul-verbal

de constatare din 31 mai 2010, întocmit de către pârâtă s-a dispus rambursarea de

către reclamantă a sumei de 2.156.808,73 RON.

Instanța de fond a apreciat

că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004,

consemnând că reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva actului a cărui

suspendare o cere și depus și cauțiunea solicitată.

Examinând sumar înscrisurile

dosarului, instanța de fond a reținut, raportat la conținutul contractului din 10

noiembrie 2006 încheiat între reclamantă cu SC T.C. SRL, a actului adițional la

acest contract, precum și cu privire la facturile emise de furnizor, că valoarea

totală a acestui contract de 600.000 euro a fost, în fapt, solicitată la decontare

autorității contractante, reclamanta nebeneficiind de diferența de 70.000 euro inclusă

în oferta inițială a ofertantului câștigător.

A mai arătat prima instanță

că nici existența unor echipamente second-hand nu a fost constatată la sediul societății

reclamante, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la 18 mai 2010 în Dosarul

nr. 33/P/2010 al DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia. Prin rezoluția din 20

mai 2010 a Procurorului Șef al acestui serviciu s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de administratorul reclamantei cercetat sub aspectul obținerii pe nedrept

de fonduri din bugetul general al comunității europene.

Având în vedere declarațiile

ofertanților participanți la procedura de achiziție organizată de reclamantă, inclusiv

a SC B. SRL, cu privire la inexistența unor conflicte de interese sau de altă natură

cu ceilalți candidați sau alte părți implicate în procedura de ofertare, în momentul

depunerii ofertelor, ca și neindicarea de către OLAF sau de către pârâtă a vreunei

dovezi privind cunoașterea de către reclamantă despre împrejurarea că oferta transmisă

de SC B. SRL, societate italiană participantă la selecția de oferte, nu a fost transmisă

în mod independent, cu excepția unor suspiciuni despre vreo neregulă în accepțiunea

art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, instanța de fond a apreciat că este întrunită

condiția existenței cazului bine justificat, din împrejurările cauzei rezultând

indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului contestat.

A mai concluzionat prima

instanță că ansamblul circumstanțelor speței atestă, totodată și îndeplinirea condiției

privind iminența pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuție și specificul

activității societății reclamante, executarea silită care a fost declanșată putând

determina afectarea activului societății și cu preponderență a lichidităților, de

natură a cauza inclusiv starea de insolvență a societății.

A.P.D.R.P.

Împotriva acestei sentințe

a făcut recurs pârâta A.P.D.R.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a redactat un

amplu memoriu de recurs (17 pagini) în care a expus detaliat întregul istoric al

cauzei, situația de fapt, precum și dispozițiile legale incidente.

Înalta Curte remarcă însă

caracterul nesistematizat și nestructurat al recursului, care nu conține decât izolat

referiri concrete la soluția primei instanțe.

Cu toate acestea, Înalta

Curte decelează următoarele critici:

3.1. Sentința este nemotivată

Recurenta susține că sentința

atacată nu cuprinde motive corespunzătoare art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

În opinia sa, considerentele sentinței privesc în mare măsură fondul cauzei dar

instanța nu avea competența să se pronunțe asupra acestuia.

3.2. Nu s-a probat existența

cazului bine justificat

La acest punct recurenta

arată că prezumția de legalitate a actului administrativ a fost înlăturată fără

a se observa valoarea probatorie a raportului OLAF, în conformitate cu prevederile

Regulamentului Comisiei nr. 1073/1999, respectiv art. 3, art. 9 și art. 10

alin. (1). De asemenea s-a ignorat împrejurarea că la emiterea actului administrativ

au fost respectate prevederile O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea

fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente, utilizate

necorespunzător, în special a celor cuprinse în art. 11

1

alin. (7), precum

și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 1306/2007.

3.3. Nu s-au prezentat

dovezi în privința pagubei iminente

Recurenta afirmă că din

actele de la dosar nu rezultă că prin executarea actului administrativ societatea

comercială ar fi pusă în dificultate și nu s-a raportat debitul în discuție la cifra

de afaceri a societății sau la fondul de salarii.

de SC R.P. SRL

Prin întâmpinarea înregistrată

la data de 7 februarie 2011 intimata SC R.P. SRL a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

În esență, intimata a

susținut că recurenta a emis actul administrativ fără nici un fel de verificări,

presupunând fără temei că cele sesizate de OLAF referitor la caracterul formal al

ofertei firmei italiene SC B. SRL îi erau cunoscute. Or, intimata arată că nu a

știut despre aspectele invocate și a acționat cu bună credință, refuzând să achiziționeze

echipamente second hand, achitând furnizorului numai suma de 600.000 RON, contravaloarea

echipamentelor efectiv livrate.

Referitor la paguba iminentă,

intimata afirmă că în calitate de IMM cu numai câteva zeci de angajați și fără lichidități

consistente, în caz de executare a procesului verbal nu ar mai putea plăti salariile

și furnizorii de materie primă, precum și ratele și dobânzile la împrumutul făcut

la B.C.R. pentru acoperirea a 50% din valoarea proiectului „Extindere și modernizare

fabrică de conserve”, în discuție.

Intimata a atașat în probațiune,

conform art. 305 C. proc. civ., înscrisuri referitoare la starea sa financiară,

în copie, respectiv extras de cont din 28 ianuarie 2011, facturi emise de furnizori,

fișe analitice, registrul de casă.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare,

precum și sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.

de drept relevante

Intimata-reclamantă a

învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării

procesului verbal de constatare din data de 31 mai 2010 încheiat de recurenta-pârâtă

A.P.D.R.P., până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de fond.

Prin acest act administrativ

individual, respectiv Capitolul 11 – Cuantumul debitului datorat, recurenta a stabilit

că SC R.P. SRL îi datorează suma totală de 2.156.808,73 RON, din care:

- bugetul Uniunii Europene

75%, reprezintă 1.617.606,55 RON:

- bugetul public național

25% reprezintă 539.202 RON,

iar în Capitolul 12- Termen de plată a dispus

ca creanța bugetară să se achite în condițiile prevăzute de art. 4 alin. (2) din

Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea

fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de finanțare aferente utilizate necorespunzător,

aprobate prin H.G. nr. 1306/2007.

Prima instanță, verificând

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și luând act de consemnarea

cauțiunii în cuantum de 21.568 RON, a ajuns la concluzia că cererea de suspendare

de față este fondată.

Această concluzie este

împărtășită și de instanța de recurs, care, fără a antama fondul cauzei, constată

că la dosar există dovezi consistente, de natură a crea o îndoială serioasă asupra

legalității actului administrativ, iar în privința pagubei iminente, pe lângă argumentele

Curții de apel sunt avute în vedere și înscrisurile depuse în probațiune în recurs,

toate acestea justificând îndeplinirea celor două condiții, cazul bine justificat

și paguba iminentă, conform prevederilor art. 2 lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004.

Răspunzând în concret

criticilor formulate de recurentă, instanța de recurs reține următoarele:

1.1. Referitor la motivarea

hotărârii

Obligația instanței de

a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii

a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea efectivă a argumentelor părților,

punctul de vedere al instanței față de argumentele relevante și nu în ultimul rând,

raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția.

Verificând susținerile

recurentei, potrivit cărora instanța a analizat fondul cauzei iar nu cererea de

suspendare a executării cu care era învestită, Înalta Curte constată că acestea

sunt lipsite de suport, întrucât la pagina a 5 a sentinței sunt examinate cele două

condiții impuse de lege pentru acordarea suspendării.

În procedura sumară reglementată

de art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi tranșate aspectele de fond referitoare

la legalitatea actului administrativ, însă pentru a lămuri elementele cerute de

art. 2 lit. t) din lege pentru existența cazului bine justificat este obligatorie

„pipăirea” fondului, fără de care nu este posibilă identificarea unor „împrejurări

legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură că creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ”.

1.2. Referitor la cazul

bine justificat

În cauză nu se contestă

împrejurarea că intimata societate comercială a achitat furnizorului SC T.C. SRL

suma de 600.000 euro și că doar această sumă a fost decontată de la autoritatea

contractantă.

Diferența de 70.000 euro,

inclusă în oferta inițială a ofertantului câștigător, cu privire la care au existat

suspiciunile semnalate în raportul OLAF, nu a mai fost plătită întrucât intimata

nu a fost de acord cu achiziționarea unor echipamente second hand. Această situație

de fapt este confirmată prin rezoluția din 20 mai 2010 a Procurorului șef al Direcției

Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba, prin care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de administratorul intimatei cercetat sub aspectul obținerii

pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunității Europene.

Organul de urmărire penală

a reținut că „T.C. Italia a propus beneficiarului achiziționarea unui utilaj tip

H., pentru umplerea conservelor, ofertă declinată, (…), pe motiv că utilajul era

second hand, astfel că cheltuielile de achiziție nu ar fi fost eligibile în cadrul

proiectului, iar achiziționarea utilajului independent de proiect, din surse proprii

nu a fost acceptată (…) întrucât prețul era prea mare”.

În acest context și în

limitele procedurii de față, instanța Curții de apel a reținut în mod justificat

că, aparent, actul administrativ atacat este nelegal, fiind fundamentat pe o situație

de fapt care nu corespunde realității.

Cât privește valoarea

probatorie a raportului OLAF, acesta este situat, potrivit art. 3, 9 și 10

alin. (1) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 1073/1999, pe același plan cu rapoartele

administrative redactate de inspectorii administrativi naționali. Așa fiind, constatările

organismului european în privința neregulilor identificate la societățile comerciale

italiene SC B. SRL și SC T.C. SRL trebuie coroborate cu elemente probatorii care

să demonstreze că intimata-reclamantă a participat la comiterea acestora sau cel

puțin era în cunoștință de cauză. Or, cum s-a arătat anterior, la o examinare sumară

a probelor administrate se constată îndeplinirea condiției cazului bine justificat.

1.3. Referitor la paguba

iminentă

Și în această privință

soluția primei instanțe este la adăpost de orice critică.

Într-adevăr, executarea

debitului în litigiu ar conduce societatea intimată într-o situație financiară dificilă,

întrucât potrivit înscrisurilor prezentate în probațiune în recurs are restanțe

în achitarea creditului la B.C.R. „pentru echipamente program SAPARD”, ca și în

privința plății furnizorilor săi de materii prime.

În plus, după cum bine

a punctat intimata în întâmpinarea formulată în recurs, prin procesul verbal de

sechestru din 29 octombrie 2010 întocmit de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului

Hunedoara i s-au indisponibilizat bunuri imobile până la concurența sumei de 2.202.101,71

RON, neexistând riscul înstrăinării acestora și prin urmare, nici riscul de a nu

se putea recupera ajutorul financiar în discuție în eventualitatea pierderii procesului

de fond.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la pct. 11.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ.

și art. 14 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.P.D.R.P. împotriva sentinței civile nr. 274/F/CA din 9 noiembrie 2010 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2011.