ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 452/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S. SA a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună: - suspendarea, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a procesului-verbal încheiat de către pârâtă la data de 29 iunie 2010, până la soluționarea irevocabilă a cauzei; - anularea procesului-verbal încheiat de pârâtă la data de 29 iunie 2010 și a deciziei nr. 16409 din 05 august 2010; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că între reclamantă și pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit s-a derulat contractul cadru din 11 august 2005 având ca obiect modernizarea clădirilor și retehnologizarea Fabricii de conserve și preparate S. din Mediaș, în temeiul căruia reclamanta a beneficiat de o finanțare nerambursabilă în sumă de 6.964.760,54 RON. La recomandarea O.L.A.F., prin procesul-verbal încheiat la data de 29 iunie 2010, pârâta a obligat-o pe reclamantă să restituie suma de 6.964.760,54 RON. Acest proces-verbal a fost contestat de către reclamantă, însă atât contestația, cât și cererea de suspendare a executării procesului-verbal au fost respinse cu o motivare neconvingătoare.

Reclamanta a afirmat că decizia prin care s-a soluționat contestația este în totalitate nefondată, iar actul administrativ fiscal și concluziile verificării, întemeiate pe cele două rapoarte comunicate de către O.L.A.F., nu reflectă situația reală a modului în care au fost îndeplinite procedurile de alegere a ofertelor. Totodată, aceasta a susținut că, față de gravele erori existente în cele două rapoarte, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1306/2007 de aplicare a O.G. nr. 79/2003, pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit avea îndatorirea de a o convoca la sediul său pentru a dovedi cu probe pertinente și concludente corectitudinea sa în alegerea ofertanților și buna-credință în folosirea fondurilor europene.

În acest sens, cu referire la controlul efectuat la sediul companiei C.E.R., reclamanta a susținut că ar fi trebuit să fie convocată pentru a dovedi prin facturi costurile reale ale tranzacției și faptul că la compania C.E.R. dintr-o eroare de dactilografiere costul unei piese a fost trecut 85.000 euro; cu referire la controlul efectuat la sediul companiei SC T.C. SRL, reclamanta a precizat că ar fi trebuit să fie convocată pentru a prezenta lămuriri în ceea ce privește efortul său de a se documenta pe teren asupra prețurilor de achiziție a utilajelor care o interesau pentru a putea încadra costurile programului de tehnologizare în bugetul de care dispunea. Relativ la pretinsele nereguli care ar fi viciat procedura de licitație, reclamanta a susținut că, potrivit principiilor legislației europene, sarcina de a face dovada unei „nereguli”, a unei „fraude”, a manipulării ofertelor și a conflictelor de interese revine O.L.A.F.

și că, în conformitate cu prevederile art. 4 și 5 din Regulamentul nr. 2988/1995, doar acțiunile cu intenție atrag sancțiuni administrative care să impună recuperarea totală a sumelor acordate, astfel cum prevede art. 5 alin. (1) lit. c) din acest regulament. În final, reclamanta a conchis că pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a încălcat principii fundamentale de drept, efectuând anchete fără ca reclamanta să aibă cunoștință de ele și punând-o astfel în imposibilitate de a se apăra și de a aduce dovezi împotriva datelor cuprinse în cele două rapoarte.

Pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că emiterea procesului-verbal de constatare din 29 iunie 2010 s-a făcut de către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ca urmare a încălcării de către reclamantă a dispozițiilor din contractul de furnizare și implicit a nerespectării prevederilor din Ghidul Solicitantului Măsura 1.1. - Îmbunătățirea prelucrării și marketingul produselor agricole și piscicole, prevederi avute în vedere de către beneficiar și impuse acestuia încă de la întocmirea cererii de finanțare și a documentelor aferente acesteia.

Nerespectarea clauzelor contractuale de finanțare de către reclamantă a fost semnalată de către O.L.A.F., organism cu atribuții în asigurarea protejării intereselor financiare și economice ale Comunității Europene, precum și luptei împotriva fraudei și a oricăror activități legale care ar putea afecta bugetul comunitar, care a recomandat recuperarea integrală a fondurilor comunitare acordate în cadrul acestui contract. Referitor la cererea de suspendare a executării procesului-verbal, s-a învederat că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor cumulative de suspendare a actelor administrative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta nejustificând sub nici o formă existența unei pagube iminente și existența unui caz bine justificat.

Pârâta s-a apărat și cu privire la criticile de nelegalitate a actului administrativ, aduse de reclamanta, precizând faptul că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr. 79/2003, în special a celor cuprinse în art. 11 1 alin. (7) și a H.G. nr. 1306/2007, cât și a O.G. nr. 92/2003, precum și a clauzelor contractului de furnizare și a anexelor acestui contract și că reclamantei i s-a respectat dreptul la apărare, în conformitate cu prevederile art. 177 din O.G. nr. 92/2003, contestația acesteia fiind soluționată de către experți ai Direcției de Control și Antifraudă din cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin decizia nr. 18159 din 30 august 2010. Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 240/F/CA din 14 octombrie 2010 a respins cererea formulată de către reclamanta SC S. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Astfel, potrivit art. 15 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral mai poate fi solicitată de către reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte a actului atacat, iar potrivit art. 14 alin. (1) din același act normativ, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 definește cazul justificat ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în timp ce art. 2 lit. j) din același act normativ definește paguba iminentă ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Din prevederile art. 15 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 cu raportare la prevederile art. 2 lit. t) din aceeași lege, rezultă că suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în condițiile în care există o îndoială asupra legalității actului, o aparență de nelegalitate ce atestă un caz bine justificat și se dovedește un prejudiciu material viitor, prejudiciu ce relevă paguba iminentă, condiții ce se cer a fi cumulativ îndeplinite.

Cu toate că este îndeplinită condiția pagubei iminente, din actele dosarului rezultând că, în raport cu situația financiară a societății reclamantei, suma stabilită a se restitui este semnificativă, ceea ce conduce la perturbarea activității reclamantei, totuși, în cauză, nu este îndeplinită condiția unui caz bine justificat. Susținerile reclamantei referitoare la nesocotirea de către pârâtă a obligației de a o convoca pentru a dovedi cu dovezi pertinente și concludente corectitudinea sa în alegerea ofertanților și buna-credință în folosirea fondurilor europene, nu sunt de natură sa. creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Aceasta deoarece, așa cum rezultă din dispozițiile art. 7 din Legea nr. 316/2001, în cazul în care se suspectează sau se dovedesc eșecul unui beneficiar în ceea ce privește respectarea obligațiilor legate de Program, precum și încercările de a obține de la Agenția S.A.P.A.R.D.

plăți pentru care nu are nici un drept, România va urmări orice asemenea eșecuri și încercări, conform procedurilor naționale legale, într-un mod nu mai puțin riguros decât în cazurile în care sunt implicate fonduri publice naționale. Or, dispozițiile art. 9 din O.G. nr. 92/2003 permit, în anumite cazuri, ca reprezentanții firmei controlate să nu mai fie ascultați. În plus, dispozițiile art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1306/2007 prevăd pentru autoritățile competente în gestionarea fondurilor comunitare, în cazuri justificate, posibilitatea de a decide ca acțiunile de verificare declanșate ca urmare a unor sesizări să nu se comunice structurii supuse verificării. Încadrarea reclamantei în unul dintre cazurile prevăzute de art. 9 din O.G.

nr. 92/2003 sau existența unui caz justificat în sensul art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1306/2007 nu poate fi analizată cu ocazia soluționării cererii de suspendare deoarece implică o analiză aprofundată a situației de fapt și nu doar o examinare sumară, permisă de dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Prima instanța a mai reținut și faptul ca, atât prin contestația formulată împotriva procesului verbal, cât și prin acțiunea în contencios reclamanta are posibilitatea să prezinte acele apărări pe care le-ar găsi pertinente și concludente pentru a demonstra corectitudinea și buna-credință în folosirea fondurilor europene. Însă, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 9 parag.

2 din Regulamentul nr. 1073 din 25 mai 1999, rapoartele redactate de către O.L.A.F. și al căror conținut a fundamentat starea de fapt reținută de către pârâtă în procesul-verbal constituie probe în procedurile administrative sau judiciare ale statului membru în care utilizarea acestora se dovedește necesară, în același mod și în aceleași condiții ca și rapoartele administrative elaborate de inspectorii naționali, iar reclamanta nu a prezentat dovezi în sprijinul celor afirmate prin acțiune, în cauză nu se pot reține împrejurări care să creeze o îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ și care astfel să ducă la răsturnarea prezumției de legalitate și veridicitate de care se bucură procesul verbal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive: În mod greșit, instanța de fond a reținut că în speță nu este întrunită condiția „cazului bine-justificat” prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ, reclamanta argumentând că există serioase dubii asupra legalității și temeiniciei actului administrativ-fiscal, întrucât nu s-a procedat la convocarea și ascultarea reprezentanților societății, conform art. 2 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1306/2007 de aplicare a O.G. nr. 79/2003 privind controlul fondurilor comunitare A.P.D.R.P. Procesul-verbal de constatare conține erori evidente, fiind încheiat de pârâtă până efectuarea unor verificări proprii, ci în baza unei simple scrisori de recomandare a O.L.A.F.

În mod nelegal nu s-a reținut existența, în cauză, a condiției pagubei iminente, obligația executorie fiind în cuantum de 6.964.760,54 RON, iar plata acesteia ar însemna lichidarea societății. În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 14 din Legea nr. 554/2004. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „În cazuri bine-justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente […] persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral […]”.

Totodată, potrivit art. 2 lit. t) din aceeași lege, prin cazuri bine justificate se înțeleg „împrejurările legate de stare de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”, iar potrivit lit. ș) din același articol, paguba iminentă reprezintă „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”. Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a acestor dispoziții legale la situația de fapt existentă în speță, având în vedere împrejurările semnalate de reclamantă, respectiv: - lipsa convocării și ascultării reprezentanților societății cu privire la aspectele reținute în procesul-verbal, obligație prevăzută de art. 2 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1306/2007 de aplicare a O.G. nr. 79/2003 privind controlul fondurilor comunitare; - existența unei erori de dactilografiere evidente în evidențele de la firma C.E.R., în legătură cu costul unei singure piese care a fost trecut ca fiind de 85.000 euro, în condițiile în care costul total al pieselor este corect, nefiind justificată eventuala falsificare a costului unei singure piese. Inexistența unor verificări proprii efectuate de pârâtă și neanalizarea, cu ocazia soluționării contestației depuse de reclamantă, a apărărilor acesteia. Înalta Curte constată că aceste aspecte impun suspendarea temporară a actului administrativ, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare, deoarece se creează o îndoială serioasă asupra legalității și temeiniciei actului administrativ.

Nu poate fi reținut de plano apărarea intimatei-pârâte în sensul că ascultarea reprezentanților societății nu este obligatorie în toate situațiile, deoarece principiul consacrat de C. proc. fisc. și transpus inclusiv de normele de aplicare a O.G. nr. 79/2003 privind controlul fondurilor comunitare este acela al convocării și ascultării persoanei (fizice sau juridice) controlate. În ceea ce privește executarea sumei de 6.964.760,54 RON, aceasta reprezintă o „pagubă iminentă”, în sensul că este de natură să blocheze definitiv activitatea societății, prin imposibilitatea respectării contractelor în derulare (contracte de credit, contracte de leasing, contracte de furnizare). Pentru considerentele menționate, Înalta Curte constată că în speță sunt întrunite condițiile art. 14 alin. (1) și art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru a dispune suspendarea executării actului administrativ, iar în baza art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc.

civ. recursul va fi admis, modificându-se sentința instanței de fond în sensul admiterii cererii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC S. SA Mediaș împotriva sentinței civile nr. 240/F/CA din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică hotărârea atacată în sensul că admite cererea formulată de SC S. SA și dispune suspendarea executării procesului-verbal din 29 iunie 2010 încheiat de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit până la soluționarea irevocabilă a litigiului cu nr. dosar 1271.1/57/2010. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2011.