ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2990/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanței de fond

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta S.C. A. S.A. a formulat plângere împotriva deciziei de soluționare a contestației înregistrată la APDRP din 5.08.2010 prin care a fost respinsă contestația sa împotriva procesului-verbal de constatare încheiat la 29.06.2010 și a solicitat:

- în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 suspendarea actului administrativ fiscal cu toate efectele sale, inclusiv executarea, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei;

- pe fond, să se dispună desființarea actului administrativ fiscal ca o consecință a admiterii contestației depuse la APDRP;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta A.P.D.R.P. a invocat excepția de litispendență arătând că o cerere cu același conținut se află pe rolul Curții de Apel Alba - Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

În ședința publică din 28 martie 2011 reclamanta a depus o precizare a motivelor cererii de chemare în judecată prin care a arătat că solicită admiterea plângerii formulate împotriva Deciziei nr. 18159 din 30 august 2010 privind soluționarea contestației formulată de S.C. A. S.A. în calitate de beneficiar al unui sprijin nerambursabil SAPARD prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația împotriva măsurilor dispuse prin procesul-verbal nr. x din 29 iunie 2010, cu consecința exonerării societății de la plata sumei de 6.964.760,54 RON.

La aceeași ședință reclamanta a învederat rămâne fără obiect a cererii de suspendare, iar instanța de fond a admis excepția de litispendență în privința dosarului nr. x/57/2010 aflat pe rolul Curții de Apel Alba - Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 628 din 11 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a motiv această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

Între pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în calitate de Autoritate Contractantă și reclamanta S.C. A. S.A., în calitate de Beneficiar, a fost încheiat Contractul de finanțare din 11 august 2005, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil în cuantum 7.127.012 RON pentru realizarea proiectului intitulat "Modernizare și retehnologizare fabrică de conserve din carne și preparate, loc Mediaș", în scopul modernizării clădirilor și retehnologizării fabricii de conserve și preparate A. din Mediaș, în vederea creșterii capacităților de producție și alinierii la standardele europene de calitate.

Ajutorul financiar nerambursabil a fost constituit din două componente, respectiv: contribuția financiară a Comunității Europene în proporție de 75% și contribuția publică națională în proporție de 25%, ambele gestionate de Ministerul Finanțelor Publice, potrivit O.U.G. nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum și a fondurilor aferente acestora.

Contractul de finanțare a fost încheiat, potrivit mențiunilor din cuprinsul său, în baza Legii nr. 316/2001 pentru ratificarea Acordului multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, semnat la Bruxelles la 2 februarie 2001, stabilind cadrul administrativ, legal și tehnic de implementare a Programului special de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală SAPARD, adoptat prin Reglementarea Comisiei (CE.) nr. 1.268/1999 din 21 iunie 1999 privind suportul Comunității pentru măsurile de preaderare în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale în țările candidate din centrul și estul Europei în perioada de preaderare.

Dispozițiile Legii nr. 316/2001 și ale O.G. nr. 79/2003, precum și ale H.G. nr. 1306/2007 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, reglementând desfășurarea activității de implementare a Programului SAPARD, prevăd că eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanțare (perioada de execuție a proiectului - care se poate întinde pe maximum 2 ani, la care se adaugă o perioadă de 5 ani de monitorizare, conform art. 2 din contractul-cadru de finanțare).

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) (privind controalele tehnice și financiare) din Anexa I - Prevederi Generale la Contractul de finanțare, "beneficiarul trebuie să consimtă la inspecții pe bază de documente sau la fața locului efectuate de Autoritatea Contractantă, Comisia Europeană și Curtea de Conturi a Comunității Europene asupra modului de utilizare a finanțării nerambursabilă, în conformitate cu Acordul Multianual de Finanțare dintre România și UE, ratificat prin Legea nr. 316/2001, pe perioada de valabilitate a contractului."

Art. 7 din Secțiunea C (Prevederi generale) a Legii nr. 316/2001 stipulează ca:

"în cazul în care se suspectează sau se dovedesc eșecul unui beneficiar în ceea ce privește respectarea obligațiilor legate de Program, precum și încercările de a obține de la Agenția SAPARD plăți pentru care nu are nici un drept, România va urmări orice asemenea eșecuri și încercări, conform procedurilor naționale legale, într-un mod nu mai puțin riguros decât în cazurile în care sunt implicate fonduri publice naționale."

Potrivit art. 17 alin. (2) paragraful ultim din Anexa I (Prevederi Generale) a Contractului de finanțare încheiat cu beneficiarul S.C. A. S.A., pentru colectarea sumelor acordate necuvenit, Autoritatea Contractantă - Agenția SAPARD "va aplica prevederile legislației naționale în vigoare cu privire la executarea silită a creanțelor bugetare".

Potrivit art. 4 alin. (1) din Secțiunea B a Legii nr. 316/2001, cheltuiala este eligibilă numai în condițiile în care aceasta respectă atât dispozițiile Acordului multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, cât și regulile existente în legislația națională cu privire la eligibilitatea cheltuielilor.

Oficiul European de Luptă Contra Fraudei (denumit în continuare OLAF), organism cu atribuții în asigurarea protejării intereselor financiare și economice ale Comunității Europene, precum și luptei împotriva fraudei și a oricăror activități ilegale care ar putea afecta bugetul comunitar, potrivit art. 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (care înlocuiește art. 280 din Tratatul de instituire a Comunității Europene), a semnalat pârâtei Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit nerespectarea clauzelor contractului de finanțare din 11.08.2005 de către reclamantă, și a recomandat recuperarea integrală a fondurilor comunitare acordate în cadrul acestui contract, prin adresa OLAF nr. D/002759 din 19 martie 2010 înregistrată la A.P.D.R.P. cu nr. 5648 din 26 martie 2010, precum și adresa din 15 iunie 2010 înregistrată la A.P.D.R.P cu nr. 12.923 din 23 iunie 2010, ambele adrese fiind însoțite de anexe.

Pe baza celor două înscrisuri și a documentelor anexate, pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a întocmit procesul-verbal de constatare încheiat la data de 29.06.2010 privind proiectul "Modernizare și retehnologizare fabrică de conserve din carne și preparate localitatea Mediaș, județul Sibiu", înregistrat sub nr. x la data de 29.06.2010, prin care a fost stabilit un debit în valoare totală de 6.964.760,54 RON, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere în caz de neplată.

În drept, instanța de fond a reținut că, prin cererea completatoare, reclamanta și-a grupat criticile pe patru puncte, dintre care primele două vizează aspecte formale de nelegalitate, prin care invocă încălcarea dreptului său la apărare prin nerespectarea dreptului de a fi ascultat în cadrul procedurii administrative, respectiv prin nemotivarea actului administrativ (neindicarea temeiului de drept specific; nedescrierea "neregulilor; neindicarea bugetelor afectate), următoarele două vizând un aspect de temeinicie, referitor la forța probantă a constatărilor transmise de către OLAF și lipsa unei anchete proprii a pârâtei, respectiv un aspect de nelegalitate referitor la o pretinsă încălcare a principiului proporționalității în aplicarea corecției financiare pentru întregul sprijin financiar acordat.

Instanța de fond a subliniat, ca un aspect esențial al procedurii, că prezentul litigiu se circumscrie activității de gestionare a fondurilor acordate de către Comisia Europeană în cadrul Programului Special de Pre-Aderare pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală - "SAPARD", un instrument financiar oferit de Uniunea Europeană în faza de preaderare pentru a sprijini țările din Europa Centrală și de Est în curs de aderare la Uniunea Europeana și pentru a pregăti participarea acestora la Politica Agricolă Comună, astfel încât cenzura instanței naționale va avea în vedere două coordonate distincte, pentru fiecare urmând să analizeze dreptul de apreciere al autorității administrative la nivelul corespunzător.

Astfel, cum Procesul-verbal de constatare ce formează obiectul prezentei cauze a fost încheiat la data de 29.06.2010, dată la care România era deja membră a Uniunii Europene și îi erau direct aplicabile prevederile din tratatele și regulamentele Uniunii, care au și capacitatea de a produce efecte directe în privința particularilor, precum și principiile decurgând din jurisprudența instanțelor comunitare, Curtea urmează a analiza criticile de nelegalitate și netemeinicie în ceea ce privește aspectele formale, procedurale, din perspectiva reglementărilor (adoptate la nivel național și la nivelul Uniunii Europene) în vigoare la momentul întocmirii actelor, iar pe cele ce vizează fondul din perspectiva reglementărilor aplicabile la momentul săvârșirii pretinselor nereguli.

Instanța de fond a subliniat, însă, că deși în privința aspectelor procedurale statele membre beneficiază de autonomie procedurală, astfel încât procedura de emitere și forma actului administrativ trebuie să respecte dispozițiile legale naționale, în privința aspectelor de drept substanțial și a avut în vedere principiul supremației dreptului Uniunii Europene și a cenzurat măsurile dispuse prin verificarea îndeplinirii cerințelor impuse de izvoarele de drept ale Uniunii Europene, înglobând actele de drept secundar și jurisprudența instanțelor Uniunii, care fac parte, de asemenea, din ordinea juridică internă a României, însă interpretate la standardele impuse de Uniune.

Analizând, pe baza celor două coordonate relevate, actul administrativ contestat în prezenta procedură, Curtea a apreciat că la emiterea acestuia au fost respectate dispozițiilor procedurale interne, în special având în vedere că verificările nu au fost efectuate de către autoritățile naționale, ci de către Comisia Europeană, prin mecanismele sale specifice prezentate anterior, respectiv prin intermediul OLAF, astfel încât nu se impunea o altă activitate de verificare faptică din partea pârâtei autoritate națională competentă în gestionarea fondurilor comunitare vizate.

Astfel, Curtea a apreciat că au fost respectate dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003 (aprobate prin H.G. nr. 1306/2007), care prevăd elementele pe care trebuie să le conțină procesul-verbal de constatare.

Curtea a subliniat că în cauză neregula a fost constatată de către Comisia Europeană (prin intermediul OLAF), astfel încât pârâtei îi revenea exclusiv obligația, potrivit dispozițiilor din cuprinsul Acordului multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, precum și a reglementărilor interne cu caracter normativ din cuprinsul art. 11 alin. (13), în calitate de autoritate cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare și a cofinanțării aferente, de a "proceda la stabilirea și individualizarea obligațiilor de plată și emiterea titlului de creanță, rubricile din procesul-verbal de constatare urmând a fi completate în conformitate cu cele constatate prin actul DLAF."

Nu au fost reținute apărările reclamantei referitoarea la inexistența unor sesizări și acte de constatare ale instituției corespondente interne a OLAF, DLAF, întrucât lipsa unor astfel de reglementări la nivelul actului administrativ cu caracter normativ (Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003) este pe deplin justificată de existența reglementărilor la nivelul Uniunii Europene, cuprinse în regulamentele Uniunii, cu caracter direct și obligatoriu, care conferă caracter de "sesizare administrativă" sesizării OLAF, precum și de probă judiciară actelor de control întocmite în orice fază a investigației administrative, astfel încât apare ca firească limitarea atribuțiilor pârâtei exclusiv la stabilirea și individualizarea creanței, în privința constatării acesteia preluând doar informațiile furnizate de către OLAF.

Instanța de fond a constatat că în procesul-verbal au fost preluate, în mod corespunzător, neregulile constatate de către OLAF în cadrul investigațiilor desfășurate atât prin intermediul propriilor angajați, cât și în baza mecanismelor de cooperare, cu instituții din cadrul celorlalte state membre, fiind expuse, totodată, și dispozițiile din contractul de finanțare și Acordul multianual de finanțare încheiat între Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, pe baza căruia a fost încheiat contractul de finanțare și care este temeiul juridic pentru aplicarea dispozițiilor de drept substanțial ale Uniunii Europene în privința calificării neregulilor, astfel încât criticile de ordin formal referitoare la conținutul procesului-verbal nu pot fi reținute.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului la apărare prin nerespectarea dispozițiilor din dreptul intern referitoare la ascultarea reclamantei, s-a apreciat că, pe de o parte, reclamanta nu indică cu exactitate în ce modalitate această pretinsă încălcare i-a produs o vătămare, care este acea vătămare și de ce nu ar putea fi înlăturată într-o altă modalitate decât prin anularea actului, în condițiile în care reclamanta a avut posibilitatea să-și expună punctul de vedere și să-și prezinte argumentele și mijloacele de probă atât în cadrul procedurii administrative, cât și în fața acestei instanțe, iar pe de altă parte, s-a reținut că pârâta a înțeles să se folosească de prerogativa conferită de dreptul intern de a întocmi actul de constatare fără audierea contribuabilului, opțiune justificată tocmai de împrejurarea existenței unei constatări a încălcării din partea Comisiei Europene înseși. Față de aceste considerente, s-a apreciat că prin neaudierea reclamantei anterior încheierii procesului-verbal în discuție nu i s-a adus acesteia nicio vătămare care să nu fi putut fi înlăturată în etapele administrativă și judiciară de contestare, astfel încât motivul invocat nu este de natură să atragă anularea actului și refacerea acestuia.

În ceea ce privește motivele de fond, referitoare la forța probantă a actelor întocmite în cursul investigației desfășurate de către OLAF, s-a reținut ca un element esențial că întreaga apărare a reclamantei s-a bazat pe încercarea de invalidare a probelor obținute de către OLAF în cadrul investigației și pe o plasare a sarcinii probei exclusiv asupra pârâtei, în condițiile în care în raportul juridic de drept material în cadrul căruia reclamanta este beneficiar al unor fonduri nerambursabile, condiționat de îndeplinirea unor cerințe exprese și a unor standarde impuse, acesteia îi revine sarcina dovedirii, dincolo de orice dubiu, la orice sesizare a unuia dintre organele cu atribuții de control în modul de gestionare al fondurilor nerambursabile, că a acționat cu deplină bună credință, că a efectuat toate verificările necesare pentru preîntâmpinarea oricăror efecte negative asupra modului de utilizare a fondurilor, iar responsabilitatea pentru alegerea partenerilor contractuali și pentru modalitatea în care aceștia au participat la procedurile derulate de către reclamantă îi revine acesteia.

S-a subliniat că esențială este stabilirea naturii răspunderii juridice în baza căreia se impun aceste corecții financiare, or aceasta este o răspundere juridică contractuală, ce decurge din contractul de finanțare încheiat de către reclamantă cu pârâta, aceasta din urmă acționând în numele Comisiei Europene și a Statului Român, astfel încât gradul de cenzură în privința îndeplinirii obligațiilor contractuale este unul sporit, reclamanta fiind beneficiara unei finanțări nerambursabile din partea Uniunii Europene și a Statului Român. Astfel, obligațiile reclamantei sunt obligații calificate și impuneau din partea acesteia atingerea unui rezultat precis și bine circumstanțiat: utilizarea fondurilor pentru scopul aprobat, în condițiile contractului de finanțare și a Acordului multianual de finanțare încheiat între Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, printre aceste obligații fiind și cea de derulare a unor proceduri transparente de achiziție publică pe bază de cerere de oferte în cadrul cărora să se primească cereri de oferte conforme de la cel puțin trei furnizori

Astfel, reclamanta, în calitate de Beneficiar al finanțării nerambursabile, avea, conform prevederilor Contractului de finanțare, următoarele obligații:

- alin. (1) paragraful final al art. 1 - Obligații generale din Anexa I - Prevederi Generale:

"Beneficiarul va fi singurul răspunzător în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului'.

- alin. (2) al art. 1 - Obligații generale din Anexa I - Prevederi Generale:

"Beneficiarul trebuie să implementeze Proiectul cu maximum de profesionalism, eficientă și vigilentă în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordantă cu acest contract".

- pct. 1 parag. (2) din Cap. I - Prevederi Generale din Anexa IV Instrucțiuni de achiziții pentru beneficiarii măsurilor 1.1, 3.1, 3.4:

"Costurile eligibile ale oricăror servicii, bunuri și lucrări, mai mari de echivalentul in RON a 10.000 euro, sunt eligibile dacă beneficiarii privați au obținut oferte conforme de la cel puțin 3 furnizori".

- pct. 1 parag. (5) din Cap. I - Prevederi Generale din Anexa IV Instrucțiuni de achiziții pentru beneficiarii măsurilor 1.1, 3.1, 3.4 conform căreia atribuirea contractelor trebuie sa fie în strictă concordanța cu principiul liberei concurențe, al transparenței, al respectării parametrilor de calitate a obiectelor achizițiilor și principiul eficientei utilizării a fondurilor.

În conformitate cu prevederile art. 35 din Regulamentul nr. 1290/2005 al CE privind finanțarea politicii agricole comune, "constatarea primară administrativă sau judiciară reprezintă prima evaluare scrisă a unei autorități competente, administrative sau judiciare, care concluzionează, pe baza faptelor concrete, dacă a fost comisă vreo neregularitate, fără a aduce atingere posibilității ca această concluzie poate să fie ulterior modificată sau retrasă ca urmare a procedurii administrative sau judiciare".

S-a apreciat că probele obținute de către OLAF în cadrul investigației desfășurate, fie ca urmare a propriilor activități de investigare, fie în calitate de coordonator, în baza dispozițiilor din Regulamentul nr. 515/1997, confirmate și prin Raportul final finalizat pe parcursul prezentei proceduri judiciare și transmis, la cererea instanței, la dosar, susțin concluzia neautenticității ofertelor depuse în cadrul celor două proceduri de achiziții publice derulate de către reclamanta S.C. A. S.A., împrejurare care justifică retragerea dreptului de a beneficia de finanțarea nerambursabilă, cheltuielile utilizate în cadrul celor două proceduri reprezentând cheltuieli neeligibile.

S-a subliniat că, astfel cum rezultă din întreaga corespondență a OLAF cu structurile pârâtei, investigațiile OLAF au avut în vedere toate cele 211 proiecte finanțate prin Măsura 1.1, carne, produse din carne și ouă a programului SAPARD din România, dintre care în anul 2008 au fost identificate și strânse dovezi privind posibile fraude și înaintate atât către DNA cât și către pârâtă dovezile în 11 proiecte, printre care și cel vizând-o pe reclamanta S.C. A. S.A., solicitându-se, totodată, DG Agricultură, ca toate cele 11 proiecte să nu fie cofinanțate de la bugetul UE și să fie tratate conform procedurii de "Lichidare a conturilor" (adresa OLAF nr. D/004352 din 06.05.2010).

Astfel, analizând conținutul Raportului de control al Serviciului German de Investigații Vamale cu privire la compania germană B., în cuprinsul căruia sunt redate declarațiile reprezentantului legal al societății, Carl-Eugen Reich, copiile ofertelor nr. 2007/125 și 2007/131 obținute de la compania B. și copiile ofertelor nr. 2007/125 și 2007/131 utilizate de reclamanta S.C. A. S.A. cu privire la solicitarea de finanțare SAPARD, prin raportare la constatările OLAF din cuprinsul adresei nr. D/002759 din 19 martie 2010 înregistrată la A.P.D.R.P. cu nr. 5648 din 26 martie 2010, Curtea reține că oferta utilizată de către reclamanta S.C. A. S.A. pentru obținerea decontării sumei plătită pentru achiziționarea de echipamente de la C., ca aparținând societății germane B., a fost una neautentică, reprezentantul legal al societății nerecunoscând semnătura și ștampila pe exemplarul de ofertă depus de către reclamantă.

De asemenea, analizând Raportul de control al Guardia di Finanza di D. cu privire la compania E. S.R.L., în cuprinsul căruia sunt redate declarațiile reprezentantului legal al E. S.R.L., F.; procesul-verbal de control al OLAF pe teren asupra companiei G. S.R.L., în cuprinsul căruia sunt redate declarațiile reprezentantului legal al G. S.R.L., H., și procesul-verbal de control pe teren al OLAF asupra companiei P.F.E. S.R.L., coroborate adresa din 15 iunie 2010 înregistrată la A.P.D.R.P cu nr. 12.923 din 23 iunie 2010, Curtea apreciază că acestea relevă implicarea activă a reclamantei în identificarea ofertanților instalațiilor achiziționate de la E. S.R.L. și întocmirea ofertelor în mod formal, pentru a determina achiziționarea bunurilor de la societatea agreată.

S-a apreciat că reclamanta nu poate invoca lipsa oricărei culpe din partea sa și o eventuală atitudine culpabilă a societăților B., respectiv E. S.R.L., G. S.R.L. și I. S.R.L., întrucât responsabilitatea în cadrul relațiilor contractuale dintre acestea este una distinctă de responsabilitatea care îi revenea reclamantei în cadrul Contractului de finanțare, astfel încât, în condițiile în care a rezultat, din cadrul investigațiilor, că ofertele nu au fost rezultatul liberei concurențe și a interacțiunii mecanismelor de piață referitoare la cerere și ofertă, acestea nu pot sta la baza decontării sumelor acordate în baza contractului de finanțare, cu consecința firească a recuperării sumelor decontate.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului proporționalității, s-a apreciat că, prin modalitatea în care au fost săvârșite neregulile, prin participarea directă a reclamantei la trucarea ofertelor și obținerea unor oferte nereale, este pe deplin justificată măsura recuperării integrale a fondurilor acordate, atât din bugetul Uniunii Europene, cât și din bugetul național și că este alegerea oricărui operator economic să-și aleagă partenerii comerciali, să aleagă utilajele pe care dorește să le achiziționeze, însă pentru a putea beneficia de finanțarea acestor cheltuieli, trebuie să respecte o serie de condiții și proceduri prevăzute în instrumentele puse la dispoziția sa încă din perioada anterioară accesării fondurilor, condiții și proceduri previzibile și clare, cu sancțiuni la fel de previzibile.

S-a solicitat:

- în principal, în conformitate cu art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 312 C. proc. civ., să se caseze sentința recurată și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, având în vedere necesitatea administrării probei cu înscrisuri, probei cu expertiză contabilă și probei cu expertiză grafoscopică, probe ce au fost respinse de instanța de fond;

- în subsidiar, potrivit prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., să se admită recursul, să se modifice sentința recurată în sensul admiterii acțiunii și, pe cale de consecință, să se admită plângerea formulată împotriva Deciziei nr. 18159/30.08.2010 privind soluționarea contestației formulate de S.C. A. S.A. în calitate de beneficiar al unui sprijin financiar nerambursabil SAPARD prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația împotriva măsurilor dispuse prin procesul-verbal încheiat de APDRP la 29.06.2010, cu anularea în întregime a Deciziei nr. 18159 din 30.08.2010 și a procesului-verbal nr. x/29.06.2010, cu consecința exonerării acesteia de la plata sumei de 6.964.750,54 RON.

I. Primul motiv de recurs invocat a fost cel prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. pentru că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 C. proc. civ. și se referă la încheierea de ședință din 28.01.2013, apreciindu-se că au fost nelegale măsurile dispuse de instanța de fond, respectiv respingerea probei cu înscrisuri, probei cu expertiza contabilă, probei cu expertiza grafoscopică.

S-a arătat că instanța de fond a fost lipsită de rol activ și nu a stabilit cu certitudine starea de fapt prin neadmiterea probelor solicitate de reclamantă.

Astfel, s-a solicitat să se depună la dosar, în original, întreaga documentație care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 18159 din 30.08.2010 emisă de APDRP pentru a se putea constata ce documente au fost analizate de către reprezentanții OLAF și declarațiile persoanelor fizice, reprezentanții societăților ofertante, în condițiile în care în actele contestate s-a reținut că aceste persoane fizice au declarat fie că ofertele analizate în cadrul procedurilor organizate de reclamantă nu sunt reale, fie că "ofertele prezentate de G. și I. au fost pregătite și elaborate în birourile de la E.".

Intimata-pârâtă nu a depus la dosar declarațiile persoanelor fizice astfel încât să se poată stabili cu exactitate ce au declarat aceste persoane.

Totodată, s-a invocat faptul că Notele din 15.06.2010 și 19.03.2010 emise de OLAF și rapoartele întocmite de Serviciul German de Investigații Vamale și Gărzii de Finanțe Italia au fost întocmite doar pe baza declarațiilor reprezentanților unora dintre societățile care au participat în cadrul procedurii, fără a fi făcută vreo altă cercetare.

Prin respingerea acestei solicitări instanța de fond a încălcat în mod grav dreptul la apărare al reclamantei și, pe cale de consecință, nu a fost în măsură să stabilească pe baza unor probe situația de fapt ce a fost dedusă judecății, iar în motivarea sentinței s-au făcut referiri numai la texte de lege și afirmațiile pârâtei, fără a se raporta la argumentele reclamantei.

S-a solicitat admiterea probei cu expertiza contabilă în fața instanței de fond pentru a se stabili cât anume din fondurile declarate neeligibile se către pârâtă reprezintă fonduri SAPARD, dacă au fost achitate aceste sume și în baza căror documente, având în vedere că prin modul în care a procedat pârâta APDRP - recuperare integrală a prejudiciului - a încălcat principiul proporționalității sancțiunilor administrative statuat în legislația comunitară care obligă autoritățile competente să aplice sancțiuni proporțional cu gravitatea greșelilor, neregulilor sau a fraudei, respectiv art. 2 din Regulamentul nr. 2988/1995, art. 103 din Regulamentul nr. 1605/2002 și art. 87 din Regulamentul nr. 2342/2002.

Recurenta susține că a solicitat încuviințarea probei cu expertiza grafoscopică prin care să se compare ofertele din cadrul proiectului SAPARD cu alte înscrisuri ce emanau de la reprezentantul ofertantului necâștigător sau de la împuterniciții acesteia pentru a se putea stabili cu exactitate dacă ofertele depuse reprezintă voința reală a celor două campanii pentru participarea la procedurile de achiziție publică inițiate de reclamantă, mai ales că actele întocmite de Serviciul german de investigații vamale și Gărzii de finanțe din Italia sunt bazate strict pe declarațiile reprezentanților unora dintre societățile care au participat în cadrul procedurii.

Pentru că au fost respinse toate aceste solicitări s-a considerat de către recurentă că se impune casarea hotărârii întrucât instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei în baza rolului activ consacrat de art. 129 alin. (4) C. proc. civ., pronunțând hotărârea fără a avea toate documentele care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate și fără a verifica în vreun fel constatările efectuate de OLAF.

II. În ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 628 din 11.02.2013 potrivit art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii deoarece pe fondul cauzei, în analiza motivelor de nelegalitate a actelor administrative contestate, instanța a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale incidente și a dat o greșită interpretare recomandărilor OLAF, practic acestea constituind singurele documente la care s-a raportat instanța de fond, fără a avea în vedere și alte aspecte.

a) instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 2 pct. 2 din H.G. nr. 1306/2007 pentru că a apreciat în mod eronat că dreptul de ascultare al petentei este asigurat prin accesul la justiție și când a reținut că "reclamanta a avut posibilitatea să își expusă punctul de vedere și să își prezinte argumentele atât în cadrul procedurii administrative, cât și în fața acestei instanțe".

Recurenta susține că procesul-verbal nr. x/29.06.2010 a fost încheiat cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 9 Cod procedură fiscală, respectiv a fost încheiat cu încălcarea dreptului de a fi ascultată înainte de luarea deciziei de imputare a unor sume ca neeligibile, dispoziții incidente având în vedere că, potrivit art. 4 pct. 2 din O.G. nr. 79/2003, sunt aplicabile prevederile din Codul de procedură fiscală.

Aplicarea greșită a prevederilor art. 2 pct. 2 din H.G. nr. 1306/2007 a fost apreciată în raport cu susținerile instanței de fond potrivit cărora cerința acestui articol este complinită prin verificările efectuate de OLAF și nefiind necesară audierea reclamantei. Dar, susține recurenta, textul a fost instituit tocmai pentru a oferi structurii supuse verificării posibilitatea de a prezenta toate datele și documentele necesare clarificării situațiilor de fapt ce fac obiectul verificării și el nu poate fi acoperit prin existența accesului la instanță.

Intimata APDRP nu a procedat în spiritul actelor normative în vigoare și a considerat sesizările OLAF acte de control, fără a verifica dacă acestea au fost emise în condițiile Regulamentului CE nr. 1073/1999 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă.

b) instanța de fond nu a analizat apărările recurentei-reclamante și s-a rezumat să preia în integralitate concluziile recomandărilor OLAF, fără a face o analiză proprie prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, fără a analiza documentele ce au stat la baza procedurilor de achiziție.

S-a arătat că instanța de fond, la soluționarea cauzei, a înțeles să se raporteze strict la adresa din 15.06.2010 și la cea din 19.03.2010 întocmite de OLAF, considerând că au valoare absolută, iar cele conținute nu pot fi combătute.

Dar, apreciază recurenta, corespondența OLAF poate fi considerată o sesizare cu caracter extern și, în conformitate cu art. 10 din Regulamentul CE nr. 1073/1999, o sursă de informații obținute de acest organism în sensul investigațiilor externe ce ar trebui să genereze deschiderea de către APRDP sau DLAF a unor controale în cadrul cărora să se verifice potențialul de valorificare al informațiilor.

Instanța de fond, interpretând greșit actul dedus judecății, a apreciat că recomandările OLAF au valoare absolută, deși folosește termenul de "prima descoperire administrativă", ceea ce semnifică existența unui început de dovadă care trebuie coroborat cu alte probe, că trebuie efectuate verificări proprii de către instituțiile din România abilitate în acest scop.

Nu s-a avut în vedere de către instanța de fond că numai un raport final de control întocmit conform Regulamentului nr. 1073/1999 și Manualului OLAF ar reprezenta singurul mijloc de probă care poate fi utilizat în procedurile administrative și judiciare naționale (art. 9 alin. (2) din Regulamentul nr. 1073/1999).

S-a invocat de către recurentă și faptul că intimata APDRP a încălcat și principiul proporționalității sancțiunilor administrative statuat în legislația comunitară.

c) instanța de fond, aplicând greșit legea, nu a avut în vedere că procesul-verbal nr. x/29.06.2010 a fost încheiat cu încălcarea prevederilor imperative ale H.G. nr. 1306/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003.

În conținutul procesului-verbal organul emitent a indicat baza legală a verificării (O.G. nr. 79/2003, H.G. nr. 1510/2003, O.U.G. nr. 27/2007 și O.U.G. nr. 13/2006), dar nu a indicat temeiul de drept care justifică măsura stabilirii în sarcina beneficiarului a obligației de a suporta sumele declarate neeligibile în baza rapoartelor Serviciului German de Investigații Vamale și Gărzii de finanțe din Italia.

Articolele din contractul-cadru și anexele acestuia, menționate în procesul-verbal, în opinia recurentei, nu pot fi apreciate ca reprezentând temeiul individualizării creanței bugetare și, de aceea, soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii pentru că nu s-a avut în vedere că procesul-verbal nu este motivat în drept, aspect de natură a atrage nulitatea sa absolută.

În conținutul procesului-verbal nu numai că nu este redat contextul în care s-au produs neregulile, dar nici măcar nu se arată care sunt respectivele nereguli a căror nerespectare îndreptățește organul de control să procedeze la recuperarea sumei declarate neeligibile.

Din analiza conținutului procesului-verbal s-ar putea constata, susține recurenta, că singura împrejurare reținută de organul de control ca determinantă în aprecierea necesității recuperării sumei de 6.964.760,54 RON este recomandarea formulată în acest sens de OLAF, dar aceasta nu poate fi încadrată în noțiunea de "neregulă" circumscrisă de lege.

d) instanța de fond nu a analizat nici un moment modul în care s-a derulat procedura de selecție a ofertelor recurentei pentru achiziționarea de utilaje tehnologice necesare pentru finalizarea proiectului "Modernizarea și retehnologizarea fabricii de conserve din carne și preparate localitatea Mediaș, județul Sibiu" și nici nu s-a pronunțat pe aceste aspecte invocate de reclamantă în cadrul acțiunii în care s-a precizat că procedura s-a desfășurat cu respectarea prevederilor din contracte-cadru, toate documentele aferente acesteia, inclusiv ofertele participanților fiind autentice.

În ceea ce privește constatările efectuate de Serviciul German de Investigații Vamale s-a solicitat de către recurentă să se observe că acestea sunt bazate strict pe declarațiile reprezentanților unora dintre societățile care au participat în cadrul procedurii, neefectuându-se nicio altă cercetare și nu se poate ca o simplă declarație a unui ofertant necâștigător al licitației să fie considerată probă pertinentă și suficientă pentru a conduce la concluzia că acel înscris nu a fost întocmit de acea societate, mai ales că expertiza grafoscopică a fost respinsă de instanța de fond.

Au fost invocate neconcordantele din declarațiile reprezentantului B. care a menționat atât că ofertele analizate nu sunt reale, cât și că ofertele sunt reale și întocmite chiar de el la solicitarea ofertantului desemnat câștigător, dar fără să se afirme vreun moment că ofertele au fost întocmite la solicitarea recurentei, că aceasta a avut cunoștință de modul în care s-au întocmit.

Din analiza dosarelor de achiziție recurenta susține că ofertele I. și G. nu au menționate numele reprezentanților, purtând semnături diferite, atât una față de cealaltă, cât și față de oferta E., această împrejurare nu poate fi imputată recurentei care, pe lângă faptul că nu a avut cunoștință de pretinsa legătură între societățile ofertante, nici nu avea mijloace prin care să verifice o asemenea legătură.

S-a arătat că intimata nu a depus la dosar nici declarațiile persoanelor fizice, reprezentanții societăților ofertante, astfel încât să se poată stabili cu exactitate ce au declarat aceste persoane și nici OLAF nu a fost în măsură să pună la dispoziția instanței de judecată declarațiile persoanelor fizice ce se pretinde că au constituit proba absolută cu privire la modul de derulare a achizițiilor în cadrul proiectului.

e) un aspect esențial, susține recurenta, în aprecierea legalității actelor administrative atacate este acela că în raport de situația creată prin sesizările OLAF privind presupuse neregularități semnalate la plata unor finanțări prin programul SAPARD s-a dispus de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prezentarea unui punct de vedere al DLAF, iar acest punct de vedere a fost însușit de minister, iar prin adresa din 16.03.2011 s-a concluzionat că se impunea revocarea de urgență a proceselor-verbale de constatare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 5, 8 și 9 și art. 3041 C. proc. civ.

Intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (prin reorganizarea APDRP) a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar ulterior Note scrise.

Recurenta S.C. A. S.A. a depus și Note de ședință și Nota de control preliminară întocmită de DLAF sub nr. 7/640/2008/2009.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii formulate de reclamantă prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 18159 din 30.08.2010 emisă de APDRP privind soluționarea contestației formulată de S.C. A. S.A. în calitate de beneficiar al unui sprijin financiar nerambursabil SAPARD și prin care a fost respinsă contestația împotriva procesului-verbal încheiat de intimată la 29.06.2010 și s-a stabilit obligația de plată a sumei de 6.964.760,54 RON.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, dar recursul declarat de reclamantă a vizat atât soluția pronunțată pe fond dar și încheierea de ședință din 28.01.2013 prin care au fost respinse probele solicitate de reclamantă.

Referitor la recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 28.01.2013, prin care a fost respinsă proba cu înscrisuri, proba cu expertiză contabilă și cu expertiza grafoscopic㸠a fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.. Conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea este nelegală când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ.:

"Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie".

Din interpretarea acestor texte rezultă că pentru a fi incident acest motiv de recurs trebuie dovedită vătămarea ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinței, iar în cauză, recurenta nu a dovedit o asemenea vătămare.

Expertiza contabilă nu era necesară pentru că reclamanta nu a contestat sumele ce i-au fost achitate în cadrul programului SAPARD, iar aplicarea principiului proporționalității nu se face de către expertiza contabilă, ci se poate verifica modul de aplicare a acestuia de către autoritatea publică chiar de către instanță, fără a fi necesară efectuarea unei expertize contabile.

Expertiza grafoscopică, în general, are ca scop identificarea autorului unui scris necunoscut sau contestat prin stabilirea faptului că un text sau o semnătură au fost realizate de către persoana nominalizată în actul respectiv sau identificarea persoanei care a executat un text sau o semnătură ce s-au dovedit că nu aparțin titularului sau provin de la autori necunoscuți sau cu nume fictive. Recurenta susține că era necesară o asemenea expertiză pentru a se putea stabili cu exactitate dacă ofertele depuse în cadrul procedurii de achiziție publică reprezintă voința reală a celor două companii din Italia și Germania, în raport de concluziile OLAF.

Mai mult, în raport de susținerile recurentei potrivit căreia ofertele I. și G. nu au menționate numele reprezentanților, dar având semnături diferite, atât una față de cealaltă, cât și față de oferta E., o asemenea expertiză nu ar fi putut stabili cu exactitate voința firmelor participante la procedura de achiziție.

În condițiile în care în fața instanței de fond a fost depus raportul final OLAF unde s-a arătat că a fost descoperit că:

- în implementarea proiectului au avut loc nereguli intenționate, astfel cum acestea sunt definite de art. 5 din Regulamentul nr. 2988/1995 privind protecția intereselor financiare ale UE;

- beneficiarul S.C. A. S.A. avea cunoștință de manipularea procedurilor de licitație, având în vedere faptul că mai multe companii ofertante nu au primit cererile de ofertare pentru proiect de la S.C. A., ci de la compania câștigătoare S.C. E. S.R.L., instanța de fond în mod corect, nu a încuviințat expertiza grafoscopică pentru că nu s-a făcut înscrierea în fals a concluziilor raportului OLAF.

Chiar dacă instanța de fond a făcut referiri la adresele din 15.06.2010 și 19.03.2010 întocmite de OLAF nu se poate considera că hotărârea a fost pronunțată fără a avea depuse toate documentele care au stat la baza emiterii actelor contestate, pentru că, așa cum s-a precizat, la dosarul cauzei a fost depusă documentația, inclusiv raportul final OLAF.

Nefiind dovedită vătămarea produsă reclamantei prin respingerea acestor probe, criticile recurentei împotriva încheierii de ședință din 28.01.2013 vor fi respins ca neîntemeiate și nu se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. Criticile din recurs ce se referă la sentința pronunțată din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. vor fi respinse ca nefondate.

Instanța de fond nu a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 2 pct. 2 din H.G. nr. 1306/2007

Conform art. 2 pct. 2 din H.G. nr. 1306/2007 privind Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător:

"În cazul activității de verificare, echipa nominalizată va comunica structurii supuse verificării data declanșării acțiunii cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte, precizându-se scopul și durata acesteia".

Deși invocă acest text, recurenta, în cadrul motivelor de recurs se referă la art. 9 din Codul de procedură fiscală potrivit căruia:

"Înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei".

Însă, sunt ignorate disp.art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1306/2007 care precizează expres că în cazuri justificate, se poate decide că acțiunile de verificare declanșate ca urmare a unor sesizări să nu se comunice structurii supuse verificării.

Dar chiar și în condițiile în care, strict formal, în procesul-verbal încheiat nu a fost consemnat punctul de vedere al societății, aceasta a avut posibilitatea să-și facă apărările începând cu procedura administrativă și, ulterior, în fața instanței de judecată și, de aceea, nu se poate considera că au fost încălcate disp.art. 2 pct. 2 din Hg nr. 1306/2007.

Sentința atacată nu este nelegală pentru că au fost analizate apărările reclamantei, dar în raport de recomandările și concluziile OLAF și de probele administrate în cauză.

Așa cum s-a precizat, procesul-verbal nr. x din 29.06.2010 a fost întocmit de APDRP ca urmare a unor sesizări DLAF, potrivit art. 2 alin. (13) din H.G. nr. 1306/2007, "în acest caz autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare și a cofinanțării aferente va proceda la stabilirea și individualizarea obligațiilor de plată și emiterea titlului de creanță, rubricile din procesul-verbal de constatare urmând a fi completate în conformitate cu cele constatate prin actul de sesizare", iar conform art. 11 alin. (1) din același act normativ:

"Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare sunt obligate să declanșeze procedura de constatare și recuperare a creanțelor bugetare rezultate ca urmare a debitelor stabilite de Comisia Europeană".

Deși inițial au existat numai sesizării ale OLAF - instituție cu atribuții specifice de control al modului de gestionare a fondurilor comunitare din cadrul Comisiei Europene, ulterior a fost întocmit și raportul final OLAF care a confirmat toate neregulile sesizate inițial.

Art. 1 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 1073/1999 prevede că "Pentru intensificarea combaterii fraudei, a corupției și a oricăror alte activități ilegale care afectează interesele Comunității Europene, OLAF exercită prerogativele privind atribuțiile de investigare conferite Comisiei prin reglementările comunitare și acordurile în vigoare în domeniile respective".

În raport de aceste prevederi și cum s-a făcut dovada că a fost depus raportul final OLAF, acesta constituie, așa cum chiar recurenta a arătat în motivele de recurs, mijlocul de probă utilizat în procedura judiciară națională, astfel cum prevede art. 9 alin. (2) din Regulamentul nr. 1073/1999 și nu se poate considera că soluția instanței de fond a avut în vedere numai adresele din 19.03.2010 și 15.06.2010 emise de OLAF.

Instanța de fond nu a aplicat greșit legea, respectiv H.G. nr. 1306/2007.

Într-adevăr, în art. 3 din H.G. nr. 1306/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003 se prevăd elementele pe care trebuie să le conțină procesul-verbal de constatare a neregulii, iar între acestea este și "temeiul de drept".

Recurenta susține că în procesul-verbal contestat în prezenta cauză, deși au fost indicate actele normative ce reprezintă baza legală a verificării, nu ar fi indicat temeiul de drept care ar justifica măsura stabilită în sarcina beneficiarului.

Însă, procesul-verbal este motivat în drept și au fost indicate prevederile legale ce au fost încălcate și care justifică măsura luată de autoritatea de control, iar contractul și anexele acestuia, deși nu sunt acte normative, între părțile contractante, așa cum chiar C. civ. - 1864 prevedea, reprezintă legea părților, iar nerespectarea obligațiilor asumate printr-un contract duce la angajarea răspunderii contractuale.

Chiar în definiția neregulii cuprinsă în art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003 se consideră că aceasta poate fi orice abatere de la prevederile contractuale.

A fost criticat și faptul că în procesul-verbal nu s-a arătat care au fost neregulile care ar putea îndreptăți organul de control să procedeze la recuperarea sumei declarate neeligibile, dar recurenta a ignorat dispozițiile art. 2 alin. (13) din H.G. nr. 1306/2007 ce se referă la ipoteza în care procesul-verbal este întocmit ca urmare a unei sesizări OLAF și unde se precizează expres că "rubricile din procesul-verbal de constatare urmând a fi completate în conformitate cu cele constatate prin actul de sesizare".

Cu alte cuvinte, autoritatea de control nu a făcut altceva decât să respecte prevederile legale mai sus citate, iar respectarea legii nu duce la nulitatea actului astfel întocmit.

Soluția instanței de fond este legală și temeinică și în privința abaterilor constatate și pentru care s-a dispus recuperarea sumelor declarate neeligibile.

Investigațiile efectuate de OLAF au dovedit că în procedura de selecție de oferte derulată de reclamantă au fost descoperite nereguli.

Suma de 6.964.760,51 RON declarată neeligibilă a fost aferentă achiziției linie tehnologică pentru procesare conserve, achiziție mașini și utilaje și achiziție ruter cu vacuum și cuvă de cca. 500 l, iar neregulile au fost următoarele:

- pentru primul contract s-a dovedit că ofertele depuse de S.C. G. S.R.L. - S.C. E. S.R.L. și S.C. I. S.R.L. nu ar fi independente;

- semnătura ce apare pe oferta B. nu ar aparține reprezentantului acestei companii;

- oferta J. nu ar fi fost întocmită de către K. Germania, astfel că oferta nu este autentică.

Deși recurenta susține că ofertele participanților au fost autentice, investigațiile efectuate de OLAF, ca organism specializat pentru acestea, au demonstrat contrariul, chiar dacă nu s-a dovedit că ofertele ar fi fost întocmite la solicitarea recurentei, ci a ofertantului declarat câștigător.

Potrivit prevederilor contractului (art. 1 alin. (2) din Anexa I) - "Beneficiarul se obligă să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu acest contract", astfel că beneficiarul este singurul răspunzător pentru implementarea proiectului, începând cu modul de desfășurare a procedurii de selecție de oferte și unde avea obligația să se asigure că societățile acționau de o manieră independentă și erau eligibile să participe la procedura derulată în cadrul Programului SAPARD.

Așa cum chiar în contractul încheiat s-a precizat, beneficiarul, pentru a evita plata unor sume declarate neeligibile, trebuie să dovedească faptul că a acționat "cu maxim de profesionalism" și "vigilență".

Or, în cauză, recurenta nu a solicitat participanților la